ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1978/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1978/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, prin rechizitoriul din 17 noiembrie 1997, trimite în

judecată, printre alții, pe inculpatul G.Șt., pentru infracțiunea de luare de

mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Actul de învinuire reține

că, la 18 septembrie 1993, cu faxul nr. 1165, SC P.M. SA București („în atenția

directorului D.I.”), a fost înștiințată că, la 4 octombrie 1993, în portul

Constanța, sosesc 121 autoturisme DAEWOO, expediate din Coreea de Sud, cu

precizarea că, potrivit O.G. nr. 26/1993, „descărcarea autoturismelor nu va fi

permisă în Vama Constanța, până când nu veți garanta/plăti taxele vamale” și că

„liberul de descărcare se acordă în momentul în care suma aferentă a intrat în

contul vămii”.

La acest fax, nu s-a primit

nici un răspuns, încât Agenția Navală L.S. Constanța revine, cu un mesaj

identic, la 20 septembrie 1993.

În conformitate cu

prevederile sus-menționatei ordonanțe, taxele vamale, pentru cele 121

autoturisme, însumau circa 300 milioane lei.

Pentru rezolvarea acestei

situații, B.M., cetățean israelian, cu reședința în România, administrator

general al SC P.C., care introducea, în România, autoturismele, inculpat în

aceeași cauză, însărcinează pe directorul D.I., și el, inculpat, să rezolve

„problema”.

D.I. se deplasează la Vama

port Constanța și merge în biroul adjunctului șefului Vămii, G.Șt., pe care îl

roagă să-i aprobe să descarce, în port, autoturismele, fără scrisoare de

garanție pentru taxele vamale, oferindu-i, în schimb, unul din autoturismele

respective.

Inculpatul G.Șt. acceptă propunerea

și promite că va fi de față în ziua descărcării autoturismele de pe vas „pentru

a nu se ivi nici o problemă”.

Astfel, în ziua de 10

octombrie 1993, în baza permisului nr. 1267/255 al Vămii port Constanța, cele

121 autoturisme se descarcă, de societatea M., specializată în aceste

operațiuni, și se depozitează pe platforma portuară.

La descărcarea

autoturismelor, asistă și inculpatul G.Șt., care a întrebat pe D.I. „dacă sunt

probleme”.

D.I. răspunde că nu sunt

probleme și îl asigură pe G.Șt. că, la rândul său, își va respecta promisiunea

făcută de B.M.

După o lună de zile, D.I.

merge la Constanța și îl întreabă pe G.Șt. pe ce nume să întocmească actele

autoturismului promis drept mită.

G.Șt. îi spune lui D.I. să

întocmească actele pe numele cumnatului său, S.S.

Tot atunci, G.Șt. îi

comunică lui D.I. datele cumnatului său, S.S. și anume: domiciliul, seria și

numărul buletinului de identitate, etc.

La rândul său, B.M. dă

dispoziție să se întocmească factura comercială nr. 335.335, in voice, pentru o

mașină DAEWOO, în valoare de 7.270 dolari S.U.A., pe numele lui S.S., acte pe

care D.I. le predă lui G.Șt., împreună cu cheile mașinii.

G.Șt. înmânează, actele și

cheile mașinii, lui S.S., care, la 27 decembrie 1993, ridică autoturismul, din

depozitul portuar al SC R., și o parchează în garajul închiriat de G.Șt., care

folosește mașina, circulând, cu ea, 1000 de km.

S.S. nici nu are permis de

conducere auto.

Tribunalul București, prin

sentința penală nr. 288 din 8 mai 2000, condamnă pe inculpatul G.Șt. la 3 ani de

închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de luare de

mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 13 și art. 71 C. pen.

Prin aceeași sentință,

instanța deduce detenția preventivă a inculpatului de la 5 mai 1994 până la 8

august 1994 și îl obligă la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Autoturismul, primit mită,

de inculpat, este restituit Societății Comerciale P.M. SA.

Inculpatul declară apel.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia nr. 557/ A din 26 octombrie 2000, respinge,

ca nefondat, apelul și îl obligă pe inculpat la 200.000 lei cheltuieli

judiciare statului.

Inculpatul declară recurs.

Curtea Supremă de Justiție,

secția penală, prin decizia nr. 3662 din 11 iulie 2001, admite recursul,

casează hotărârile atacate și trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului

București.

Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin sentința nr. 275 din 18 martie 2003, în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe

inculpat, cu motivarea, esențială, că „personalul operativ de tură aproba

descărcarea” și că G.Șt. „nu avea în atribuțiile de serviciu operațiunea

descărcării”.

Parchetul de pe lângă

aceeași instanță și inculpatul declară apel.

Parchetul cere condamnarea

inculpatului, iar acesta din urmă solicită schimbarea temeiului achitării.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia nr. 156/ A din 4 martie 2004, respinge, ca

nefondate, apelurile.

Parchetul de pe lângă

aceeași instanță și inculpatul declară recurs, reiterând cererile din apel.

Recursul parchetului este

fondat.

Actul de trimitere în

judecată a inculpatului G.Șt. reține, corect, situația de fapt, pe care o

încadrează corespunzător, iar probele existente confirmă, cu prisosință, că

inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită, faptă și vinovăție care

rezultă din:

inculpat în aceeași cauză;

inculpat în aceeași cauză;

3.declarațiile martorului

G.A.G.;

F.G.D.;

„cumpărătorului” S.S., cumnatul inculpatului;

ale inculpatului G.Șt.;

organizare și funcționare a unităților vamale, care arată, expres, că adjunctul

șefului de vamă „coordonează activitatea vamală, în ce privește aplicarea,

corectă, a legislației vamale”;

F.D., șeful vămii, care arată că „inculpatul G.Șt. a avut aceleași atribuții ca

ale șefului vămii, cei doi completându-se reciproc”;

C.A., controlor vamal, care arată că șefii ei direcți erau F.D. și G.Șt.;

A.V., controlor vamal, care confirmă că G.Șt. era unul dintre șefii ei direcți;

inculpatului, care prevede, negru pe alb, că „în lipsa șefului vămii, el,

G.Șt., îndeplinea atribuțiile acestuia”;

potrivit căreia începând cu 1 septembrie 1993, nici o navă nu încarcă-descarcă

fără obținerea „liberului de vamă”;

sus-menționata ordonanță, care prevede că „obținerea liberului de vamă

(atribuția conducerii vămii) se realizează numai dacă erau îndeplinite

condițiile și efectuate formalitățile de vămuire și numai după prezentarea

documentelor legale care atestă plata taxelor vamale”;

B.N., directorul Companiei Maritime L.S., care arată că „prin faxurile trimise

societății P.M., primitorul celor 121 autoturisme DAEWOO, s-a specificat,

expres, că, potrivit regulamentelor în vigoare, societatea avea obligația de a

obține permis vamal de descărcare de la Vama Portului Constanța și să dea

confirmarea, scrisă, că marfa este liberă de vamă, la descărcare”;

martor, B.N., care precizează că „în urma discuțiilor, telefonice, dintre

societățile L.S. și P.M., în legătură cu plata taxelor vamale sau garantarea

acestora, pentru cele 121 autoturisme, am aflat că reprezentanții SC P.M. nu

intenționează să achite taxele vamale, ca persoană juridică, deoarece erau cu

mult mai mari decât cele pentru persoane fizice și că intenționează să meargă

la Vama Port Constanța, să obțină facilități de „zonă liberă”;

C.A., controlor vamal, care precizează că „la indicația lui G.Șt., am întocmit

acte de vămuire pentru 7 din cele 121 de autoturisme, pe persoane fizice”;

denunțătorului D.I., care precizează că „oferta de mituire s-a făcut pentru ca

G.Șt. să aprobe nu doar descărcarea autoturismelor, ci și pentru ca acesta să

fie de acord ca autoturismele să fie vămuite în regim de persoane fizice,

activitate care intra în atribuțiunile sale de serviciu și pe care a

îndeplinit-o cu încălcarea dispozițiilor legale”;

C.A., controlor vamal, care mai arată că „după sosirea lotului de 121

autoturisme, întrucât delegatul firmei P.M. s-a prezentat pentru a ridica 7

autoturisme, iar acestea figurau pe numele firmei, am mers la șeful meu, G.Șt.,

căruia i-am explicat situația, iar el mi-a cerut să le taxez pe persoană

fizică, sens în care am și întocmit chitanțele de import”;

A.V., controlor vamal, care, la rândul ei, precizează că „la indicația lui

G.Șt., am procedat, similar, și în luna august 1993, cu prilejul sosirii unui

alt lot, de 49 autoturisme, pe numele firmei P.M.;

F.D. (șef vamă), care precizează că „în urma controlului, efectuat ulterior

arestării lui G.Șt., am constatat că actele, conosamente, care au însoțit marfa

erau andosate pe numele unor persoane fizice, iar importatorul nu-și

îndeplinise, în termen legal, obligația prevăzută de art. 35 din Regulamentul

vamal, aceea de a stabili, în 5 zile de la descărcare, regimul vamal de import

temporar, definitiv sau tranzit”;

Z.I., agent vamal, care arata că, la firma L.S., „numai după ce am discutat,

personal, cu G.Șt. și acesta mi-a confirmat că nu sunt probleme, în ce privește

descărcarea, am depus permisul de descărcare la Vama Constanța și s-a aprobat

descărcarea”;

martor Z.I., agent vamal, care precizează că „permisiunea, verbală, a lui G.Șt.,

s-a făcut contrar practicii Vămii Constanța, care pretindea darea liberului de

descărcare numai dacă se achitau sau garantau taxele vamale”;

S.I., agent vamal, care arată că „nu cunosc cum a rezolvat D.I. problema

taxelor vamale, pentru acest import de autoturisme, deoarece nu era obligația

noastră. Noi, agenții vamali, i-am cerut să rezolve problema obținerii

liberului de descărcare a navei, din partea Vămii Constanța, iar D.I. s-a dus

la Vamă și, în aceeași zi, a revenit și mi-a spus că a obținut, din partea

Vămii, aprobarea de descărcare”;

martor S.I., agent vamal, care precizează că „în aceeași zi, puțin mai târziu,

ca să ne convingem că ceea ce ne-a spus D.I. este adevărat, colegul Z. s-a dus

la Vamă și a aflat, de la un șef de tură, că D.I. obținuse liberul de

descărcare a navei”;

procesului, D.I., director general al SC P.M., declară, constant, că, cu

acordul lui B.M., administrator general al SC P.C., care introducea autoturisme

în România, a promis, lui G.Șt., adjunctul șefului Vămii Constanța, un

autoturism, ofertă acceptată de G.Șt., care i-a cerut să întocmească actele

mașinii pe numele cumnatului său S.S.;

coinculpatului D.I. se coroborează cu aceea a coinculpatului B.M. și a

martorului G.N., care arată că, în ziua de 9 decembrie 1993 a mers, cu D.I., la

Constanța, pentru a ridica 6 mașini DAEWOO, din cele importate, cu care prilej

D.I. i-a spus că una din mașini rămânea în depozit, pentru a fi ridicată de o

persoană din Constanța;

martor G.N., care precizează că „de plata taxelor vamale și portuare s-a ocupat

D.I., iar la 2-3 zile de la transportul celor 6 mașini, am surprins o discuție

între B. și D.I.: B. îl întreba pe D.I. „dacă i-a dat mașina celui de la

Constanța”, iar D.I. îi răspundea lui B. că „da, i-au dat-o, s-a rezolvat,

totul e O.K.”.

C.M.N., angajată la SC P.M., care arată că „din cele 121 autoturisme, 10 bucăți

au fost vândute unor persoane fizice, una din acestea fiind pe numele lui

S.S.”;

martor C.M.N., angajată la SC P.M., care precizează că „în urma verificării

documentelor privind vânzarea celor 10 autoturisme, a rezultat că toate

persoanele cumpărătoare, cu excepția lui S.S., s-au prezentat la firmă și au

achitat contravaloarea mașinilor cumpărate, mașinile fiindu-le livrate la

sediul firmei”;

declarația lui S.S., că ar fi dat, direct, lui D.I., suma de 7.300 dolari

S.U.A., fără nici o chitanță, apare ca vădit nesinceră, D.I. contestând o

asemenea plată;

act nici pentru plata sumei de 56.900 lei, taxe vamale și nici nu poate preciza

măcar numele persoanei care a achitat această sumă;

recunoaște că numai el a folosit mașina „cumpărată” de S.S.;

De altfel, instanța de apel

admite că inculpatul G.Șt. a acceptat oferta lui D.I. și a primit, prin

intermediul lui S.S., autoturismul în discuție, pentru a permite vămuirea celor

121 autoturisme în regim de persoane fizice.

Deși admite că inculpatului G.Șt. i

s-a făcut o ofertă nelegală, ofertă pe care el a acceptat-o, instanța de apel

îl exonerează de răspundere, cu motivarea „că făptuitorul nu a fost trimis în

judecată pentru această faptă”, motivare evident infirmată de probele

existente.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis, hotărârile

atacate vor fi casate, iar inculpatul G.Șt. va fi condamnat, pentru

infracțiunea de luare de mită, conform dispozitivului deciziei.

Pentru aceleași

considerente, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen.,

recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, iar el va fi obligat la

cheltuieli judiciare statului.

Autoturismul oferit, mită,

inculpatului va fi restituit societății comerciale căreia îi aparține, având în

vedere că cei ce au dat mită  s-au autodenunțat, caz în care, potrivit art. 255

C. proc. pen., bunul, ce a făcut obiectul mitei, se restituie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

penale nr. 156/ A din 4 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, privind pe inculpatul G.Șt.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 275 din 18 martie 2003 a Tribunalului București, secția a

II-a penală.

Rejudecând:

Condamnă pe inculpatul

G.Șt., la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută

de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 13 din același cod

Constată că inculpatul a

fost arestat preventiv în perioada 5 mai 1994 - 8 august 1994.

În baza art. 255 alin.

ultim. C. pen., dispune restituirea, către SC P.M. SA București a

autoturismului Daewoo Rocar și anulează procesul-verbal, de sigilare a acestui

autoturism, din 16 iunie 1994 al I.G.P. – Direcția Cercetări Penale.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.Șt., împotriva deciziei penale nr. 156/ A din

4 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat

la 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 23 martie 2005.