ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1286/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1286/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 562 din 13 octombrie 2000, Tribunalul

Constanța i-a condamnat pe inculpații D.P. pentru infracțiunea prevăzută de

art. 248

1

C. pen., C.N. pentru

infracțiunile prevăzută de

art. 215 C. pen. și art. 40 din Legea nr. 82/1991

raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., i-a achitat pe inculpații D.T.V. și

G.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 248

1

C. pen., iar pe

inculpatul C.N. pentru infracțiunile prevăzută de art. 206 din Legea nr. 31/1991,

art. 26 C. pen., raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea, art. 31

alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., art. 282 alin. (1) C. pen. și art. 282 alin.

(2) C. pen., înlăturând conform art. 334 C. proc. pen., aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen., iar sub aspectul acțiunii civile I-a obligat pe inculpatul C.N. la plata

despăgubirilor civile către C.M

.R. SA și A.V.

A.S.

(fost A.V.A.B.).

Hotărârea a fost desființată cu trimitere

spre rejudecare prin decizia

penală nr. 275/ P din 18

octombrie 2001 a Curții de Apel Constanța, admițându-se apelurile formulate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpații D.P. și C.N. și partea

civilă Ș.N. Mangalia.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond nu a soluționat

corespunzător acțiunea civilă, sens în care s-a dispus rejudecarea cauzei de

aceeași instanță, efectuarea unei expertize contabile dacă nici una dintre cele

existente nu răspunde la toate obiectivele, introducerea în cauză în calitate

de parte responsabilă civilmente a SC S.M. SA București iar, în ceea ce-l privește

pe inculpatul C.N., solicitarea de la autoritățile grecești de relații privind

starea de recidivă; totodată, s-a indicat să se stabilească activitatea

desfășurată de fiecare inculpat pe perioada deținerii funcției de conducere și

în raport de aceasta, îndeplinirea sau nu a atribuțiilor de serviciu.

B. Prin sentința penală nr. 262 pronunțată la data de 6 iunie 2006,

în dosarul nr. R.2038/2001, Tribunalul Constanța,

în baza art. 11 pct. 2

lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.P., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248

1

C. pen., cu aplicarea

art. 13 C. pen.;

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

a achitat pe inculpatul

D.T.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248

1

C.

pen., cu aplicarea 13 C. pen.; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. c) C. proc. pen., a achitat același inculpat pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 31 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., a achitat pe inculpatul G.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A înlăturat din încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în

sarcina

inculpatului C.N. dispozițiile art. 37

lit. a) C. pen.,

iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat

la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 și 124 C. pen., a încetat procesul

penal pornit împotriva inculpatului C.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută

de art. 206 din Legea nr. 31/1990, art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art.

289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., prin intervenirea prescripției

speciale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26

C. pen., raportat la art. 12 din Legea nr. 87/94, cu aplicarea art. 31 alin. (2)

C. pen.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., a condamnat pe inculpatul C.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând

aplicarea art. 71 cu referire la art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

A dedus perioada arestului preventiv de la data de 25 august 1997 la 9

septembrie 1997, din durata pedepsei aplicate.

A obligat pe inculpatul C.N. la despăgubiri civile în sumă de 1.671.528

dolari S.U.A. către A.V.A.S. București (pentru B. SA-filiala Constanța), în

solidar cu SC A.S. SRL București.

A respins acțiunea civilă formulată de Ș.N. Mangalia și SC R. SA

Constanța, prin lichidator.

A constatat că C.M. N. SA Constanța nu are calitatea de parte

responsabilă civilmente în cauză.

A ridicat sechestrul asigurător aplicat asupra bunurilor aparținând

inculpaților D.T., D.P. și G.G.

A obligat pe inculpatul C.N. la

cheltuieli judiciare

către stat, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC A.S. SRL București, în sumă de 10 milioane ROL, din

care suma de 900.000 lei ROL onorariu translator H.D se va deconta din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În perioada 6 decembrie 1993 - 5 ianuarie 1995, conducerea C.M. R. SA

Constanța a fost asigurată de inculpatul D.P., în calitate de director

principal iar anterior, în anul 1993, conducerea C.M. R. a fost asigurată, tot

în calitate de director general, de M.V.

Inițial, pentru cele trei nave s-au încheiat contracte de management cu

SC S.I.E. SRL astfel: pentru nava D. la

data

de 30 octombrie 1993, nava fiind predată managerului SC S.I.

E. SRL la

data de 12 ianuarie 1994; pentru nava A. la data de 30 octombrie 1993, predarea

navei către manager efectuându-se la data de 5 august 1994, iar pentru nava D.

s-a semnat contractul la data de 18 ianuarie 1994, fiind predată către SC S.I.E.

SRL la 19 mai 1994.

La data predării navelor, acestea se aflau în reparații la Ș.N. Mangalia

de la data de 9 iulie 1992, 2 mai 94 și, respectiv, 8 august 94. În perioada

contractului de management, navele nu au avut nici un fel de activitate

comercială generatoare de venituri, aflându-se în reparații.

Conform proceselor verbale din data de 10 ianuarie 1994 și 31 ianuarie 1994,

A.G.A. a aprobat încetarea contractelor de management și transformarea lor în

contracte B/B, astfel încât la data de 28 august 1994, cele trei nave au trecut

în contract de B/B având ca navlositor SC S.M. SA București.

Potrivit contractului de management, părțile aveau următoarele

obligații: armatorul R. să plătească o taxă anuală de

management către SC S., convenită pentru fiecare navă la suma de

36.000

dolari S.U.A., iar managerul S. urma să asigure armatorul de încasarea unui

profit lunar minim garantat pentru fiecare navă de 30.000 dolari S.U.A.

Conform acestei situații, prin protocoalele de livrare la contractul de

B/B, încheiate pentru cele 3 nave la data de 28 august 1994, s-a convenit între

R. și S.I.E. SRL ca, pentru toate cele 3 nave, cheltuielile deja suportate de S.

în contul echipajului și navei să rămână în sarcina S. fără drept de regres

împotriva R., iar S. să renunțe definitiv la pretențiile de plată a taxei de

management.

În conformitate cu calculele efectuate de

experții C.Ș.,

M.A., R.I. și T.G., care au întocmit

raportul de expertiză tehnică contabilă judiciară

dispus de instanța de fond

cu ocazia primei judecăți, balanța de plăți

la data semnării contractului de B/B - 28 august 1994 era următoarea:

SC S.M. SA datora către R. 23.500 dolari S.U.A. reprezentând profitul

minim garantat pentru nava A. în perioada 5 august - 28 august 1994;

- sumele de 27.000 dolari S.U.A. pentru nava D. 1 și 44.500 dolari S.U.A.

pentru D. 2, datorate de S. ca profit minim garantat, urmau a fi deduse din

contravaloarea reparațiilor navelor.

Aceeași expertiză a stabilit pe baza documentelor existente la R. că

plățile făcute în avans de către S. s-au compensat cu chiria datorată de

această societate către C.M. R. și aceste compensări au fost justificate.

Astfel, până la data de 5 ianuarie 1995 când inculpatul D.P. a predat

funcția, SC S. SRL București a efectuat către terți pentru stingerea datoriilor

R. următoarele plăți:

- la 31 ianuarie 1994, suma de 57.000 dolari S.U.A. avans cheltuieli

portuare către agentul S. Siria;

- la 31 ianuarie 1994 - suma de 16.015 dolari S.U.A. avans cheltuieli

portuare către S. - Siria;

- la 24 februarie 94 garanții pentru descărcare marfă Siria în sumă de

95.900 dolari S.U.A.;

- la 30 martie 1994 contravaloare vopsele către I.P. L. pentru D. 1

Grecia în sumă de 46.512 dolari S.U.A.

În total, SC S. SRL București a efectuat, până la data de 5 ianuarie 1995,

plăți în numele C.M. R. în valoare de 215.427 dolari S.U.A., iar obligațiile SC

S. SA către C.M. R. pentru perioada 28 august 94 - 5 ianuarie 95, conform

prevederilor contractelor de B/B, era în valoare de 121.320 dolari S.U.A., prin

urmare S. plătise în avans către R. suma de 94.107 dolari S.U.A.

Rezultă astfel că susținerea din rechizitoriu în sensul că inculpatul D.P.,

abuzând de funcția sa, a cauzat un prejudiciu C.M. R. ce depășește cu mult suma

de 50 milioane lei nu-și găsește corespondent în actele dosarului așa cum

relevă expertiza efectuată în cauză.

La data când inculpatul D.P. a predat funcția, SC S.M. nu era debitoare

la C.M. R. ci, față de suma datorată cu titlu de chirie, plătise în plus suma

de 94.107 dolari S.U.A.

S-a reținut în rechizitoriu că inculpatul

D.P. se face răspunzător

de predarea abuzivă a celor 3

nave, cu contracte de B/B, fără a încasa sumele cu titlu de garanție (suma de

400.000 dolari S.U.A.) pentru fiecare navă, contractele încheindu-se cu SC S.M.

SA București, societate înființată doar cu o lună înaintea semnării

contractelor, însă transformarea contractelor de management în contracte B/B,

care au fost încheiate cu SC S.M., nu a fost decisă de inculpat, ci de

A.G.A. în ședința din data de 10 ianuarie 1994,

când s-a decis aprobarea încetării

contractelor de management și

transformarea lor în contracte de B/B.

Toate aprobările și condițiile de transformare a contractelor de

management în contracte de B/B au fost stabilite în ședințele comitetului

director din 5.01, 19.01, 15.03, 24.06, 17.08, 26.08, 27 august l994, conform

proceselor verbale aflate la dosarul cauzei, aceleași aspecte fiind discutate

și în ședințele Consiliului de Administrație.

S-a mai reținut că în rechizitoriu s-a făcut referire la forma standard

a contractelor bare-board, forma standard tip „B.”, numărul de cod „B. 89”, formă

standard care prevede în partea a doua la clauza nr. 22 depunerea de către

navlositor a unei garanții bancare sau a unei alte garanții acoperitoare la

locul și în căsuța nr. 25, partea I a contractului cadru și că această clauză a

fost exclusă de către inculpatul D.P. din contract în mod abuziv, deși asemenea

clauză trebuia prevăzută obligatoriu, toate acestea fără a se avea în vedere

împrejurările în care s-au încheiat contractele de B/B pentru cele 3 nave.

Astfel, la data încheierii contractelor de B/B, navele se găseau în

reparații, iar SC S. făcuse plăți în avans către R. care depășeau chiria

datorată de această societate către C.M. R.; în această situație, se poate

considera, așa cum stabilesc și experții, că această clauză a garanției bancare

a fost îndeplinită prin acceptarea de către părți a plății în avans a costului

reparațiilor de către S. SA.

De altfel și expertiza efectuată în cursul urmăririi penale (expert

M.C.) precizează că forma standard „B. 89”, ca de

altfel

orice altă formă de contract standard emisă de către „B.”, este

cu titlu de recomandare, nefiind obligatoriu ca părțile să agreeze în

totalitate aceste clauze standard, ci acestea pot conveni asupra completării cu

clauze adiționale și a includerii unora din cele care sunt prevăzute în pro

forma de contract standard.

În cazul celor 3 contracte bare-boat, includerea clauzei de garanție

bancară a fost înlocuită cu clauza 31 adițională, privind plata în avans de

către navlositor a sumelor menționate pentru executarea reparațiilor.

înscrierea acestei clauze 31 adiționale în contract a fost motivul principal

pentru care s-a renunțat de către ambele părți la clauza 22. Prin urmare, nu se

putea solicita „S.” și plata cheltuielilor de reparații în avans dar și

garanții în numerar, conform clauzei nr. 22 din forma standard și, cu toate că

era preferabilă aplicarea în aceste contracte a clauzei standard, „R.” nu era

în măsură să predea navele în starea tehnică corespunzătoare, acestea

aflându-se în reparații, iar contravaloarea reparațiilor fusese achitată de „S.”.

În legătură cu reținerea în rechizitoriu a nerespectării de către

inculpatul D.P. a notei nr. 16539 din 10 august 1994 a Serviciului comercial

din cadrul C.M. R., privind unele observații critice asupra clauzelor

contractelor B/B, notă care a fost discutată în Consiliul de Administrație al

companiei, s-a apreciat că această notă nu face referire la toate contractele

de B/B, ci face unele observații în privința contractului

de B/B pentru nava „A.”. În acest contract însă

se regăsesc sugestiile

formulate de acest serviciu privind clauza de

relivrare a navei, clauza privind ipoteca și clauza privind defectele latente.

Clauza garanției bancare, solicitată a fi inclusă prin această notă a

Serviciului Comercial, a fost înlocuită cu o altă clauză impusă de situația

specială în care se găseau navele și plățile efectuate de părți.

De altfel, inculpatul nu a recunoscut în nici una din declarații că a

acționat abuziv, așa cum se reține în actul de inculpare, în declarațiile

acestuia date în cursul procesului penal considerându-se nevinovat. A făcut

însă referire la presiunile exercitate de secretarul de stat din Ministerul

Transporturilor, Ș.M., pentru încheierea contractelor de management cu SC S.I.E.

SRL și ulterior a celor de B/B cu SC S.M. SRL, persoană care a prezentat

societatea respectivă ca pe un partener serios, cu putere financiară. În

același sens sunt și declarațiile martorului M.V., fost director general al C.M.

R. în perioada anterioară și care, datorită presiunilor exercitate de Ș.M., a

demisionat. Acest martor a relatat că, în anul 1993, când a fost numit director

al C.M. R., societatea a primit promisiuni pentru fonduri în valoare de 5

milioane dolari S.U.A., sumă care nu s-a primit niciodată și nu existau astfel

mijloace materiale necesare pentru exploatarea

navelor, motiv pentru care

s-a recurs la vânzarea unora dintre acestea

la licitație și încheierea unor contracte cu parteneri români și străini pentru

exploatarea celor rămase. Referitor la contractele de B/B, martorul a mai

arătat că, după ce au fost discutate cu partenerii străini, nu au fost agreate

de aceștia datorită clauzelor iar pentru „S.” era stipulată expres în agreement

obligația

de plată a sumei de 200.000 dolari

S.U.A. pentru nava „A.” și o altă sumă, cel

puțin echivalentă, pentru

nava „D. 1”, obligații care nu au fost îndeplinite și ori de câte ori a

încercat să-l determine pe B.M., reprezentant al SC S. București, să-și achite

obligațiile, secretarul de stat l-a oprit, spunând că această persoană este

serioasă. În final, martorul a demisionat iar în acest context, inculpatul D.P.

nu a obținut pentru nave sumele stipulate ca și garanții însă a obținut

achitarea din partea „S.” a contravalorii reparațiilor unor nave și a altor

cheltuieli cum au fost cele avansate cu titlu de cheltuieli portuare către „S.”

Siria.

Prin urmare, nu se poate vorbi de un comportament abuziv al

inculpatului D.P., ci de încercarea acestuia de redresare a situației

economice a companiei. De altfel, așa cum a

reținut și expertiza, pe baza

documentelor existente la sediul C.M. R.,

inculpatul D.P., pe tot parcursul deținerii funcției, a formulat demersuri

pentru încasarea chiriei, a verificat stadiul executării contractelor B/B și a

solicitat compartimentelor funcționale să întocmească informații în acest sens.

Sub un alt aspect, s-a menționat în

rechizitoriu că, în conformitate cu

contractele de B/B

încheiate pentru cele 3 nave și în care a fost introdusă clauza de reparații în

sarcina navlositorului, cu deducerea în proporție de 85 % din chiria datorată,

în derularea acestor contracte a existat un

moment

în care suma datorată de SC S. M. SA, cu titlu de

chirie, se compensa cu

suma reprezentând contravaloarea reparațiilor ce ar fi trebuit a fi achitate de

navlositor, acest moment fiind luna septembrie 1995, astfel că, după această

dată nu se mai justifică în nici un fel menținerea în derulare a contractelor

și, în special, plata datorată navlositorului. Instanța de fond, pe baza

probelor administrate în cauză a reținut că, până la acest moment, care

cuprinde perioada cât inculpatul

D.P. a

funcționat ca director general, dar și o parte din perioada

în care

activitatea C.M. R. a fost condusă de inculpatul G.G. în calitate de manager

(primul predând funcția la data de 5 ianuarie 1995 când a fost înlocuit de

inculpatul G.G. care a câștigat concursul de manager general), deci până în

septembrie 1995, C.M. R. nu a înregistrat pierderi în contractele încheiate cu

S. Rezultă astfel că inculpatul D.P. nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu,

ca director general al C.M. R. SA Constanța și nu a provocat pagube acestei

societăți pe perioada cât a îndeplinit această funcție. Ca atare, nefiind

îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii

de „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 248

1

C. pen.,

pentru care a fost

trimis în judecată, se impunând achitarea sa în

temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Și în ceea ce privește pe inculpatul G.G.,

instanța de fond a

reținut că acesta trebuie achitat în

temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 13 C. pen., deoarece din probele administrate în cauză nu

s-a dovedit că acesta a menținut abuziv contractele de B/B cu SC S.M. SA

București, că a îndatorat R. față de terți pentru datorii ale navlositorului și

că a plătit nejustificat obligații ale navlositorului.

Astfel, expertiza efectuată de experții C.Ș.,

M.

A., R.I. și T.G. a menționat că acțiunea de reziliere a

unui contract nu poate fi judecată în mod izolat, ci în contextul întregii

activități a R. Astfel, dacă prin rezilierea unilaterală a unui contract se

apreciază că ar exista pagube mai mari decât cele datorate menținerii în

derulare a contractului, decizia comercială corectă ar fi menținerea

contractului și căutarea unor soluții de diminuare a pagubelor de comun acord

cu navlositorul.

Analizând dintre documentele C.M.R., bilanțul pe anul

1995, la Contul de Profit și Pierdere, expertiza a

constatat că pe anul 1995

s-a obținut un profit de 4.097.181.000 lei,

iar pe anul 1996 s-a obținut un profit de 13.573.205.000 lei. Astfel,

rezultatele financiare ale R., în perioada 1995 – 1996, arată că deciziile

luate în acea perioadă au fost corecte iar A.G.A. și F.P.S. au aprobat aceste

rezultate, prelungind anual contractul de management al inculpatului G.G. Dacă

s-ar fi retras în această perioadă navele din contractele de B/B, toate

consecințele negative ar fi revenit R. prin preluarea datoriilor navelor,

diminuând sensibil profitul obținut. Această concluzie a experților este

fundamentată chiar pe practica în domeniu a R. Astfel, la

începutul anului 1995, R. a reziliat contractele

cu firmele M. și

S.W., consecințele asupra R. fiind grave, în sensul că

aceasta a fost obligată la plata unor sume ce au depășit cu mult chiria

neîncasată și contravaloarea navelor. Aceeași situație în cazul firmei

A., când s-au retras navele pentru că R.

pretindea o chirie

de 900.000 dolari S.U.A., iar navlositorul recunoștea

doar 400.000 dolari S.U.A., iar

instanța,

dând câștig de cauză navlositorului, R. a fost obligată la

plata unei

despăgubiri în valoare de 1.800.000 dolari S.U.A. Deciziile de retragere a

navelor din contractele de B/B s-au reflectat și în bilanțul contabil pe anul

1997, prin înregistrarea unor cheltuieli excesive, prin preluarea datoriilor

navelor aflate în contract de B/B către terți, ceea ce a avut ca efect pierderi

financiare pe anul 1997 în sumă de 68.638.056.000 lei.

Rezultă, astfel, că asemenea decizii sunt

la latitudinea managerului

care, în momentul retragerii

navei din contract, trebuie să aibă în vedere

ca

o asemenea acțiune să se facă cu costuri minime pentru companie, în

raport

de întreaga activitate a acesteia și nu numai în raport de nava în discuție.

De altfel, din examinarea proceselor verbale ale A.G.A., cu

participarea reprezentanților autorizați ai F.P.S., nu rezultă că aceștia au

semnalat existența unor încălcări ale

contractului de manager încheiat cu

inculpatul G.G., în conformitate cu

Legea nr. 66/1993 activitatea managerială a inculpatului fiind aprobată în

ședințele A.G.A. atât pentru anul 1995 cât și pentru anul 1996.

Inculpatul, în calitatea sa de manager general, ar fi putut uza de

clauza nr. 31 din contract, respectiv neplata chiriei în 7 zile, care permitea

rezilierea unilaterală a contractelor, dar acesta a apreciat că este mai mult

mai favorabil pentru companie încasarea chiriei decât riscul arestării navelor

și obligarea companiei la plăți ale căror sume nu le putea estima și plăti. Aceasta

a fost și rațiunea pentru care a decis achitarea de sume de bani ca 2.501.901 dolari

S.U.A. și 436.646.244 lei cu titlu de diurnă, salarii pentru echipajele celor 3

nave și cheltuieli cu procese în diferite țări, cheltuieli portuare, materiale,

aprovizionare navă, etc., pentru că neplata acestor datorii ar fi însemnat

pierderea navelor respective și blocarea altor nave ale companiei; în același

timp însă, pentru recuperarea sumelor reprezentând chirie, a dispus acționarea

în judecată a SC S.M. SA.

În ceea ce privește creditul acordat de B.,

în sumă totală

de 1.671.528,57 dolari S.U.A. și garantat

de C.M. R. prin gaj fără deposedare asupra navei E. (D. 1), acesta s-a derulat

în conformitate cu clauzele Convenției de Credit nr. 1074 din 6 februarie 1996

și a addendum-urilor încheiate ulterior la datele de 16 iulie 1996, 7 august 1996

și 4 septembrie 1996.

Expertiza a reținut că acest credit a fost utilizat pentru acoperirea

cheltuielilor de exploatare a navelor din contractele de B/B încheiate cu SC S.M.

și, contrar susținerii din rechizitoriu, în sensul că

inculpatul a angajat răspunderea C.M. R., în acest contract, fără

aprobarea

A.G.A., s-a stabilit, pe baza procesului verbal încheiat în ședința A.G.A. din

data de 27 iulie 1996, că acest organism a decis implicarea

R. în contractul de credit, fiind aprobate atât

modul de utilizare a

creditului cât și gajul asupra navei E. (D. 1).

De altfel, așa cum reține și rechizitoriul, inițial, contractul de

credit a fost încheiat între B., sucursala Constanța și S.M. București,

întrucât R. nu putea primi un credit ca titular, deoarece mai primise un credit

în anul 1994, care nu fusese rambursat, astfel că s-a decis obținerea unui

credit prin intermediul

S. În acest sens,

inițial, s-a încheiat o convenție între R. și S.M. la data de 24 iulie 1996,

care a fost avizată și de oficiul

juridic, în care s-au stabilit

condițiile de obținere a creditului și modul de utilizare a acestuia. Ulterior,

în ședința A.G.A. din 27 iulie 1996, s-a aprobat implicarea R. în contractul de

credit cu condiția ca sumele respective să fie utilizate pentru achitarea

datoriilor navelor R., în acest sens fiind și declarațiile martorului T.L.,

reprezentant F.P.S. în A.G.A. la acea dată.

Referitor la acuzația adusă inculpatului G.G. în sensul că a semnat

contractele de reparații pentru două nave în calitate de armator, instanța de

fond a reținut că acest fapt nu putea atrage răspunderea R. în calitate de

codebitor alături de S.M., așa cum se reține în rechizitoriu, deoarece contractele

de reparații au fost încheiate între Ș. Mangalia și S.M. SA. Ș. Mangalia a

condiționat însă începerea reparațiilor de acordul armatorului, în raport de

particularitățile relațiilor contractuale dintre R. și S., mai întâi fiind

încheiate contracte de

management privind

navele respective, transformate mai apoi în contracte

de B/B.

În ceea ce privește plata sumei de 22020 mărci germane de către S.

către R., s-a apreciat că această operațiune nu reprezintă o decizie abuzivă a

inculpatului G.G., întrucât nu a prejudiciat R. ci, dimpotrivă, a permis

companiei să recupereze o sumă de bani ce o datora N.P. către R. și pe care N.P.

nu o vira în contul R. pe motiv că reglementările din Grecia nu permiteau

transformarea drahmei în valuta liber convertibilă pentru a face transferul.

În consecință, nu se poate reține în sarcina acestui inculpat că a

încălcat cu știință atribuțiile de serviciu, nefiind îndeplinită în cazul de

față cerința esențială pentru infracțiunea de „abuz de serviciu contra

intereselor publice” care presupune ca funcționarul, cu știință, să nu

îndeplinească un act ori să-l îndeplinească în mod defectuos; or inculpatul, în

calitatea sa de manager general, a încercat să rezolve

problemele companiei și a luat măsurile care, la data respectivă,

implicau

riscurile financiare cele mai mici.

Prin actul de inculpare, inculpatul D.T.V. a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii de „abuz în serviciu” prevăzută de art. 248

1

C. pen. și „evaziune fiscală” în forma participației improprii

prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu

aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.

Referitor la infracțiunea de „abuz în serviciu” prevăzută de art. 248

1

C. pen., în rechizitoriul s-a menționat că inculpatul D.T.V., cu știință, a

negociat și a acceptat cu titlu de garanție 6 C.E.C.-uri ce nu aveau această

valoare juridică, prejudiciind Ș. Mangalia cu o sumă ce depășește 50 milioane

lei.

Instanța a reținut, că la data de 6 martie 1995, cu ocazia terminării

reparațiilor la nava M. (ex. A.), s-a semnat un addendum la contractele de

reparații nr. 4011 și 4002, prin care se reeșalona data plăților în scopul

achitării reparațiilor la navele E. (ex. D. 1) și M. (ex. A.). Pentru

garantarea sumelor reeșalonate, inculpatul C.N. a predat Ș. un număr de 6 C.E.C.-uri

emise de N.W.B. P.L.C., completate și semnate de N.E., în valoare de 517.337 dolari

S.U.A. sau echivalentul a 410.078 lire sterline. Două dintre acestea, nr. 53

din 10 martie 1995 și 54/17.1995, au fost returnate către S.M. SA, sumele înscrise

pe ele fiind încasate de Ș. Mangalia conform addendum-ului prin ordin de plată

emis de S.M. SA, dar S. SA nu a respectat data plăților eșalonate, iar Ș.

a înaintat pentru decontare și celelalte C.E.C.-uri

depuse ca garanție

la 10 martie 1995 la B.C.R. Mangalia. Banca externă

emitentă a refuzat însă plata C.E.C.-urilor, din ordinul ordonatorului N.E.,

conform răspunsului dat de firma de avocatură S.R.T. angajată de Ș., deoarece

nu s-au respectat clauzele pentru care au fost emise C.E.C.-urile și nu pentru

că nu a existat provizionul necesar.

În continuare, Ș. a formulat acțiune de recuperare a datoriei la Curtea

de Justiție de la Londra, la data de

27

noiembrie 1995 și, totodată, a acționat în judecată R. și SC S.

M. pentru

plata contravalorii reparațiilor executate la cele 2 nave, prin sentințele nr. 1449/95

și 5412/95 Tribunalul Constanța dând câștig de cauză Ș. Mangalia.

Ca atare, nu se poate reține în sarcina acestui inculpat săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu, atâta timp cât acesta a fost preocupat de

recuperarea datoriilor S.M. SA, a uzat de căile legale de acționare în justiție

a SC S. și obținerea unor hotărâri judecătorești favorabile, dând totodată

dispoziții de oprire a navelor de a părăsi țara, acțiuni care nu se pot

circumscrie îndeplinirii defectuoase sau neîndeplinirii unui act, așa cum cere

textul de lege.

În legătură cu fapta ce i se impută aceluiași inculpat, în sensul că a

negociat și acceptat aceste C.E.C.-uri ca și garanții suplimentare pentru

lucrările de reparații, fără o verificare prealabilă, s-a reținut că această

verificare a fost realizată de B.C.R. Mangalia și B.C.R. București,

constatându-se că C.E.C.-urile sunt valabile,

împrejurare în care nu i se mai

poate cere inculpatului efectuarea altor

verificări, în afara sferei bancare, astfel că acesta nu poate fi condamnat

pentru săvârșirea respectivei infracțiuni, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

Și în ceea ce privește infracțiunea de „evaziune fiscală” reținută în sarcina

inculpatului sub forma participatei improprii, s-a apreciat că se impune

achitarea acestui inculpat, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.

pen.

, întrucât calcularea T.V.A. și

întocmirea actelor de plată a

acestei taxe nu era în sarcina inculpatului,

iar din probele administrate nu se poate reține că acesta a dat dispoziții în

sensul necalculării acestei taxe.

Astfel, pentru nava D. 1 (ex. E.), la data de 18 ianuarie 1994, s-a

încheiat contractul de management între C.M. R. și S.I.E. SRL care s-a derulat

până la 28 august 1994 când R. a închiriat nava prin contract de B/B cu S.M.

SA, aceasta din urmă înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/5789 din

21 iunie 91, cu sediul în București, asociatul unic al acesteia la data înmatriculării

fiind B.M.

Expertiza C.Ș., M.A., R.I. și T.G. a constatat că, în prealabil, C.M.R.

a întocmit o listă cu lucrări necesare la nava D. 1, adresată Ș. Mangalia, în

baza căreia șantierul a întocmit devizul estimativ de lucrări nr. 1111/25031994.

Acest deviz este redactat în limba română, evaluat pentru fiecare categorie de

lucrări în dolari, cu mențiunea la sfârșit că plata se va face în lei la cursul

leu/dolar din ziua achitării facturii, procedeu uzitat în mod curent la Ș.

Mangalia. În adresele nr. 1321 din 3 martie 1995 și 1135 din 25 februarie 1995,

pe care Ș. Mangalia Ie-a întocmit către Căpitănia Portului, s-a precizat că

limba în care s-au redactat contractele este română și engleză.

Rezultă astfel, fără dubii, că partenerii

Ș. erau

persoane juridice

române, că prestația se efectua pentru beneficiar român iar redactarea

contractelor în limba engleză a avut în vedere pe asociatul S., care era

cetățean străin. De altfel, din lecturarea contractului de

reparații pentru nava D. 1, rezultă foarte clar că părțile contractante

sunt persoane juridice române și anume S. SRL București, care în calitate de

administrator, acționează în numele armatorului, care este C.M.R.

S-a precizat, de asemenea, că plata va fi

făcută în dolari S.U.A. și va fi

depusă în contul Ș., nefăcându-se nici o referire la

existența vreunui partener extern pentru care se face reparația și care

ar fi fost de natură să creeze confuzii din partea Biroului de prețuri și

devize de lucrări. Motivul evaluării în dolari a contravalorii facturilor, cu

transformarea valorii în lei la cursul dolarului, a fost acela de a proteja

prestația Ș. față de efectele inflației, procedeul fiind utilizat și la alte

nave românești reparate de acest șantier.

Dispoziția de lansare în reparații pentru nava D. 1 este întocmită, din

partea Biroului de devize de lucrări și prețuri, de tehnicianul

A.C., aprobată de directorul comercial M.M. și

înscrisă în

registrul de comenzi.

Devizul de lucrări pentru nava D. 1 este redactat în limba română de

către Ș. Mangalia, dar evaluat în dolari și este întocmit de tehnicianul

principal C.C., semnat de directorul economic D.l., șef A.P.T.R.N. - ing. V.F.

și

contrasemnat de directorul general D.T.

Devizul a fost negociat și

reformulat cu partenerul de contract ca fiind

R., dar semnat de S. SRL prin B.M. la 9 mai 1994 și întocmit în limba română de

către martorul A.C. la Biroul devize de lucrări și prețuri.

Expertiza a constatat că evaluarea categoriilor

de lucrări la nava D. 1

s-a făcut în baza a 8 înscrisuri denumite „I.”

care, în fapt, sunt documente care creează obligația de plată și care stau la

baza calculării valorii reale când s-a întocmit factura către beneficiarul S.

Aceste documente nu întrunesc condiția de factură externă pentru a fi asimilată

acesteia.

Tot aceeași expertiză a constatat că, la întocmirea facturii, deși la

rubrica „cumpărător” este menționat S.S. București,

cunoscută din documentele anterioare ca persoană juridică română, a

fost omisă calcularea T.V.A. aferentă contravalorii reparațiilor. Această

omisiune

nu a fost sesizată de cele 3 persoane care au întocmit, semnat

și vizat factura și nici ulterior de serviciul financiar contabil, când această

factură a fost înregistrată. Conform circuitului documentelor contabile această

factură nu mai intra în atenția inculpatului.

Expertiza concluzionează că nu rezultă din nici un document aflat la Ș.

Mangalia sau la dosarul instanței că persoanele care au întocmit, vizat și

contabilizat factura menționată, ar fi fost îndreptățite să considere că

reparația s-a efectuat pentru un beneficiar extern, întrucât, dacă ar fi fost

un beneficiar extern, ar fi trebuit să se întocmească o factură externă la care

să se anexeze declarația vamală de export (D.V.E.) și declarația de încasare

valutară (D.I.V.), precum și alte dovezi care să ateste că beneficiarul din

contract este o persoană juridică externă, acte care nu s-au întocmit în cauză.

Aceleași considerente sunt valabile și pentru omisiunea calculării T.V.A.

la nava A., reieșind din probe că, din eroare, persoanele din compartimentul

devize de lucrări, facturi și financiar-contabil nu au calculat T.V.A.-ul la

facturile emise pentru cele 2 nave.

Prin urmare, în raport de obligațiile inculpatului D.T., în calitatea

sa de manager, ce răspunde pentru daunele cauzate societății prin utilizare

abuzivă sau neglijență a fondurilor societății sau în interes contrar

societății ori prin nerespectarea prevederilor contractului de management sau a

hotărârilor adoptate de A.G.A., inculpatul nu avea în atribuțiile sale

întocmirea facturilor pentru reparații, calcularea T.V.A. și virarea sa la

buget și nici nu s-a dovedit că a dat dispoziții persoanelor care aveau

asemenea atribuții să nu calculeze și să vireze la bugetul statului T.V.A.-ul

aferent pentru cele 2 nave.

Astfel, audiată ca martoră, V.M. a precizat că a aflat de la P.T. și C.A.

că nava E. (ex. D. 1) este sub pavilion străin și cota T.V.A. este zero, P.T.

nu a primit nici o dispoziție de a considera nava E. și nava A. ca străine, ci

a dedus acest lucru fiindcă a primit invoice-urile de la Biroul Marketing care

se ocupa cu navele străine.

C.A. a relatat că a aflat de la C.A. că nava E. este străină, iar din

discuția sa cu D.T., inculpatul i-ar fi spus că se încasează dolari S.U.A.

pentru reparații, martorul ajungând la concluzia că nava este străină.

A altă concluzie care se impune este aceea că, deși Ș. a achitat

contravaloarea T.V.A. și majorările aferente la bugetul statului, aceasta nu

poate fi considerată un prejudiciu la nivelul acestei societăți deoarece era

obligația societății de a plăti bugetului de stat această taxă conform

legislației în vigoare la acea dată, iar majorările de întârziere achitate s-au

justificat prin faptul că sumele respective au fost la dispoziția acestei

societăți până la data virării la bugetul de stat.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.N., acesta a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni și anume:

- infracțiunea prevăzută de art. 206 din Legea nr. 31/1990 constând în

aceea că a ocupat funcția de administrator al unei societăți comerciale

românești, deși fusese condamnat penal pentru

fapte ce-l făceau nedemn

de această calitate;

- infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. și art. 40 din Legea nr. 82/1991

raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., aflate în concurs real, constând în

aceea că a prezentat un bilanț contabil fals al SC S.M. SA București la B., sucursala

Constanța în calitate de administrator, obținând în baza acestuia mai multe

credite în dolari;

- infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea,

art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece a indus în eroare în mod repetat B., sucursala

Constanța prin folosirea unor mijloace frauduloase cu prilejul încheierii

convenției de credit;

- infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 12 din

Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., constând în aceea că

l-a ajutat pe inculpatul D.T.V. la determinarea cu intenție a unor funcționari

de la Ș. Mangalia care, fără vinovăție, nu au încasat T.V.A.-ul datorat

statului;

- infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 282 alin. (2) cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., aflate în

concurs real, deoarece a falsificat 6 bilete la ordin emise de o instituție

bancară prin semnarea lor într-o calitate pe care nu o avea legal

(administrator sau director general) și de a le pune apoi în circulație.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 206 din Legea nr. 31/1990

republicată, instanța de fond a apreciat că se

impune încetarea procesului

penal în temeiul dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., ca urmare a

intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale în conformitate cu

dispozițiile art. 122 raportat la art. 124 C. pen., aceeași fiind situația și

în ceea ce privește infracțiunile prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991

raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunile prevăzută de art. 26 raportat la art.

12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea, art. 31 C. pen., art. 282 alin. (1) cu

aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 282 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținute, de asemenea, în sarcina acestui

inculpat, instanța a apreciat că se impune achitarea în temeiul dispozițiilor art.

10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor

infracțiuni.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de „complicitate la evaziune

fiscală”, actul de inculpare nu a menționat modalitatea concretă în care

inculpatul C.N. l-a ajutat pe inculpatul D.T. să determine funcționarii să nu

calculeze și să nu factureze sumele datorate statului cu titlu de T.V.A. la

lucrările de reparații, iar din probele administrate în cauză, declarații de

martori și raportul de expertiză analizat anterior, nu a rezultat că inculpatul

D.T.V. ar fi determinat persoanele care aveau asemenea atribuții de serviciu să

nu calculeze această taxă și nici ajutorul dat de inculpatul N.C. în acest

sens.

Dimpotrivă, persoanele respective audiate ca martori au precizat că

emiterea invoice-urilor pentru calcularea reparațiilor a condus la crearea de

confuzii privind naționalitatea navelor, dar nu datorită faptelor inculpatului

D.T.V. și cu atât mai puțin ale inculpatului N.C., ci a unei practici curente a

Ș. și care avea drept scop protejarea prestației șantierului față de

devalorizarea constantă a leului în acea perioadă.

Cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 282 alin. (1)

C. pen. și art. 282 alin. (2) C. pen., ambele în formă continuată, constând în

aceea că a semnat 6 bilete la ordin într-o calitate pe care nu putea să o

dețină în mod legal, fie administrator, fie director general al SC S. deoarece

fusese condamnat penal în Grecia pentru o infracțiune de înșelăciune prin

sentința penală nr. 56981 din 5 octombrie 1994 a Tribunalului din Atena la

pedeapsa de un an și 4 luni închisoare, s-a apreciat, de asemenea, că

inculpatul N.C. nu poate fi condamnat conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Aceasta întrucât, deși din adresa O.I.P.C. rezultă că inculpatul N.C. a suferit

mai multe condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni privind

societățile comerciale, în ceea ce privește

această hotărâre, în legătură cu care s-a reținut starea de recidivă prevăzută de

art. 37 lit. a) C. pen., instanța

nu deține date certe. Astfel, în timp

ce adresa Interpol precizează ca dată a pronunțării acestei hotărâri, 5

octombrie 1994, în adresa comunicată instanței cu ocazia rejudecării de către

Procuratura de pe lângă Curtea de Apel Atena figurează ca dată a pronunțării 28

iunie 1993. Se menționează totodată că sentința a fost pronunțată de

Judecătoria Atena,

că pedeapsa închisorii

de 16 luni a fost transformată în amendă, iar datele

prezentate sunt

conforme cu cele aflate în R.C.P. Despre transformarea pedepsei închisorii în

amendă face referire și avocatul l.S. în declarația notarială existentă la

dosarul cauzei.

Totodată, s-a reținut că recunoașterea pe cale incidentală a unei

hotărâri străine poate avea loc numai în condițiile art. 520 C. proc. pen.,

care nu sunt îndeplinite în cauză, din datele comunicate de autoritățile

grecești prin intermediul Ministerului Justiției și care vin în contradicție cu

datele Interpol nu se poate stabili data pronunțării hotărârii, instanța

competentă, nu există certificarea autorității competente și nici precizări în

legătură cu rămânerea definitivă a hotărârii. Aceste aspecte trebuiau

clarificate din cursul urmăririi penale, în lipsa clarificării lor, mențiunea

din actul de inculpare în sensul că procurorul a realizat recunoașterea pe cale

incidentală a hotărârii străine rămâne pur declarativă fără a putea produce

consecințe juridice, deoarece recunoașterea hotărârilor străine nu se face ca

urmare a unei simple afirmații ci în conformitate cu dispozițiile art. 520 C.

proc. pen.

Instanța a depus diligente în acest sens însă actele comunicate de

autoritățile grecești (cu foarte mare întârziere de altfel) nu au fost

lămuritoare, astfel că, în consecință, neputând efectua recunoașterea hotărârii

străine în acord cu dispozițiile legale, aceasta nu poate produce efecte

juridice penale privind starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.,

iar inculpatul nu se află în situația de incompatibilitate la care se referă

Legea nr. 31/1990 și, ca atare, acesta putea avea calitatea de administrator

sau director al S.M. SA și dreptul de a semna cele 6 bilete la ordin.

Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că inculpatul C.N.

trebuie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune” prevăzută de art.

215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece

a indus în eroare B. - Sucursala Constanța prin folosirea de mijloace

frauduloase cu prilejul încheierii contractului de credit cât și pe parcursul

executării acestuia.

Astfel, inculpatul C.N. a prezentat cu ocazia încheierii contractului

de credit cu B. un bilanț falsificat, cuprinzând date nereale care nu reflectau

situația financiară a SC S.M. SA. Din declarația martorului B.M., a rezultat că

inculpatul N.C. a înființat la Atena un birou al S.M. SA, iar bilanțul pe anul

1995 nu s-a întocmit la timp deoarece nu se justificau sume mari de bani de

către filiala din Atena a societății. Pentru a prezenta totuși un bilanț

organelor de control financiar, s-a întocmit un asemenea bilanț cu datele

furnizate de biroul din Atena, bilanț despre care inculpatul C.N. a afirmat în

fața asociaților că este fals. Cu toate acestea, inculpatul a depus acest

bilanț la D.G.F.P. - Municipiul București. Totodată, același bilanț contabil a

fost prezentat și B. pentru încheierea contractului de creditare, cu două

modificări esențiale în favoarea SC S.M. SA București, în sensul că activul

declarat în bilanțul depus la B. este în valoare de 3.063.495 mii lei, iar în

bilanțul depus la D.G.F.P. București este de 4.214.703 mii lei, iar la

capitolul pierderi în bilanțul depus la bancă figurează cu o pierdere de o

valoare mai mică adică 5.161.091 mii lei față de valoarea de 10.351.049 mii lei

pierderi în bilanțul depus la D.G.F.P. București.

De altfel, inculpatul a recunoscut că cele 2 bilanțuri cuprindeau date

nereale dar a motivat că bilanțul prezentat la B.

era de fapt un

proiect de bilanț, reprezentanții băncii cunoscând acest

aspect.

Instanța de fond a înlăturat aceste apărări cu motivația că obligația

inculpatului la obținerea creditului era să prezinte situația financiară reală

a societății și, neprocedând astfel, răspunde penal pentru inducerea în eroare

a băncii creditoare.

Mijlocul de inducere în eroare a constat în deformarea realității

financiare a firmei S., care s-a realizat în momentul în care inculpatul a

prezentat bilanțul societății. Mijlocul de inducere în eroare este fraudulos

deoarece a constat într-un act contabil fals, fiind astfel întrunită latura

obiectivă a infracțiunii de înșelăciune.

Sub aspectul laturii subiective s-a apreciat că este dovedită intenția

inculpatului de a obține creditul despre care știa că nu îl va obține dacă va

prezenta situația reală a societății și mai ales împrejurarea că nu era în

măsură să prezinte un bilanț pentru că societatea nu deține datele complete

asupra întregii sale activități financiare, inclusiv a filialei din Atena.

Mai mult decât atât, nici pe parcursul derulării contractului

inculpatul nu a adus la cunoștința B., cu ocazia suplimentării creditului prin

cele 4 addendum-uri, despre activitatea desfășurată de filiala din Atena a

societății S.M., filială pe care de altfel nu a înregistrat-o la Registrul Comerțului

conform Legii nr. 87/1994, fiind întrunite toate elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., în

formă continuată.

Sub aspectul laturii civile s-a considerat că inculpatul N.C. trebuie

să suporte, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.S. SRL (societate

care a fost introdusă în cauză în această calitate conform deciziei Curții de

Apel Constanța, dar și în conformitate cu sentința civilă nr. 370 din 5 aprilie

97 a Judecătoriei Sector 4 București prin care s-a dispus, la solicitarea

inculpatului C.N., modificarea formei și statutului societății S.M. SA

București în SC A.S. SRL, care trebuia să aibă sediul în Constanța, însă

aceasta nu a fost înregistrată nici până în prezent la Registrul Camerei de

Comerț) plata despăgubirilor civile în valoarea creditului acordat, plus

dobânzi de 1.671.528 dolari S.U.A. către A.V.A.S. București (inițial A.V.A.B.

București) care a preluat suma reprezentând acest credit neperformant de la B.

și care s-a subrogat cu drepturile și obligațiile procesuale cedentului și a

dobândit

calitatea de parte civilă pe care B.

o avea în momentul cesiunii.

În cursul urmăririi penale, SC B. SA filiala Constanța s-a constituit

parte civilă cu suma de 1.671.528 dolari S.U.A., reprezentând

contravaloarea creditului acordat, din care

291.655 dolari S.U.A. rate credit

curent, 1.208.585 dolari S.U.A. rate

credit restant precum și 175.287 dolari S.U.A. dobânzi restante.

În cursul judecării cauzei, B. și-a majorat pretențiile la suma de

2.825.298,51 dolari S.U.A. (44.374.138.468,10 lei) fără a preciza ce reprezintă

această sumă, neputând atrage răspunderea civilă a inculpatului și pentru

aceasta.

În cauză, a figurat în calitate de parte responsabilă civilmente și C.M.

N. SA Constanța însă s-a constatat că nu are această calitate în prezenta

cauză, nici unul din inculpați nefiind în relații de prepușenie cu această

societate și, prin urmare, nu-i poate fi atribuită această calitate.

Expertiza avută în vedere de instanță a

fost cea întocmită de experții

C.Ș., M.A., R.I. și T.G.,

deoarece este fundamentată științific, fiind întocmită de o echipă de experți

tehnici și contabili iar prin obiectivele formulate și prin răspunsurile date

s-au acoperit toate problemele relevate în dosarul de față, concluziile

expertizei fiind în acord cu celelalte probe administrate în cauză, inclusiv cu

o parte din concluziile celorlalte expertize efectuate.

În ceea ce privește încadrarea juridică

reținută de rechizitoriu, aceea

prevăzută de art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., în raport de data săvârșirii faptelor și

modificările survenite ulterior, dar și de

conținutul

textului de lege, s-a apreciat că art. 248

1

C. pen., cu aplicarea

art.

13 C. pen., reprezintă legea mai favorabilă inculpaților.

B. Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul C.N. și A.V.A.S.

În susținerea apelului, procurorul a invocat următoarele motive:

- instanța de fond nu a soluționat fondul cauzei, având în vedere

faptul că nu a introdus lichidatorul judiciar al SC A.S. SRL, care are și

calitatea de parte responsabilă civilmente, să răspundă

împreună cu coinculpatul C.N. pentru prejudiciul creat

părții

civile;

- cauza a fost soluționată în lipsa documentelor care să ateste starea

și cazierul inculpatului C.N.;

- în mod greșit instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția

lipsei calității procesual active a C.N.M. N., care în prezent se află în

lichidare, motiv pentru care și din acest punct de vedere apreciază că se

impune desființarea soluției instanței de fond și trimiterea spre rejudecare;

- inculpatul D.P. se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 248

1

C.

pen., având în vedere activitatea pe care a depus-o în calitate de manager al

societății și faptul că, în perioada în care a desfășurat această activitate, a

ignorat toate avertismentele făcute de persoane din cadrul societății, persoane

care au sesizat faptul că

inculpatul N.C.

nu este o persoană a cărei bonitate să

ducă la concluzia că se pot

negocia astfel de contracte cu cele 3 nave, D. 1, D. 2 și A., a încheiat

contract inițial de management cu aceste 3 nave, ulterior aceste contracte s-au

transformat în contracte de board-bord, iar datoriile pe care această societate

le avea către R. nu au fost restituite;

- inculpatul G.G., în mod repetat, și-a încălcat atribuțiile pe care

urma să le desfășoare în activitatea managerială, încălcând astfel obligațiile

pe care le avea în buna administrare a societății, fapt ce a dus la blocaje

financiare. Pe de altă parte, inculpatul se face vinovat și de faptul că a

încheiat cu Ș., convenții de reparații achitate cu C.E.C.-uri care nu au fost

onorate de societate;

- inculpatul C.N. este vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

26 C. pen., în referire la art. 12 din legea evaziunii fiscale, având în vedere

că acesta a încheiat împreună cu inculpatul D.T. contracte de reparații pentru

navele D. 1 și D. 2, în limba engleză, creând aparența unor contracte externe

și, în

această modalitate nu s-a încasat T.V.A.-ul

aferent, de către bugetul de stat,

ceea ce a creat un prejudiciu

acestuia;

- pedeapsa aplicată inculpatului N.C.

este mult

redusă în raport de consecințele faptelor sale și

a prejudiciului pe care l-a creat;

în vedere că acesta a desfășurat activități comerciale;

Apelantul inculpat C.N. a formulat următoarele motive: