ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1286/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 562 din 13 octombrie 2000, Tribunalul Constanța i-a condamnat pe inculpații D.P. pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 1 C. pen., C.N. pentru infracțiunile prevăzută de art. 215 C. pen. și art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., i-a achitat pe inculpații D.T.V. și G.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 1 C. pen., iar pe inculpatul C.N. pentru infracțiunile prevăzută de art. 206 din Legea nr. 31/1991, art. 26 C. pen., raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea, art. 31 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., art. 282 alin. (1) C. pen. și art. 282 alin. (2) C. pen., înlăturând conform art. 334 C. proc.

pen., aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar sub aspectul acțiunii civile I-a obligat pe inculpatul C.N. la plata despăgubirilor civile către C.M .R. SA și A.V. A.S. (fost A.V.A.B.). Hotărârea a fost desființată cu trimitere spre rejudecare prin decizia penală nr. 275/ P din 18 octombrie 2001 a Curții de Apel Constanța, admițându-se apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpații D.P. și C.N. și partea civilă Ș.N. Mangalia. Instanța de apel a reținut că instanța de fond nu a soluționat corespunzător acțiunea civilă, sens în care s-a dispus rejudecarea cauzei de aceeași instanță, efectuarea unei expertize contabile dacă nici una dintre cele existente nu răspunde la toate obiectivele, introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a SC S.M.

SA București iar, în ceea ce-l privește pe inculpatul C.N., solicitarea de la autoritățile grecești de relații privind starea de recidivă; totodată, s-a indicat să se stabilească activitatea desfășurată de fiecare inculpat pe perioada deținerii funcției de conducere și în raport de aceasta, îndeplinirea sau nu a atribuțiilor de serviciu. B. Prin sentința penală nr. 262 pronunțată la data de 6 iunie 2006, în dosarul nr. R.2038/2001, Tribunalul Constanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., a achitat pe inculpatul D.T.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 1 C. pen., cu aplicarea 13 C. pen.; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A înlăturat din încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului C.N. dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 și 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 206 din Legea nr. 31/1990, art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., prin intervenirea prescripției speciale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la art. 12 din Legea nr. 87/94, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.N.

la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând aplicarea art. 71 cu referire la art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. A dedus perioada arestului preventiv de la data de 25 august 1997 la 9 septembrie 1997, din durata pedepsei aplicate. A obligat pe inculpatul C.N. la despăgubiri civile în sumă de 1.671.528 dolari S.U.A. către A.V.A.S. București (pentru B. SA-filiala Constanța), în solidar cu SC A.S. SRL București. A respins acțiunea civilă formulată de Ș.N. Mangalia și SC R. SA Constanța, prin lichidator. A constatat că C.M. N. SA Constanța nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză. A ridicat sechestrul asigurător aplicat asupra bunurilor aparținând inculpaților D.T., D.P. și G.G. A obligat pe inculpatul C.N.

la cheltuieli judiciare către stat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.S. SRL București, în sumă de 10 milioane ROL, din care suma de 900.000 lei ROL onorariu translator H.D se va deconta din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: În perioada 6 decembrie 1993 - 5 ianuarie 1995, conducerea C.M. R. SA Constanța a fost asigurată de inculpatul D.P., în calitate de director principal iar anterior, în anul 1993, conducerea C.M. R. a fost asigurată, tot în calitate de director general, de M.V. Inițial, pentru cele trei nave s-au încheiat contracte de management cu SC S.I.E. SRL astfel: pentru nava D. la data de 30 octombrie 1993, nava fiind predată managerului SC S.I.

E. SRL la data de 12 ianuarie 1994; pentru nava A. la data de 30 octombrie 1993, predarea navei către manager efectuându-se la data de 5 august 1994, iar pentru nava D. s-a semnat contractul la data de 18 ianuarie 1994, fiind predată către SC S.I.E. SRL la 19 mai 1994. La data predării navelor, acestea se aflau în reparații la Ș.N. Mangalia de la data de 9 iulie 1992, 2 mai 94 și, respectiv, 8 august 94. În perioada contractului de management, navele nu au avut nici un fel de activitate comercială generatoare de venituri, aflându-se în reparații. Conform proceselor verbale din data de 10 ianuarie 1994 și 31 ianuarie 1994, A.G.A. a aprobat încetarea contractelor de management și transformarea lor în contracte B/B, astfel încât la data de 28 august 1994, cele trei nave au trecut în contract de B/B având ca navlositor SC S.M.

SA București. Potrivit contractului de management, părțile aveau următoarele obligații: armatorul R. să plătească o taxă anuală de management către SC S., convenită pentru fiecare navă la suma de 36.000 dolari S.U.A., iar managerul S. urma să asigure armatorul de încasarea unui profit lunar minim garantat pentru fiecare navă de 30.000 dolari S.U.A. Conform acestei situații, prin protocoalele de livrare la contractul de B/B, încheiate pentru cele 3 nave la data de 28 august 1994, s-a convenit între R. și S.I.E. SRL ca, pentru toate cele 3 nave, cheltuielile deja suportate de S. în contul echipajului și navei să rămână în sarcina S. fără drept de regres împotriva R., iar S. să renunțe definitiv la pretențiile de plată a taxei de management.

În conformitate cu calculele efectuate de experții C.Ș., M.A., R.I. și T.G., care au întocmit raportul de expertiză tehnică contabilă judiciară dispus de instanța de fond cu ocazia primei judecăți, balanța de plăți la data semnării contractului de B/B - 28 august 1994 era următoarea: SC S.M. SA datora către R. 23.500 dolari S.U.A. reprezentând profitul minim garantat pentru nava A. în perioada 5 august - 28 august 1994; - sumele de 27.000 dolari S.U.A. pentru nava D. 1 și 44.500 dolari S.U.A. pentru D. 2, datorate de S. ca profit minim garantat, urmau a fi deduse din contravaloarea reparațiilor navelor. Aceeași expertiză a stabilit pe baza documentelor existente la R. că plățile făcute în avans de către S. s-au compensat cu chiria datorată de această societate către C.M.

R. și aceste compensări au fost justificate. Astfel, până la data de 5 ianuarie 1995 când inculpatul D.P. a predat funcția, SC S. SRL București a efectuat către terți pentru stingerea datoriilor R. următoarele plăți: - la 31 ianuarie 1994, suma de 57.000 dolari S.U.A. avans cheltuieli portuare către agentul S. Siria; - la 31 ianuarie 1994 - suma de 16.015 dolari S.U.A. avans cheltuieli portuare către S. - Siria; - la 24 februarie 94 garanții pentru descărcare marfă Siria în sumă de 95.900 dolari S.U.A.; - la 30 martie 1994 contravaloare vopsele către I.P. L. pentru D. 1 Grecia în sumă de 46.512 dolari S.U.A. În total, SC S. SRL București a efectuat, până la data de 5 ianuarie 1995, plăți în numele C.M.

R. în valoare de 215.427 dolari S.U.A., iar obligațiile SC S. SA către C.M. R. pentru perioada 28 august 94 - 5 ianuarie 95, conform prevederilor contractelor de B/B, era în valoare de 121.320 dolari S.U.A., prin urmare S. plătise în avans către R. suma de 94.107 dolari S.U.A. Rezultă astfel că susținerea din rechizitoriu în sensul că inculpatul D.P., abuzând de funcția sa, a cauzat un prejudiciu C.M. R. ce depășește cu mult suma de 50 milioane lei nu-și găsește corespondent în actele dosarului așa cum relevă expertiza efectuată în cauză. La data când inculpatul D.P. a predat funcția, SC S.M. nu era debitoare la C.M. R. ci, față de suma datorată cu titlu de chirie, plătise în plus suma de 94.107 dolari S.U.A.

S-a reținut în rechizitoriu că inculpatul D.P. se face răspunzător de predarea abuzivă a celor 3 nave, cu contracte de B/B, fără a încasa sumele cu titlu de garanție (suma de 400.000 dolari S.U.A.) pentru fiecare navă, contractele încheindu-se cu SC S.M. SA București, societate înființată doar cu o lună înaintea semnării contractelor, însă transformarea contractelor de management în contracte B/B, care au fost încheiate cu SC S.M., nu a fost decisă de inculpat, ci de A.G.A. în ședința din data de 10 ianuarie 1994, când s-a decis aprobarea încetării contractelor de management și transformarea lor în contracte de B/B. Toate aprobările și condițiile de transformare a contractelor de management în contracte de B/B au fost stabilite în ședințele comitetului director din 5.01, 19.01, 15.03, 24.06, 17.08, 26.08, 27 august l994, conform proceselor verbale aflate la dosarul cauzei, aceleași aspecte fiind discutate și în ședințele Consiliului de Administrație.

S-a mai reținut că în rechizitoriu s-a făcut referire la forma standard a contractelor bare-board, forma standard tip „B.”, numărul de cod „B. 89”, formă standard care prevede în partea a doua la clauza nr. 22 depunerea de către navlositor a unei garanții bancare sau a unei alte garanții acoperitoare la locul și în căsuța nr. 25, partea I a contractului cadru și că această clauză a fost exclusă de către inculpatul D.P. din contract în mod abuziv, deși asemenea clauză trebuia prevăzută obligatoriu, toate acestea fără a se avea în vedere împrejurările în care s-au încheiat contractele de B/B pentru cele 3 nave. Astfel, la data încheierii contractelor de B/B, navele se găseau în reparații, iar SC S. făcuse plăți în avans către R. care depășeau chiria datorată de această societate către C.M.

R.; în această situație, se poate considera, așa cum stabilesc și experții, că această clauză a garanției bancare a fost îndeplinită prin acceptarea de către părți a plății în avans a costului reparațiilor de către S. SA. De altfel și expertiza efectuată în cursul urmăririi penale (expert M.C.) precizează că forma standard „B. 89”, ca de altfel orice altă formă de contract standard emisă de către „B.”, este cu titlu de recomandare, nefiind obligatoriu ca părțile să agreeze în totalitate aceste clauze standard, ci acestea pot conveni asupra completării cu clauze adiționale și a includerii unora din cele care sunt prevăzute în pro forma de contract standard. În cazul celor 3 contracte bare-boat, includerea clauzei de garanție bancară a fost înlocuită cu clauza 31 adițională, privind plata în avans de către navlositor a sumelor menționate pentru executarea reparațiilor.

înscrierea acestei clauze 31 adiționale în contract a fost motivul principal pentru care s-a renunțat de către ambele părți la clauza 22. Prin urmare, nu se putea solicita „S.” și plata cheltuielilor de reparații în avans dar și garanții în numerar, conform clauzei nr. 22 din forma standard și, cu toate că era preferabilă aplicarea în aceste contracte a clauzei standard, „R.” nu era în măsură să predea navele în starea tehnică corespunzătoare, acestea aflându-se în reparații, iar contravaloarea reparațiilor fusese achitată de „S.”. În legătură cu reținerea în rechizitoriu a nerespectării de către inculpatul D.P. a notei nr. 16539 din 10 august 1994 a Serviciului comercial din cadrul C.M.

R., privind unele observații critice asupra clauzelor contractelor B/B, notă care a fost discutată în Consiliul de Administrație al companiei, s-a apreciat că această notă nu face referire la toate contractele de B/B, ci face unele observații în privința contractului de B/B pentru nava „A.”. În acest contract însă se regăsesc sugestiile formulate de acest serviciu privind clauza de relivrare a navei, clauza privind ipoteca și clauza privind defectele latente. Clauza garanției bancare, solicitată a fi inclusă prin această notă a Serviciului Comercial, a fost înlocuită cu o altă clauză impusă de situația specială în care se găseau navele și plățile efectuate de părți. De altfel, inculpatul nu a recunoscut în nici una din declarații că a acționat abuziv, așa cum se reține în actul de inculpare, în declarațiile acestuia date în cursul procesului penal considerându-se nevinovat.

A făcut însă referire la presiunile exercitate de secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ș.M., pentru încheierea contractelor de management cu SC S.I.E. SRL și ulterior a celor de B/B cu SC S.M. SRL, persoană care a prezentat societatea respectivă ca pe un partener serios, cu putere financiară. În același sens sunt și declarațiile martorului M.V., fost director general al C.M. R. în perioada anterioară și care, datorită presiunilor exercitate de Ș.M., a demisionat. Acest martor a relatat că, în anul 1993, când a fost numit director al C.M. R., societatea a primit promisiuni pentru fonduri în valoare de 5 milioane dolari S.U.A., sumă care nu s-a primit niciodată și nu existau astfel mijloace materiale necesare pentru exploatarea navelor, motiv pentru care s-a recurs la vânzarea unora dintre acestea la licitație și încheierea unor contracte cu parteneri români și străini pentru exploatarea celor rămase.

Referitor la contractele de B/B, martorul a mai arătat că, după ce au fost discutate cu partenerii străini, nu au fost agreate de aceștia datorită clauzelor iar pentru „S.” era stipulată expres în agreement obligația de plată a sumei de 200.000 dolari S.U.A. pentru nava „A.” și o altă sumă, cel puțin echivalentă, pentru nava „D. 1”, obligații care nu au fost îndeplinite și ori de câte ori a încercat să-l determine pe B.M., reprezentant al SC S. București, să-și achite obligațiile, secretarul de stat l-a oprit, spunând că această persoană este serioasă. În final, martorul a demisionat iar în acest context, inculpatul D.P. nu a obținut pentru nave sumele stipulate ca și garanții însă a obținut achitarea din partea „S.” a contravalorii reparațiilor unor nave și a altor cheltuieli cum au fost cele avansate cu titlu de cheltuieli portuare către „S.” Siria.

Prin urmare, nu se poate vorbi de un comportament abuziv al inculpatului D.P., ci de încercarea acestuia de redresare a situației economice a companiei. De altfel, așa cum a reținut și expertiza, pe baza documentelor existente la sediul C.M. R., inculpatul D.P., pe tot parcursul deținerii funcției, a formulat demersuri pentru încasarea chiriei, a verificat stadiul executării contractelor B/B și a solicitat compartimentelor funcționale să întocmească informații în acest sens.

Sub un alt aspect, s-a menționat în rechizitoriu că, în conformitate cu contractele de B/B încheiate pentru cele 3 nave și în care a fost introdusă clauza de reparații în sarcina navlositorului, cu deducerea în proporție de 85 % din chiria datorată, în derularea acestor contracte a existat un moment în care suma datorată de SC S. M. SA, cu titlu de chirie, se compensa cu suma reprezentând contravaloarea reparațiilor ce ar fi trebuit a fi achitate de navlositor, acest moment fiind luna septembrie 1995, astfel că, după această dată nu se mai justifică în nici un fel menținerea în derulare a contractelor și, în special, plata datorată navlositorului. Instanța de fond, pe baza probelor administrate în cauză a reținut că, până la acest moment, care cuprinde perioada cât inculpatul D.P.

a funcționat ca director general, dar și o parte din perioada în care activitatea C.M. R. a fost condusă de inculpatul G.G. în calitate de manager (primul predând funcția la data de 5 ianuarie 1995 când a fost înlocuit de inculpatul G.G. care a câștigat concursul de manager general), deci până în septembrie 1995, C.M. R. nu a înregistrat pierderi în contractele încheiate cu S. Rezultă astfel că inculpatul D.P. nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, ca director general al C.M. R. SA Constanța și nu a provocat pagube acestei societăți pe perioada cât a îndeplinit această funcție. Ca atare, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 248 1 C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, se impunând achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Și în ceea ce privește pe inculpatul G.G., instanța de fond a reținut că acesta trebuie achitat în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., deoarece din probele administrate în cauză nu s-a dovedit că acesta a menținut abuziv contractele de B/B cu SC S.M. SA București, că a îndatorat R. față de terți pentru datorii ale navlositorului și că a plătit nejustificat obligații ale navlositorului. Astfel, expertiza efectuată de experții C.Ș., M. A., R.I. și T.G.

a menționat că acțiunea de reziliere a unui contract nu poate fi judecată în mod izolat, ci în contextul întregii activități a R. Astfel, dacă prin rezilierea unilaterală a unui contract se apreciază că ar exista pagube mai mari decât cele datorate menținerii în derulare a contractului, decizia comercială corectă ar fi menținerea contractului și căutarea unor soluții de diminuare a pagubelor de comun acord cu navlositorul. Analizând dintre documentele C.M.R., bilanțul pe anul 1995, la Contul de Profit și Pierdere, expertiza a constatat că pe anul 1995 s-a obținut un profit de 4.097.181.000 lei, iar pe anul 1996 s-a obținut un profit de 13.573.205.000 lei. Astfel, rezultatele financiare ale R., în perioada 1995 – 1996, arată că deciziile luate în acea perioadă au fost corecte iar A.G.A.

și F.P.S. au aprobat aceste rezultate, prelungind anual contractul de management al inculpatului G.G. Dacă s-ar fi retras în această perioadă navele din contractele de B/B, toate consecințele negative ar fi revenit R. prin preluarea datoriilor navelor, diminuând sensibil profitul obținut. Această concluzie a experților este fundamentată chiar pe practica în domeniu a R. Astfel, la începutul anului 1995, R. a reziliat contractele cu firmele M. și S.W., consecințele asupra R. fiind grave, în sensul că aceasta a fost obligată la plata unor sume ce au depășit cu mult chiria neîncasată și contravaloarea navelor. Aceeași situație în cazul firmei A., când s-au retras navele pentru că R. pretindea o chirie de 900.000 dolari S.U.A., iar navlositorul recunoștea doar 400.000 dolari S.U.A., iar instanța, dând câștig de cauză navlositorului, R. a fost obligată la plata unei despăgubiri în valoare de 1.800.000 dolari S.U.A.

Deciziile de retragere a navelor din contractele de B/B s-au reflectat și în bilanțul contabil pe anul 1997, prin înregistrarea unor cheltuieli excesive, prin preluarea datoriilor navelor aflate în contract de B/B către terți, ceea ce a avut ca efect pierderi financiare pe anul 1997 în sumă de 68.638.056.000 lei. Rezultă, astfel, că asemenea decizii sunt la latitudinea managerului care, în momentul retragerii navei din contract, trebuie să aibă în vedere ca o asemenea acțiune să se facă cu costuri minime pentru companie, în raport de întreaga activitate a acesteia și nu numai în raport de nava în discuție. De altfel, din examinarea proceselor verbale ale A.G.A., cu participarea reprezentanților autorizați ai F.P.S., nu rezultă că aceștia au semnalat existența unor încălcări ale contractului de manager încheiat cu inculpatul G.G., în conformitate cu Legea nr. 66/1993 activitatea managerială a inculpatului fiind aprobată în ședințele A.G.A.

atât pentru anul 1995 cât și pentru anul 1996. Inculpatul, în calitatea sa de manager general, ar fi putut uza de clauza nr. 31 din contract, respectiv neplata chiriei în 7 zile, care permitea rezilierea unilaterală a contractelor, dar acesta a apreciat că este mai mult mai favorabil pentru companie încasarea chiriei decât riscul arestării navelor și obligarea companiei la plăți ale căror sume nu le putea estima și plăti. Aceasta a fost și rațiunea pentru care a decis achitarea de sume de bani ca 2.501.901 dolari S.U.A. și 436.646.244 lei cu titlu de diurnă, salarii pentru echipajele celor 3 nave și cheltuieli cu procese în diferite țări, cheltuieli portuare, materiale, aprovizionare navă, etc., pentru că neplata acestor datorii ar fi însemnat pierderea navelor respective și blocarea altor nave ale companiei; în același timp însă, pentru recuperarea sumelor reprezentând chirie, a dispus acționarea în judecată a SC S.M.

SA. În ceea ce privește creditul acordat de B., în sumă totală de 1.671.528,57 dolari S.U.A. și garantat de C.M. R. prin gaj fără deposedare asupra navei E. (D. 1), acesta s-a derulat în conformitate cu clauzele Convenției de Credit nr. 1074 din 6 februarie 1996 și a addendum-urilor încheiate ulterior la datele de 16 iulie 1996, 7 august 1996 și 4 septembrie 1996. Expertiza a reținut că acest credit a fost utilizat pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare a navelor din contractele de B/B încheiate cu SC S.M. și, contrar susținerii din rechizitoriu, în sensul că inculpatul a angajat răspunderea C.M. R., în acest contract, fără aprobarea A.G.A., s-a stabilit, pe baza procesului verbal încheiat în ședința A.G.A.

din data de 27 iulie 1996, că acest organism a decis implicarea R. în contractul de credit, fiind aprobate atât modul de utilizare a creditului cât și gajul asupra navei E. (D. 1). De altfel, așa cum reține și rechizitoriul, inițial, contractul de credit a fost încheiat între B., sucursala Constanța și S.M. București, întrucât R. nu putea primi un credit ca titular, deoarece mai primise un credit în anul 1994, care nu fusese rambursat, astfel că s-a decis obținerea unui credit prin intermediul S. În acest sens, inițial, s-a încheiat o convenție între R. și S.M. la data de 24 iulie 1996, care a fost avizată și de oficiul juridic, în care s-au stabilit condițiile de obținere a creditului și modul de utilizare a acestuia.

Ulterior, în ședința A.G.A. din 27 iulie 1996, s-a aprobat implicarea R. în contractul de credit cu condiția ca sumele respective să fie utilizate pentru achitarea datoriilor navelor R., în acest sens fiind și declarațiile martorului T.L., reprezentant F.P.S. în A.G.A. la acea dată. Referitor la acuzația adusă inculpatului G.G. în sensul că a semnat contractele de reparații pentru două nave în calitate de armator, instanța de fond a reținut că acest fapt nu putea atrage răspunderea R. în calitate de codebitor alături de S.M., așa cum se reține în rechizitoriu, deoarece contractele de reparații au fost încheiate între Ș. Mangalia și S.M. SA. Ș. Mangalia a condiționat însă începerea reparațiilor de acordul armatorului, în raport de particularitățile relațiilor contractuale dintre R. și S., mai întâi fiind încheiate contracte de management privind navele respective, transformate mai apoi în contracte de B/B.

În ceea ce privește plata sumei de 22020 mărci germane de către S. către R., s-a apreciat că această operațiune nu reprezintă o decizie abuzivă a inculpatului G.G., întrucât nu a prejudiciat R. ci, dimpotrivă, a permis companiei să recupereze o sumă de bani ce o datora N.P. către R. și pe care N.P. nu o vira în contul R. pe motiv că reglementările din Grecia nu permiteau transformarea drahmei în valuta liber convertibilă pentru a face transferul.

În consecință, nu se poate reține în sarcina acestui inculpat că a încălcat cu știință atribuțiile de serviciu, nefiind îndeplinită în cazul de față cerința esențială pentru infracțiunea de „abuz de serviciu contra intereselor publice” care presupune ca funcționarul, cu știință, să nu îndeplinească un act ori să-l îndeplinească în mod defectuos; or inculpatul, în calitatea sa de manager general, a încercat să rezolve problemele companiei și a luat măsurile care, la data respectivă, implicau riscurile financiare cele mai mici. Prin actul de inculpare, inculpatul D.T.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „abuz în serviciu” prevăzută de art. 248 1 C. pen. și „evaziune fiscală” în forma participației improprii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.

Referitor la infracțiunea de „abuz în serviciu” prevăzută de art. 248 1 C. pen., în rechizitoriul s-a menționat că inculpatul D.T.V., cu știință, a negociat și a acceptat cu titlu de garanție 6 C.E.C.-uri ce nu aveau această valoare juridică, prejudiciind Ș. Mangalia cu o sumă ce depășește 50 milioane lei. Instanța a reținut, că la data de 6 martie 1995, cu ocazia terminării reparațiilor la nava M. (ex. A.), s-a semnat un addendum la contractele de reparații nr. 4011 și 4002, prin care se reeșalona data plăților în scopul achitării reparațiilor la navele E. (ex. D. 1) și M. (ex. A.). Pentru garantarea sumelor reeșalonate, inculpatul C.N. a predat Ș. un număr de 6 C.E.C.-uri emise de N.W.B. P.L.C., completate și semnate de N.E., în valoare de 517.337 dolari S.U.A.

sau echivalentul a 410.078 lire sterline. Două dintre acestea, nr. 53 din 10 martie 1995 și 54/17.1995, au fost returnate către S.M. SA, sumele înscrise pe ele fiind încasate de Ș. Mangalia conform addendum-ului prin ordin de plată emis de S.M. SA, dar S. SA nu a respectat data plăților eșalonate, iar Ș. a înaintat pentru decontare și celelalte C.E.C.-uri depuse ca garanție la 10 martie 1995 la B.C.R. Mangalia. Banca externă emitentă a refuzat însă plata C.E.C.-urilor, din ordinul ordonatorului N.E., conform răspunsului dat de firma de avocatură S.R.T. angajată de Ș., deoarece nu s-au respectat clauzele pentru care au fost emise C.E.C.-urile și nu pentru că nu a existat provizionul necesar.

În continuare, Ș. a formulat acțiune de recuperare a datoriei la Curtea de Justiție de la Londra, la data de 27 noiembrie 1995 și, totodată, a acționat în judecată R. și SC S. M. pentru plata contravalorii reparațiilor executate la cele 2 nave, prin sentințele nr. 1449/95 și 5412/95 Tribunalul Constanța dând câștig de cauză Ș. Mangalia. Ca atare, nu se poate reține în sarcina acestui inculpat săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, atâta timp cât acesta a fost preocupat de recuperarea datoriilor S.M. SA, a uzat de căile legale de acționare în justiție a SC S. și obținerea unor hotărâri judecătorești favorabile, dând totodată dispoziții de oprire a navelor de a părăsi țara, acțiuni care nu se pot circumscrie îndeplinirii defectuoase sau neîndeplinirii unui act, așa cum cere textul de lege.

În legătură cu fapta ce i se impută aceluiași inculpat, în sensul că a negociat și acceptat aceste C.E.C.-uri ca și garanții suplimentare pentru lucrările de reparații, fără o verificare prealabilă, s-a reținut că această verificare a fost realizată de B.C.R. Mangalia și B.C.R. București, constatându-se că C.E.C.-urile sunt valabile, împrejurare în care nu i se mai poate cere inculpatului efectuarea altor verificări, în afara sferei bancare, astfel că acesta nu poate fi condamnat pentru săvârșirea respectivei infracțiuni, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. Și în ceea ce privește infracțiunea de „evaziune fiscală” reținută în sarcina inculpatului sub forma participatei improprii, s-a apreciat că se impune achitarea acestui inculpat, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.

pen. , întrucât calcularea T.V.A. și întocmirea actelor de plată a acestei taxe nu era în sarcina inculpatului, iar din probele administrate nu se poate reține că acesta a dat dispoziții în sensul necalculării acestei taxe. Astfel, pentru nava D. 1 (ex. E.), la data de 18 ianuarie 1994, s-a încheiat contractul de management între C.M. R. și S.I.E. SRL care s-a derulat până la 28 august 1994 când R. a închiriat nava prin contract de B/B cu S.M. SA, aceasta din urmă înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/5789 din 21 iunie 91, cu sediul în București, asociatul unic al acesteia la data înmatriculării fiind B.M. Expertiza C.Ș., M.A., R.I. și T.G. a constatat că, în prealabil, C.M.R. a întocmit o listă cu lucrări necesare la nava D. 1, adresată Ș. Mangalia, în baza căreia șantierul a întocmit devizul estimativ de lucrări nr. 1111/25031994.

Acest deviz este redactat în limba română, evaluat pentru fiecare categorie de lucrări în dolari, cu mențiunea la sfârșit că plata se va face în lei la cursul leu/dolar din ziua achitării facturii, procedeu uzitat în mod curent la Ș. Mangalia. În adresele nr. 1321 din 3 martie 1995 și 1135 din 25 februarie 1995, pe care Ș. Mangalia Ie-a întocmit către Căpitănia Portului, s-a precizat că limba în care s-au redactat contractele este română și engleză. Rezultă astfel, fără dubii, că partenerii Ș. erau persoane juridice române, că prestația se efectua pentru beneficiar român iar redactarea contractelor în limba engleză a avut în vedere pe asociatul S., care era cetățean străin. De altfel, din lecturarea contractului de reparații pentru nava D. 1, rezultă foarte clar că părțile contractante sunt persoane juridice române și anume S. SRL București, care în calitate de administrator, acționează în numele armatorului, care este C.M.R.

S-a precizat, de asemenea, că plata va fi făcută în dolari S.U.A. și va fi depusă în contul Ș., nefăcându-se nici o referire la existența vreunui partener extern pentru care se face reparația și care ar fi fost de natură să creeze confuzii din partea Biroului de prețuri și devize de lucrări. Motivul evaluării în dolari a contravalorii facturilor, cu transformarea valorii în lei la cursul dolarului, a fost acela de a proteja prestația Ș. față de efectele inflației, procedeul fiind utilizat și la alte nave românești reparate de acest șantier. Dispoziția de lansare în reparații pentru nava D. 1 este întocmită, din partea Biroului de devize de lucrări și prețuri, de tehnicianul A.C., aprobată de directorul comercial M.M.

și înscrisă în registrul de comenzi. Devizul de lucrări pentru nava D. 1 este redactat în limba română de către Ș. Mangalia, dar evaluat în dolari și este întocmit de tehnicianul principal C.C., semnat de directorul economic D.l., șef A.P.T.R.N. - ing. V.F. și contrasemnat de directorul general D.T. Devizul a fost negociat și reformulat cu partenerul de contract ca fiind R., dar semnat de S. SRL prin B.M. la 9 mai 1994 și întocmit în limba română de către martorul A.C. la Biroul devize de lucrări și prețuri. Expertiza a constatat că evaluarea categoriilor de lucrări la nava D. 1 s-a făcut în baza a 8 înscrisuri denumite „I.” care, în fapt, sunt documente care creează obligația de plată și care stau la baza calculării valorii reale când s-a întocmit factura către beneficiarul S. Aceste documente nu întrunesc condiția de factură externă pentru a fi asimilată acesteia.

Tot aceeași expertiză a constatat că, la întocmirea facturii, deși la rubrica „cumpărător” este menționat S.S. București, cunoscută din documentele anterioare ca persoană juridică română, a fost omisă calcularea T.V.A. aferentă contravalorii reparațiilor. Această omisiune nu a fost sesizată de cele 3 persoane care au întocmit, semnat și vizat factura și nici ulterior de serviciul financiar contabil, când această factură a fost înregistrată. Conform circuitului documentelor contabile această factură nu mai intra în atenția inculpatului.

Expertiza concluzionează că nu rezultă din nici un document aflat la Ș. Mangalia sau la dosarul instanței că persoanele care au întocmit, vizat și contabilizat factura menționată, ar fi fost îndreptățite să considere că reparația s-a efectuat pentru un beneficiar extern, întrucât, dacă ar fi fost un beneficiar extern, ar fi trebuit să se întocmească o factură externă la care să se anexeze declarația vamală de export (D.V.E.) și declarația de încasare valutară (D.I.V.), precum și alte dovezi care să ateste că beneficiarul din contract este o persoană juridică externă, acte care nu s-au întocmit în cauză. Aceleași considerente sunt valabile și pentru omisiunea calculării T.V.A. la nava A., reieșind din probe că, din eroare, persoanele din compartimentul devize de lucrări, facturi și financiar-contabil nu au calculat T.V.A.-ul la facturile emise pentru cele 2 nave.

Prin urmare, în raport de obligațiile inculpatului D.T., în calitatea sa de manager, ce răspunde pentru daunele cauzate societății prin utilizare abuzivă sau neglijență a fondurilor societății sau în interes contrar societății ori prin nerespectarea prevederilor contractului de management sau a hotărârilor adoptate de A.G.A., inculpatul nu avea în atribuțiile sale întocmirea facturilor pentru reparații, calcularea T.V.A. și virarea sa la buget și nici nu s-a dovedit că a dat dispoziții persoanelor care aveau asemenea atribuții să nu calculeze și să vireze la bugetul statului T.V.A.-ul aferent pentru cele 2 nave. Astfel, audiată ca martoră, V.M. a precizat că a aflat de la P.T. și C.A. că nava E. (ex.

D. 1) este sub pavilion străin și cota T.V.A. este zero, P.T. nu a primit nici o dispoziție de a considera nava E. și nava A. ca străine, ci a dedus acest lucru fiindcă a primit invoice-urile de la Biroul Marketing care se ocupa cu navele străine. C.A. a relatat că a aflat de la C.A. că nava E. este străină, iar din discuția sa cu D.T., inculpatul i-ar fi spus că se încasează dolari S.U.A. pentru reparații, martorul ajungând la concluzia că nava este străină. A altă concluzie care se impune este aceea că, deși Ș. a achitat contravaloarea T.V.A. și majorările aferente la bugetul statului, aceasta nu poate fi considerată un prejudiciu la nivelul acestei societăți deoarece era obligația societății de a plăti bugetului de stat această taxă conform legislației în vigoare la acea dată, iar majorările de întârziere achitate s-au justificat prin faptul că sumele respective au fost la dispoziția acestei societăți până la data virării la bugetul de stat.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.N., acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni și anume: - infracțiunea prevăzută de art. 206 din Legea nr. 31/1990 constând în aceea că a ocupat funcția de administrator al unei societăți comerciale românești, deși fusese condamnat penal pentru fapte ce-l făceau nedemn de această calitate; - infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. și art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., aflate în concurs real, constând în aceea că a prezentat un bilanț contabil fals al SC S.M.

SA București la B., sucursala Constanța în calitate de administrator, obținând în baza acestuia mai multe credite în dolari; - infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece a indus în eroare în mod repetat B., sucursala Constanța prin folosirea unor mijloace frauduloase cu prilejul încheierii convenției de credit; - infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., constând în aceea că l-a ajutat pe inculpatul D.T.V.

la determinarea cu intenție a unor funcționari de la Ș. Mangalia care, fără vinovăție, nu au încasat T.V.A.-ul datorat statului; - infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 282 alin. (2) cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., aflate în concurs real, deoarece a falsificat 6 bilete la ordin emise de o instituție bancară prin semnarea lor într-o calitate pe care nu o avea legal (administrator sau director general) și de a le pune apoi în circulație. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 206 din Legea nr. 31/1990 republicată, instanța de fond a apreciat că se impune încetarea procesului penal în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale în conformitate cu dispozițiile art. 122 raportat la art. 124 C. pen., aceeași fiind situația și în ceea ce privește infracțiunile prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen. În ceea ce privește infracțiunile prevăzută de art. 26 raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea, art. 31 C. pen., art. 282 alin. (1) cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținute, de asemenea, în sarcina acestui inculpat, instanța a apreciat că se impune achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc.

pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de „complicitate la evaziune fiscală”, actul de inculpare nu a menționat modalitatea concretă în care inculpatul C.N. l-a ajutat pe inculpatul D.T. să determine funcționarii să nu calculeze și să nu factureze sumele datorate statului cu titlu de T.V.A. la lucrările de reparații, iar din probele administrate în cauză, declarații de martori și raportul de expertiză analizat anterior, nu a rezultat că inculpatul D.T.V. ar fi determinat persoanele care aveau asemenea atribuții de serviciu să nu calculeze această taxă și nici ajutorul dat de inculpatul N.C. în acest sens. Dimpotrivă, persoanele respective audiate ca martori au precizat că emiterea invoice-urilor pentru calcularea reparațiilor a condus la crearea de confuzii privind naționalitatea navelor, dar nu datorită faptelor inculpatului D.T.V.

și cu atât mai puțin ale inculpatului N.C., ci a unei practici curente a Ș. și care avea drept scop protejarea prestației șantierului față de devalorizarea constantă a leului în acea perioadă. Cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen. și art. 282 alin. (2) C. pen., ambele în formă continuată, constând în aceea că a semnat 6 bilete la ordin într-o calitate pe care nu putea să o dețină în mod legal, fie administrator, fie director general al SC S. deoarece fusese condamnat penal în Grecia pentru o infracțiune de înșelăciune prin sentința penală nr. 56981 din 5 octombrie 1994 a Tribunalului din Atena la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare, s-a apreciat, de asemenea, că inculpatul N.C.

nu poate fi condamnat conform art. 10 lit. d) C. proc. pen. Aceasta întrucât, deși din adresa O.I.P.C. rezultă că inculpatul N.C. a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni privind societățile comerciale, în ceea ce privește această hotărâre, în legătură cu care s-a reținut starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., instanța nu deține date certe. Astfel, în timp ce adresa Interpol precizează ca dată a pronunțării acestei hotărâri, 5 octombrie 1994, în adresa comunicată instanței cu ocazia rejudecării de către Procuratura de pe lângă Curtea de Apel Atena figurează ca dată a pronunțării 28 iunie 1993. Se menționează totodată că sentința a fost pronunțată de Judecătoria Atena, că pedeapsa închisorii de 16 luni a fost transformată în amendă, iar datele prezentate sunt conforme cu cele aflate în R.C.P.

Despre transformarea pedepsei închisorii în amendă face referire și avocatul l.S. în declarația notarială existentă la dosarul cauzei. Totodată, s-a reținut că recunoașterea pe cale incidentală a unei hotărâri străine poate avea loc numai în condițiile art. 520 C. proc. pen., care nu sunt îndeplinite în cauză, din datele comunicate de autoritățile grecești prin intermediul Ministerului Justiției și care vin în contradicție cu datele Interpol nu se poate stabili data pronunțării hotărârii, instanța competentă, nu există certificarea autorității competente și nici precizări în legătură cu rămânerea definitivă a hotărârii.

Aceste aspecte trebuiau clarificate din cursul urmăririi penale, în lipsa clarificării lor, mențiunea din actul de inculpare în sensul că procurorul a realizat recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine rămâne pur declarativă fără a putea produce consecințe juridice, deoarece recunoașterea hotărârilor străine nu se face ca urmare a unei simple afirmații ci în conformitate cu dispozițiile art. 520 C. proc. pen. Instanța a depus diligente în acest sens însă actele comunicate de autoritățile grecești (cu foarte mare întârziere de altfel) nu au fost lămuritoare, astfel că, în consecință, neputând efectua recunoașterea hotărârii străine în acord cu dispozițiile legale, aceasta nu poate produce efecte juridice penale privind starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., iar inculpatul nu se află în situația de incompatibilitate la care se referă Legea nr. 31/1990 și, ca atare, acesta putea avea calitatea de administrator sau director al S.M.

SA și dreptul de a semna cele 6 bilete la ordin. Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că inculpatul C.N. trebuie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune” prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece a indus în eroare B. - Sucursala Constanța prin folosirea de mijloace frauduloase cu prilejul încheierii contractului de credit cât și pe parcursul executării acestuia. Astfel, inculpatul C.N. a prezentat cu ocazia încheierii contractului de credit cu B. un bilanț falsificat, cuprinzând date nereale care nu reflectau situația financiară a SC S.M. SA. Din declarația martorului B.M., a rezultat că inculpatul N.C. a înființat la Atena un birou al S.M.

SA, iar bilanțul pe anul 1995 nu s-a întocmit la timp deoarece nu se justificau sume mari de bani de către filiala din Atena a societății. Pentru a prezenta totuși un bilanț organelor de control financiar, s-a întocmit un asemenea bilanț cu datele furnizate de biroul din Atena, bilanț despre care inculpatul C.N. a afirmat în fața asociaților că este fals. Cu toate acestea, inculpatul a depus acest bilanț la D.G.F.P. - Municipiul București. Totodată, același bilanț contabil a fost prezentat și B. pentru încheierea contractului de creditare, cu două modificări esențiale în favoarea SC S.M. SA București, în sensul că activul declarat în bilanțul depus la B. este în valoare de 3.063.495 mii lei, iar în bilanțul depus la D.G.F.P.

București este de 4.214.703 mii lei, iar la capitolul pierderi în bilanțul depus la bancă figurează cu o pierdere de o valoare mai mică adică 5.161.091 mii lei față de valoarea de 10.351.049 mii lei pierderi în bilanțul depus la D.G.F.P. București. De altfel, inculpatul a recunoscut că cele 2 bilanțuri cuprindeau date nereale dar a motivat că bilanțul prezentat la B. era de fapt un proiect de bilanț, reprezentanții băncii cunoscând acest aspect. Instanța de fond a înlăturat aceste apărări cu motivația că obligația inculpatului la obținerea creditului era să prezinte situația financiară reală a societății și, neprocedând astfel, răspunde penal pentru inducerea în eroare a băncii creditoare. Mijlocul de inducere în eroare a constat în deformarea realității financiare a firmei S., care s-a realizat în momentul în care inculpatul a prezentat bilanțul societății.

Mijlocul de inducere în eroare este fraudulos deoarece a constat într-un act contabil fals, fiind astfel întrunită latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune. Sub aspectul laturii subiective s-a apreciat că este dovedită intenția inculpatului de a obține creditul despre care știa că nu îl va obține dacă va prezenta situația reală a societății și mai ales împrejurarea că nu era în măsură să prezinte un bilanț pentru că societatea nu deține datele complete asupra întregii sale activități financiare, inclusiv a filialei din Atena.

Mai mult decât atât, nici pe parcursul derulării contractului inculpatul nu a adus la cunoștința B., cu ocazia suplimentării creditului prin cele 4 addendum-uri, despre activitatea desfășurată de filiala din Atena a societății S.M., filială pe care de altfel nu a înregistrat-o la Registrul Comerțului conform Legii nr. 87/1994, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., în formă continuată. Sub aspectul laturii civile s-a considerat că inculpatul N.C. trebuie să suporte, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.S. SRL (societate care a fost introdusă în cauză în această calitate conform deciziei Curții de Apel Constanța, dar și în conformitate cu sentința civilă nr. 370 din 5 aprilie 97 a Judecătoriei Sector 4 București prin care s-a dispus, la solicitarea inculpatului C.N., modificarea formei și statutului societății S.M.

SA București în SC A.S. SRL, care trebuia să aibă sediul în Constanța, însă aceasta nu a fost înregistrată nici până în prezent la Registrul Camerei de Comerț) plata despăgubirilor civile în valoarea creditului acordat, plus dobânzi de 1.671.528 dolari S.U.A. către A.V.A.S. București (inițial A.V.A.B. București) care a preluat suma reprezentând acest credit neperformant de la B. și care s-a subrogat cu drepturile și obligațiile procesuale cedentului și a dobândit calitatea de parte civilă pe care B. o avea în momentul cesiunii. În cursul urmăririi penale, SC B. SA filiala Constanța s-a constituit parte civilă cu suma de 1.671.528 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea creditului acordat, din care 291.655 dolari S.U.A.

rate credit curent, 1.208.585 dolari S.U.A. rate credit restant precum și 175.287 dolari S.U.A. dobânzi restante. În cursul judecării cauzei, B. și-a majorat pretențiile la suma de 2.825.298,51 dolari S.U.A. (44.374.138.468,10 lei) fără a preciza ce reprezintă această sumă, neputând atrage răspunderea civilă a inculpatului și pentru aceasta. În cauză, a figurat în calitate de parte responsabilă civilmente și C.M. N. SA Constanța însă s-a constatat că nu are această calitate în prezenta cauză, nici unul din inculpați nefiind în relații de prepușenie cu această societate și, prin urmare, nu-i poate fi atribuită această calitate. Expertiza avută în vedere de instanță a fost cea întocmită de experții C.Ș., M.A., R.I.

și T.G., deoarece este fundamentată științific, fiind întocmită de o echipă de experți tehnici și contabili iar prin obiectivele formulate și prin răspunsurile date s-au acoperit toate problemele relevate în dosarul de față, concluziile expertizei fiind în acord cu celelalte probe administrate în cauză, inclusiv cu o parte din concluziile celorlalte expertize efectuate. În ceea ce privește încadrarea juridică reținută de rechizitoriu, aceea prevăzută de art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., în raport de data săvârșirii faptelor și modificările survenite ulterior, dar și de conținutul textului de lege, s-a apreciat că art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., reprezintă legea mai favorabilă inculpaților.

B. Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul C.N. și A.V.A.S. În susținerea apelului, procurorul a invocat următoarele motive: - instanța de fond nu a soluționat fondul cauzei, având în vedere faptul că nu a introdus lichidatorul judiciar al SC A.S. SRL, care are și calitatea de parte responsabilă civilmente, să răspundă împreună cu coinculpatul C.N. pentru prejudiciul creat părții civile; - cauza a fost soluționată în lipsa documentelor care să ateste starea și cazierul inculpatului C.N.; - în mod greșit instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesual active a C.N.M. N., care în prezent se află în lichidare, motiv pentru care și din acest punct de vedere apreciază că se impune desființarea soluției instanței de fond și trimiterea spre rejudecare; - inculpatul D.P.

se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 1 C. pen., având în vedere activitatea pe care a depus-o în calitate de manager al societății și faptul că, în perioada în care a desfășurat această activitate, a ignorat toate avertismentele făcute de persoane din cadrul societății, persoane care au sesizat faptul că inculpatul N.C. nu este o persoană a cărei bonitate să ducă la concluzia că se pot negocia astfel de contracte cu cele 3 nave, D. 1, D. 2 și A., a încheiat contract inițial de management cu aceste 3 nave, ulterior aceste contracte s-au transformat în contracte de board-bord, iar datoriile pe care această societate le avea către R. nu au fost restituite; - inculpatul G.G., în mod repetat, și-a încălcat atribuțiile pe care urma să le desfășoare în activitatea managerială, încălcând astfel obligațiile pe care le avea în buna administrare a societății, fapt ce a dus la blocaje financiare.

Pe de altă parte, inculpatul se face vinovat și de faptul că a încheiat cu Ș., convenții de reparații achitate cu C.E.C.-uri care nu au fost onorate de societate; - inculpatul C.N. este vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., în referire la art. 12 din legea evaziunii fiscale, având în vedere că acesta a încheiat împreună cu inculpatul D.T. contracte de reparații pentru navele D. 1 și D. 2, în limba engleză, creând aparența unor contracte externe și, în această modalitate nu s-a încasat T.V.A.-ul aferent, de către bugetul de stat, ceea ce a creat un prejudiciu acestuia; - pedeapsa aplicată inculpatului N.C. este mult redusă în raport de consecințele faptelor sale și a prejudiciului pe care l-a creat; 8. în mod greșit nu s-a făcut aplicarea art. 65 lit. c) C. pen., având în vedere că acesta a desfășurat activități comerciale; Apelantul inculpat C.N.

a formulat următoarele motive: 1. Re