ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1288/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2346/1994,

la Judecătoria sectorului 1 București, reclamanta SC P. SA a formulat plângere

împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 15 din 13 ianuarie 1994 și a

actului constatator nr. 76 din 14 ianuarie 1994, întocmite de Vama Constanța,

solicitând anularea acestora, ca nelegale și netemeinice.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că la data de 28 august 1991, a sosit în Portul Constanța Nava M.L.,

încărcată cu 7.000 tone zahăr vrac pentru SC P. SA București. Marfa a fost

înregistrată în registrul de import, la poziția nr. 132/4773 din 22 august

1991, iar descărcarea s-a terminat la data de 28 septembrie 1991, fiind

descărcat direct în vagoane C.F.R. și expediată destinatarului final, respectiv

Fabrica Danubiana Roman, pentru prelucrare. Pentru această cantitate de zahăr a

fost întocmită de către Vama Constanța, declarația de tranzit vamal pentru vama

de interior, unde urma să se întocmească declarația vamală de import, temporar,

în drawback.

Reclamanta a arătat că din motive

independente de voința sa, vagoanele au fost predate beneficiarului, fără a se

întocmi declarația finală la destinația finală a mărfii.

În legătură cu taxele vamale

datorate către bugetul de stat, reclamanta a arătat că la acea dată, conform

H.G. nr. 1194/1990, zahărul brut din trestie destinat rafinăriei, era exceptat

de la plata taxelor vamale.

Cu referire la contravenția reținută

în sarcina sa, reclamanta a arătat că nu s-a sustras de la vămuire și mai mult,

aplicarea sancțiunii s-a prescris conform art. 251 din Regulamentul Vamal.

Reclamanta a depus la dosar,

convenția încheiată cu SC D. Roman și actul constatator nr. 188 din 12 aprilie

1994, ce înlocuiește actul nr. 76 din 14 ianuarie 1994.

Prin sentința civilă nr. 11518 din 17

noiembrie 1994 pronunțată la Judecătoria sectorului 1, pe capătul de cerere

privind procesul-verbal de contravenție, s-a admis excepția și s-a constatat

prescrisă, aplicarea sancțiunii contravenționale.

S-a dispus anularea procesului-verbal

nr. 15 din 13 ianuarie 1994 și a fost exonerată reclamanta de plata amenzii

contravenționale, de 2.811.319.000 lei și a contravalorii mărfii, de 2.811.319.000.

S-a disjuns capătul nr. 2 din plângere împotriva actelor de constatare ce

formulează obiectul dosarului nr. 14799/1994.

Prin sentința civilă nr. 2865 din 7

martie 1996 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a respins ca neîntemeiată,

plângerea formulată de reclamantă.

Sentința a fost recurată de

reclamantă. Prin decizia civilă nr. 1148/C din 18 septembrie 1997 a Tribunalului București, secția de contencios administrativ, s-a admis recursul, s-a casat

sentința și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 4413 din 24

martie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a admis excepția necompetenței

materiale invocată de Direcția Generală a Vămilor și s-a declinat competența,

în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 1151 din 28

noiembrie 2002, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, s-a respins

acțiunea, ca neîntemeiată.

Cu referire la excepția de

inadmisibilitate a acțiunii.

La 13 ianuarie 1994, organul vamal a

încheiat procesul-verbal de contravenție nr. 15.

La 14 ianuarie 1994, Direcția

Generală a Vămilor a încheiat actul constatator nr. 76 din 14 ianuarie 1994,

prin care reclamanta era obligată la plata sumei de 1.351.963.307 lei,

reprezentând taxe vamale, comision vamal și T.V.A., calculate la valoarea celor

7000 tone zahăr importat.

Reclamanta a formulat contestație

împotriva procesului-verbal de contravenție și actului constatator, în termen,

la 2 februarie 1994 – cererea înregistrată sub nr. 1186/1994, la care nu s-a

răspuns de pârâtă. S-a promovat acțiune pe rolul Judecătoriei sectorului 1, la

18 februarie 1994, înregistrată sub nr. 2346/1994.

Direcția Generală a Vămilor, pe

parcursul soluționării cauzei, la Judecătoria sectorului 1, a întocmit actul constatator nr. 76 din 14 ianuarie 1994, cu actul nr. 188 din 12 aprilie

1994, plângerea reclamantei fiind în curs de soluționare, contestația fiind

formulată în termen de 30 de zile, conform art. 22 O.G. nr. 26/1993, în vigoare

la data emiterii actului constatator.

Contestației nu i s-a dat un răspuns,

pentru a fi atacată, astfel că prin cererea depusă la 2 februarie 1994, reclamanta

a epuizat procedura prealabilă administrativă.

Pe fond, nu există cauze de nulitate

a actului constatator nr. 188/1994, întrucât are același conținut cu actul

constatator nr. 76/1994.

Reclamanta avea obligația legală de

a depune declarația vamală de import, conform art. 4 O.G. 26/1993, ca în raport

cu aceasta, să se verifice sumele datorate către bugetul de stat la data de 22

august 1991, când a sosit marfa în țară.

Actul constatator nr. 188/1994 este

legal, deoarece în anul 1994, pentru zahărul brut, procentul de taxă vamală era

de 25% din valoarea mărfii.

Exceptarea de la taxele vamale nu a

fost susținută de reclamantă, prin documente.

Fapta contravențională a fost legal

reținută conform procesului-verbal de contravenție nr. 15 din 13 ianuarie 1994,

menținut prin sentința nr. 927/1996 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă

definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului [decizia nr. 612/R/1996 a

Tribunalului București, secția II-a civilă].

Legalitatea actului constatator nr. 188

din 12 aprilie 1994 este dată și de legalitatea procesului-verbal de

contravenție nr. 15 din 13 ianuarie 1994.

Reclamanta nu a făcut dovada că

vămuirea mărfii a fost efectuată prin depunerea declarației vamale de import,

cu mențiunea „liber de vamă”. Operațiunea vămuirii mărfurilor este obligatorie

și în cazul scutirii de taxe vamale.

Împotriva sentinței a formulat

recurs, reclamanta SC P. SA, criticând-o astfel:

La data când reclamanta ar fi fost

obligată să prezinte declarația vamală de import, legea în vigoare care reglementa

importul și vămuirea mărfurilor, era Regulamentul Vamal, aprobat prin Decretul nr.

337/1981 (B. Of. nr. 90 - 91/27.09.1981) și H.G. nr. 1274/1990, privind

instituirea regimului vamal „Drawback”.

Pârâta a susținut teza

„contravenției continuate”, în sensul sustragerii de la vămuire, ceea ce nu

este cunoscut în dreptul civil, fiind aplicabilă numai în materia dreptului

penal.

Dreptul de a adresa procesul-verbal nr.

15/1994, ca și actul constatator nr. 76 din 14 ianuarie 1994, înlocuit de actul

constatator nr. 188 din 12 aprilie 1994, era prescris la data emiterii, prin

trecerea a mai mult de doi ani de la data săvârșirii presupusei contravenții – art.

251 C. vam., în vigoare la data săvârșirii importului.

O.G. nr. 26/1993 (M. Of. nr. 213/31.08.1993),

nu retroactivează; instituția contravenției continue a fost legiferată prin O.G.

2/2001.

Reclamanta, după prezentarea

documentelor legale, nu avea obligația de a prezenta la Vama Constanța, o declarație vamală de import, lucru confirmat, de altfel, prin acordarea

permisiei de descărcare a navei, de către pârâtă, prin transbordare directă din

navă, în vagoane C.F.R. – conform prevederilor art. 118, 119 și 123 din

Regulamentul Vamal, în vigoare la acea dată.

Importul trebuia vămuit la vama din

Roman, conform art. 4 din H.G. nr. 1274/1990.

Unitatea vamală Constanța nu și-a

îndeplinit obligația legală, în sensul că pe traseul Gara C.F.R. Port Constanța

– Gara C.F.R. Roman, pentru instituirea supravegherii vamale privind

transportul zahărului în tranzit vamal, conform art. 123 din Regulamentul

Vamal.

Titularul tranzitului de zahăr a

fost C.F.R. - ul, care în calitate de transportator, conform art. 125 din

Regulamentul Vamal, avea obligația legală să prezinte organelor vamale,

respectiv Vămii Constanța și Vămii Roman, o declarație vamală de tranzit.

Reclamanta nu avea obligația legală

de a plăti taxe vamale pentru cele 7000 tone zahăr brut din trestie de zahăr

import, origine Cuba, fiind aprobat importul în regim vamal de „Drawback”,

conform H.G. nr. 1274/1990.

La terminarea importului, 28

septembrie 1991, conform H.G. nr. 1194 – poziția tarifară 17 ianuarie, era

exceptat de la plata taxelor vamale, astfel că în sensul plății, reclamanta nu

avea nici o obligație.

Comisionul vamal reglementat prin

H.G. 387/1992 (M. Of. nr. 186/4.08.1992), nu putea fi perceput, neaplicându-se

retroactiv.

Nici pentru produsul finit nu exista

obligația legală de plată a taxelor vamale, în acest sens fiind prevederile

H.G. nr. 618/1991.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

La momentul încheierii procesului-verbal

de contravenție nr. 15/1994 și a actelor constatatoare nr. 76/1994, respectiv nr.

188/1994, legea în vigoare care reglementa importul și vămuirea mărfurilor, era

Regulamentul Vamal, aprobat prin Decretul nr. 337/1981 (B. Of. nr. 90 - 91/27.11.1981)

și H.G. 1274/1990, privind instituirea regimului vamal de „Drawback”.

Susținerea „contravenției

continuate”, privind sustragerea de la vămuire, nu poate fi primită, această

instituție a fost legiferată abia în anul 2001 [O.G. nr. 2/2001].

De asemenea, aplicarea O.G. nr.

26/1993, este eronată, întrucât legea civilă nu retroactivează.

În raport cu data efectuării

importului, operațiunea fiind încheiată la 28 septembrie 1991, întocmirea

actului constatator nr. 76 din 16 ianuarie 1994, respectiv nr. 188 din 12

aprilie 1994, este prescrisă și în acest sens se va admite recursul, se va casa

sentința și în fond, se va admite acțiunea precizată de reclamantă, se va

dispune anularea actului constatator nr. 188 din 12 aprilie 1994.

Sunt întemeiate și celelalte critici

privind inexistența obligației legale a reclamantei, de a prezenta declarația

vamală de import, la Vama Constanța; de asemenea, lipsa supravegherii vamale pe

perioada tranzitului vamal, inexistența obligației legate de plata taxei

vamale, implicit a comisionului vamal.

Criticile, deși fondate, exced

motivarea, dat fiind soluția ce se va adopta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC P. SA

București împotriva sentinței civile nr. 1151 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

admite acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA București, astfel cum a fost

precizată.

Dispune anularea actului constatator

nr. 188 din 12 aprilie 1994.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2004.