ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4824/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4540 din 2 decembrie 1997, Tribunalul București a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta SC C.M.E. SA (fostă SC M. SA) la plata sumei de 13.259.967 lei contravaloarea a 32,35 tone zahăr și la 13.259.966 lei penalități de întârziere. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta și prin decizia comercială nr. 23 din 4 aprilie 2003, hotărârea instanței de fond a fost schimbată și societatea pârâtă SC C.M.E. SA a fost obligată și la plata sumei de 705.486.729 lei, reprezentând rest de plată datorată pentru cantitatea de 839.812 tone zahăr și penalități de întârziere. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că: Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs la data de 9 iunie 2003, pârâta SC C.M.E.

SA, care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de noi probatorii, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerea hotărârii primei instanțe. În dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs a expus modul de derulare al raporturilor contractuale dintre părți și a susținut că este greșită concluzia instanței potrivit căreia culpa în deprecierea zahărului importat s-ar fi datorat faptului că recurenta nu a pus la dispoziție în timpul necesar vagoanele pentru descărcarea zahărului în portul Constanța, această reținere fiind infirmată de înscrisurile depuse la dosarul cauzei și cele două rapoarte de expertiză.

Totodată, este incorectă reținerea instanței potrivit căreia cantitatea de 839.812 tone zahăr improprie consumului pentru populație a fost valorificată la prețul pieței în contradicție cu probatoriul administrat, prin care recurenta și-a expus punctul de vedere potrivit căruia nu era posibil să impună unilateral beneficiarilor interni valorificarea zahărului la prețul pieței în condițiile în care aceștia deveniseră deja proprietarii acelor cantități de zahăr pe care le achitaseră la prețul din contract, iar recurenta nu a încasat un asemenea preț de la terții beneficiari ai mărfii (chemații în garanție). La data de 12 decembrie 2003, intimata SC P. SA București a formulat întâmpinare ca și celelalte intimate, invocând excepția nulității recursului în temeiul art. 306 C. proc.

civ. deoarece, motivele nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. La 19 noiembrie 2004, recurenta a depus la dosar o sinteză a motivelor de recurs prin care arată că hotărârea este nelegală deoarece are la bază O.M.C. nr. 567/ P din septembrie 1993, publicat în M. Of. nr. 34 din 28 septembrie 1993, ordin care a fost aplicat retroactiv, încălcându-se astfel, Constituția României și convenția părților. De asemenea, prevederile H.G. nr. 296/1992, N.M. nr. 4503/1992, scrisoarea M.F. nr. 2857/1993, Ordinul nr. 567/P/1993, contractul părților și telexul nr. 620/1992 au fost interpretate greșit, arătându-se, în esență, că actele au caracter normativ reținute și de expertiză nu se aplică în speță și ele nu cuprind prețul inițial convenit și nici nu îl modifică.

Nefiind un preț stabilit prin contract, greșit instanța de apel a acordat penalități de întârziere. Analizând excepția nulității recursului întemeiate pe dispozițiile art. 306 C. proc. civ., se găsește fondată. Cauza recursului constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii, care trebuie să se încadreze cel puțin în unul din motivele prevăzute limitativ de lege, în dispozițiile art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. Recurenta a invocat drept motive de recurs prin cererea inițială, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi recurată atunci când instanța schimbă natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin interpretarea greșită a acestuia și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., când hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, dar prin expunerea de fapt, în realitate, aceasta aduce critici asupra aprecierii probelor, nearătând în concret care clauze contractuale au fost greșit interpretate sau ce lege a fost încălcată, aspectele ridicate încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Referirea făcută de recurentă, în sinteza la recurs la încălcarea art. 969 C. civ. și la aplicarea greșită, în speță, a unor acte cu caracter normativ prin confirmarea raportului de expertiză, nu pot fi primite, acestea fiind depuse cu încălcarea dispozițiilor art. 303 C. proc.

civ., potrivit căruia recursul se motivează cel târziu în cadrul termenului de declarare a acestuia. Așa fiind, în baza art. 306 C. proc. civ., se va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta SC C.M.E. SA București, împotriva deciziei nr. 23 din 4 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2005.