ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1302/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7118/Com din 31 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, s-a respins acțiunea promovată de reclamanta SC R.R. SA Constanța în contradictoriu cu pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA - Sucursala Constanța, pentru plata sumei de 296.468,9 lei c/val produse petroliere expediate de reclamantă, dar, care nu au ajuns la destinație. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate dispusă și efectuată în cauză care a stabilit că nu se face vinovat cărăușul pentru lipsurile cantitative reclamate.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond reclamanta a declarat apel, susținând în esență că prin expertiza administrată la fondul cauzei nu au fost lămurite împrejurările de fapt întrucât expertul nu a fost în măsură a expertiza vagoanele indicate de reclamantă în acțiune deoarece imediat după efectuarea transportului acestea au fost redirijate de operatorul de transport împrejurare ce a făcut imposibilă reconstituirea stării de fapt existentă la momentul descărcării vagoanelor în litigiu.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 100/Com din 19 aprilie 2007 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a decis obligarea pârâtei la plata sumei de 296.468,9 lei daune și 8.966,335 lei cheltuieli de judecată, reținând în sarcina cărăușului prezumția de vinovăție pentru lipsurile intervenite pe timpul transportului corelat cu împrejurarea că vagoanele transportatoare de produse petroliere au ajuns la destinație cu urme de violare. Pârâta a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri solicitând admiterea recursului său, modificarea hotărârii recurate în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond, întrucât: - nu este posibil să se rețină culpa cărăușului întrucât nu se poate sustrage combustibil în timpul transportului pe la partea inferioară a vagoanelor în condițiile în care doma de încărcare, ventilul central, cealaltă gură de descărcare erau intacte; - expeditorul și destinatarul transportului sunt unități ale aceluiași agent economic SC R.R. SA, astfel că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale în instanță, depunând acte fără valoare probantă, transportul mărfurilor între cele două unități fiind de fapt un transfer de marfă iar nu o vânzare cumpărare. Recursul pârâtei este nefondat. Potrivit reglementărilor procedurale cuprinse în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În prima sa critică din recurs pârâta nu a făcut precizări în susținerea motivului de recurs invocat, a învederat numai că nu se poate sustrage marfă din vagoane prin partea inferioară a vagonului, fapt confirmat și de expert. Acest aspect a fost analizat și de instanța de apel care a stabilit corect faptul că nu pot fi primite concluziile referitoare la lipsa sigiliilor și imposibilitatea de sustragere a mărfii în timpul transportului formulate de expert întrucât sunt în contradicție cu conținutul dispozițiilor art. 825 din O.G.

nr. 41/1997 și ale art. 60 alin. (4) din O.G. nr. 7/2005 din care rezultă că legiuitorul nu face distincții între sigilii și poziționarea lor pe vagon. Cum procesele verbale de constatare încheiate la destinație consemnează existența unor pierderi, cum de asemenea la momentul preluării transportului cărăușul nu a făcut nici o obiecție cu privire la modul de încărcare a vagoanelor și de sigilare a acestora iar scrisorile de trăsură sunt libere de atare mențiuni, corect instanța de apel a reținut culpa cărăușului. Nu este întemeiat nici motivul de recurs potrivit cu care reclamanta nu a probat dauna suferită întrucât a făcut doar un transfer de marfă între două unități ale aceleiași societăți.

Din actele dosarului rezultă că produsele petroliere în litigiu au fost expediate de la rafinăria producătoare situată în Năvodari, jud. Constanța către depozitul reclamantei din localitatea Vladimirescu, jud. Arad din care apoi urma să se facă comercializarea produselor. Fiind angajat cărăușul să transporte această marfă dintr-un capăt în altul al țării, problema care se ridică nu este aceea a lipsei unei facturi, aspect irelevant, ci, a lipsei din marfa produsă de transportator. De altfel despăgubirea solicitată cărăușului s-a calculat după prețul corect al mărfii așa cum prevede și Regulamentul de transport aprobat prin O.G. nr. 41/1997 și de O.G. nr. 7/2005. În concluzie, recursul pârâtei este nefondat și în baza prevederilor art. 312 alin. alin. (1) C. proc.

civ. se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA - Sucursala Constanța împotriva Deciziei civile nr. 100/Com din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios, administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.