ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1302/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1302/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7118/Com din 31

octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, s-a

respins acțiunea promovată de reclamanta SC R.R. SA Constanța în contradictoriu

cu pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA - Sucursala Constanța, pentru plata sumei de

296.468,9 lei c/val produse petroliere expediate de reclamantă, dar, care nu au

ajuns la destinație.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut concluziile raportului de expertiză tehnică

de specialitate dispusă și efectuată în cauză care a stabilit că nu se face

vinovat cărăușul pentru lipsurile cantitative reclamate.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond reclamanta a declarat apel, susținând în esență

că prin expertiza administrată la fondul cauzei nu au fost lămurite

împrejurările de fapt întrucât expertul nu a fost în măsură a expertiza

vagoanele indicate de reclamantă în acțiune deoarece imediat după efectuarea

transportului acestea au fost redirijate de operatorul de transport împrejurare

ce a făcut imposibilă reconstituirea stării de fapt existentă la momentul

descărcării vagoanelor în litigiu.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, prin Decizia civilă nr. 100/Com din 19 aprilie 2007 a admis apelul

reclamantei, a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul că a admis

acțiunea reclamantei și a decis obligarea pârâtei la plata sumei de 296.468,9

lei daune și 8.966,335 lei cheltuieli de judecată, reținând în sarcina

cărăușului prezumția de vinovăție pentru lipsurile intervenite pe timpul

transportului corelat cu împrejurarea că vagoanele transportatoare de produse

petroliere au ajuns la destinație cu urme de violare.

Pârâta a declarat

recurs împotriva acestei din urmă hotărâri solicitând admiterea recursului său,

modificarea hotărârii recurate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond,

întrucât:

- nu este posibil să

se rețină culpa cărăușului întrucât nu se poate sustrage combustibil în timpul

transportului pe la partea inferioară a vagoanelor în condițiile în care

doma

de încărcare, ventilul central, cealaltă gură

de descărcare erau intacte;

- expeditorul și

destinatarul transportului sunt unități ale aceluiași agent economic SC R.R. SA,

astfel că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale în instanță, depunând

acte fără valoare probantă, transportul mărfurilor între cele două unități

fiind de fapt un transfer de marfă iar nu o vânzare cumpărare.

Recursul pârâtei este

nefondat.

Potrivit reglementărilor

procedurale cuprinse în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri

pentru motive de nelegalitate se poate cere când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

În prima sa critică

din recurs pârâta nu a făcut precizări în susținerea motivului de recurs

invocat, a învederat numai că nu se poate sustrage marfă din vagoane prin

partea inferioară a vagonului, fapt confirmat și de expert.

Acest aspect a fost

analizat și de instanța de apel care a stabilit corect faptul că nu pot fi

primite concluziile referitoare la lipsa sigiliilor și imposibilitatea de

sustragere a mărfii în timpul transportului formulate de expert întrucât sunt

în contradicție cu conținutul dispozițiilor art. 825 din O.G. nr. 41/1997 și

ale art. 60 alin. (4) din O.G. nr. 7/2005 din care rezultă că legiuitorul nu

face distincții între sigilii și poziționarea lor pe vagon.

Cum procesele verbale

de constatare încheiate la destinație consemnează existența unor pierderi, cum

de asemenea la momentul preluării transportului cărăușul nu a făcut nici o

obiecție cu privire la modul de încărcare a vagoanelor și de sigilare a

acestora iar scrisorile de trăsură sunt libere de atare mențiuni, corect

instanța de apel a reținut culpa cărăușului.

Nu este întemeiat

nici motivul de recurs potrivit cu care reclamanta nu a probat dauna suferită

întrucât a făcut doar un transfer de marfă între două unități ale aceleiași

societăți.

Din actele dosarului

rezultă că produsele petroliere în litigiu au fost expediate de la rafinăria

producătoare situată în Năvodari, jud. Constanța către depozitul reclamantei

din localitatea Vladimirescu, jud. Arad din care apoi urma să se facă

comercializarea produselor.

Fiind angajat

cărăușul să transporte această marfă dintr-un capăt în altul al țării, problema

care se ridică nu este aceea a lipsei unei facturi, aspect irelevant, ci, a

lipsei din marfa produsă de transportator. De altfel despăgubirea solicitată

cărăușului s-a calculat după prețul corect al mărfii așa cum prevede și

Regulamentul de transport aprobat prin O.G. nr. 41/1997 și de O.G. nr. 7/2005.

În concluzie,

recursul pârâtei este nefondat și în baza prevederilor art. 312 alin. alin. (1)

C. proc. civ. se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat,

recursul

declarat de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA - Sucursala Constanța împotriva Deciziei

civile nr. 100/Com din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios, administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2008.