ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9001/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC P. SA București a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Vămilor (în prezent

Autoritatea Națională Vamală), Vama Constanța și R. SA Constanța, anularea

actelor constatatoare nr. 87 - 115, precum și suspendarea, de urgență, a

executării acestora, în temeiul cărora este obligată la plata sumei totale de

57.181.259.708 lei, reprezentând T.V.A. și comision vamal.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1325 din 4 noiembrie 1999, a

respins ca neîntemeiată, acțiunea.

În motivarea soluției, instanța a

reținut că reclamanta a importat țiței, în regim de importator, pentru

procesare în România. Operațiunile temporare trebuiau încheiate în perioada 20

decembrie 1994 - 31 decembrie 1994, când expirau termenele de valabilitate

acordate de autoritatea vamală.

A mai reținut că reclamanta avea

obligația, înainte de expirarea acestor termene, să încheie operațiunile

temporare, prin depunerea unor declarații vamale de export sau import, prin

care să justifice că marfa rezultată din procesare, a fost exportată sau

importată definitiv, obligație pe care, însă, nu a satisfăcut-o. Ca urmare, la

expirarea termenelor acordate, Vama Constanța a încheiat, din oficiu,

operațiunile temporare, întocmind actele de constatare, pentru încasarea

drepturilor de import.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta.

În motivarea recursului a învederat

că, în noiembrie 1996, reprezentanți ai Controlului Financiar de Stat Constanța

și ai Direcției Regionale Vamale Constanța - Brigada de supraveghere și control

vamal Constanța, au procedat la verificarea realității și legalității tuturor

actelor de control ce fac obiectul litigiului, întocmind procesul-verbal de

control nr. 994 din 15 noiembrie 1994.

Prin actul de control s-a stabilit

că reclamanta datora, exclusiv cu titlu de comision vamal, suma totală de

73.881.026 lei, Vămii Constanța, sumă ce a fost achitată integral, la data de

16 decembrie 1996, cu O.P. nr. 793. Totodată, s-a constatat că petrolul

importat este exceptat de la plata taxelor vamale, iar pentru T.V.A.,

proprietarul mărfii, S.N.P. P. SA a beneficiat de amânarea la plată, în baza

certificatului eliberat de Ministerul Finanțelor.

Recurenta a susținut că datorează

exclusiv comision vamal, care, însă, a fost deja achitat organului vamal,

neputând fi obligată să efectueze a doua oară, această plată.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 286 din 28 ianuarie 2003, a admis

recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a reținut, pe de

o parte, că cea mai mare parte a actelor constatatoare a fost anulată și că,

procedându-se la efectuarea unor compensări, a rămas în final, la dispoziția

reclamantei, o sumă de cca. un miliard și jumătate. De asemenea, nu este

contestată plata făcută de reclamantă, cu O.P. nr. 793/1996, aferentă

cantității de marfă reținută de aceasta, pentru consumul intern.

Pe de altă parte, intimata

Autoritatea Națională a Vămilor a susținut, în întâmpinarea formulată în cauză,

că, întrucât nu s-au completat toate rubricile din declarațiile vamale de

export, nu poate fi demonstrată legătura dintre exportul efectuat (exportul

produselor obținute din rafinarea materiei prime importate) și importul

temporar anterior.

A mai reținut că, de altfel, o

rezervă asemănătoare se regăsește și în sentința atacată, instanța de fond

constatând că „o parte din declarațiile vamale de export sunt anterioare

importurilor temporare”, fără, însă, a motiva și exemplifica această susținere,

prin vreo probă.

A apreciat că în atare împrejurare,

pentru clarificarea pe deplin a situației de fapt, se impune efectuarea unei

expertize contabile, în cadrul căreia să se examineze toate aspectele legate de

desocotirea dintre părți, elucidându-se și chestiunea controversată privind

corespondența dintre importurile ce fac obiectul acestui litigiu și proveniența

produselor de rafinare care au fost exportate.

Rejudecând cauza, după casare, după

ce în cauză s-a administrat proba cu expertiza contabilă, prin sentința civilă nr.

924 din 3 mai 2004, instanța de trimitere a admis în parte acțiunea, a anulat

actele constatatoare nr. 88, nr. 89, nr. 90, nr. 91 din 7 februarie 1995 și nr.

75 din 5 martie 2001 și a exonerat reclamanta, de plata sumei de 244.365.452

lei, datorie vamală.

În motivare, instanța a reținut, în

esență, că reclamanta a procedat la închiderea declarațiilor vamale de import,

pe baza celor de export, conform reglementărilor guvernamentale date în acest

sens, în perioada 1993 - 1995, de care pârâta Autoritatea Națională a Vămilor

era obligată să țină seama.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, în nume propriu și în

numele Biroului Vamal Constanța.

Criticile formulate de recurenții-pârâți

vizează atât încheierea de ședință de la 19 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr.

986/2003 al instanței de fond, prin care aceasta a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, cât și

decizia prin care s-a soluționat fondul pricinii.

Recurenții-pârâți au susținut

nelegalitatea încheierii de la 19 iunie 2003, arătând că cea mai mare parte din

datoria vamală, reținută pin actele constatatoare, reprezintă T.V.A., venit

care este administrat de Ministerul Finanțelor Publice.

În ce privește fondul cauzei,

recurenții au apreciat că actele constatatoare au fost încheiate cu respectarea

dispozițiilor legale, având în vedere că reclamanta nu a prezentat declarațiile

vamale de import sau export, care să justifice că marfa rezultată după

procesarea țițeiului, a fost exportată sau importată definitiv.

Au precizat că declarațiile vamale

de export prezentate nu respectau prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor

nr. 703/1993, cu privire la completarea rubricilor „37” și „40”, astfel încât

orice legătură dintre exportul efectuat de reclamantă și importul temporar

anterior nu poate fi demonstrată.

În fine, au susținut că instanța

și-a întemeiat soluția, numai pe concluziile raportului de expertiză întocmit

în cauză, fără să coroboreze expertiza, cu celelalte probe aflate la dosar.

Examinând hotărârea atacată, în

raport cu criticile formulate, probele dosarului și normele legale incidente

cauzei, se constată că recursul este nefondat.

În ce privește admiterea excepției

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, se reține

că soluția este corectă, întrucât în cauză nu se solicită anularea unui act

administrativ emis de Ministerul Finanțelor Publice și acesta nici nu este

creditor al vreunei obligații bugetare pe care reclamanta o contestă în cauză.

În acest sens, este de observat că

acțiunea reclamantei vizează exclusiv sume datorate cu titlu de comision vamal,

nu și cu titlu de T.V.A., așa cum greșit susțin recurenții-pârâți.

De altfel, din adresa nr. 25617 din

30 mai 2002, rezultă că „T.V.A. a fost amânată la plată, în baza certificatului

nr. 68607/1994, depus la dosarul cauzei, acest venit fiind urmărit, în baza

actelor constatatoare, de către Administrația financiară în a cărei rază își

are sediul, reclamanta.

Totodată, prin decizia de casare s-a

reținut că, în cauză, interesează exclusiv situația comisionului vamal.

În plus, prin raportul de expertiză

se constată că reclamanta nu are datorii la bugetul de stat, reprezentând T.V.A.

De reținut că, prin nota contabilă nr.

33 din 6 martie 2001, a Biroului Vamal Constanța, s-au înlocuit actele

constatatoare sau au fost anulate din oficiu, astfel încât susținerea

recurenților-pârâți privind respectarea dispozițiilor legale la încheierea

acestora, nu poate fi primită.

Referitor la motivul de casare, ce

pune sub semnul întrebării, legătura dintre exportul efectuat de reclamantă și

importul temporar anterior, mai precis corespondența dintre importurile ce fac

obiectul litigiului de față și proveniența produselor de rafinare exportate,

acest aspect a fost lămurit de experți, pe baza documentelor contabile și

vamale.

Astfel, așa cum corect a reținut

instanța de fond, reclamanta a întocmit, pentru fiecare vamă, bilanțuri cu

cantitățile de țiței importat și cu cantitățile de produse rafinate exportate

prin aceste vămi, situație ce conduce, în urma comparării cantităților

importate, cu acelea exportate, la închiderea declarațiilor vamale de import.

De remarcat, că expertiza efectuată

în cauză și-a însușit în totalitate metodologia și concluziile din situațiile

financiar-contabile întocmite cu privire la datoria vamală, pe care inspectorii

Direcției Financiare de Stat și controlorii vamali au constata-o la importurile

din perioada iunie - decembrie 1994, în urma cărora a rezultat că reclamanta

datorează un comision vamal pentru Vama Constanța, în sumă totală de

192.869.267 lei, sumă care a fost achitată cu O.P. nr. 793 din 16 decembrie

1996.

La întocmirea raportului de expertiză

s-au avut în vedere Precizările nr. 32830 din 29 decembrie 1994, ale Direcției

Generale a Vămilor, care impun neîntocmirea unor noi declarații vamale și

lichidarea operațiunilor temporare, prin înscrierea valorică pe declarația

inițială de import, a procentelor de țiței - produs de rafinare și a

corespondențelor valorice rezultate din „situații care vor cuprinde elemente

reflectate în minute de punctaj valoric”.

Rezultă că precizările menționate,

avute în vedere de experți, stabilesc o procedură specială de închidere a

importului, care exclude necesitatea completării unor rubrici, astfel că

afirmațiile recurenților-pârâți cu privire la necompletarea rubricilor „37” și

„40” din declarațiile vamale de export, nu pot fi reținute.

În ce privește ultimul motiv de

casare, se constată că instanța de fond, la pronunțarea soluției, a avut în

vedere toate probele administrate în cauză, respectiv atât înscrisurile depuse

de părți, cât și concluziile din raportul de expertiză, această din urmă probă

fiind administrată ca urmare a îndrumărilor date de instanța de recurs, pentru

clarificarea situației de fapt.

În consecință, față de

considerentele arătate, se constată că atât încheierea prin care s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice,

cât și sentința prin care s-a soluționat fondul cauzei, sunt legale și

temeinice, astfel că motivele de casare fiind nefondate, recursul urmează a fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Națională a Vămilor, în nume propriu și în numele Biroului Vamal

Constanța, împotriva sentinței civile nr. 924 din 3 mai 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 decembrie 2004.