ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1308/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 31 august 2001, reclamanta SC U.R. SRL București a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională a Vămilor și Biroul Vamal

Oltenița, solicitând anularea deciziei nr. 1178 din 30 iulie 2001 și a actelor

constatatoare nr. 14 - 20 din 11 septembrie 1998 și obligarea pârâților la

restituirea sumei de 819.250.847 lei, achitată cu titlu de taxe vamale.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în baza declarațiilor vamale nr. 121 - 127 din 9

octombrie 1997, a importat în regim de admitere temporară, echipamente necesare

construcției fabricii de bere T. din România, termenul de încheiere a

operațiunilor fiind 1 septembrie 1998.

Reclamanta a precizat că

pentru importurile în cauză nu datorează taxe vamale, întrucât beneficiază de

exceptare de la plata acestora, în baza H.G. nr. 1291/1996, în care sens

societatea a obținut de la Ministerul Comerțului, licența nr. 100302 din 23 decembrie 1996.

Sentința pronunțată în primă

fază procesuală, nr. 1719 din 13 decembrie 2001, a Curții de Apel București,

prin care a fost admisă acțiunea, a fost casată cu trimiterea cauzei, spre

rejudecare, în vederea citării organelor vamale.

Prin cererea depusă la 20

mai 2003, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând ca suma ce urmează a fi

restituită, să fie actualizată în raport cu rata inflației.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 1004 din 26 iunie

2003, prin care a admis acțiunea, a anulat actele administrative contestate și

a dispus obligarea pârâților, să restituie reclamantei, suma de 819.250.847

lei, actualizată în raport cu rata inflației.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că la data înregistrării declarațiilor vamale

pentru acordarea regimului de import suspensiv, erau în vigoare H.G. nr. 196/1997

și H.G. nr. 1291/1996, acte normative în baza cărora bunurile importate de

reclamantă, erau exceptate de la plata taxelor vamale.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională a

Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâții au învederat

că, întrucât reclamanta nu a încheiat regimul de admitere temporară în termenul

aprobat, sunt aplicabile prevederile art. 95 alin. (2) C. vam., potrivit cărora

autoritatea vamală poate dispune din oficiu încheierea regimului vamal

suspensiv.

Recurenții au mai arătat că

și în ipoteza în care s-ar considera că societatea poate beneficia de

prevederile H.G. nr. 1292/1996 și ale H.G. nr. 196/1997, scutirea de plată ar

opera numai pentru taxele vamale, nu pentru întreaga datorie vamală, reclamanta

urmând să plătească T.V.A. aferentă.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate și cu prevederile art. 301, 304 și 304

1

C. proc.

civ., Curtea va respinge ambele recursuri, cel declarat de Ministerul

Finanțelor Publice, ca nefondat, iar cel al Autorității Naționale a Vămilor, ca

fiind formulat cu depășirea termenului legal, deci tardiv.

Astfel, sentința a fost

comunicată autorității vamale, la data de 28 iulie 2003, recursul fiind depus

la 15 august 2003, data poștei, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art.

301 C. proc. civ.

Referitor la cel de-al

doilea recurs, criticile formulate nu sunt întemeiate.

Este reală susținerea

pârâtului privind faptul că importul a fost efectuat în regim de admitere

temporară și că reclamanta a depășit termenul aprobat, astfel încât Biroul

Vamal Oltenița a procedat la încheierea din oficiu a regimului suspensiv și la

amendarea societății.

Reclamanta a susținut și instanța a

împărtășit acest punct de vedere, că la data înregistrării declarațiilor vamale

de import nr. 121 - 127, respectiv la 9 octombrie 1997, organul vamal a refuzat

să recunoască dreptul societății de a beneficia de scutire de plata taxelor

vamale, fiind, astfel, nevoită să solicite regimul admiterii temporare.

Din actele dosarului rezultă

că reclamantei îi fusese eliberată de către Ministerul Comerțului, licența nr. 100302

din 23 decembrie 1996, prin care i-a fost autorizată efectuarea importului

exceptat de la plata taxelor vamale, conform H.G. nr. 1291/1996, până la 31

decembrie 1997.

Deși ulterior a fost

abrogată H.G. nr. 1291/1996, licența de import eliberată reclamantei era

valabilă pentru exceptarea de la plata taxelor vamale, H.G. nr. 196/1997

prevăzând expres că licențele emise rămân în vigoare până la 31 decembrie 1997.

Așadar, la data de 9

octombrie 1997, când au fost înregistrate declarațiile vamale, mărfurile

importate de reclamantă erau exceptate de la plata taxelor vamale.

Nici cel de-al doilea motiv

de recurs, privind confuzia dintre taxe vamale și datorie vamală, nu este

fondat, actele constatatoare încheiate de organul vamal, la 4 septembrie 1998,

calculând în sarcina reclamantei, suma de 819.250.847 lei, reprezentând taxe

vamale cuvenite bugetului de stat.

În raport cu cele expuse mai

sus, Curtea, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, va

respinge ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală București,

împotriva sentinței civile nr. 1004 din 24 iunie 2003, a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2005.