ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 14 iulie 2003 și completată cu cererea depusă la 18

septembrie 2003, la Curtea de Apel București, reclamanta Societatea comercială

„L.S.” a solicitat anularea deciziei nr.254 din 8 august 2003 emisă de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, anularea procesului-verbal de control nr. 7968

din 21 aprilie 2003 și a dispoziției de urmărire nr. 3006 din 2 iulie 2003,

acte emise de pârâta Direcția Regională Vamală Interjudețeană Oradea, precum și

anularea actelor constatatoare de la nr. 399 la nr.570 din 13 iunie 2003, a

actelor încheiate cu nr. 2754, nr. 2755, nr. 2756 la data de 17 iunie 2003 de

pârâtul Biroul vamal de control și vămuire la interior Baia Mare cu privire la

obligația sa de a  plăti taxa pe valoarea adăugată, taxe vamale, majorări de

întârziere și penalități aferente acestor taxe.

De

asemenea, reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților la

restituirea sumelor reținute în baza actelor administrative a căror anulare s-a

cerut, cu plata dobânzilor aferente și obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

În

ședința publică de la 18 septembrie 2003, pârâtul Ministerul  Finanțelor

Publice a invocat excepția de necompetență teritorială în baza dispozițiilor

art. 6 din Legea nr.29/1990.

Prin

sentința civilă nr.1393 din 18 septembrie 2003, Curtea de Apel București,  secția

de contencios administrativ a admis excepția invocată de pârât și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, reținând că

reclamanta are sediul în raza teritorială a  acestei instanțe și că, norma de

competență cuprinsă în art. 6 din Legea nr. 29/1990 are caracter special și

derogatoriu de la dreptul comun, fiind aplicabilă cu prioritate în materia

contenciosului administrativ.

Împotriva

acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând

casarea hotărârii ca nelegală și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru

continuarea judecății.

Recurenta

a susținut că instanța de fond a admis greșit excepția de necompetență teritorială,

deși  dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990 nu cuprind o normă de ordine

publică și într-o asemenea situație, reclamantul are dreptul să aleagă între

norma de protecție prevăzută în acest text de lege în favoarea sa și norma de

drept comun, potrivit căreia se poate adresa instanței de la domiciliul sau

sediul pârâtului.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea va admite prezentul recurs pentru

următoarele considerente:

Legea

nr. 29/1990 prevede în art.18 că dispozițiile acestei legi se completează cu

prevederile C. proc. civ.

Conform

art. 5 și art. 9 C. proc. civ., reclamanta a  sesizat Curtea de Apel București,

instanța de la sediul uneia din autoritățile administrative chemate în judecată

pe calea contenciosului administrativ.

Instanța

de fond a apreciat eronat că nu sunt incidente aceste norme de competență

teritorială din dreptul comun, față de prevederile art. 6 alin. (1)  din Legea

nr.29/1990, care prevăd competența instanței de la domiciliul reclamantului.

Competența

teritorială a instanțelor judecătorești este în principiu relativă, având caracter

absolut numai în cauzele expres prevăzute de lege,  când necompetența este de

ordine publică și potrivit art. 159 pct. 3 C. proc. civ., părțile nu pot

înlătura competența unei instanțe determinate pentru judecarea pricinii.

Instanța

de fond a considerat greșit că art. 6 din Legea nr. 29/1990 cuprinde o asemenea

dispoziție de ordine publică, prin care se atribuie instanței de la domiciliul

reclamantului o competență teritorială exclusivă.

Norma

de competență teritorială din materia contenciosului administrativ a fost

reglementată în favoarea reclamantului și în consecință, la alegerea acestuia,

poate fi înlăturată, prin sesizarea instanței de la sediul autorității publice

pârâte, în aplicarea regulilor din dreptul comun menționate anterior.

Față de

considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs și în baza art.304

pct. 9 și art. 313 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza

spre soluționare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Societatea comercială „L.S.” SRL  împotriva sentinței

civile nr. 1393 din 18 septembrie  2003 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre  soluționare la aceeași instanță.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2004.