ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1690/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23

iulie 2002 și precizată cu cererea depusă la 26 noiembrie 2002, reclamanta SC B.

SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Vămilor și

Direcția Regională Vamală Oradea, să se dispună anularea deciziilor nr. 69 din

28 septembrie 2000 și nr. 140 din 2 februarie 2001, precum și anularea actului

constatator nr. 474 din 10 martie 2000, prin care a fost obligată să plătească

drepturi vamale, în sumă de 20.993.789 lei.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 389 din 25 martie 2003, prin

care a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta nu a contestat

în termenul de 15 zile, prevăzut de art. 168 din Legea nr. 141/1997, actul

constatator nr. 474 din 10 martie 2000 și că, în atare situație, pârâtele au

respins în mod corect plângerea reclamantei, prin cele două decizii atacate în

cauză.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de

fond a reținut greșit că plângerea sa a fost depusă tardiv, deși a dovedit

formularea contestației în termenul legal, adresată prin scrisoare recomandată,

conform chitanței nr. 1710 din 20 aprilie 2000. De asemenea, recurenta a arătat

că a achitat taxa de timbru datorată pentru contestația formulată și că în

ordinul de plată s-a făcut trimitere expresă la adresa nr. 54 din 19 aprilie

2000 ,de înaintare a contestației, la Direcția Regională Vamală Oradea.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Actul constatator nr. 474 din 10

martie 2000, întocmit de Biroul Vamal Oradea, a fost comunicat recurentei, la

data de 15 martie 2000, conform borderoului aflat la dosar. Contestația

formulată împotriva acestui act a fost respinsă de Biroul Vamal Oradea și

răspunsul a fost comunicat recurentei, cu adresa nr. 2286 din 4 aprilie 2000.

Împotriva răspunsului primit de la Biroul Vamal Oradea, recurenta avea obligația ca în termenul de 15 zile prevăzut de art. 168

din Legea nr. 141/1997, să se adreseze cu plângere la Direcția Regională Vamală Oradea.

Instanța de fond a constatat corect

că recurenta nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii

de atac din procedura administrativ-jurisdicțională și a menținut, ca fiind

legale, deciziile nr. 69 din 28 septembrie 2000 și nr. 140 din 2 februarie

2001, prin care intimatele au respins contestația, ca tardivă.

Apărarea recurentei privind

depunerea contestației la data de 19 aprilie 2000, la Direcția Regională Vamală Oradea, nu a fost dovedită. În hotărârea atacată, această apărare a

fost corect respinsă, reținându-se că din copia recipisei de predare a scrisorii

recomandate nr. 1710 din 20 aprilie 2000, nu rezultă obiectul petiției adresate

Direcției Regionale Vamale Oradea; aceeași concluzie se impune și față de O.P. nr.

270 din 20 aprilie 2000, pentru contravaloarea taxei de timbru, cu atât mai

mult, cu cât suma respectivă a fost restituită cu adresa nr. 3353 din 26

aprilie 2000, constatându-se că la direcția Regională Vamală Oradea nu era

înregistrată o contestație depusă de recurentă.

În recurs, s-a depus ca act nou,

adresa nr. 60 din 27 mai 2003 a Oficiului Poștal Brăila 1, din care rezultă că

în termen de 2 ani, recurenta avea posibilitatea să formuleze reclamație pentru

nepredarea recomandatei nr. 1710 din 20 aprilie 2000, dar nu a făcut asemenea

demersuri, deși la data de 13 iunie 2000 avea cunoștință că nu a fost

înregistrată contestația sa, așa după cum rezultă din adresa nr. 71/2000.

În consecință, nefiind motive de

casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va

respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC B. SRL

Brăila împotriva sentinței civile nr. 389 din 25 martie 2003, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 aprilie 2004.