ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1690/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 iulie 2002 și precizată cu cererea depusă la 26 noiembrie 2002, reclamanta SC B. SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Oradea, să se dispună anularea deciziilor nr. 69 din 28 septembrie 2000 și nr. 140 din 2 februarie 2001, precum și anularea actului constatator nr. 474 din 10 martie 2000, prin care a fost obligată să plătească drepturi vamale, în sumă de 20.993.789 lei.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 389 din 25 martie 2003, prin care a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta nu a contestat în termenul de 15 zile, prevăzut de art. 168 din Legea nr. 141/1997, actul constatator nr. 474 din 10 martie 2000 și că, în atare situație, pârâtele au respins în mod corect plângerea reclamantei, prin cele două decizii atacate în cauză. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de fond a reținut greșit că plângerea sa a fost depusă tardiv, deși a dovedit formularea contestației în termenul legal, adresată prin scrisoare recomandată, conform chitanței nr. 1710 din 20 aprilie 2000. De asemenea, recurenta a arătat că a achitat taxa de timbru datorată pentru contestația formulată și că în ordinul de plată s-a făcut trimitere expresă la adresa nr. 54 din 19 aprilie 2000 ,de înaintare a contestației, la Direcția Regională Vamală Oradea. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Actul constatator nr. 474 din 10 martie 2000, întocmit de Biroul Vamal Oradea, a fost comunicat recurentei, la data de 15 martie 2000, conform borderoului aflat la dosar.

Contestația formulată împotriva acestui act a fost respinsă de Biroul Vamal Oradea și răspunsul a fost comunicat recurentei, cu adresa nr. 2286 din 4 aprilie 2000. Împotriva răspunsului primit de la Biroul Vamal Oradea, recurenta avea obligația ca în termenul de 15 zile prevăzut de art. 168 din Legea nr. 141/1997, să se adreseze cu plângere la Direcția Regională Vamală Oradea. Instanța de fond a constatat corect că recurenta nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac din procedura administrativ-jurisdicțională și a menținut, ca fiind legale, deciziile nr. 69 din 28 septembrie 2000 și nr. 140 din 2 februarie 2001, prin care intimatele au respins contestația, ca tardivă.

Apărarea recurentei privind depunerea contestației la data de 19 aprilie 2000, la Direcția Regională Vamală Oradea, nu a fost dovedită. În hotărârea atacată, această apărare a fost corect respinsă, reținându-se că din copia recipisei de predare a scrisorii recomandate nr. 1710 din 20 aprilie 2000, nu rezultă obiectul petiției adresate Direcției Regionale Vamale Oradea; aceeași concluzie se impune și față de O.P. nr. 270 din 20 aprilie 2000, pentru contravaloarea taxei de timbru, cu atât mai mult, cu cât suma respectivă a fost restituită cu adresa nr. 3353 din 26 aprilie 2000, constatându-se că la direcția Regională Vamală Oradea nu era înregistrată o contestație depusă de recurentă.

În recurs, s-a depus ca act nou, adresa nr. 60 din 27 mai 2003 a Oficiului Poștal Brăila 1, din care rezultă că în termen de 2 ani, recurenta avea posibilitatea să formuleze reclamație pentru nepredarea recomandatei nr. 1710 din 20 aprilie 2000, dar nu a făcut asemenea demersuri, deși la data de 13 iunie 2000 avea cunoștință că nu a fost înregistrată contestația sa, așa după cum rezultă din adresa nr. 71/2000. În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B. SRL Brăila împotriva sentinței civile nr. 389 din 25 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2004.