ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1695/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1695/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 9
noiembrie 2001, reclamanta SC A.C. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 1581
din 11 octombrie 2001, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și
trimiterea contestației spre soluționare, la autoritatea competentă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a
arătat că prin decizia contestată, pârâtul a respins greșit ca nedepusă în
termen, contestația formulată împotriva modului de stabilire a taxei de timbru,
în dosarul nr. 2399/1999 al Curții de Apel București. Reclamanta a susținut că obligația
de a plăti taxa de timbru în cuantumul contestat, nu a fost stabilită în
încheierea din ședința publică de la 2 februarie 2001, cum eronat s-a reținut
de către pârât și că termenul de exercitare a căii de atac a contestației a
fost respectat. De asemenea, reclamanta a susținut că decizia nr. 1581/2001 a
fost emisă cu încălcarea competențelor prevăzute de O.U.G. nr. 13/2001, pentru
că valoarea contestată este sub 500.000.000 lei și pârâtul trebuia să se
dezînvestească în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice și
Controlului Financiar de Stat a municipiului București.
Prin sentința civilă nr. 184 din 25
februarie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a
admis contestația, a anulat decizia nr. 1581/2001 și a trimis contestația spre
competentă soluționare, la Direcția Generală a Finanțelor Publice și
Controlului Financiar de Stat a municipiului București.
Hotărând astfel, instanța de fond a
reținut că prin încheierea de ședință din 2 martie 2001 a fost stabilit cuantumul
taxei judiciare de timbru contestate de reclamantă și nu la data de 2 februarie
2001, cum s-a motivat în decizia pârâtului, soluția de respingere a
contestației, ca tardivă. Totodată, instanța de fond a avut în vedere că față
de dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001 și de valoarea sumei contestate, Ministerul
Finanțelor Publice nu era competent să se pronunțe asupra contestației și
trebuia să se dezînvestească în favoarea Direcției Generale a Finanțelor
Publice și Controlului Financiar de Stat a municipiului București.
Împotriva acestei sentințe și în
termen legal, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, solicitând
casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În primul motiv de casare,
recurentul a susținut că este eronată concluzia din hotărârea atacată, privind
necompetența sa de a soluționa contestația intimatei, întrucât O.U.G. nr.
13/2001 a prevăzut expres în art. 5 alin. (2) ,competența ministerului în cazul
contestării taxei judiciare de timbru.
Prin cel de-al doilea motiv de casare,
a fost criticată soluția de admitere a acțiunii, cu motivarea că instanța de
fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001,
în raport cu care a fost corect respinsă ca tardivă, contestația privind taxa
judiciară de timbru, stabilită în sarcina intimatei în ședința de judecată de
la 2 februarie 2001.
Recursul este întemeiat și urmează
să fie admis pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat greșit
necompetența autorității recurente, de a soluționa contestația formulată de
intimată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Contestația a fost înregistrată la
data de 24 mai 2001, când Ministerul Finanțelor Publice avea competența să
soluționeze, indiferent de valoarea sumei contestate, toate contestațiile
privind taxele judiciare de timbru.
Astfel, se reține că, instanța de
fond nu a avut în vedere normele de competență cuprinse în art. 5 alin. (2) din
O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la data exercitării căii de atac a contestației
și care au prevăzut competența organelor specializate din cadrul Ministerului
Finanțelor Publice, de a soluționa contestațiile împotriva modului de stabilire
a taxei judiciare de timbru.
Cea de-a doua critică formulată în
recurs este, de asemenea, întemeiată, pentru că intimata a formulat tardiv
contestația sa și decizia emisă de recurent în acest sens, este întemeiată.
Într-adevăr, taxa judiciară de
timbru a fost stabilită în ședința publică de la 2 februarie 2001 și potrivit
regulii de drept comun, prevăzută în art. 5 din Legea nr. 29/1990, intimata
avea obligația să formuleze contestația în termen de 30 de zile.
Și în situația reținută de instanța
de fond că taxa judiciară de timbru a fost stabilită în ședința publică de la 2
martie 2001, contestația formulată de intimată la 24 mai 2001 este tardivă,
întrucât de la 6 februarie 2001 erau în vigoare dispozițiile art. 4 din O.U.G.
nr. 13/2001, potrivit cărora contestația trebuia formulată sub sancțiunea
decăderii, în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat. Cuantumul
taxei judiciare de timbru a fost comunicat intimatei în ședință publică și deci
nu era necesară îndeplinirea unei alte proceduri.
Pentru considerentele expuse, Curtea
va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge
acțiunea formulată de SC A.C. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 184 din 25
februarie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond,
respinge acțiunea formulată de SC A.C. SRL București.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 7 mai 2003.