ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2273/2003

La 1 aprilie 2001 s-a luat în examinare

recursul declarat de pârâta SC „R E.” SA București împotriva deciziei nr.3210

din 10 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea

cu data de 1 aprilie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 14 aprilie

2003.

C U

R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr.1273 din 1 martie 2000 pronunțată de Tribunalul București – secția

comercială s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC” P.” SA

București iar pârâta SC „R.” SA obligată la plata sumei de 589.696,16 USD în

echivalent în lei la data executării și la plata sumei de 97.762.475 lei.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței a fost respins ca tardiv motivat prin decizia nr.3210 pronunțată de

Curtea de Apel București – Secția comercială la 10 noiembrie 2000.

Împotriva acestei decizii pârâta SC”

R.” SA a declarat recurs.

Intimata SC „P.” SA prin întâmpinarea

formulată a solicitat anularea recursului ca insuficient timbrat iar cu privire

la cererera de suspendare a cauzei formulată de recurentă în temeiul art.243.5

cod procedură civilă, imposibilitatea luării ei în discuție, instanța nefiind

legal investită.

Recursul nu a fost legal timbrat.

Taxa judiciară de timbru a fost

calculată de instanță conform art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997, modificată

prin O.G. nr.34/2001 iar cuantumul acesteia în sumă de 107.083.724 lei a fost

comunicat recurentei conform art.36 alin.1 din Normele de aplicare a Legii

taxelor judiciare de timbru nr.860/1999 odată cu citarea ei pentru termenul din

2 aprilie 2002.

Prin cererea prin care solicită un

termen pentru lipsă de apărare recurenta atașează timbru judiciar de 50.000 lei

și copie xerox a O.P. 155 din 1 aprilie 2002 ca dovada plății taxei judiciare

de timbru (fila 11).

Ulterior s-a contestat de către recurentă

cuantumul taxei judiciare de timbru iar contestația sa însoțită de referatul

instanței, conform art.6 din O.G.U. nr.13/2001 privind soluționarea

contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de

impunere a fost înaintată Direcției Generale a Finanțelor Publice a

Municipiului București.

Autoritatea financiară competentă prin

decizia nr.407 din 10 octombrie 2002 a respins ca nedepusă în termen

contestația privind taxa judiciară de timbru.

Se constată că taxa judiciară de timbru

a fost corect calculată în raport de prevederile art.11 alin.1 cod procedură

civilă din legea taxelor judiciare de timbru deoarece recurenta nu se

încadrează în nici unul din cazurile limitativ precizate de art.11 alin.2,

apelul său nefiind respins ca prematur , inadmisibil, prescris sau pentru

autoritate de lucru judecat.

Cum recurenta nu a făcut dovada plății

taxei judiciare de timbru, conform art.39 din Normele metodologice, nedepunând

la dosar copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut

plata, certificată pentru conformitate de organul prestator al serviciului, ci

o copie xerox informă, curtea făcând aplicarea art.20 ain.3 din Legea

nr.146/1997 modificată va anula recursul ca insuficient timbrat.

Neîndeplinirea obligației fiscale de

plată a taxei judiciare de timbru constituind un impediment legal în cercetarea

raportului juridic de drept privat dedus judecății, cererile formulate în

temeiul acestuia cum este și cererea de suspendare formulată de recurentă, nu

pot fi luate în discuție.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E:

Anulează ca insuficient timbrat

recursul declarat de pârâta SC „R.” SA București împotriva deciziei nr.3210 din

10 noiembrie 2000 a Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

aprilie 2003.

Cu opinia separată a d-nului judecător

M.V. în sensul admiterii recursului, casării deciziei recurate și trimiterii

cauzei aceleiași instanțe de apel.

OPINIA

SEPARATĂ

a Judecătorului M. V.

///

I. Circumstanțele cauzei

1.

Recursul a fost declarat contra

unei decizii a instanței de

apel prin  care a fost

respins

, pe cale de excepție

apelul ca tardiv  motivat

, fără a se  intra în judecata fondului cauzei,

iar apelanta recurentă  a  timbrat apelul  cu suma  de 68.603.102 lei (fila 10

– apel) și  timbru  judiciar de 50.000 lei.

8)  și, apoi,  prin  citație (fila 9)  i s-a pus în vedere  recurentei  să

achite  107.083.724 lei taxă  judiciară de timbru  și 50.000 lei  timbru

judiciar, calculată la valoarea  contestată de  589.696,16 USD în  echivalent

lei la   data  citării (18 februarie 2002).

aprilie 2002 (fila  11) a solicitat  amânarea  recursului pentru  lipsă de

apărare și a depus  copia  xerox  a  O.P. nr.155/1 aprilie 2002 de plată  a

sumei de 107.083.724 lei taxă  judiciară  de timbru de Trezoreria  sectorului 2

(fila 12) și  50.000 lei timbru judiciar (neexecutat).

4.

La data de 1 iulie 2002

„(fila 19)

recurenta  a formulat  contestație   asupra  modului de

stabilire  a taxei  judiciare de timbru,  invocând  Cap.X – anexă la  H.G.

nr.759/1999 în  sensul că, întrucât  apelul a fost respins  ca tardiv

motivat,  taxa  judiciar de timbru este fixă de 30.000 lei.

Contestația și  referatul

magistratului asistent șef   au fost  înaintate,  spre  competentă

soluționare, la 23 iulie 2002, Direcția  Generală a Finanțelor Publice, care,

însă,  prin  decizia  nr.407din 10 octombrie 2002, a

respins-o ca tardiv

formulată

,  pe temeiul din  art.9 al O.G. nr.13/2001.

5 Recurenta,  ulterior, însă,  nu

a  mai  depus originalul  sau copia O.P. nr.155/2002,  confirmat de  banca

plătitoare,  privind  plata efectivă a taxei  de timbru stabilită în  recurs,

astfel că recursul  a fost

anulat ca netimbrat

.

II.

ÎN DREPT

.

1.

Sediul materiei

incidente cauzei,

soluțiile pronunțate  și motivul  de recurs

1.1. Contestația   împotriva

întinderii taxei   de timbru s-a întemeiat și a  fost  soluționată conform O.G.

nr.13/2001.

Ea a fost  respinsă ca tardivă  ,

fiind  timbrată cu  2 % la  valoarea  contestată.

1.2. Apelul recurentei a fost

respins  ca tardiv  motivat,  fiind  timbrat la  valoarea  contestată într-o

cele de atac.

1.3. În  recurs  s-au  invocat

dispozițiile  art.11 (2)  din Legea nr.146/1997,

susținându-se că,  în

raport  de  soluția din apel,  taxa de  timbru este  fixă (de 30.000 lei)

.

2.

Examinarea în  drept

.

2.1. Conform art.18 (1) doin Legea

nr.146/1997 „Determinarea  cuantumului taxelor  judiciare de timbru  se face

de către  instanța de  judecată...”, iar „împotriva  modului de stabilire... se

poate face  contestație...(alin.2)”.

2.2. În speță apelul a fost

respins ca

tardiv  motivat

, iar contestația  ca

tardiv declarată

,

iar recursul

anulat ca  netimbrat

.

2.3. Așadar,

în  apel  și în

recurs nu s-a  acceptat fondul cauzei

, deci, nu a  avut loc  o  judecată  a

acțiunii în  căile  de atac,  soluțiile  fiind   pronunțate sub  noua

redactare  a  art.11, dată  prin O.G. nr.34 din 16 august 2001, (M.Of.

nr.511/28 augut 2001).

Potrivit acestui text:

„Se timbrează  cu 30.000 lei

cererile  pentru exercitarea  apelului sau recursului împotriva   următoarelor

hotărâri judecătorești:

- încheierea  de  suspendare a

judecății cauzei;

- hotărârea  de declinare  a

competenței și de   dezinvestire;

- hotărârea de anulare  a

cererii,  ca  netimbrate sau  nesemnate,

- hotărârile prin care  s-a

respins cererea ca  prematură, inadmisibilă,  prescrisă sau pentru  autoritatea

de lucru judecat”.

2.4. Într-adevăr

textul citat

nu include expres

și cazul  respingerii  apelului  ca

tardiv motivat

,

dar, toate celelalte  cazuri individualizate  privesc   situația  în care  nu

s-a  cercetat fondul cauzei – anularea cererii  ca  netimbrată sau  nesemnată

și  respingerea ca prematură,  inadmisibilă,  prescrisă  sau  pentru

autoritate  de lucru judecat.

Interpretarea rațională  a

acestei  norme și în  acord cu scopul și  obiectul  reglementării speciale nu

poate duce la  excluderea   celorlalte cazuri similare care privesc

necercetarea fondului acțiunii  sau al  apelului, cum este și  respingerea  ca

tardiv declarat  ori ca  tardiv  motivat a apelului.

Reglementarea, cu   titlu  de

excepție, a   situației  respingerii acțiunii ca prescrisă nu poate  să

excludă, de la acest privilegiu cazul  respingerii  apelului ca tardiv  sau  ca

tardiv motivat.

Așadar, pentru  situații

similare   tratamentul  juridic  nu poate fi   diferit,  adică discriminatoriu,

ceea ce  nu este  permis de  prevederile art.16 (11 din Constituție).

A proceda  altfel,  soluționând

contestația, dar și  căi de  atac  pe cale  de   excepție  și privând

recurenta de judecata  fondului cauzei,  printr-o   interpretare  literală și

excesiv  de restrictivă  a  textului art.11 din Legea nr.146/1997,  se  conduce

la  încălcarea art.21 (2) din aceeași Constituție  privind  accesul liber la

justiție,  precum și a art.6 (1)  din   Convenția  Europeană  a Drepturilor

Omului,  ratificată de  România prin  Monitorul  Oficial,  Partea I,

nr.130/1994 ( a se  vedea  și  Hotărârea Dangeville  contra  Franței,

nr.36677/1997 din  16  octombrie  2002) a CEDO.

Drept  consecință,  soluția

legală este   casarea  deciziei și a trimite   cauza  curții de apel pentru

judecarea  fondului,  în  raport și cu  atribuția fixată prin norma tranzitorie

prevăzută  de art.725

2

cod procedură civilă.