ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2273/2003

La 1 aprilie 2001 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC „R E.” SA București împotriva deciziei nr.3210 din 10 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 1 aprilie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 14 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.1273 din 1 martie 2000 pronunțată de Tribunalul București – secția comercială s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC” P.” SA București iar pârâta SC „R.” SA obligată la plata sumei de 589.696,16 USD în echivalent în lei la data executării și la plata sumei de 97.762.475 lei.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca tardiv motivat prin decizia nr.3210 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția comercială la 10 noiembrie 2000. Împotriva acestei decizii pârâta SC” R.” SA a declarat recurs. Intimata SC „P.” SA prin întâmpinarea formulată a solicitat anularea recursului ca insuficient timbrat iar cu privire la cererera de suspendare a cauzei formulată de recurentă în temeiul art.243.5 cod procedură civilă, imposibilitatea luării ei în discuție, instanța nefiind legal investită. Recursul nu a fost legal timbrat. Taxa judiciară de timbru a fost calculată de instanță conform art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997, modificată prin O.G.

nr.34/2001 iar cuantumul acesteia în sumă de 107.083.724 lei a fost comunicat recurentei conform art.36 alin.1 din Normele de aplicare a Legii taxelor judiciare de timbru nr.860/1999 odată cu citarea ei pentru termenul din 2 aprilie 2002. Prin cererea prin care solicită un termen pentru lipsă de apărare recurenta atașează timbru judiciar de 50.000 lei și copie xerox a O.P. 155 din 1 aprilie 2002 ca dovada plății taxei judiciare de timbru (fila 11). Ulterior s-a contestat de către recurentă cuantumul taxei judiciare de timbru iar contestația sa însoțită de referatul instanței, conform art.6 din O.G.U. nr.13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere a fost înaintată Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

Autoritatea financiară competentă prin decizia nr.407 din 10 octombrie 2002 a respins ca nedepusă în termen contestația privind taxa judiciară de timbru. Se constată că taxa judiciară de timbru a fost corect calculată în raport de prevederile art.11 alin.1 cod procedură civilă din legea taxelor judiciare de timbru deoarece recurenta nu se încadrează în nici unul din cazurile limitativ precizate de art.11 alin.2, apelul său nefiind respins ca prematur , inadmisibil, prescris sau pentru autoritate de lucru judecat. Cum recurenta nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru, conform art.39 din Normele metodologice, nedepunând la dosar copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificată pentru conformitate de organul prestator al serviciului, ci o copie xerox informă, curtea făcând aplicarea art.20 ain.3 din Legea nr.146/1997 modificată va anula recursul ca insuficient timbrat.

Neîndeplinirea obligației fiscale de plată a taxei judiciare de timbru constituind un impediment legal în cercetarea raportului juridic de drept privat dedus judecății, cererile formulate în temeiul acestuia cum este și cererea de suspendare formulată de recurentă, nu pot fi luate în discuție.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta SC „R.” SA București împotriva deciziei nr.3210 din 10 noiembrie 2000 a Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2003. Cu opinia separată a d-nului judecător M.V. în sensul admiterii recursului, casării deciziei recurate și trimiterii cauzei aceleiași instanțe de apel. OPINIA SEPARATĂ a Judecătorului M. V. /// I. Circumstanțele cauzei 1. Recursul a fost declarat contra unei decizii a instanței de apel prin care a fost respins , pe cale de excepție apelul ca tardiv motivat , fără a se intra în judecata fondului cauzei, iar apelanta recurentă a timbrat apelul cu suma de 68.603.102 lei (fila 10 – apel) și timbru judiciar de 50.000 lei.

2. Prin raportul grefei (fila 8) și, apoi, prin citație (fila 9) i s-a pus în vedere recurentei să achite 107.083.724 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar, calculată la valoarea contestată de 589.696,16 USD în echivalent lei la data citării (18 februarie 2002). 3. Recurenta, prin cererea din 1 aprilie 2002 (fila 11) a solicitat amânarea recursului pentru lipsă de apărare și a depus copia xerox a O.P. nr.155/1 aprilie 2002 de plată a sumei de 107.083.724 lei taxă judiciară de timbru de Trezoreria sectorului 2 (fila 12) și 50.000 lei timbru judiciar (neexecutat). 4. La data de 1 iulie 2002 „(fila 19) recurenta a formulat contestație asupra modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, invocând Cap.X – anexă la H.G.

nr.759/1999 în sensul că, întrucât apelul a fost respins ca tardiv motivat, taxa judiciar de timbru este fixă de 30.000 lei. Contestația și referatul magistratului asistent șef au fost înaintate, spre competentă soluționare, la 23 iulie 2002, Direcția Generală a Finanțelor Publice, care, însă, prin decizia nr.407din 10 octombrie 2002, a respins-o ca tardiv formulată , pe temeiul din art.9 al O.G. nr.13/2001. 5 Recurenta, ulterior, însă, nu a mai depus originalul sau copia O.P. nr.155/2002, confirmat de banca plătitoare, privind plata efectivă a taxei de timbru stabilită în recurs, astfel că recursul a fost anulat ca netimbrat . II. ÎN DREPT . 1. Sediul materiei incidente cauzei, soluțiile pronunțate și motivul de recurs 1.1.

Contestația împotriva întinderii taxei de timbru s-a întemeiat și a fost soluționată conform O.G. nr.13/2001. Ea a fost respinsă ca tardivă , fiind timbrată cu 2 % la valoarea contestată. 1.2. Apelul recurentei a fost respins ca tardiv motivat, fiind timbrat la valoarea contestată într-o cele de atac. 1.3. În recurs s-au invocat dispozițiile art.11 (2) din Legea nr.146/1997, susținându-se că, în raport de soluția din apel, taxa de timbru este fixă (de 30.000 lei) . 2. Examinarea în drept . 2.1. Conform art.18 (1) doin Legea nr.146/1997 „Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată...”, iar „împotriva modului de stabilire... se poate face contestație...(alin.2)”.

2.2. În speță apelul a fost respins ca tardiv motivat , iar contestația ca tardiv declarată , iar recursul anulat ca netimbrat . 2.3. Așadar, în apel și în recurs nu s-a acceptat fondul cauzei , deci, nu a avut loc o judecată a acțiunii în căile de atac, soluțiile fiind pronunțate sub noua redactare a art.11, dată prin O.G. nr.34 din 16 august 2001, (M.Of. nr.511/28 augut 2001). Potrivit acestui text: „Se timbrează cu 30.000 lei cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: - încheierea de suspendare a judecății cauzei; - hotărârea de declinare a competenței și de dezinvestire; - hotărârea de anulare a cererii, ca netimbrate sau nesemnate, - hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritatea de lucru judecat”.

2.4. Într-adevăr textul citat nu include expres și cazul respingerii apelului ca tardiv motivat , dar, toate celelalte cazuri individualizate privesc situația în care nu s-a cercetat fondul cauzei – anularea cererii ca netimbrată sau nesemnată și respingerea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat. Interpretarea rațională a acestei norme și în acord cu scopul și obiectul reglementării speciale nu poate duce la excluderea celorlalte cazuri similare care privesc necercetarea fondului acțiunii sau al apelului, cum este și respingerea ca tardiv declarat ori ca tardiv motivat a apelului. Reglementarea, cu titlu de excepție, a situației respingerii acțiunii ca prescrisă nu poate să excludă, de la acest privilegiu cazul respingerii apelului ca tardiv sau ca tardiv motivat.

Așadar, pentru situații similare tratamentul juridic nu poate fi diferit, adică discriminatoriu, ceea ce nu este permis de prevederile art.16 (11 din Constituție). A proceda altfel, soluționând contestația, dar și căi de atac pe cale de excepție și privând recurenta de judecata fondului cauzei, printr-o interpretare literală și excesiv de restrictivă a textului art.11 din Legea nr.146/1997, se conduce la încălcarea art.21 (2) din aceeași Constituție privind accesul liber la justiție, precum și a art.6 (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Monitorul Oficial, Partea I, nr.130/1994 ( a se vedea și Hotărârea Dangeville contra Franței, nr.36677/1997 din 16 octombrie 2002) a CEDO.

Drept consecință, soluția legală este casarea deciziei și a trimite cauza curții de apel pentru judecarea fondului, în raport și cu atribuția fixată prin norma tranzitorie prevăzută de art.725 2 cod procedură civilă.