ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2116/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată de

reclamantul S.T.O. și înregistrată pe rolul Tribunalului București la 2

octombrie 2003, s-a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. SA al cărui

acționar este, constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. din data de 29

august 2003.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 6252 din 12 mai 2004, a respins

excepțiile de prematuritate a cererii și a tardivității cererii întregitoare ca

nefondată. Totodată a respins acțiunea formulată de reclamantul S.T.O., astfel

cum a fost întregită ca nefondată. Reclamantul a fost obligat să plătească

20.172.285 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamantul S.T.O.

Prin decizia comercială 490

din 10 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamant, împotriva sentinței

comercială 6252 din 12 mai 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC D. SA.

A fost respinsă cererea

intimatei pârâte de obligare a apelantului reclamant la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a avut în vedere că deși a fost legal citat cu mențiunea

achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 51.500 lei și de a depune

timbru judiciar în sumă de 1500 lei, apelantul nu s-a conformat dispoziției

instanței.

Pe cale de consecință,

curtea de apel a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997 și art. 9

din O.G. nr. 32/1995.

Cererea intimatei de obligare

a apelantei la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă față de

împrejurarea că intimata nu a depus înscrisuri justificative în acest sens.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs pârâta, motivând ă hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea

legii, față de împrejurarea că în cauză nu au fost avute în vedere dispozițiile

art. 274 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la obligarea părții care a căzut

în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.

Deși apelul formulat de

reclamant a fost anulat ca netimbrat, instanța nu l-a obligat la plata

cheltuielilor de judecată către intimat, în cuantum de 19.082.245 lei,

reprezentând onorariu de avocat achitat în baza contractului de asistență

juridică.

Pârâta a solicitat admiterea

recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării

intimatului-reclamant la plata sumei de 19.082.245 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată în apel.

De asemenea, recurenta a

solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în

această fază procesuală.

În drept, recursul a fost întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea

instanței de apel, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de

recurenta-intimată, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Astfel, recursul fiind cale

extraordinară de atac, nu are caracter devolutiv ci are un scop esențialmente

de control al legalității hotărârii.

Ori, în cauză, hotărârea

instanței de apel este legală și temeinică, fiind pronunțată cu respectarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de

lege, partea care cade în pretenții, va fi obligată la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată.

În cauză, într-adevăr reclamantul

a căzut în pretenții prin anularea apelului ca netimbrat, iar pârâta a

solicitat cheltuieli de judecată.

În mod corect instanța a

respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de

judecată, în raport de faptul că aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor pretinse,

nedepunând la dosar documente justificative în acest sens.

Abia cu prilejul declarării

recursului recurenta-pârâtă a depus la dosar ordinul de plată privind plata

sumei de 19.082.245 lei de către acesta către apărătorul său.

Nu se poate imputa instanței

de apel culpa apărătorului pârâtei care nu a făcut dovada cererii sale de

obligare la cheltuieli de judecată, astfel cum cere art. 1169 C. civ.

Cum decizia este legală,

nefiind dată cu încălcarea legii, Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul formulată de reclamanta-pârâtă, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC D. SA București, împotriva deciziei nr. 490 din 10 noiembrie 2004

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 martie 2005.