ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 867/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 14984 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA, împotriva pârâtei SC R.A.R. SRL, a dispus rezoluția contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 26671 din 11 iunie 2002 și 10035 din 11 iunie 2002 de B.N.P. M.G.O., A.A.J.

și asociații, a anulat, ca insuficient timbrat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese și a disjuns soluționarea cererii reconvenționale, acordând termen la data de 13 ianuarie 2004. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâta nu și-a executat obligația de plată integrală a prețului stabilit prin cele două contracte de vânzare-cumpărare, astfel încât, având în vedere și achiesarea pârâtei la pretențiile reclamantei cu privire la acest capăt de cerere, a pronunțat rezilierea contractelor, în temeiul art. 1020 și următoarele C. civ. Cât privește capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese, instanța de fond a constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru, astfel încât, în baza art. 20 alin. (3) și (4) din Legea nr. 146/1997, l-a anulat, ca insuficient timbrat.

Cum doar cererea principală a fost în stare de judecată la data pronunțării sentinței, cererea reconvențională a fost disjunsă, acordându-se un nou termen, pentru soluționarea acesteia. Împotriva acestei sentințe a formulat apel SC P. SA fără să îl motiveze. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 351 din 24 iunie 2004, a anulat ca netimbrat apelul pârâtei, reținând că: La data de 23 februarie 2004, apelanta a declarat că își retrage apelul, însă, față de împrejurarea că apelul nu a fost timbrat, Curtea a constatat că apelanta trebuia să-și îndeplinească mai întâi obligația de timbrare necesară legalei investiri a instanței de apel, pentru a se lua act, ulterior, de manifestarea acesteia de voință, în sensul de a renunța la judecata căii de atac.

În aceste condiții, prin încheierea de la termenul anterior, apelantei i s-a pus în vedere să timbreze cererea de apel cu taxă judiciară de timbru în sumă de 64.047.500 lei și timbru judiciar de 50.000 lei, sub sancțiunea anulării apelului, ca netimbrat, prin citația care i-a fost expediată cu această mențiune. În contra celei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta, susținând două critici și anume: 1. În opinia sa, greșit a fost anulat apelul ca netimbrat, în loc să fie admisă cererea de repunere pe rol a cauzei suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ.; 2. Comunicarea deciziei recurate s-a făcut la adresa ce nu mai reprezintă sediul societății recurente.

Pe cale de consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Obligația la plata taxelor judiciare de timbru este o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația la plata anticipată a acestor taxe este imperativă, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Astfel, pârâta era obligată să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a apelului și apoi a se pune în discuția părților timbrarea cererii de repunere pe rol a cauzei.

Ori, în cauză, pârâta a formulat cerere de repunere pe rol în termen, pe care a timbrat-o cu 35.000 lei taxă judiciară timbru și 1500 lei timbru judiciar, la termenul din 6 mai 2004, când s-a dispus repunerea pe rol a cauzei și citarea pârâtei cu mențiunea timbrării în cuantumul stabilit de instanța de apel și a precizării temeiului juridic pentru cererea de retragere a apelului. Așa încât, curtea de apel legal și temeinic a anulat, ca netimbrat apelul pârâtei, având în vedere că aceasta nu s-a conformat obligației legale de a timbra apelul, în raport de care să se discute cererea de retragere a apelului formulată de pârâtă. În ce privește cea de a doua critică, de asemenea este nefondată întrucât SC R.A.R.

SRL București, pentru termenul din 24 iunie 2004, a avut termenul în cunoștință, împrejurare ce nu impunea citarea acesteia. Așa încât, curtea constată că în cauză nu au fost încălcate normele imperative privind citarea părților. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează a respinge recursul pârâtei, ca nefondat. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R.A.R. SRL București, împotriva deciziei nr. 351 din 24 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. I revocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.