ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3366/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Reclamanta A.P.P.S., sucursala Sinaia, a cerut obligarea pârâtei SC M.G. SRL la plata sumei de 162.823.502 lei penalități de întârziere, pe temeiul contractului de prestări servicii nr. 202 din 23 mai 1995, iar pârâta, prin cererea reconvențională, a pretins constatarea nulității ultimului act adițional din 24 iunie 1999 dintre părți. Prin sentința civilă nr. 2564 din 30 martie 2001, Tribunalul București a anulat, ca insuficient timbrată, cererea principală și a constatat nulitatea actului adițional, soluție confirmată în apel, prin decizia civilă nr. 1338 din 12 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, cu motivarea că reclamanta a indus-o în eroare cu privire la calitatea de proprietar la data actului declarat nul.

Contra deciziei reclamanta, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, susținând, în esență, că: - anularea acțiunii s-a dispus cu încălcarea art. 242 alin. (2) C. proc. civ. - actul atacat nu a fost încheiat prin dol, pârâta știind că reclamanta era administratorul bunului, proprietate de stat, ulterior retrocedat foștilor proprietari, pe cale judecătorească. 2. Recursul este fondat numai pentru cel de-al doilea motiv. 2.1. Recurenta nu și-a îndeplinit obligația legală de plată anticipată a taxei de timbru, iar în apel și, apoi, în recurs, invocă prioritatea aplicării prevederilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu cele relative la anularea acțiunii din art. 20 al Legii nr. 146/1997.

Așadar, recurenta își întemeiată o asemenea susținere pe propria culpă procesuală, dar și pe omisiunea culpabilă de a-și îndeplini obligația legală de plată anticipată a taxelor de timbru, ceea ce atrage „de plin drept” și imediat sancțiunea anulării ca netimbrată sau insuficient timbrată a cererii. 2.2. Referitor la cererea reconvențională, se constată că ambele instanțe, fără suport probator, au dat o interpretare excesivă „construcție” actului în litigiu, reținând eronat eficacitatea dolului asupra consimțământului pârâtei și a unei cauze fabe, fără a fi identificată, așa cum a pretins pârâta. Nu se constată că raportul juridic dintre părți s-a încheiat în baza dreptului de administrare al imobilului reclamantei.

De altfel, în contractul intitulat „de prestări servicii”, părțile se califică drept „prestator de servicii” – reclamanta și „beneficiar” – pârâta, SC M.G. SRL. Aceleași calități se recunosc și în actul adițional din 24 iunie 1999, care are ca obiect „stabilirea tarifului de negociere pentru vila L. pentru anul 1999, începând cu 1 iulie 1999”. Acest act juridic face parte din contractul nr. 202 din 23 mai 1999 dintre cele două părți, intitulat de prestări servicii. Niciodată reclamanta A.P.P.S. Sinaia nu s-a prezentat și intitulat proprietar al vilei utilizate de pârâta reconvenientă, iar existența și executarea contractului nu sunt legate de o asemenea calitate. Împrejurarea că vila a fost predată de reclamantă, prin procesul-verbal din 14 octombrie 1999, unui mandatar al proprietarului retrocedat, nu are relevanță asupra temeiurilor cererii reconvenționale.

În acest proces-verbal, părțile – R.A. A.P.P.S. și proprietarul retrocedat - au consemnat că „vila este ocupată (folosită) de firma SC M.G. SRL București, în baza contractului nr. 202 din 23 mai 1995, cu termen de expirare la 23 mai 2000, care se predă, în xerocopie, proprietarului”. Așadar, reclamanta, la 24 iunie 1999, nu a comis acte dolosive, iar actul intervenit nu se întemeiază pe o cauză falsă, cum eronat s-a susținut în cerere și s-a reținut de ambele instanțe, ceea ce atrage modificarea deciziei și a sentinței, cu consecința respingerii cererii reconvenționale ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta, R.A. A.P.P.S.S.R.P. Sinaia, împotriva deciziei nr. 1338 din 12 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul reclamantei, declarat împotriva sentinței civile nr. 2564 din 30 martie 2001 a Tribunalului București, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge cererea reconvențională formulată de pârâta SC M.G. SRL București. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi,8 iulie 2003.