ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3366/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3366/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanta A.P.P.S., sucursala Sinaia,
a cerut obligarea pârâtei SC M.G. SRL la plata sumei de 162.823.502 lei penalități
de întârziere, pe temeiul contractului de prestări servicii nr. 202 din 23 mai 1995,
iar pârâta, prin cererea reconvențională, a pretins constatarea nulității ultimului
act adițional din 24 iunie 1999 dintre părți.
Prin sentința civilă nr. 2564 din 30
martie 2001, Tribunalul București a anulat, ca insuficient timbrată, cererea
principală și a constatat nulitatea actului adițional, soluție confirmată în
apel, prin decizia civilă nr. 1338 din 12 octombrie 2001 a Curții de Apel
București, secția comercială, cu motivarea că reclamanta a indus-o în eroare cu
privire la calitatea de proprietar la data actului declarat nul.
Contra deciziei reclamanta, pe temeiul
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, susținând, în esență, că:
- anularea acțiunii s-a dispus cu
încălcarea art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
- actul atacat nu a fost încheiat prin
dol, pârâta știind că reclamanta era administratorul bunului, proprietate de
stat, ulterior retrocedat foștilor proprietari, pe cale judecătorească.
Recursul este fondat numai pentru
cel de-al doilea motiv.
2.1. Recurenta nu și-a îndeplinit obligația
legală de plată anticipată a taxei de timbru, iar în apel și, apoi, în recurs, invocă
prioritatea aplicării prevederilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu
cele relative la anularea acțiunii din art. 20 al Legii nr. 146/1997.
Așadar, recurenta își întemeiată o
asemenea susținere pe propria culpă procesuală, dar și pe omisiunea culpabilă de
a-și îndeplini obligația legală de plată anticipată a taxelor de timbru, ceea
ce atrage „de plin drept” și imediat sancțiunea anulării ca netimbrată sau insuficient
timbrată a cererii.
2.2. Referitor la cererea reconvențională,
se constată că ambele instanțe, fără suport probator, au dat o interpretare excesivă
„construcție” actului în litigiu, reținând eronat eficacitatea dolului asupra consimțământului
pârâtei și a unei cauze fabe, fără a fi identificată, așa cum a pretins pârâta.
Nu se constată că raportul juridic
dintre părți s-a încheiat în baza dreptului de administrare al imobilului reclamantei.
De altfel, în contractul intitulat „de prestări servicii”, părțile se califică drept
„prestator de servicii” – reclamanta și „beneficiar” – pârâta, SC M.G. SRL.
Aceleași calități se recunosc și în
actul adițional din 24 iunie 1999, care are ca obiect „stabilirea tarifului de
negociere pentru vila L. pentru anul 1999, începând cu 1 iulie 1999”.
Acest act juridic face parte din
contractul nr. 202 din 23 mai 1999 dintre cele două părți, intitulat de
prestări servicii.
Niciodată reclamanta A.P.P.S. Sinaia
nu s-a prezentat și intitulat proprietar al vilei utilizate de pârâta
reconvenientă, iar existența și executarea contractului nu sunt legate de o asemenea
calitate.
Împrejurarea că vila a fost predată
de reclamantă, prin procesul-verbal din 14 octombrie 1999, unui mandatar al proprietarului
retrocedat, nu are relevanță asupra temeiurilor cererii reconvenționale. În
acest proces-verbal, părțile – R.A. A.P.P.S. și proprietarul retrocedat - au
consemnat că „vila este ocupată (folosită) de firma SC M.G. SRL București, în
baza contractului nr. 202 din 23 mai 1995, cu termen de expirare la 23 mai
2000, care se predă, în xerocopie, proprietarului”.
Așadar, reclamanta, la 24 iunie
1999, nu a comis acte dolosive, iar actul intervenit nu se întemeiază pe o cauză
falsă, cum eronat s-a susținut în cerere și s-a reținut de ambele instanțe, ceea
ce atrage modificarea deciziei și a sentinței, cu consecința respingerii cererii
reconvenționale ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta,
R.A. A.P.P.S.S.R.P. Sinaia, împotriva deciziei nr. 1338 din 12 octombrie 2001 a
Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul
că admite apelul reclamantei, declarat împotriva sentinței civile nr. 2564 din
30 martie 2001 a Tribunalului București, pe care o schimbă în parte, în sensul
că respinge cererea reconvențională formulată de pârâta SC M.G. SRL București.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi,8 iulie 2003.