ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1072/2003

S-au luat

în examinare recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice,

precum și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva sentinței civile nr.1710 din 13 decembrie 2001 a

Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul Finanțelor

Publice prin consilierul juridic B.E.; recurentul-pârât Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de d-na

procuror A.T. și intimata-reclamantă SC „U.R.B.B.” SRL București

prin consilierul juridic M.P. și avocatul B.A.D.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic B.E. a susținut recursul declarat de Ministerul Finanțelor

Publice solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate ca

netemeinică și nelegală, iar pe fond, respingerea acțiunii

ca neîntemeiată. Aceleași concluzii de admitere a pus și cu

privire la recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București. Referitor la cererea de suspendare

formulată de intimata-reclamantă, a solicitat respingerea acesteia.

Procurorul

T.A. a susținut recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, solicitând admiterea acestuia. De asemenea a mai solicitat

admiterea recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice și

respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă.

Avocatul

B.A.D. a pus concluzii de respingere a recursurilor formulate de Ministerul

Finanțelor Publice și Ministerul Public și să se

mențină sentința civilă nr.1710 din 13 decembrie 2001 ca

fiind temeinică și legală.

În

ipoteza admiterii recursului, avocatul B.A.D. a solicitat să se

dispună casarea hotărârii atacate și suspendarea deciziei

Ministerului Finanțelor Publice nr.1178/2001 și a executării

actelor constatatoare nr.14-20/ 4.09.1998, emise de Biroul Vamal Oltenița,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

C

U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

SC „U.R.B.B.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice

– Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

solicitând anularea deciziei nr.1178/ 30 iulie 2001 emisă de pârât, precum

și a actelor constatatoare nr.14-20 din 11 septembrie 1998 încheiate de

Vama Oltenița. Totodată, a solicitat și restituirea sumei de 819.250.847

lei achitată cu titlu de taxe vamale.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că în vederea construirii

fabricii de bere TUBORG, a importat în baza declarațiilor vamale

nr.121-127 din 9 octombrie 1997 echipamente industriale în regim de admitere

temporară. A mai arătat că a solicitat acest regim, întrucât

problema regimului juridic aplicabil unor asemenea importuri, constituia

obiectul unui litigiu aflat pe rolul curții de apel, fiind generată

de succesiunea în timp a două hotărâri de guvern, respectiv

nr.1291/1996 și nr.196/1997. Întrucât la data de 1 septembrie 1998 a

expirat termenul de admitere temporară, neobținându-se o soluție

judecătorească definitivă, vama a trecut la calcularea taxelor

vamale și încheierea actelor constatatoare.

Curtea

de Apel București – Secția de contencios administrativ prin

sentința nr.1710 din 13 decembrie 2001 a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC „U.R.B.B.” SRL dispunând anularea deciziei

nr.1178/ 30.07.2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și

actele constatatoare nr.14-20 din 4 septembrie 1998 încheiate de Biroul Vamal

Oltenița. Totodată, a dispus restituirea sumei de 819.250.847 lei

achitată de reclamantă în baza actelor menționate.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că

potrivit art.3 alin.2 din H.G. nr.196/1997 „licențele eliberate în temeiul

H.G. nr.1291/1996 rămân valabile până la data de 31 decembrie 1997”.

Cum

reclamanta poseda o astfel de licență și a importat

mărfurile respective în cadrul termenului de valabilitate al

licenței, autoritățile vamale aveau obligația să

aplice H.G. nr.196/1997, respectiv art.4 alin.2, în vigoare la „data

înregistrării declarației vamale pentru acordarea regimului vamal

suspensiv”.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică,

au declarat recurs atât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Recurentul

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

susținut că:

1)

Instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală

prin aceea că nu a respectat principiul contradictorialității,

deoarece s-a pronunțat și a dispus anularea actelor de constatare

încheiate de Biroul Vamal Oltenița fără a introduce în

cauză Direcția Generală a Vămilor.

2)

Instanța nu și-a manifestat rolul activ prevăzut de art.129

alin.5 din Codul de procedură civilă, întrucât nu a pus în

discuția părților oportunitatea efectuării unei expertize

contabile, probă necesară în condițiile în care reclamanta a

susținut în permanență că nu datorează suma de

819.250.847 lei reprezentând datorie vamală pentru bunurile importate în

regim de admitere temporară.

3)

Instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea

dispozițiilor art.304 alin.1 pct.9 din Codul de procedură

civilă. Astfel, regimul de admitere temporară nu a fost încheiat în

termen de titularul operațiunii, contestatoarea nefăcând dovada

că până la 1.09.1998 a solicitat organului vamal prelungirea

termenului de încheiere a operațiunilor.

Susținerea

contestatoarei că problema tarifului vamal aplicabil echipamentelor în

cauză constituie obiectul unui litigiu civil pe rolul instanțelor

judecătorești, nu poate fi reținută deoarece din dosarul

cauzei, la care reclamanta face referire, rezultă că este vorba de

anularea actelor constatatoare nr.36-44/1997 și nu a actelor constatatoare

nr.14-20/1998.

La

rândul său, recurentul Ministerul Finanțelor Publice, a susținut

că:

1)

Instanța nu a făcut aplicarea prevederilor art.95 alin.2 din Legea

nr.141/1997 privind Codul Vamal al României, coroborate cu prevederile art.155

alin.2 din H.G. nr.626/1997 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal.

2)

Susținerea intimatei potrivit căreia tariful vamal aplicabil

echipamentelor în cauză ar constitui obiectul unui litigiu civil între

aceasta și Direcția Generală a Vămilor, nu poate fi

primită, întrucât obiectul dosarului de care intimata face vorbire îl constituie

anularea altor acte constatatoare și nu a acelora din dosarul  de

față.

Analizând

actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs

invocate și cu dispozițiile art.304 și 304

1

din Codul

de procedură civilă, Curtea va admite recursurile pentru

următoarele considerente:

În

fapt, reclamanta a importat în regim de admitere temporară cu

declarațiile vamale nr.121-127 din 9 octombrie 1997 echipamente

industriale necesare construcției fabricii de bere TUBORG, având ca termen

de încheiere a operațiunilor, data de 1 septembrie 1998.

Deoarece

termenul de încheiere nu a fost respectat de reclamantă, operațiunea

a fost încheiată din oficiu, conform prevederilor art.155 din Regulamentul

Vamal aprobat prin H.G. nr.626/1997.

Atfel,

prin actele constatatoare nr.14-20/ 4 septembrie 1998 întocmite de Biroul Vamal

de Control și vămuire la interior Oltenița,  s-a dispus

calcularea drepturilor vamale datorate de  SC „U.R.B.B.” SRL pentru

introducerea în regim de admitere temporară a unor echipamente industriale

având ca termen de închidere a operațiunilor data de 1 septembrie 1998,

stabilindu-se în sarcina acesteia o datorie în sumă de 819.250.847 lei.

Potrivit

art.8 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ, reclamanta va depune

odată cu acțiunea, actul administrativ pe care îl atacă,

instanța având obligația de a dispune citarea pârâților cât

și posibilitatea de a cere autorității al cărei act este

atacat, să-i comunice de urgență acel act, împreună cu

întreaga documentație, în vederea soluționării cauzei.

Pe

de altă parte, potrivit art.85 Cod procedură civilă,

judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după

citarea și înfățișarea părții, afară numai

dacă legea nu dispune altfel.

Aceste

dispoziții sunt de natură să asigure respectarea principiului

contradictorialității și al dreptului de apărare.

Prin

urmare, acțiunea în contencios administrativ se formulează și se

soluționează în contradictoriu cu autoritatea publică

emitentă a actului administrativ atacat.

Din

actele dosarului rezultă că Direcția Generală a Vămilor,

respectiv Biroul Vamal Oltenița, care a întocmit actele constatatoare

nr.14-20 din 14.09.1998, nu au fost citate și nu au figurat în proces.

Pentru

considerentele prezentate se constată că prima instanță a

săvârșit o neregularitate procedurală.

Având

în vedere rezolvarea dată chestiunii de procedură, motivele de recurs

vizând fondul cauzei formulate de recurenți vor constitui

apărări de fond în fața instanței de rejudecare.

Referitor

la cererea de suspendare formulată în recurs în temeiul art.9 din Legea

nr.29/1990, urmează a se constata că aceasta este neîntemeiată.

Într-adevăr,

potrivit art.300 alin.1 Cod procedură civilă, recursul suspendă

executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de

hotare, desființarea de construcții, plantații sau a

oricăror lucrări, având o așezare fixă, precum și în

cauzele anume prevăzute de lege (de exemplu în materia contenciosului

administrativ când suspendarea se poate cere în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea producerii unei pabuge iminente).

Cum

recursul este suspensiv de executare, rezultă că cererea de

suspendare (care nu a fost formulată cu prilejul judecării în fond a

cauzei), este rămasă fără obiect și nu poate fi

primită.

Față

de cele ce preced, în temeiul art.313 Cod procedură civilă,

urmează a se admite recursurile, a fi casată sentința

atacată și a se trimite cauza spre a fi rejudecată de

aceeași instanță în contradictoriu cu toate părțile ce

au legitimare procesuală pasivă, pentru a se asigura respectarea

principiului contradictorialității și al dreptului de

apărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice precum și de

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva sentinței civile nr.1710 din 13 decembrie 2001 a Curții de

Apel București – Secția de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza la aceeași

instanță spre rejudecare.

Respinge

cererea de suspendare formulată în recurs în temeiul art.9 din Legea

nr.29/1990.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.