ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2003

S-a luat

în examinare recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva

sentinței civile nr.1503 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel București –

Secția de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de consilierul juridic V.C.S. și intimata reclamantă SC”R.”SRL

reprezentată de avocatul T.A.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic V.C.S. a solicitat admiterea recursului casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei spre soluționare Ministerului Finanțelor Publice.

Avocatul

T.A. a solicitat trimiterea cauzei la Ministerul Finanțelor Publice pentru

soluționarea pe fond a cererii.

Reprezentanta

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii în același

sens.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Societatea

comercială „R.”SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând obligarea acestei autorități a administrației publice centrale să

soluționeze cererea cu care a fost sesizat conform dispozițiilor Legii

nr.107/1995 și a celor cuprinse în Ordonanța de Urgență a Guvernului

nr.13/2001.

Pe

cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de plată la

buget a mai multor sume de bani cu titlu de impozit pe redevențe, majorări de

întârziere și TVA aferent, totalizând peste 500.000 lei,  creanțe stabilite

prin procesul-verbal de impunere nr.243 din 24 iunie 1999 și nota de completare

nr.295 din 27 iulie 1999 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și

Controlului  Financiar de Stat Ilfov.

Curtea

de Apel București, Secția de contencios administrativ  prin sentința civilă

nr.1503 din 12 noiembrie 2001 a admis acțiunea în sensul că a anulat decizia

nr.641 din 5 mai 2001 emisă de pârât și a trimis  acestuia, cauza spre

competentă soluționare.

Instanța

a reținut că o atare măsură se impune în raport de valoarea totală a sumelor

contestate de reclamantă, care „depășea pragul de 500.000.000 lei,” precum și

de dispozițiile art.1 din Legea nr.29/1990, cu referire la art.5(2) teza 1 și

art.13 (1) lit.c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.13/2001.

Impotriva

sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Recurentul

a susținut că acțiunea  trebuia respinsă ca neîntemeiată deoarece la data

actului de control, sumele de bani contestate de reclamantă totalizau doar

325.192.842 lei, încât în mod corect prin decizia nr.641/2001 s-a dezinvestit

cu soluționarea plăngerii.

Pe

de altă parte, eronat prima instanță a avut în vedere cursul de schimb leu/DM

al BNR de la data de 15 octombrie 2001, deși procesul- verbal de control al

Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului  Financiar de Stat Ilfov

a fost încheiat la 24 iunie 1999, data la care ministerul s-a raportat în

momentul adoptării deciziei.

Recursul

este fondat în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prin

obiecțiunile adresate Direcției Generale a Finanțelor Publice

și

Controlului  Financiar de Stat Ilfov, la 2 iulie 1999, Societatea comercială „R.”SRL

s-a referit la procesul – verbal de control nr. 245 din 24 iunie 1999, fără a

preciza însă, cuantumul exact al creanțelor bugetare pe care le contestă (fila

nr.11).

Acest

cuantum a fost menționat abia în plăngerea formulată la Ministerul Finanțelor

Publice și înregistrată sub nr,.101/29.02.2000.

Este

vorba de suma totală de 673.463.210 lei, calculată prin reactualizarea sumei de

50.577 DM, pentru care societatea comercială a și achitat taxa de timbru de 1%

(filele nr.21-22).

Rezultă

prin urmare, că față de cuantumul real al obligațiilor financiare care au

format obiectul plângerii adresate organului administrativ-jurisdicțional și de

dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.13/2001, competența

materială pentru soluționarea cauzei revenea în adevăr, Ministerului Finanțelor

Publice și nu altei autorități cu atribuții administrativ- jurisdicționale.

Deși

a reținut corect această concluzie, curtea de apel a trimis cauza organului

competent pentru examinarea ei în fond.

Instanța

a omis împrejurarea că o rezolvare în fond a căii administrativ-jurisdicționale

nu era posibilă fără  verificarea prealabilă a regularității actului de

sesizare al organului administrativ-jurisdicțional, respectiv a formulării în

termen a contestației.

Procedând

în modul arătat și stabilind în sarcina Ministerului Finanțelor Publice

obligația  de a analiza în fond contestația, instanța a pronunțat o hotărâre

nelegală.

Față

de considerentele expuse urmează a se admite recursul și a fi casată sentința

cu trimiterea cauzei spre soluționare la același minister.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul  declarat de Ministerul Finanțelor Publice

împotriva sentinței civile nr.1503 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București – Secția de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre soluționare la Ministerul Finanțelor

Publice.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.