ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1503 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic V.C.S. și intimata reclamantă SC”R.”SRL reprezentată de avocatul T.A. Procedura completă. Consilierul juridic V.C.S. a solicitat admiterea recursului casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre soluționare Ministerului Finanțelor Publice. Avocatul T.A. a solicitat trimiterea cauzei la Ministerul Finanțelor Publice pentru soluționarea pe fond a cererii. Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii în același sens.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Societatea comercială „R.”SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestei autorități a administrației publice centrale să soluționeze cererea cu care a fost sesizat conform dispozițiilor Legii nr.107/1995 și a celor cuprinse în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.13/2001. Pe cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de plată la buget a mai multor sume de bani cu titlu de impozit pe redevențe, majorări de întârziere și TVA aferent, totalizând peste 500.000 lei, creanțe stabilite prin procesul-verbal de impunere nr.243 din 24 iunie 1999 și nota de completare nr.295 din 27 iulie 1999 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Ilfov.

Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr.1503 din 12 noiembrie 2001 a admis acțiunea în sensul că a anulat decizia nr.641 din 5 mai 2001 emisă de pârât și a trimis acestuia, cauza spre competentă soluționare. Instanța a reținut că o atare măsură se impune în raport de valoarea totală a sumelor contestate de reclamantă, care „depășea pragul de 500.000.000 lei,” precum și de dispozițiile art.1 din Legea nr.29/1990, cu referire la art.5(2) teza 1 și art.13 (1) lit.c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.13/2001. Impotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Recurentul a susținut că acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată deoarece la data actului de control, sumele de bani contestate de reclamantă totalizau doar 325.192.842 lei, încât în mod corect prin decizia nr.641/2001 s-a dezinvestit cu soluționarea plăngerii.

Pe de altă parte, eronat prima instanță a avut în vedere cursul de schimb leu/DM al BNR de la data de 15 octombrie 2001, deși procesul- verbal de control al Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Ilfov a fost încheiat la 24 iunie 1999, data la care ministerul s-a raportat în momentul adoptării deciziei. Recursul este fondat în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare. Prin obiecțiunile adresate Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Ilfov, la 2 iulie 1999, Societatea comercială „R.”SRL s-a referit la procesul – verbal de control nr. 245 din 24 iunie 1999, fără a preciza însă, cuantumul exact al creanțelor bugetare pe care le contestă (fila nr.11).

Acest cuantum a fost menționat abia în plăngerea formulată la Ministerul Finanțelor Publice și înregistrată sub nr,.101/29.02.2000. Este vorba de suma totală de 673.463.210 lei, calculată prin reactualizarea sumei de 50.577 DM, pentru care societatea comercială a și achitat taxa de timbru de 1% (filele nr.21-22). Rezultă prin urmare, că față de cuantumul real al obligațiilor financiare care au format obiectul plângerii adresate organului administrativ-jurisdicțional și de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.13/2001, competența materială pentru soluționarea cauzei revenea în adevăr, Ministerului Finanțelor Publice și nu altei autorități cu atribuții administrativ- jurisdicționale.

Deși a reținut corect această concluzie, curtea de apel a trimis cauza organului competent pentru examinarea ei în fond. Instanța a omis împrejurarea că o rezolvare în fond a căii administrativ-jurisdicționale nu era posibilă fără verificarea prealabilă a regularității actului de sesizare al organului administrativ-jurisdicțional, respectiv a formulării în termen a contestației. Procedând în modul arătat și stabilind în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de a analiza în fond contestația, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Față de considerentele expuse urmează a se admite recursul și a fi casată sentința cu trimiterea cauzei spre soluționare la același minister.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1503 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre soluționare la Ministerul Finanțelor Publice. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.