ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 434/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 9 aprilie 2003, reclamanta SC S.L. SRL București a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Comisariatul General

al Gărzii Financiare, anularea deciziei nr. 67 din 19 martie 2003, emisă de

primul pârât și a procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2002, încheiat de

cel de-al doilea pârât, precum și suspendarea executării procesului-verbal

contestat.

În motivare, reclamanta a arătat că,

prin procesul-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003, a fost obligată, la plata

sumei de 802.352.639 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A., inclusiv

majorări și penalități de întârziere, iar împotriva acestui act de control a

formulat contestație la Ministerul Finanțelor Publice, conform prevederilor

O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la acea dată.

Cu toate că pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice era obligat să soluționeze contestația în termen de 30 de

zile, acesta, prin decizia nr. 67/2003, a suspendat soluționarea recursului

ierarhic, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, ceea ce

o prejudiciază pe reclamantă, întrucât împotriva sa a fost declanșată procedura

de executare silită și Ministerul Finanțelor Publice a refuzat prin această

măsură, să dea o soluție pe fondul cauzei.

Cu privire la procesul-verbal

contestat, reclamanta a susținut că acesta a fost emis cu încălcarea

dispozițiilor art. 6 din H.G. din 831/1997 și ale art. 9 lit. j) din Legea nr.

414/2002, în privința procurării și utilizării de formulare tipizate din alte

surse, decât cele prevăzute de lege, ale art. 24 și art. 29 pct. B lit. b) din

Legea nr. 342/2002, în privința justificării T.V.A., cu facturi fiscale sau

alte documente legal aprobate și solicitarea verificării de la furnizori, a documentelor

legal aprobate de către persoana impozabilă.

A mai arătat reclamanta că, prin

executarea procesului-verbal în discuție, i s-a adus un important prejudiciu,

care îi afectează activitatea economică, motiv pentru care se impune

suspendarea procedurii de executare a actului respectiv.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 650 din

6 aprilie 2005, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind

anularea procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003 și, în consecință, a

respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil.

Totodată, a admis în parte acțiunea,

a anulat decizia nr. 67 din 19 martie 2004, emisă de Ministerul Finanțelor

Publice, a obligat pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare, să

trimită dosarul având ca obiect contestația împotriva procesului-verbal nr. 003

din 15 ianuarie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală, pentru reluarea procedurii administrative și a obligat

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, să

soluționeze contestația reclamantei împotriva procesului-verbal nr. 003/2003.

Instanța a reținut că o atare

soluție se impune, în raport cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 13/2001 și

ale art. 204 C. proc. fisc., care prevăd o procedură administrativă prealabilă

sesizării instanței și că nu se poate trece la examinarea legalității actului

administrativ, înainte de finalizarea respectivei proceduri.

Că, în cauză, suspendarea

soluționării contestației de către Ministerul Finanțelor Publice nu echivalează

cu epuizarea procedurii prealabile administrative, motiv pentru care capătul de

cerere privind anularea procesului-verbal, este inadmisibil.

Referitor la decizia nr. 67/2003,

emisă de Ministerul Finanțelor Publice, instanța de fond a apreciat că este

nelegală, întrucât nu s-a dovedit existența unor indicii privind săvârșirea

unor infracțiuni, condiție impusă de prevederile art. 10 alin. (1) din O.U.G.

nr. 13/2001, pentru ca organul competent să poată suspenda soluționarea cauzei.

Împotriva sentinței sus menționate,

în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC S.L. SRL București, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr.

554/2004.

Recurenta a criticat soluția primei

instanțe, exclusiv cu privire la respingerea, ca inadmisibil, a capătului de

cerere privind anularea procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003, emis de

Garda Financiară Centrală, considerând-o vădit nelegală.

În esență, recurenta-reclamantă a

susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu s-a parcurs etapa

plângerii prealabile, deși societatea comercială și-a îndeplinit această

obligație, formulând contestație, care a și fost soluționată prin decizia nr. 67/2003.

Că, măsura de suspendare a

soluționării contestației, nelegală, de altfel, nu poate împiedica accesul

recurentei-reclamante, la justiție, atâta timp, cât împotriva sa a fost emis cu

titlu executoriu, iar intimatul Ministerul Finanțelor Publice a ales o asemenea

soluție incorectă, în loc să analizeze motivele de nelegalitate a

procesului-verbal, invocate.

Criteriile formulate sunt

neîntemeiate.

În conformitate cu dispozițiile art.

1 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la momentul emiterii actelor

administrative contestate de către recurentă, contestațiile formulate în

condițiile acestei ordonanțe de urgență, sunt căi administrative de atac, prin

care se solicită diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor,

datoriei vamale, contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de

întârziere sau a penalităților ori a altor sume constatate și aplicate, precum

și a altor măsuri dispuse de organele Ministerului Finanțelor Publice,

abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere.

Actul normativ mai sus indicat

stabilește obligativitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile

sesizării instanței judecătorești, precum și limitele și condițiile pentru

realizarea acestei proceduri prealabile obligării.

Instituirea prin aceste dispoziții,

a recursului administrativ reprezintă o modalitate simplă, scutită de plata

taxei de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o

autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins

sau a interesului său legitim.

Având în vedere că prin sentința

atacată, instanța fondului a anulat decizia emisă de organul competent, în

speță Ministerul Finanțelor Publice, în soluționarea contestației, în mod

corect, pe cale de consecință, instanța a obligat intimatul-pârât Comisariatul

General al Gărzii Financiare, să trimită dosarul contestației împotriva

procesului-verbal în discuție, la Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală, pentru reluarea procedurii administrative,

și pe această din urmă autoritate a obligat-o să soluționeze respectiva

contestație.

Aceasta, și pentru faptul că,

potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, act normativ special de

strictă interpretare și aplicare la acel moment, susceptibilă de atac pe calea

acțiunii judiciare în contencios administrativ, este decizia emisă în

soluționarea contestației promovate în temeiul acestei ordonanțe de urgență.

Ținând cont că parcurgerea procedurii administrative

prealabile reprezintă o condiție obligatorie, care afectează însuși exercițiul

dreptului la acțiune în contencios administrativ, soluția primei instanțe, de

respingere, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind anularea

procesului-verbal nr. 003/2003, este legală.

Ca un alt argument de text în acest

sens, Curtea reține și dispozițiile art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2001,

așa cum a fost modificat prin Legea nr. 506/2001, care prevăd că „decizia emisă

ca urmare a soluționării contestației, este definitivă în sistemul căilor

administrative”.

Nu poate fi reținută susținerea formulată în

concluziile orale de către recurenta-reclamantă, privind încălcarea

prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituția României din 2003, deoarece,

intrând în vigoare ulterior emiterii actelor administrative contestate în

cauză, această normă nu este incidentă.

Pe de altă parte, trebuie precizat

că dispoziția constituțională invocată, a desființat condiția prealabilă, numai

pentru procedura administrativ-jurisdicțională.

Or, în cauză, procedura recursului

administrativ grațios sau a celui ierarhic instituită de O.U.G. nr. 13/2001, în

vigoare la acea dată, este o procedură administrativă prealabilă fără caracter

jurisdicțional.

În considerarea tuturor celor

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța fondului a dat

o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, pronunțând o hotărâre legală și

temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC S.L. SRL București împotriva sentinței civile nr. 650 din 6

aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.