ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 434/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 aprilie 2003, reclamanta SC S.L. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Comisariatul General al Gărzii Financiare, anularea deciziei nr. 67 din 19 martie 2003, emisă de primul pârât și a procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2002, încheiat de cel de-al doilea pârât, precum și suspendarea executării procesului-verbal contestat. În motivare, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003, a fost obligată, la plata sumei de 802.352.639 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A., inclusiv majorări și penalități de întârziere, iar împotriva acestui act de control a formulat contestație la Ministerul Finanțelor Publice, conform prevederilor O.U.G.

nr. 13/2001, în vigoare la acea dată. Cu toate că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice era obligat să soluționeze contestația în termen de 30 de zile, acesta, prin decizia nr. 67/2003, a suspendat soluționarea recursului ierarhic, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, ceea ce o prejudiciază pe reclamantă, întrucât împotriva sa a fost declanșată procedura de executare silită și Ministerul Finanțelor Publice a refuzat prin această măsură, să dea o soluție pe fondul cauzei. Cu privire la procesul-verbal contestat, reclamanta a susținut că acesta a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din H.G.

din 831/1997 și ale art. 9 lit. j) din Legea nr. 414/2002, în privința procurării și utilizării de formulare tipizate din alte surse, decât cele prevăzute de lege, ale art. 24 și art. 29 pct. B lit. b) din Legea nr. 342/2002, în privința justificării T.V.A., cu facturi fiscale sau alte documente legal aprobate și solicitarea verificării de la furnizori, a documentelor legal aprobate de către persoana impozabilă. A mai arătat reclamanta că, prin executarea procesului-verbal în discuție, i s-a adus un important prejudiciu, care îi afectează activitatea economică, motiv pentru care se impune suspendarea procedurii de executare a actului respectiv. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 650 din 6 aprilie 2005, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003 și, în consecință, a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil.

Totodată, a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 67 din 19 martie 2004, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare, să trimită dosarul având ca obiect contestația împotriva procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru reluarea procedurii administrative și a obligat Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, să soluționeze contestația reclamantei împotriva procesului-verbal nr. 003/2003. Instanța a reținut că o atare soluție se impune, în raport cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 13/2001 și ale art. 204 C. proc.

fisc., care prevăd o procedură administrativă prealabilă sesizării instanței și că nu se poate trece la examinarea legalității actului administrativ, înainte de finalizarea respectivei proceduri. Că, în cauză, suspendarea soluționării contestației de către Ministerul Finanțelor Publice nu echivalează cu epuizarea procedurii prealabile administrative, motiv pentru care capătul de cerere privind anularea procesului-verbal, este inadmisibil. Referitor la decizia nr. 67/2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, instanța de fond a apreciat că este nelegală, întrucât nu s-a dovedit existența unor indicii privind săvârșirea unor infracțiuni, condiție impusă de prevederile art. 10 alin. (1) din O.U.G.

nr. 13/2001, pentru ca organul competent să poată suspenda soluționarea cauzei. Împotriva sentinței sus menționate, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC S.L. SRL București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004. Recurenta a criticat soluția primei instanțe, exclusiv cu privire la respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind anularea procesului-verbal nr. 003 din 15 ianuarie 2003, emis de Garda Financiară Centrală, considerând-o vădit nelegală. În esență, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu s-a parcurs etapa plângerii prealabile, deși societatea comercială și-a îndeplinit această obligație, formulând contestație, care a și fost soluționată prin decizia nr. 67/2003.

Că, măsura de suspendare a soluționării contestației, nelegală, de altfel, nu poate împiedica accesul recurentei-reclamante, la justiție, atâta timp, cât împotriva sa a fost emis cu titlu executoriu, iar intimatul Ministerul Finanțelor Publice a ales o asemenea soluție incorectă, în loc să analizeze motivele de nelegalitate a procesului-verbal, invocate. Criteriile formulate sunt neîntemeiate. În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 13/2001, în vigoare la momentul emiterii actelor administrative contestate de către recurentă, contestațiile formulate în condițiile acestei ordonanțe de urgență, sunt căi administrative de atac, prin care se solicită diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților ori a altor sume constatate și aplicate, precum și a altor măsuri dispuse de organele Ministerului Finanțelor Publice, abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere. Actul normativ mai sus indicat stabilește obligativitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile sesizării instanței judecătorești, precum și limitele și condițiile pentru realizarea acestei proceduri prealabile obligării.

Instituirea prin aceste dispoziții, a recursului administrativ reprezintă o modalitate simplă, scutită de plata taxei de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim. Având în vedere că prin sentința atacată, instanța fondului a anulat decizia emisă de organul competent, în speță Ministerul Finanțelor Publice, în soluționarea contestației, în mod corect, pe cale de consecință, instanța a obligat intimatul-pârât Comisariatul General al Gărzii Financiare, să trimită dosarul contestației împotriva procesului-verbal în discuție, la Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru reluarea procedurii administrative, și pe această din urmă autoritate a obligat-o să soluționeze respectiva contestație.

Aceasta, și pentru faptul că, potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, act normativ special de strictă interpretare și aplicare la acel moment, susceptibilă de atac pe calea acțiunii judiciare în contencios administrativ, este decizia emisă în soluționarea contestației promovate în temeiul acestei ordonanțe de urgență. Ținând cont că parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție obligatorie, care afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune în contencios administrativ, soluția primei instanțe, de respingere, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind anularea procesului-verbal nr. 003/2003, este legală. Ca un alt argument de text în acest sens, Curtea reține și dispozițiile art. 11 alin. (3) din O.U.G.

nr. 13/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 506/2001, care prevăd că „decizia emisă ca urmare a soluționării contestației, este definitivă în sistemul căilor administrative”. Nu poate fi reținută susținerea formulată în concluziile orale de către recurenta-reclamantă, privind încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituția României din 2003, deoarece, intrând în vigoare ulterior emiterii actelor administrative contestate în cauză, această normă nu este incidentă. Pe de altă parte, trebuie precizat că dispoziția constituțională invocată, a desființat condiția prealabilă, numai pentru procedura administrativ-jurisdicțională. Or, în cauză, procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic instituită de O.U.G.

nr. 13/2001, în vigoare la acea dată, este o procedură administrativă prealabilă fără caracter jurisdicțional. În considerarea tuturor celor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța fondului a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.L. SRL București împotriva sentinței civile nr. 650 din 6 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.