ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 385/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16

aprilie 2000, sub nr. 723, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamanta SC D.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor, anularea deciziei nr. 17, emisă la 15 martie 2000, prin

care s-a dispus măsura suspendării contestației, în temeiul art. 10 din O.U.G.

nr. 13/2001.

În motivarea acțiunii s-a precizat

de către reclamantă că a formulat contestație împotriva procesului-verbal de

control financiar încheiat la 18 octombrie 2001, sub nr. 23, de către Serviciul

de Control Fiscal din cadrul Direcției de Control Fiscal a municipiului

București, prin care s-a dispus măsura obligării la bugetul de stat, a sumei de

2.193.393.770 lei, reprezentând T.V.A. și profit impozabil și că în mod nelegal,

Ministerul Finanțelor a reținut că în cauză există indicii cu privire la

săvârșirea unei infracțiuni, suspendând cererea, potrivit art. 10 din O.U.G.

nr. 13/2001.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 544, pronunțată la 6 iunie

2002 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL, împotriva

pârâtului Ministerul Finanțelor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că o atare măsură a fost justificată de împrejurarea că în urma

verificărilor efectuate, reclamanta nu a prezentat documente legale cu privire

la furnizorii acesteia, care nu au putut fi identificați la Registrul

Comerțului și că se impune clarificarea aspectelor penale privind combaterea

evaziunii fiscale.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declarat recurs

reclamanta SC D.C. SRL, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

În motivarea recursului s-a susținut

de reclamantă că Ministerul de Finanțe trebuia să se pronunțe pe fondul

contestației, întrucât societatea nu se putea erija în organ de control, pentru

a verifica și a descoperi eventualele ilegalități ale societăților furnizare,

câtă vreme acestea aveau un cont deschis în mod legal la bănci, iar facturile

fiscale întruneau aceste condiții.

Recursul este nefondat.

Rezultă că în urma controlului

efectuat la sediul societății, privind activitatea acestuia sub aspect

contabil, recurenta a efectuat tranzacții cu patru furnizori, prin care a

achiziționat utilaje și diverse obiecte de inventar și că potrivit

verificărilor efectuate, acestea nu erau înregistrate la Registrul Comerțului,

iar facturile fiscale emise, nu întruneau condițiile unui document

justificativ.

În atare condiții, Curtea apreciază

că măsura suspendării contestației în procedura administrativă prealabilă, în

vederea verificării dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din

Legea nr. 87/1994, privind combaterea evaziunii fiscale, se justifică.

Susținerea recurentei cu privire la

vinovăția acesteia și la faptul că nu se putea erija în organ de control,

pentru a verifica societățile furnizoare, nu se poate analiza decât în cadrul

unei cercetări penale, astfel că hotărârea instanței de contencios prin care

s-a menținut o atare măsură dispusă de Ministerul Finanțelor, este legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

D.C. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 594 din 6 iunie 2002 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2003.