ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2965/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 26 noiembrie 2003, reclamanta SC R.T. SRL București a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară

Centrală (în prezent Comisariatul General al Gărzii Financiare), anularea

deciziei nr. 353 din 31 octombrie 2003, emisă de primul pârât și a procesului-verbal

din 31 mai 2001, încheiat de pârâta nr. 2.

În motivare, reclamanta a

arătat că în mod nelegal, prin actele contestate, pârâții i-au stabilit și

menținut în sarcină, obligația achitării la bugetul statului, a sumei totale de

2.791.780.435 lei, reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere aferente, cu

toate că, în realitate, operațiunile de transport efectuate în perioada supusă

controlului beneficiau de cota 0 T.V.A., conform art. 17 pct. B lit. e) din

O.U.G. nr. 17/2000 și nu erau aplicabile dispozițiile art. 17 pct. B lit. a)

din O.U.G. nr. 17/2000, reținute de pârâți.

Că nu datorează nici T.V.A.

stabilit în baza contractului de prestări servicii nr. 1657/2000, care a fost

reziliat prin act adițional, nemaifiind necesară facturarea sumei primite în

avans, suma respectivă a fost cuprinsă, ulterior, într-o altă factură, urmare a

încheierii unor noi înțelegeri comerciale.

S-a mai arătat că nu poate

fi reținută nici deducerea eronată a T.V.A. pe baza a 6 facturi fiscale de

achiziții materiale, care nu ar îndeplini condițiile prevăzute de lege pentru a

fi considerate documente justificative, deoarece societatea nu avea

posibilitatea verificării pe loc a acestor înscrisuri.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1523 din 23 iunie 2004, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că în raport cu dispozițiile legale aplicabile, actele

contestate sunt legal emise, sumele stabilite în sarcina reclamantei fiind

corect stabilite și datorate de către aceasta.

Referitor la operațiunile de

transport internațional, instanța a apreciat că reclamanta nu a dovedit că

aceste servicii ar beneficia de cota 0 T.V.A., întrucât nu a încasat

contravaloarea în valută a respectivelor servicii prin conturi bancare deschise

la bănci autorizate de Banca Națională Română, așa cum prevedea legea, motiv

pentru care datorează T.V.A. în cota generală de 19%.

În ceea ce privește T.V.A.

pentru suma încasată în baza contractului de prestări servicii, s-a reținut că

situația se încadrează în prevederile pct. 7 lit. c) din H.G. nr. 401/2000 și a

fost corect reținută de autoritățile pârâte.

A mai reținut prima instanță

și pe baza concluziilor din raportul de expertiză, că cele 6 facturi fiscale de

achiziții materiale nu îndeplinesc cerințele legale pentru a fi considerate

documente justificative, astfel încât reclamanta și-a dedus eronat T.V.A. în

baza acestora.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC R.T. SRL București, solicitând

casarea sentinței și admiterea în parte a acțiunii pe care a formulat-o, urmând

să se mențină în sarcina sa, ca obligație bugetară legală:

- suma de 207.989.100 lei

(rezultată prin scăderea din totalul sumei de 2.791.780.435 lei a celor

reprezentând: T.V.A. - ul suplimentar de 1.948.619.244 lei și majorările de

întârziere aferente în sumă de 635.172.091 lei) sau

- suma de 99.542.018 lei

(rezultată prin scăderea din totalul sumei de 2.791.780.435 lei, a celor

reprezentând: T.V.A. - ul suplimentar de 1.948.619.244 lei, majorările de

întârziere de 635.172.091 lei, diferența dintre suma de 141.299.100 lei și cea

de 32.852.018 lei penalități de întârziere).

În motivare, recurenta a

reiterat, în esență, susținerile din acțiune, arătând că soluția primei

instanțe este netemeinică și nelegală în ceea ce privește respingerea acțiunii

referitoare la obligația de plată a T.V.A. suplimentar în sumă de 1.948.619.244

lei și a majorărilor de întârziere aferente, în cuantum de 635.172.091 lei,

precum și a diferenței suplimentare de T.V.A., în sumă de 141.299.100 lei.

Cât privește T.V.A.

suplimentar, în valoare de 1.948.619.244 lei și majorările aferente, recurenta

a subliniat că în perioada controlată, societatea a încasat valută în numerar,

drept contravaloare a transporturilor și prestărilor de servicii accesorii

acestora, aferente mărfurilor din import, pentru care beneficiază de cota 0 T.V.A.

conform art. 17 lit. b) pct. e din O.U.G. nr. 17/2000.

Sub acest aspect, atât

autoritățile publice intimate, cât și instanța de fond au calificat greșit

operațiunile respective, ca fiind transporturi legate de exportul de bunuri și

au constatat eronat că sunt aplicabile prevederile art. 17 lit. b) pct. a din

O.U.G. nr. 17/2000.

Referitor la diferența

suplimentară de T.V.A., în sumă de 141.299.100 lei, recurenta a susținut că i-a

fost menținută eronat în sarcină, deși datora doar plata sumei de 32.852.018

lei reprezentând penalități de întârziere aferente avansului de 885.000.000 lei

nefacturat în termen.

Astfel, contractul de

prestări servicii încheiat cu SC T.F. SA a fost reziliat prin act adițional,

iar factura fiscală prin care s-a încasat avansul, a fost stornată și s-a

încheiat factura precizatoare nr. 4085190 din 6 mai 2004, iar suma de

141.299.100 lei, cu titlu de T.V.A. a fost inclusă în decontul de T.V.A. pe

luna mai 2001. Prin urmare, nu poate fi obligată să plătească de două ori

același T.V.A.

Cu privire la suma de

32.852.018 lei și celelalte sume reținute în sarcina sa, prin sentința

recurată, societatea reclamantă nu le-a mai contestat, recunoscând legalitatea

stabilirii lor.

Recursul se va admite în

limitele, sensul și în considerarea celor ce urmează.

În conformitate cu

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei

vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar

dacă părțile se împotrivesc”.

Aceasta însemnă că pentru

formularea convingerii corecte asupra situației reale de fapt, dedusă

judecății, trebuie avute în vedere toate împrejurările obiective, toate

mijloacele și dovezile care circumstanțiază acea situație.

În speța dedusă judecății,

referitor la T.V.A. suplimentar în sumă de 1.948.619.244 lei și majorările de

întârziere aferente, susținerile părților au fost contradictorii, recurenta-reclamantă

susținând că operațiunile respective au avut ca obiect bunuri din import, iar

intimații-pârâți arătând că aceste operațiuni au avut ca obiect bunuri destinate

exportului. Este evident că în funcție de calificarea naturii operațiunilor

comerciale se aplică, distinct, normele fiscale corespunzătoare privind T.V.A.,

respectiv art. 17 lit. b) pct. a sau pct. e din O.U.G. nr. 17/2000.

În dovedirea acțiunii,

reclamanta a invocat nu numai facturile fiscale (pe care le-a depus), ci și

CMR-urile aferente acestora, din care ar rezulta că mărfurile transportate

proveneau din importuri. Aceste CMR-uri (documente de transport internațional)

nu au fost, însă, atașate la dosar, iar intimații-pârâți au susținut în tot

cursul procesului, că nu le-au fost puse la dispoziție.

Însuși expertul contabil a

reținut în raportul de expertiză, că i s-au pus la dispoziție peste 90% din

aceste CMR-uri (deci nu toate), iar acesta a depus la dosar doar trei

exemplare.

Deși expertul a concluzionat

că toate documentele supuse analizei se referă la transportul și prestări de

servicii aferente mărfurilor de import, nu a arătat în mod concret concordanța

dintre CMR-urile și facturile analizate, din care să reiasă considerentele care

l-au determinat să ajungă la concluzia prezentată.

De altfel, în lipsa tuturor

actelor care au stat la baza operațiunilor comerciale respective și în lipsa

unei analize concrete și complete a expertului de specialitate, instanța nu a

putut analiza corect și complet situația de fapt și ca atare, nu s-a putut

stabili în mod corespunzător cadrul legal incident.

Neexistând la dosar toate

înscrisurile invocate de reclamantă, nici pârâții (care susțin că nu le cunosc)

nu și-au putut preciza obiectiv punctul de vedere și formula apărarea.

Prin urmare, în vederea

stabilirii corecte a situației de fapt și pentru precizarea exactă a naturii

operațiunilor prestate de reclamantă, pentru care s-a stabilit T.V.A.

suplimentar în sumă de 1.948.619.244 lei și majorările de întârziere aferente

se impune admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate, în

sensul trimiterii cauzei, spre rejudecare, cu privire la acest aspect. Cu acest

prilej, se va suplimenta probatoriul prin depunerea tuturor CMR-urilor și a

altor acte deținute de reclamantă, din care să rezulte natura exactă a

operațiunilor comerciale supuse verificării în perioada controlată și,

eventual, se va suplimenta raportul de expertiză administrat în cauză, printr-o

nouă expertiză care să stabilească o paralelă între CMR-uri și facturile

corespunzătoare, evidențiind în concret corespondența dintre acestea și

precizând pentru fiecare în parte dacă vizează bunuri provenite din import sau

export.

Referitor la obligațiile

bugetare stabilite prin procesul-verbal, reprezentând T.V.A. în sumă

de141.299.100 lei aferentă avansului de 885.000.000 lei încasat în baza

contractului de prestări servicii nr. 1657 din 27 noiembrie 2001, încheiat de

recurentă cu SC T.F. SA, instanța de fond a apreciat superficial că stornarea

primei facturi nu modifică situația de fapt reținută de către intimații-pârâți,

fără a analiza susținerile reclamantei și concluziile expertului referitoare la

înscrierea acestei sume în decontul de T.V.A., pe anul 2001 luna mai.

Având în vedere că nici sub

acest aspect, situația de fapt nu a fost lămurită, cu ocazia rejudecării,

instanța urmează să clarifice în ce măsură s-a făcut plata efectivă a acestei

sume și dacă recurenta o mai datorează, în raport cu actele depuse.

În considerarea celor expuse

și a prevederilor art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC R.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1523 din 26

iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2005.