ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3075/2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3075/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 891 din 17 mai

2002, reclamanta Regia Autonomă Română a Serviciilor de Trafic Aeriene R.

București, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat

anularea pct 1 din decizia nr. 266 din 19 aprilie 2002 emisă de pârât, prin

care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată pentru suma de

6.956.440.237 lei, reprezentând 2.713.649.400 lei T.V.A., aferentă facturii

B00555 și 4.242.790.837 lei majorări de întârziere la T.V.A. menționată mai

sus.

Prin sentința civilă nr. 852 bis din

25 septembrie 2002, s-a admis acțiunea reclamantei. S-a anulat ca nelegal pct.

1 din decizia Ministerului Finanțelor Publice, nr. 266 din 19 aprilie 2002 și

corespunzător măsurile din actul de control, procesul-verbal încheiat de organele

Direcția Generală a Finanțelor Publice București, în ceea ce privește T.V.A.,

în sumă de 2.713.649.400 lei, aferentă facturii B 00555/1999 și majorările de

întârziere de 4.242.790.837 lei.

Au fost obligați pârâții, în

solidar, la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 78.000 lei.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Din factura B 00555 din 13 octombrie

1999 rezultă că firma A.M. din Italia a facturat, către clientul R. SA,

prestări servicii, reprezentând modificări pentru depășirea anului 2000 la

echipamentul din secțiunea A a amendamentului nr. 1, la adiționalele

(Addendumurile) nr. 14 și 15 la contractul 001/06.91/STN, servicii constând în

inscripționarea de către firma A.M., de memorii de tip EPROM cu programele

modificate, pentru prevenirea disfuncționalităților ce ar fi putut apărea la 31

decembrie 1999 ora 24, din cauza unor defecte tehnologice, ce ar fi putut aduce

prejudicii securității persoanelor aeronavelor etc., cum s-a reținut și de

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în considerentele deciziei nr. 266./2002.

Conform amendamentului citat, investitorul A.M. urma să elibereze certificat de

garanție, conform anexei 4 la amendament, clauză contractuală potrivit căreia

firma a executat și livrat către R. SA „părți sistem radar dirijare aeriană”,

ce îndeplineau integral conformitatea cu anul 2000.

În amendamentul nr. 1 la actul

adițional nr. 16 art. 6, s-a prevăzut că software-ul menționat la amendamentul

1 la actele adiționale 14 și 15, va fi creat și dezvoltat de o echipă compusă

din trei ingineri specialiști în software ai R. SA și A.M., în care scop, A.M.

se obligă să asigure spațiul pentru birou la sediul său, pentru echipa de trei

ingineri a R. SA.

Factura nr. B 00555/1999 a fost

emisă de firma A.M. clientului R. SA, pentru aceste servicii care se referă la

„year 2000 upgrade”.

În cadrul procedurii administrative,

Ministerul Finanțelor Publice a solicitat relații reclamantei R. SA, în sensul

dovedirii faptului că locul de executare a softurilor a fost Italia, la sediul

firmei A.M.

Faxurile trimise de firma italiană,

prin care s-au confirmat prestațiile „year 2000 upgrade” la sediul acesteia, nu

s-au reținut în soluționarea favorabilă a contestației, considerându-se că nu

constituie documente justificative.

Curtea a avut în vedere prevederile

H.G. nr. 512/1998, de aprobare a Normelor de aplicare a O.G. nr. 3/1992,

republicat, privind T.V.A., în care se menționează că pentru lucrările

efectuate asupra bunurilor mobile corporale, locul impozitării pentru

serviciile utilizate în România este locul unde serviciile au fost prestate

efectiv, prevederi menționate și prin H.G. nr. 401/2000, de aprobare a Normelor

de aplicare a O.U.G. nr. 7/2000 privind T.V.A., dispoziții aplicabile speței,

serviciile în cauză, facturate cu factura B 00555/1999, rezultând că au fost

executate la sediul firmei prestatoare, A.M., în Italia.

De asemenea, conform art. 10 din

O.U.G. nr. 29/1999 privind unele măsuri legate de trecerea la anul 2000 a

sistemelor informatice și a sistemelor electronice microprogramate, prin care

se prevede scutirea de la taxele vamale a importurilor de echipamente,

componente și produse software destinate depășirii problemei anului 2000,

prevedere menținută și de Legea nr. 50/1999, cu referire la scutirea de plata

T.V.A. a unor produse ale tehnologiei informației, care a redefinit

echipamentele, componentele și produsele software pentru rezolvarea problemei

„anul 2000”, în care se includ și softurile executate de firma A.M.,

prevederile normelor speciale, coroborându-se și cu dispozițiile Legii nr.

3/1992, republicată, conform căreia sunt scutite de T.V.A. bunurile din import

care prin lege sau hotărâri ale guvernului, sunt scutite de taxe vamale.

Împotriva sentinței au formulat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, a criticat sentința astfel:

Recepția produselor conform facturii

B 00555/1999, în valoare de 753.000 dolari SUA, s-a efectuat la 13 octombrie

1999, odată cu semnarea certificatului de acceptare a serviciilor și facturare

a lor, efectuându-se plata conform art. 4 pct. 2 din amendamentul 1 la

adiționalele 14 și 15 ale contractului inițial.

Pentru a beneficia de facilitățile

prevăzute de H.G. nr. 512/1998, privind aprobarea normelor pentru aplicarea

O.G. nr. 3/1992 referitoare la T.V.A., reclamanta trebuia să facă dovada că a

importat produse care să se regăsească pe listele anexe la O.G. nr. 50/1999 și

că adaptarea pentru anul 2000 s-a făcut în Italia.

Reclamanta trebuia să facă dovada

costurilor antrenate de echipa comună de specialiști ce a lucrat în Italia,

care îi reveneau.

Din conținutul adresei fax din 3

aprilie 2002, transmis din Italia, a rezultat că activitățile pentru

adiționalele 14 și 15 ale contractului 001/06/91 STN s-au efectuat de

personalul firmei A.M.

Din analiza facturii nr. B

00555/1999 rezultă că reclamanta a importat „părți sistem radar dirijare

aeriană”, produse care nu beneficiază de scutire de plata taxelor vamale și

T.V.A., conform listei anexă la O.G. nr. 50/1999, cum a reținut eronat instanța

de fond.

Reclamanta a achitat taxele vamale

aferente importului.

Majorările reprezintă măsura

accesorie a debitului datorându-se conform principiului:

accesorium sequitur

principalem

.

Instanța nu a avut rol activ, în sensul că nu a pus

în discuția părților oportunitatea efectuării unei expertize contabile,

discutându-se probleme de strică specialitate financiar-contabilă.

Ministerul Finanțelor Publice a

criticat sentința, în sensul că:

Instanța de fond a motivat hotărârea

pe considerentul că din actele depuse la dosar a rezultat cu certitudine că

operațiunea de prevenire a disfuncționalităților ce ar fi putut să apară la

produse ale tehnologiei informației odată cu trecerea anului 2000, s-au

desfășurat în Italia.

Nu s-au avut în vedere apărările

Ministerului Finanțelor Publice, în sensul că actul care face dovada bunurilor

importate este Declarația Vamală de Import, care se completează de importator

și care are răspunderea pentru realitatea consemnărilor.

Din Declarația Vamală de Import nr.

44034 din 6 august 1999, în baza facturii nr. B 00555/1999, reiese că s-au

importat „părți sistem radar dirijare aeriană”, produse ce nu beneficiază de

scutire de la plata taxelor vamale și T.V.A., conform cu lista anexă la O.G.

nr. 50/1999.

În situația în care reclamanta ar fi

constatat o eroare la încheierea declarației vamale, avea posibilitatea

rectificării sau retragerii acesteia în baza art. 53 din Legea nr. 141/1997

privind Codul vamal al României.

Reclamanta nu a depus documentele

solicitate de pârât, în sensul că prestațiile pentru care organele de control

au aplicat cota de T.V.A. de 19%, au fost efectuate în Italia.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice Municipiul București, a criticat sentința astfel.

Reclamanta nu a demonstrat cu nici

un document justificat că serviciile au fost prestate efectiv în Italia.

Din analiza Declarației Vamale de

Import nr. 44034 din 6 august 1999, rezultă că reclamanta a importat „părți

sistem radar dirijare aeriană”.

Locul prestării serviciilor a fost

în România, lucrarea constând în upgrade 2000 la echipamente, respectiv bunuri

existente pe teritoriul României.

Ministerul Finanțelor Publice a

solicitat reclamantei documente justificative, în sensul O.G. nr. 3/1992,

republicată și O.U.G. nr. 17/2000; pentru dovada efectuării prestărilor de

servicii în Italia, reclamanta a depus numai o adresă fax din partea firmei

italiene, care nu are accepțiunea unui document conform actelor normative

citate mai sus.

Bunurile importate, „părți sistem

radar dirijare aeriană”, sunt încadrate la poziția tarifară nr. 85299038 care

nu se regăsește în lista anexă la O.G. nr. 50/1999, la scutiri de plata taxelor

vamale și T.V.A.

În speță, reclamanta a achitat

taxele vamale și T.V.A. aferent serviciilor prestate „pentru conformitatea cu

anul 2000”;se regăsesc la art. 3 pct. 3.1 lit. b) /IV din amendamentul nr. 1 la

actele adiționale nr. 14 și 15 și nu la pct. 6 din amendamentul nr. 1 la actele

adiționale nr. 14 și 15, cum eronat a reținut instanța de fond.

Rezultă că serviciile s-au prestat

în România, plata T.V.A. fiind datorată de reclamantă.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Cu referire la recursul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București.

Cu factura B00555/1999, firma A.M.,

cu sediul în Italia, a efectuat serviciile „year 2000 upgrading”, convenite

prin amendamentul nr. 1 la Addendumurile nr. 14 și 15, secțiunea A, la

contractul nr. 001/06/91/STN, cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Serviciile menționate mai sus au

avut ca obiect inscripționarea de memorii tip EPROM cu programele modificate,

în scopul prevenirii disfuncționalităților ce puteau să apară în momentul

trecerii în anul 2000, servicii care s-au executat la sediul prestatorului, în

Italia așa cum prevede și art. 6 din amendamentul nr. 1 la Addendumul nr. 16 la

contract.

A.M. fiind singurul producător și

furnizor al acestor echipamente, era absolut normal ca și upgradarea lor să se

facă la sediul din Italia, în România neexistând nici o reprezentanță A.M.

Tot în amendamentul nr. 1 la

Addendumul nr. 16 la contract s-a stabilit ca la elaborarea softurilor

menționate să lucreze o echipă compusă din 3 ingineri specialiști ai R. SA, ca

urmare să se deplaseze la sediul A.M.

Prin faxul din 3 aprilie 2002,

trimis de A.M., rezultă că „upgrade la anul 2000” al echipamentului existent

s-a efectuat la sediul firmei italiene din Roma, cu personal A.M.

Fiind în mod incontestabil vorba de

servicii care au fost efectuate conform actelor adiționale la contract, la

sediul firmei A.M., pe Declarația Vamală de Import au apărut „părți sistem

radar dirijare”, softurile fiind componente ale sistemului de dirijare a

traficului aerian, în mod corect instanța de fond a constatat aplicabilitatea

H.G. nr. 512/1998, de aprobare a normelor O.G. nr. 3/1992 privind locul

impozitării pentru lucrările efectuate asupra lucrărilor mobile.

Așa cum s-a menționat mai sus, nu

s-au importat produse, ci „servicii” care potrivit normelor citate mai sus, se

impozitează la locul unde serviciile au fost prestate efectiv, în speță Italia.

Întrucât reclamanta nu datorează

T.V.A., nici majorările la calculul acesteia nu pot fi percepute.

La dosarul cauzei existând actele pe

baza cărora s-a putut concluziona asupra modului de percepere a T.V.A., nu se

impunea administrarea unei expertize contabile.

Constatându-se recursul nefondat, se

va respinge ca atare.

Cu referire la recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța de fond a constatat pe baza

documentației existente la dosar că, în cauză, s-au prestat servicii conform

contractului B 00555/1999, care s-au efectuat la sediul firmei A.M., în Italia.

Faptul că în Declarația Vamală de

Import nr.4 4034/1999 s-a menționat că s-au importat „părți sistem radar

dirijare aeriană”, nu schimbă natura problemei întrucât, așa cum s-a motivat la

primul recurs, este vorba de „servicii, nu de produse”, softurile fiind

componente ale sistemului de dirijare a traficului aerian, fiind aplicabile

prevederile H.G. nr. 512/1998, de aprobare a normelor O.G. nr. 3/1992 privind

locul impozitării asupra lucrurilor mobile.

Din fax rezultă fără dubiu că

„upgrade la anul 2000” al echipamentului existent s-a realizat în Italia, la

sediul firmei A.M., fiind specificate serviciile operate conform actului

adițional nr. 1 addendo nr. 14 și 15 la contractul 001/06/91 STN.

Față de considerentele expuse,

recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.

Cu privire la recursul Direcției

Generale a Finanțelor Publice a municipiul București:

Așa cum s-a motivat mai sus, în

Italia au fost efectuate „servicii”, însă pe Declarația Vamală de Import a

apărut „părți sisteme radar dirijare”, întrucât softurile sunt părți componente

ale sistemului de dirijare a traficului aerian, constatându-se corect

aplicabilitatea H.G. nr. 512/1998, de aprobare a normelor O.G. nr. 3/1992

privind locul impozitării la lucrările efectuate asupra bunurilor mobile.

Este adevărat că societatea nu a

operat o rectificare sau retragere a declarației vamale, însă acest lucru nu

schimbă natura serviciilor prestate la sediul firmei A.M. din Italia.

Instanța, în mod judicios, a

constatat că s-a făcut dovada solicitată de Ministerul Finanțelor Publice,

întrucât prin faxul din 3 aprilie 2002, transmis de firma italiană, s-a

confirmat că „upgrade la anul 2000” al echipamentului existent s-a efectuat la

sediul firmei italiene din Roma, cu personal A.M.

Cu referire la încadrarea tarifară a

bunurilor importate, s-a arătat mai sus că este vorba de „servicii” care s-au

realizat în Italia.

Faptul că s-au achitat taxele vamale

și T.V.A. aferent, nu constituie un argument împotriva susținerilor societății,

neplata fiind generatoare de penalizări.

Cum s-a reținut, serviciile fiind

prestate în Italia la sediul firmei A.M., intimata este scutită de T.V.A.,

pentru importul efectuat; pe cale de consecință, nu datorează nici majorări de

întârziere.

Recursul fiind nefondat, se va

respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a

municipiului București și de către

Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva sentinței civile nr. 852 din 25

septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2003.