ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4462/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 26 aprilie 2002, SC I. SA

București a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, să

se dispună anularea deciziei nr. 238 din 28 martie 2002 și a procesului-verbal

de control nr. 4593 din 30 noiembrie 2001, prin care organele acestei

autorități centrale a administrației publice de specialitate, au respins

cererea sa, pentru T.V.A., în sumă de 5.979.893.305 lei și a sumei de

166.737.423 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente T.V.A. de plată,

stabilite suplimentar.

De asemenea, a cerut obligarea

pârâtului să admită cererea de rambursare nr. 1200126 din 24 iulie 2001 și

pentru suma nerecunoscută, ca reprezentând „T.V.A. de rambursat”, prin

procesul-verbal de control, respectiv 5.979.893.305 lei reprezentând T.V.A. colectată,

aferentă facturilor emise cu cota zero T.V.A. și 166.737.423 lei, majorări de

întârziere.

Reclamanta și-a motivat acțiunea,

arătând că atât actul administrativ-jurisdicțional, cât și procesul-verbal care

i-a precedat, sunt nelegale și netemeinice, deoarece:

- au fost interpretate și aplicate

greșit dispozițiile normative incidente, în realizarea aplicării cotei zero

T.V.A. pentru operațiunile prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. b) pct. n din

O.U.G. nr. 17/2000;

- interpretarea situațiilor de fapt, referitoare la

întocmirea documentelor prin care s-a realizat cota zero T.V.A. și a

prevederilor O.M.F. nr. 1026/2000, prin raportare la dispozițiile Legii nr.

50/1991, în vigoare la data întocmirii documentelor și a normelor de aplicare a

acestora, au condus la calificarea eronată a operațiunilor supuse T.V.A.,

analizate exclusiv sub aspectul documentației întocmite de societate, dar cu

ignorarea legislației conexe materiei construcțiilor, de autorizare a acestora

ori a legislației contabile;

- indiferent de momentul emiterii

facturilor, cota zero T.V.A. este aplicabilă și se realizează dacă lucrările au

fost executate în cadrul perioadei de valabilitate a autorizației de

construire;

- privitor la suma de 2.218.443.064

lei, calificată drept „T.V.A. aferent lucrărilor executate înainte de

autorizare” și despre care s-a concluzionat că nu se beneficiază de cota zero

de T.V.A., organul de control financiar a aplicat greșit norme

tehnico-contabile- compatibile cu O.M.F. nr. 1026/2000, iar decizia

Ministerului Finanțelor Publice nr. 238/2002, a aplicat eronat legea;

- penalitățile de întârziere au un

regim accesoriu și ele nu sunt datorate, întrucât nu există o obligație

suplimentară de T.V.A. de colectat.

Prin sentința civilă nr. 107 din 30

ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea și a anulat actele juridice supuse controlului jurisdicțional.

Totodată, a recunoscut dreptul

reclamantei la rambursarea T.V.A. și a obligat pe pârât să-i restituie cu acest

titlu, suma de 6.146.630.727 lei.

Instanța a reținut, în

legătură cu suma de 3.761.450.240 lei, reprezentând T.V.A. colectată pentru

lucrările facturate peste limita valorii autorizate, omisiunea organului de

control, de a avea în vedere faptul reînnoirii autorizațiilor de construire,

prin prelungire sau reactualizare.

Ca atare, s-a concluzionat că societatea comercială era

îndreptățită să aplice cota zero T.V.A. și să primească suma respectivă,

conform dispozițiilor art. 17B din O.U.G. nr. 17/2000, coroborat cu dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. a) din O.M.F. nr. 1026/2000.

Pe baza constatărilor făcute de

expertul contabil, numit în cauză și a răspunsurilor acestuia la obiecțiunile

pârâtului, Curtea a mai stabilit că reclamanta a depus cereri pentru

prelungirea valabilității sau modificarea valorii autorizate, înainte de

expirarea termenului legal de valabilitate al autorizațiilor, iar M.L.P.T.L. a

confirmat că valoarea regularizată reprezintă valoarea autorizată.

Referitor la suma de 2.218.443.064

lei, reprezentând T.V.A. calculată pentru lucrările executate anterior datei

autorizației, s-a reținut că agentul economic a încasat avansuri de la clienți,

colectând și T.V.A., conform normelor O.U.G. nr. 17/2000. În momentul recepției

lucrărilor, pe baza proceselor-verbale încheiate cu clienții, s-a procedat la

corectarea T.V.A. colectată asupra avansurilor, potrivit cap. III art. 12 alin.

(2) din ordonanță.

Procesele-verbale de predare-primire

a lucrărilor executate au fost încheiate în cadrul perioadei de valabilitate a

autorizațiilor de construire și societatea a procedat la stornarea contabilă

privind avansurile încasate, în contul contractelor de construire,

corespunzător opiniei exprimate de organul de specialitate al Direcției

Finanțelor Publice a municipiului București prin adresa nr. 41396 din 9 august

2001.

În sfârșit, corectarea cotei T.V.A.

de 19%, pentru avansurile facturilor cu cota zero T.V.A., s-a realizat prin

anularea facturilor cu cota T.V.A. de 19% și emiterea unor facturi cu cota zero

T.V.A., aplicându-se procedura prevăzută de art. 5 alin. (4) din O.M.F. nr.

425/1998.

Împotriva sentinței a declarat

recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Recurentul a susținut că în mod

eronat prima instanță a stabilit că reclamanta a reînnoit prin prelungire sau

reactualizare, autorizațiile de construire, în timp util, considerând-o astfel,

îndreptățită să aplice cota zero T.V.A.

În opinia sa, prelungirea autorizațiilor începând

din data de 3 septembrie 2001, nu poate opera retroactiv și în consecință, nu

poate da dreptul societății de a emite facturi cu cota zero T.V.A.

Pe de altă parte, în perioada

ianuarie - iunie 2001, reclamanta a emis pentru unele lucrări executate în baza

autorizațiilor de construire, facturi peste limita valorii de autorizare și cu

încălcarea dispozițiilor O.M.F. nr. 1026/2000.

S-a apreciat că pentru lucrările

efectuate cu depășirea limitei valorice autorizate, agentul economic avea

obligația să emită facturi cu T.V.A. în cota de 19%, urmând ca persoanele

fizice și juridice beneficiare, să formuleze cerere de restituire a taxei, de

la organul fiscal teritorial.

Recurenta a mai susținut că suma de

2.218.443.064 lei, reprezentând T.V.A. aferentă lucrărilor executate înainte de

data autorizării, nu trebuie rambursată reclamantei, întrucât nu erau îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 17 lit. b) pct. m din O.U.G. nr. 17/2000, pentru

aplicarea cotei zero T.V.A. și nici cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din

O.M.F. nr. 1026/2000.

Cât privește majorările de

întârziere aferente T.V.A. colectată, s-a precizat că de vreme ce debitul

principal (T.V.A.) este datorat, în mod justificat s-au calculat în sarcina

reclamantei, majorări de întârziere, conform art. 13 din O.U.G. nr. 11/1996.

Criticile formulate de recurent prin

motivele de casare, nu sunt întemeiate.

Prin coroborarea punctelor de vedere

ale organelor de specialitate ale Ministerului Finanțelor Publice, exprimate în

cauză la cererea SC I. SA București, cu concluziile expertului contabil G.M.,

curtea de apel a stabilit o corectă stare de fapt, în cauză și a constatat în

mod judicios dreptul reclamantei la rambursarea sumei totale de 6.146.630.727

lei, cu titlu de T.V.A. și majorări de întârziere aferente.

Rezultă din constatările expertului că procedeul prelungirii

și reactualizării autorizațiilor originale de construire, este utilizat în mod

frecvent și se justifică prin existența unor cauze obiective cum sunt:

- neîncadrarea în termenele legale a

executării tuturor lucrărilor;

- stabilirea prețurilor din

autorizații, pe baza unor prețuri de devize, de la data întocmirii, cu o

vechime de 1 și 2 ani, deci depășite.

Prin luarea în considerare a

autorizațiilor de construire, reînnoite prin prelungire sau reactualizare,

reclamanta SC I. SA București este îndreptățită să aplice cota zero T.V.A. și

să solicite rambursarea sumei de 3.761.460.240 lei.

Concluzia în acest sens a

expertului, își găsește fundament în prevederile art. 17 lit. B) al O.U.G. nr.

17/2000, coroborate cu cele conținute în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.M.F.

nr. 1026/2000, conform cărora, cota zero a T.V.A. se realizează prin facturarea

lucrărilor executate fără T.V.A., cu exercitarea dreptului de deducere a taxei

aferente lucrărilor, pe baza autorizației de construire, în limita valorii

autorizate și a perioadei de valabilitate a autorizației, pentru construcția,

extinderea, consolidarea și reabilitarea locuințelor.

Referitor la avansurile facturate cu

cota T.V.A. de 19% colectată, expertul contabil a precizat că reclamanta a

aplicat procedura instituită de art. 5 alin. (4) al O.M.F. nr. 425/1998,

corectând cota de 19%, cu cota 0 T.V.A,. prin anularea facturilor inițiale și

emiterea de noi facturi cu cota 0 T.V.A.

Procedeul respectiv este considerat

nu numai logic dar și legal, deoarece O.M.F. nr. 1026/2000, privind aplicarea

cotei zero T.V.A., pentru construcția, extinderea, consolidarea și reabilitarea

locuințelor, precum și pentru construcția de lăcașuri de cult religios, nu

reglementează, printr-o dispoziție expresă, restituirea T.V.A. pentru avans.

În răspunsul la obiecțiunile

formulate de pârât, expertul contabil a arătat că toate facturile pentru care

organele de control au recalculat T.V.A., se încadrau în normele legale și prin

urmare, recalcularea cu cota T.V.A. de 19%, este eronată și lipsită de suport

legal.

S-a precizat, de asemenea, că

beneficiarului locuinței i se restituie T.V.A. și deci, furnizorul desemnat

este obligat să factureze lucrările cu cota zero T.V.A.

În fine, atât timp, cât reclamanta a

respectat normele juridice, în vigoare la data întocmirii facturilor, nu se justifică

nici calcularea majorărilor de întârziere.

Concluziile amplu motivate ale

expertului, precum și cele rezultate din adresele de răspuns trimise

reclamantei de organele financiare, în legătură cu modul de interpretare și

aplicare a normelor juridice incidente, nu au fost combătute de pârât prin alte

probe concludente, care să justifice o soluție contrară.

În consecință, fără temei se susține

în recurs că reclamanta nu era îndreptățită la rambursarea T.V.A. aferentă

facturilor emise cu cota zero T.V.A. și a majorărilor de întârziere, în sumă de

6.146.630.727 lei.

Apreciind că sentința atacată este

legală și temeinică sub toate aspectele invocate în motivele de casare scrise,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 107 din 3

ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 decembrie 2003.