ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4462/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 aprilie 2002, SC I. SA București a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună anularea deciziei nr. 238 din 28 martie 2002 și a procesului-verbal de control nr. 4593 din 30 noiembrie 2001, prin care organele acestei autorități centrale a administrației publice de specialitate, au respins cererea sa, pentru T.V.A., în sumă de 5.979.893.305 lei și a sumei de 166.737.423 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente T.V.A. de plată, stabilite suplimentar. De asemenea, a cerut obligarea pârâtului să admită cererea de rambursare nr. 1200126 din 24 iulie 2001 și pentru suma nerecunoscută, ca reprezentând „T.V.A.

de rambursat”, prin procesul-verbal de control, respectiv 5.979.893.305 lei reprezentând T.V.A. colectată, aferentă facturilor emise cu cota zero T.V.A. și 166.737.423 lei, majorări de întârziere. Reclamanta și-a motivat acțiunea, arătând că atât actul administrativ-jurisdicțional, cât și procesul-verbal care i-a precedat, sunt nelegale și netemeinice, deoarece: - au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile normative incidente, în realizarea aplicării cotei zero T.V.A. pentru operațiunile prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. b) pct. n din O.U.G. nr. 17/2000; - interpretarea situațiilor de fapt, referitoare la întocmirea documentelor prin care s-a realizat cota zero T.V.A. și a prevederilor O.M.F.

nr. 1026/2000, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 50/1991, în vigoare la data întocmirii documentelor și a normelor de aplicare a acestora, au condus la calificarea eronată a operațiunilor supuse T.V.A., analizate exclusiv sub aspectul documentației întocmite de societate, dar cu ignorarea legislației conexe materiei construcțiilor, de autorizare a acestora ori a legislației contabile; - indiferent de momentul emiterii facturilor, cota zero T.V.A. este aplicabilă și se realizează dacă lucrările au fost executate în cadrul perioadei de valabilitate a autorizației de construire; - privitor la suma de 2.218.443.064 lei, calificată drept „T.V.A. aferent lucrărilor executate înainte de autorizare” și despre care s-a concluzionat că nu se beneficiază de cota zero de T.V.A., organul de control financiar a aplicat greșit norme tehnico-contabile- compatibile cu O.M.F.

nr. 1026/2000, iar decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 238/2002, a aplicat eronat legea; - penalitățile de întârziere au un regim accesoriu și ele nu sunt datorate, întrucât nu există o obligație suplimentară de T.V.A. de colectat. Prin sentința civilă nr. 107 din 30 ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat actele juridice supuse controlului jurisdicțional. Totodată, a recunoscut dreptul reclamantei la rambursarea T.V.A. și a obligat pe pârât să-i restituie cu acest titlu, suma de 6.146.630.727 lei. Instanța a reținut, în legătură cu suma de 3.761.450.240 lei, reprezentând T.V.A. colectată pentru lucrările facturate peste limita valorii autorizate, omisiunea organului de control, de a avea în vedere faptul reînnoirii autorizațiilor de construire, prin prelungire sau reactualizare.

Ca atare, s-a concluzionat că societatea comercială era îndreptățită să aplice cota zero T.V.A. și să primească suma respectivă, conform dispozițiilor art. 17B din O.U.G. nr. 17/2000, coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.M.F. nr. 1026/2000. Pe baza constatărilor făcute de expertul contabil, numit în cauză și a răspunsurilor acestuia la obiecțiunile pârâtului, Curtea a mai stabilit că reclamanta a depus cereri pentru prelungirea valabilității sau modificarea valorii autorizate, înainte de expirarea termenului legal de valabilitate al autorizațiilor, iar M.L.P.T.L. a confirmat că valoarea regularizată reprezintă valoarea autorizată. Referitor la suma de 2.218.443.064 lei, reprezentând T.V.A.

calculată pentru lucrările executate anterior datei autorizației, s-a reținut că agentul economic a încasat avansuri de la clienți, colectând și T.V.A., conform normelor O.U.G. nr. 17/2000. În momentul recepției lucrărilor, pe baza proceselor-verbale încheiate cu clienții, s-a procedat la corectarea T.V.A. colectată asupra avansurilor, potrivit cap. III art. 12 alin. (2) din ordonanță. Procesele-verbale de predare-primire a lucrărilor executate au fost încheiate în cadrul perioadei de valabilitate a autorizațiilor de construire și societatea a procedat la stornarea contabilă privind avansurile încasate, în contul contractelor de construire, corespunzător opiniei exprimate de organul de specialitate al Direcției Finanțelor Publice a municipiului București prin adresa nr. 41396 din 9 august 2001. În sfârșit, corectarea cotei T.V.A.

de 19%, pentru avansurile facturilor cu cota zero T.V.A., s-a realizat prin anularea facturilor cu cota T.V.A. de 19% și emiterea unor facturi cu cota zero T.V.A., aplicându-se procedura prevăzută de art. 5 alin. (4) din O.M.F. nr. 425/1998. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Recurentul a susținut că în mod eronat prima instanță a stabilit că reclamanta a reînnoit prin prelungire sau reactualizare, autorizațiile de construire, în timp util, considerând-o astfel, îndreptățită să aplice cota zero T.V.A. În opinia sa, prelungirea autorizațiilor începând din data de 3 septembrie 2001, nu poate opera retroactiv și în consecință, nu poate da dreptul societății de a emite facturi cu cota zero T.V.A.

Pe de altă parte, în perioada ianuarie - iunie 2001, reclamanta a emis pentru unele lucrări executate în baza autorizațiilor de construire, facturi peste limita valorii de autorizare și cu încălcarea dispozițiilor O.M.F. nr. 1026/2000. S-a apreciat că pentru lucrările efectuate cu depășirea limitei valorice autorizate, agentul economic avea obligația să emită facturi cu T.V.A. în cota de 19%, urmând ca persoanele fizice și juridice beneficiare, să formuleze cerere de restituire a taxei, de la organul fiscal teritorial. Recurenta a mai susținut că suma de 2.218.443.064 lei, reprezentând T.V.A. aferentă lucrărilor executate înainte de data autorizării, nu trebuie rambursată reclamantei, întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 lit. b) pct. m din O.U.G.

nr. 17/2000, pentru aplicarea cotei zero T.V.A. și nici cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.M.F. nr. 1026/2000. Cât privește majorările de întârziere aferente T.V.A. colectată, s-a precizat că de vreme ce debitul principal (T.V.A.) este datorat, în mod justificat s-au calculat în sarcina reclamantei, majorări de întârziere, conform art. 13 din O.U.G. nr. 11/1996. Criticile formulate de recurent prin motivele de casare, nu sunt întemeiate. Prin coroborarea punctelor de vedere ale organelor de specialitate ale Ministerului Finanțelor Publice, exprimate în cauză la cererea SC I. SA București, cu concluziile expertului contabil G.M., curtea de apel a stabilit o corectă stare de fapt, în cauză și a constatat în mod judicios dreptul reclamantei la rambursarea sumei totale de 6.146.630.727 lei, cu titlu de T.V.A.

și majorări de întârziere aferente. Rezultă din constatările expertului că procedeul prelungirii și reactualizării autorizațiilor originale de construire, este utilizat în mod frecvent și se justifică prin existența unor cauze obiective cum sunt: - neîncadrarea în termenele legale a executării tuturor lucrărilor; - stabilirea prețurilor din autorizații, pe baza unor prețuri de devize, de la data întocmirii, cu o vechime de 1 și 2 ani, deci depășite. Prin luarea în considerare a autorizațiilor de construire, reînnoite prin prelungire sau reactualizare, reclamanta SC I. SA București este îndreptățită să aplice cota zero T.V.A. și să solicite rambursarea sumei de 3.761.460.240 lei. Concluzia în acest sens a expertului, își găsește fundament în prevederile art. 17 lit. B) al O.U.G.

nr. 17/2000, coroborate cu cele conținute în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.M.F. nr. 1026/2000, conform cărora, cota zero a T.V.A. se realizează prin facturarea lucrărilor executate fără T.V.A., cu exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente lucrărilor, pe baza autorizației de construire, în limita valorii autorizate și a perioadei de valabilitate a autorizației, pentru construcția, extinderea, consolidarea și reabilitarea locuințelor. Referitor la avansurile facturate cu cota T.V.A. de 19% colectată, expertul contabil a precizat că reclamanta a aplicat procedura instituită de art. 5 alin. (4) al O.M.F. nr. 425/1998, corectând cota de 19%, cu cota 0 T.V.A,. prin anularea facturilor inițiale și emiterea de noi facturi cu cota 0 T.V.A.

Procedeul respectiv este considerat nu numai logic dar și legal, deoarece O.M.F. nr. 1026/2000, privind aplicarea cotei zero T.V.A., pentru construcția, extinderea, consolidarea și reabilitarea locuințelor, precum și pentru construcția de lăcașuri de cult religios, nu reglementează, printr-o dispoziție expresă, restituirea T.V.A. pentru avans. În răspunsul la obiecțiunile formulate de pârât, expertul contabil a arătat că toate facturile pentru care organele de control au recalculat T.V.A., se încadrau în normele legale și prin urmare, recalcularea cu cota T.V.A. de 19%, este eronată și lipsită de suport legal. S-a precizat, de asemenea, că beneficiarului locuinței i se restituie T.V.A. și deci, furnizorul desemnat este obligat să factureze lucrările cu cota zero T.V.A.

În fine, atât timp, cât reclamanta a respectat normele juridice, în vigoare la data întocmirii facturilor, nu se justifică nici calcularea majorărilor de întârziere. Concluziile amplu motivate ale expertului, precum și cele rezultate din adresele de răspuns trimise reclamantei de organele financiare, în legătură cu modul de interpretare și aplicare a normelor juridice incidente, nu au fost combătute de pârât prin alte probe concludente, care să justifice o soluție contrară. În consecință, fără temei se susține în recurs că reclamanta nu era îndreptățită la rambursarea T.V.A. aferentă facturilor emise cu cota zero T.V.A. și a majorărilor de întârziere, în sumă de 6.146.630.727 lei. Apreciind că sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele invocate în motivele de casare scrise, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 107 din 3 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2003.