ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4560/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 21 martie

2003 și înregistrată sub nr. 778/2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta SC C.C. SRL a solicitat instanței să

dispună prin hotărârea ce se pronunță, anularea deciziei nr. 59 din 5 martie

2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, a procesului-verbal din 12

decembrie 2002, al Direcției Generale a Finanțelor Publice București și

recunoașterea dreptului reclamantei la rambursarea T.V.A., în sumă de

6.087.353.475 lei.

În motivarea acțiunii sale,

reclamanta a susținut că prin procesul-verbal din 12 decembrie 2002 s-a reținut

că datorează 229.881.864 lei T.V.A. colectată, majorări și penalizări de

întârziere, măsura de colectare a T.V.A. a sumei de 6.987.353.475 lei și

neadmiterea la rambursare a T.V.A. solicitate, că aceste constatări sunt făcute

în mod nelegal, așa cum a susținut în contestația depusă la Ministerul Finanțelor Publice, organ jurisdicțional care a respins contestația sa, reținând

că nu este depusă la organul competent, fără a mai analiza fondul sesizării.

Prin sentința nr. 992 pronunțată la

24 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 59 din 5 martie 2003 și a obligat

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să emită o nouă decizie, prin care să

soluționeze pe fond contestația reclamantei, formulată împotriva procesului-verbal

din 12 decembrie 2002, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

București, respingând capetele de cerere privind anularea acestui proces-verbal

și recunoașterea dreptului la rambursarea T.V.A., ca prematur formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că prin art. 4 din O.U.G. nr. 13/2001, a fost

reglementat ca obiect principal, termenul de exercitare al dreptului de formulare

a contestației, nu al autorității unde se depune, astfel că respingerea

contestației reclamantei, ca nedepusă la organul competent, excede reglementării,

atât timp, cât nu este prevăzută de lege, sancțiunea.

Împotriva sentinței nr. 992 din 24

iunie 2003 au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice București, criticând hotărârea, ca fiind

pronunțată cu aplicarea greșită a legii, invocându-se ca temei art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că s-a interpretat și aplicat greșit de instanță, dispoziția cuprinsă în art.

4 din O.U.G. nr. 13/2001.

Recursurile sunt nefondate.

Prin decizia nr. 59 din 5 martie

2003, Ministerul Finanțelor Publice a respins contestația reclamantei, ca

nedepusă la organul competent potrivit legii, cu motivarea că împotriva

procesului-verbal încheiat la 12 decembrie 2002, de către organele de control

ale Direcției Generale a Finanțelor Publice București, contestația trebuia

depusă sub sancțiunea nulității, la acel organism, și nu la Ministerul Finanțelor Publice, invocându-se ca temei juridic, art. 4 din O.U.G. nr. 13/2001.

Art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001,

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de

control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice,

dispune că în ce privește contestația se depune, sub sancțiunea decăderii, în

termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, la organul emitent al

acestuia.

În alin. (2) al acestui articol se

menționează că pentru contestațiile trimise prin poștă, se socotesc formulate

în termen, dacă au fost predate cu scrisoare recomandată la oficiul poștal,

înainte de împlinirea acestuia.

Raportat la aceste prevederi, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a dat o corectă

interpretare textului, în sensul că legiuitorul a sancționat cu decăderea,

numai nerespectarea termenului de 15 zile privind formularea contestației,

aducând precizări și în alin. (2), referitoare la termenul de declarare, nu și

la organul la care se depune.

În acest sens se reține că instanța

de fond, după o analiză judicioasă a textului și a normelor de procedură, a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală, susținerile recurenților fiind

nefondate, în contradicție cu textul și înțelesul explicit al acestuia,

susțineri care creează și aduc vătămări importante contestatorilor, dacă nu se

analizează fondul criticilor, pe motiv că nu s-a depus contestația la

autoritatea ierarhic inferioară care a efectuat controlul.

Având în vedere considerentele

expuse, se constată că recursurile sunt nefondate; recursul Direcției Generale

a Finanțelor Publice București apare ca lipsit de interes, astfel că pe cale de

consecință, acestea urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 992 din 24 iunie 2003, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2004.