ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 139/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1683/2003,

Curtea de Apel București a admis cererea reclamantei F.R.F. București formulată

în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință, a

dispus suspendarea executării deciziei nr. 320 din 26 septembrie 2003, emisă de

pârât, precum și a procesului-verbal întocmit la data de 9 iulie 2003, de către

Direcția Generală de Revizie Fiscală de Metodologie și Proceduri pentru

Control, până la soluționarea în fond a dosarului nr. 3160/2003, prin care s-a

cerut anularea actelor de control fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență că, în condițiile contestării actelor

fiscale de obligare la plată, ale anulării a 4 capitole din totalul de 6

stabilite de către organul de control, chiar de către organele fiscale, precum

și ale emiterii somației de plată, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

9 din Legea nr. 29/1990, pentru suspendarea executării.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, recursuri prin care s-au invocat următoarele critici:

În mod greșit a fost

respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, atâta vreme, cât petenta a

solicitat doar suspendarea executării procesului-verbal din data de 9 iulie 2003,

nu și a deciziei Ministerului Finanțelor Publice, cunoscut fiind faptul că,

potrivit art. 4 lit. e) din O.G. nr. 61/2002, titlul de creanță este decizia ministerului,

și nu procesul-verbal de control.

Pe de altă parte, nu este

îndeplinită nici condiția existenței unui motiv bine justificat de suspendare

și nici acela al producerii unei pagube iminente.

Astfel, în opinia

recurenților, faptul admiterii parțiale a contestației de către Ministerul

Finanțelor Publice, demonstrează obiectivitatea acestei instituții în

examinarea motivelor invocate de F.R.F. și, în respectarea legii, ceea ce

presupune inexistența unei eventuale aparențe de ilegalitate care să justifice

temeinicia cererii de suspendare a executării.

Nici faptul emiterii

somației de plată, nu constituie prin ea însăși, dovada unui prejudiciu major,

atâta timp, cât valoarea obligațiilor bugetare datorate este minoră în raport

cu cifra de afaceri a debitoarei.

Examinând recursurile, atât

prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 304

1

C. proc. civ., se constată că acestea sunt fondate.

Deși critica referitoare la

inexistența unei cereri de suspendare a deciziei Ministerului Finanțelor

Publice, nu este reală, întrucât la termenul din 15 octombrie 2003, s-a

precizat că se solicită și suspendarea executării acestei decizii, totuși sunt

fondate celelalte critici.

Astfel, prin decizia nr. 320/2003,

Ministerul Finanțelor Publice a dispus admiterea contestației F.R.F., pentru

suma de 5.107.517.957 lei reprezentând T.V.A., fond special, dobânzi și

penalități; menținerea obligației de plată a sumei de 8.432.320.561 lei

reprezentând impozitul pe veniturile din salarii, dobânzi și penalități și

refacerea actului de control pentru celelalte obligații fiscale stabilite prin

procesul-verbal de control.

Această decizie nu poate

conduce la concluzia reținută de către instanța de fond, potrivit căreia, de

vreme ce contestația a fost admisă în parte, decizia reflectă nesiguranța

asupra legalității obligațiilor fiscale, chiar din partea organelor care le-au

stabilit. O astfel de părere ar avea drept consecință, nereținerea existenței

unor îndoieli serioase în ce privește legalitatea actului de control, în

situația respingerii în totalitate a contestațiilor în cadrul procedurii

prealabile. Această concluzie ar fi greșită, atât pentru faptul că dubiile

privind legalitatea actelor financiare de control, ca motive temeinice de

suspendare a executării, trebuie apreciate de la caz la caz, cât și pentru

faptul că, potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, ele trebuie analizate

cumulativ cu existența unei iminente produceri a unei pagube majore prin

executare.

În speță, faptul admiterii

în parte a obiecțiilor contestatoarei, nu poate constitui indiciu de încălcare

vădită a legii, de către organul de control, după cum nici emiterea somației de

plată nu poate constitui prin ea însăși și nici prin eventuala plată a sumei,

motiv de apreciere a imposibilității funcționării contestatoarei ori de

încetare a activității acesteia.

Pentru aceste considerente,

urmează a se reține, ca fiind îndeplinit, motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., urmând ca, potrivit art. 312 din același cod, ambele

recursuri să fie admise și pe fond, cererea de suspendare a procedurii

executării silite a actelor de control financiar, să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.

împotriva sentinței civile nr. 1683 din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel

București. secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

pe fond, respinge cererea de suspendare a executării.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2005.