ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1046/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1046/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de SC”C.”SRL împotriva sentinței civile
nr.1627 din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios
administrativ.
La
apelul nominal s-au prezentat recurenta reclamantă SC”C.”SRL reprezentată de
domnul M.D., precum și intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice
reprezentat de consilierul juridic C.V.S. lipsind intimata pârâtă Administrația
Finanțelor Publice sector 5.
Procedura
completă.
Reprezentantul
recurentei reclamante a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței
atacate și în fond admiterea acțiunii și pe cale de consecință exonerarea
societății de la plata TVA și majorări de întârziere aferente.
Consilierul
juridic C.V.S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea
sentinței instanței de fond ca fiind legală și temenică.
Reprezentanta
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de
respingere a recursului ca nefondat.
C
U R T E A
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea introductivă, înregistrată la Curtea de Apel București- Secția de
contencios administrativ, reclamanta SC”C.”SRL prin lichidator judiciar – D.M.
a solicitat anularea proceselor verbale nr.220 – 221/25.06.1998 și
nr.1049/23.02.2000 întocmite de organele de control financiar și pe cale de
consecință exonerarea de la plata sumelor reprezentând TVA, majorări de
întârziere aferente, impozit pe salarii și penalități calculate la impozitul pe
salarii, impozit pe profit și majorări de întârziere aferente impozitului pe
profit și majorări de întârziere aferente fondului de asigurări de sănătate.
In
motivarea acțiunii societatea reclamantă a susținut că prin două procese
verbale de control din 25 iunie 1998 organele de control în mod eronat au
calculat obligații de plată a TVA pentru operațiuni care în fapt nu au avut ca
efect transferul dreptului de proprietate pe teritoriul României; organele de
control în mod nelegal au reținut că societatea ar fi efectuat operațiuni
comerciale care însă nu au avut loc și pentru care au stabilit venituri
nereale pentru care au calculat impozite și penalități de întârziere, precum și
amenzi contraveționale.
Curtea
de Apel București – Secția de contencios administrativ prin sentința civilă
nr.1627 din 28 noiembrie 2001 a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă cu
privire la cererea de anulare a proceselor verbale nr.220 și 221 din 25 iunie
1998 încheiate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului
București și ca neîntemeiată în ceea ce privește cererea de anularea a deciziei
nr.671/15 mai 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesului verbal
de control nr.10094/23.02.2000 încheiat de Administrația Finanțelor Publice
sector 5.
Impotriva
sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art.304
pct.7,9 ,10 și 11 din Codul de procedură civilă.
In
esență criticile aduse soluției instanței de fond vizează următoarele:
-
organele fiscale au procedat în mod nelegal la calcularea de impozite, taxe,
majorări și penalități deși operațiunile comerciale la care se refereau nu au
avut loc în realitate;
-
în mod nelegal s-a procedat la adăugarea unor majorări și penalități calculate
după începerea procedurii de faliment;
-
instanța de fond nu a admis expertiza contabilă care ar fi clarificat situația
de fapt;
-
instanța de fond a reținut neîntemeiat că reclamanta nu și-ar fi susținut cu
documente contestațiile depuse la Ministerul Finanțelor Publice, precum și
faptul că aceasta și-ar fi respectat obligația de a sesiza instanța de judecată
cu privire la contestarea amenzii contravenționale.
Recursul
este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
In
anul 1998 organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice a
municipiului București au efectuat un control la SC”C.”SRL finalizat prin
procesul verbal nr.220 și 221 din 25 iunie 1998 prin care au fost stabilite în
sarcina societății debite reprezentând TVA majorări de întârziere aferente,
majorări de întârziere impozit pe salarii, penalității la impozitul pe salarii,
impozit pe profit cu majorări aferente.
Impotriva
acestor două procese verbale societatea a formulat obiecțiuni conform Legii
nr.105/1997 care au fost respinse ca neîntemeiate prin hotărârea
nr.I/14/1278/din 28 octombrie 1998. Impotriva hotărârii societatea nu a
formulat contestație.
In
anul 2000, organele fiscale ale Administrației Finanțelor Publice sector 5 au
efectuat un nou control, finalizat cu procesul verbal nr.10094/23 februarie
2000 prin care s-a constatat că:
-
societatea nu și-a achitat obligațiile fiscale stabilite prin cele două procese
verbale încheiate în anul 1998, motiv pentru care s-a procedat la cacularea
majorărilor de întârziere și penalități până la data controlului.
Atât
împotriva procesului verbal de control nr.10094/2000 cât și împotriva
proceselor verbale nr.220 și 221 din 1998 societatea a formulat contestație la
Ministerul Finanțelor Publice potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului
nr.13/2001, deși pentru acestea din urmă nu exercitase căile legale de atac în
termenele prevăzute de lege.
Ministerul
Finanțelor Publice prin decizia nr.671 din 15 mai 2001 a dispus:
-
respingerea ca rămasă fără obiect a contestației pentru suma de 7.109.480.094
lei;
-
respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma de 4.578.020.087 lei;
-
respingerea ca neargumentată și susținută cu documente a contestației formulată
pentru suma de 209.302.604 lei;
-
trimiterea dosarului cauzei organului care a încheiat actul atacat, pentru a
fi înaintat de acesta instanței judecătorești, spre competentă soluționare
pentru capătul de cererea referitor la amenda contravențională în sumă de
1.719.460.087 lei.
Din
actele și lucrările dosarului rezultă că societatea reclamantă nu a formulat
plângere la Ministerul Finanțelor Publice împotriva soluției pronunțate de
organul de soluționare a contestației împotriva proceselor verbale nr.220 și
221/1998, astfel că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă
cererea cu privire la anularea acestor două acte de control.
Cu
privire la procesul verbal de control nr.10094/23.02.2000 prin care s-a
constatat oligația de plată a sumei de 7.109.480.094 lei stabilită în sarcina
recurentei reclamante prin procesul verbal nr.220 și 221/1998, acestea nu au
fost achitate de societate până la data controlului.
Astfel
corect, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.671/15.06.2001 Ministerul
Finanțelor Publice a respins contestația ca rămasă fără obiect, față de normele
în materie fiscală, de strictă aplicare, respectiv art.3 alin.1 din OUG
nr.13/2001, potrivit căreia contestațiile nu pot avea ca obiect alte sume și
măsuri decât cele stabilite prin actul atacat.
In
ceea ce privește suma de 4.678.020.087 lei, reprezentând majorări de
întârziere, potrivit prevederilor art.13 din Ordonanța Guvernului nr.11/1996,
organul de control în mod legal a stabilit obligația de plată a majorărilor de
întârziere întrucât societatea reclamantă nu și-a achitat debitele stabilite în
sarcina sa.
Motivația
recurentei reclamante, în sensul că după deschiderea procedurii de faliment nu
se mai pot calcula penalități nu poate fi reținută, întrucât majorările sunt
sancțiuni cu caracter financiar fiscal, care curg de drept până la data
achitării debitului.
In
ceea ce privește suma de 1.719.460.087 lei reprezentând amendă contravențională
aplicată conform Legii nr.87/1994, față de dispozițiile art.1 alin.3 din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.13/2001 potrivit căreia căile de atac
privind amenzile, confiscările și alte măsuri suplimentare aplicate prin acte
ale organelor Ministerului Finanțelor Publice, se supun dispozițiilor dreptului
comun, astfel că măsura dispusă prin decizia nr.617/2001 pct.1 este legală.
Având
în vedere cele ce preced recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins
sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC ”C.”S RL împotriva sentinței
civile nr.1627 din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția de
contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.