ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 865/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de SC „D.R.P.”. SRL împotriva sentinței

nr.264/F din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov – Secția comercială și

de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă reprezentată de avocatul C.A.Z.

precum și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul

juridic E.B.

Procedura

completă.

Avocatul

C.A.Z. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacată și în fond,

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, depunând în susținerea

motivelor de recurs note scrise.

Consilierul

juridic E.B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Reprezentanta

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de

respingere a recursului, ca nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 12 octombrie 2001 reclamanta SC „D.R.P”. SRL a chemat

în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice solicitând anularea în parte

a deciziei nr.1371/ 11.09.2001 în ce privește calculul și plata majorărilor de

întârziere în sumă de 1.669.817.577 lei.

În

motivarea acțiunii reclamanta a susținut că în anul 1998 a efectuat trei

importuri de utilaje ca aport la capitalul social, beneficiind de exceptarea de

la plata taxelor vamale și T.V.A. conform art.6 lit.b din O.G. nr.3/1992, însă

organele vamale în mod eronat au constatat ulterior că societatea nu beneficia

de aceste facilități vamale, sens în care a dispus prin actele constatatoare

obligarea sa la plata de TVA și majorări de întârziere aferente.

Curtea

de Apel Brașov – Secția Comercială și de Contencios Administrativ prin sentința

nr.264/F din 11 decembrie 2001 a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că societatea reclamantă a efectuat

3 importuri în anul 1998, cu regim de scutire de plată de taxe vamale cât și

T.V.A., însă în urma unui control vamal ulterior operațiunilor, organele vamale

au stabilit că societății reclamante i-au fost aplicate în mod greșit dispozițiile

art.6 lit.A/K 7 din O.G. nr.3/1992, abrogate, aceasta datorând TVA și majorări

de întărziere calculate de la data înregistrării declarației vamale.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs SC „D.R.P.”. SRL criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art.304

pct.9 din Codul de procedură civilă.

În

esență, criticile sentinței instanței de fond, vizează interpretarea și

aplicarea greșită a prevederilor legale, în sensul că instanța a reținut că

obligația de plată a TVA ia naștere numai în momentul înregistrării declarației

vamale, dată de la care obligația devine exigibilă conform art.11 și 12 din

O.G. nr.3/1992, contrar prevederilor punctului V alin. ultim din anexa la

Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1566/1995 care stabilesc că la expirarea

termenului de 7 zile curg majorări de întârziere atât conform O.G. nr.26/1993

cât și O.G. nr.3/1992.

Recursul

este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Ordonanța

de Guvern nr.3/1992 art.11, se aplică pentru cazul în care obligația de plată a

TVA este stabilită chiar în declarația vamală, care este acceptată și

înregistrată de organul vamal. Or, în speță, obligația de plată a TVA nu a fost

stabilită prin declarația vamală acceptată și înregistrată, ci a fost stabilită

ulterior prin actul constatator.

În

această ipoteză, sunt aplicabile dispozițiile pct.V alin.1 din anexa la Ordinul

M.F. nr.1566/1995 care prevăd că actul constatator produce efecte juridice ca

și declarația vamală în detaliu, după încasarea sau restituirea diferențelor

constatate.

Potrivit

art.158 din Codul Vamal, debitorul datoriei vamale ia cunoștință despre

cuantumul unor diferențe ulterioare pe baza actului constatator încheiat de

autoritatea vamală.

Aceste

acte constatatoare au fost reglementate de Ordinul Ministrului Finanțelor

nr.1566/1995, prin care se aprobă modelul documentului Act constatator privind

taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului și în care se prevede că

diferențele de încasat privind taxale vamale, comisionul vamal și alte taxe, se

plătesc în termen de 7 zile de la data comunicării actului constatator.

Așadar,

majorările de întârziere pentru debitele stabilite prin actele constatatoare se

calculează de la prima zi lucrătoare după expirarea termenului de 7 zile

prevăzut de actul constatator și nu de la momentul întocmirii declarației

vamale.

Având

în vedere prevederile actelor normative incidente, atât în cazul obligațiilor

taxelor vamale și al TVA stabilite printr-un act constatator emis de organele

vamale, majorările de întârziere curg după împlinirea termenului de 7 zile de

la comunicarea actului constatator, moment de la care se aplică art.34 din O.G.

nr.3/1992, privind majorările de întârziere.

În

raport de cele ce preced, recursul se vădește fondat și urmează a fi admis,

casată sentința atacată, anulată decizia nr.1371/ 11.09.2001 a Ministrului

Finanțelor Publice și pe cale de consecință exonerarea reclamantei de la plata

majorărilor de întârziere în sumă de 1.669.817.577 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de SC „D.R.P.”. SRL împotriva sentinței nr.264/F din 11

decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov – Secția Comercială și de Contencios

Administrativ.

Casează

sentința atacată și în fond admite acțiunea reclamantei SC „D.R.P.”. SRL.            Anulează

decizia nr.1371 din 11 septembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și

exonerează reclamanta de plata sumei de 1.669.817.577 lei.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.