ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7030/2004

Asupra recursurilor de față;

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta SC B.U. SA a chemat în

judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Vamală

Interjudețeană Brașov, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să

dispună anularea actelor constatatoare nr. 157 - 175 din 27 martie 2002, precum

și anularea în parte, a actelor constatatoare nr. 176 - 182 din 27 martie 2002,

cu consecința exonerării de la plata sumei de 31.231.153.935 lei, reprezentând T.V.A.

și penalizări de întârziere aferente importurilor realizate în perioada 1997 - 2001.

S-a solicitat și anularea deciziei nr. 316/2002 a Ministerului de Finanțe.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în mod greșit a fost obligată la plata T.V.A., pentru cele 19

importuri realizate în anul 1997, deoarece bunurile importate s-au achitat din

aportul de 8 milioane dolari SUA, la capitalul social al investitorului străin,

aceste bunuri devenind prin subrogație reală, parte a capitalului social, fiind,

astfel, scutite de la plata T.V.A., conform dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 3/1992.

Se precizează în acțiune, că penalitățile de întârziere nu se datorează, deoarece

nu au fost respectate dispozițiile art. 61 alin. (3) C. vam., în sensul că nu

s-a făcut nici o înștiințare din care să rezulte obligația reclamantei, la

plata T.V.A.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin

sentința civilă nr. 29/2003, a admis acțiunea, a dispus anularea deciziei nr. 316/2002,

precum și a actelor constatatoare nr. 157 - 175/2002 și în parte, a actelor

constatatoare nr. 176 - 182/2002, exonerând reclamanta, de plata sumei de

31.231.153.935 lei, cu titlul de T.V.A. și majorări de întârziere.

Pârâții au fost obligați în solidar,

la plata sumei de 10.300.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că cele 19 importuri de materiale și utilaje,

efectuate în perioada septembrie - decembrie 1997, au fost finanțate din

aportul în numerar al investitorului străin, această operație fiind o

subrogație reală cu titlu universal între două categorii de valori, în cauză

fiind aplicabile dispozițiile art. 6 pct. B lit. f) din O.G. nr. 3/1992, care

prevăd scutirea de la plata T.V.A.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs, pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, în nume

propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală

Brașov, în numele și pe seama Autorității Naționale a Vămilor București.

I. În motivarea recursului său,

recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a susținut că:

- La data realizării celor 19

importuri, în vigoare era O.G. nr. 24/1997, în raport cu care nu sunt scutite

de T.V.A., bunurile din import, pentru care legislația prevede exceptarea de la

plata taxelor vamale.

- La data subscrierii capitalului

social al investitorului străin, respectiv la 19 decembrie 1996, Legea nr. 35/1991,

în vigoare la acea dată, prevede exceptarea de la plata taxelor vamale, a

importurilor achitate din aportul în numerar la capitalul social.

- majorările de întârziere au fost

calculate în mod corect, conform art. 61 din Legea nr. 141/1997.

II. Recurenta-pârâtă Direcția

Regională Brașov a susținut în motivarea recursului său, că:

- greșit, a dispus instanța,

exonerarea intimatei, de plata majorărilor de întârziere, deoarece acestea au

fost stabilite prin titlurile de creanță nr. 275 - 300/2002, a căror anulare nu

s-a solicitat.

- intimata nu poate beneficia de

scutire de T.V.A., deoarece la data importurilor, dispozițiile art. 12 din

Legea nr. 35/1991, erau abrogate, fiind aplicabile dispozițiile din legea

specială, respectiv O.G. nr. 3/1992.

Deși ambele părți au solicitat ca

probă, efectuarea unei expertize contabile, instanța a omis să se pronunțe

asupra acesteia.

Analizând recursurile formulate,

prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea le va admite, în sensul celor ce se vor arăta:

Instanța de fond a fost învestită cu

soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ, având ca obiect, „anularea

deciziei nr. 316/2002, emisă de Ministerul Finanțelor, anularea în totalitate a

actelor constatatoare nr. 157 - 175/2002 și în parte, a actelor constatatoare nr.

176 - 182/2002”.

Din cuprinsul deciziei contestate,

rezultă că suma contestată de intimatul-reclamant, este de 31.846.198.892 lei,

reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere aferente celor 19 importuri

realizate în perioada septembrie - decembrie 1997.

T.V.A. datorat, a fost stabilit prin

actele constatatoare nr. 157 - 175/2002 și nr. 176 - 182/2002, iar majorările

de întârziere au fost calculate și comunicate aceleiași intimate, prin adresele

nr. 275 - 293/2002 și nr. 294 - 300/2002, devenite titluri executorii.

Cu toate că instanța nu a fost învestită și cu

anularea acestor acte administrative, prin soluția pronunțată, care cuprinde și

exonerarea de la plata majorărilor de întârziere, aceasta practic a desființat

și titlurile executorii, cu a căror anulare nu a fost învestită.

În același timp, deși decizia

contestată privește o sumă totală de 31.844.198.892 lei, instanța, prin

admiterea acțiunii, dispune anularea acesteia, dar cu privire la o altă sumă,

respectiv 31.231.153.935 lei, fără a motiva în vreun fel

care au fost

considerentele și argumentele juridice care au determinat anularea parțială a

actelor constatatoare nr. 176 - 182/2002.

Din acest punct de vedere, instanța

ar fi trebuit să încuviințeze ca probă, efectuarea unei expertize contabile,

proba fiind solicitată de ambele părți și în același timp utilă și concludentă

în cauză.

Curtea apreciază că în raport cu

dispozițiile art. 129 pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., instanța de fond trebuia să

stabilească cu claritate cadrul procesual, actele administrative a căror

anulare se solicită, cuprinsul acestora, iar cu privire la majorările de

întârziere, trebuia să clarifice dacă cuantumul acestora este prevăzut în

actele constatatoare a căror anulare s-a solicitat sau separat, așa cum susțin

recurenții, prin titlurile executorii nr. 275 - 300/2002, cu privire la care

instanța nu a fost învestită.

Totodată, Curtea apreciază că în

cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească dacă

recurenții-pârâți au stabilit în mod legal sau nu, obligația

intimatei-reclamante, la plate T.V.A., pentru cele 19 importuri efectuate în

perioada septembrie - decembrie 1997 și respectiv, a majorărilor de întârziere.

Este evident că instanța de judecată

va fi cea care va stabili cadrul legal aplicabil față de abrogarea succesivă a

unor dispoziții legale, dar cu privire la cuantumul T.V.A. datorat (dacă acesta

se va stabili că este datorat), expertul este cel mai în măsură să stabilească

dacă a fost corect sau nu, calculat.

În consecință, în raport cu cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 și 313 C. proc. civ., cele două

recursuri vor fi admise, sentința, casată și cauza trimisă, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, urmează a fi

avute în vedere cele reținute în considerentele prezentei decizii, precum și

celelalte motive de recurs invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, în numele și pentru Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția

Regională Vamală Brașov, în numele și pe seama Autorității Naționale a Vămilor,

împotriva sentinței civile nr. 29 din 7 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2004.