ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4171/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, la data de 5 iunie 2002, reclamanta SC M.M.

SA Blejoi, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov și Direcția Generală a Vămilor, să se dispună anularea procesului-verbal de control nr. 52 din 2 aprilie 2002, întocmit de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov și a deciziei nr. 324 din 24 mai 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și exonerarea reclamantei de plata sumei de 19.087.780.584 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitelor stabilite prin actele constatatoare nr. 183-220 din 27 martie 2002. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a efectuat operațiuni de import în perioada 28 august 1997 – 11 martie 1998, constând în mașini, utilaje, investiții și diverse elemente de construcție, pentru care a beneficiat de facilități vamale potrivit art. 12 din Legea nr. 35/1991, modificată prin art. 6 din Legea nr. 57/1993, aspecte consemnate în nota de constatare nr. 51 din 13 martie 2002 a Direcției Regionale Vamale Brașov și a beneficiat și de certificatul de investitor nr. 41644 din 19 februarie 1997. S-a mai susținut că ulterior, în baza procesului-verbal de control nr. 52 din 2 aprilie 2002, același organ constatator a stabilit pentru aceleași importuri că societatea în cauză datorează T.V.A., în cuantum de 5.490.566.283 lei și majorări de întârziere la plata T.V.A., în cuantum de 19.087.780.584 lei,

în temeiul prevederilor art. 6 pct. B lit. a) alin. (2) din O.G. nr. 34/1997, însă aceste obligații fiscale sunt datorate, deoarece a achitat în termen de 7 zile, suma de 5.490.566.283 lei cu titlu de T.V.A. și potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, este scutită de plata majorărilor de întârziere calculate pentru plata T.V.A., dacă suma stabilită cu titlu de T.V.A., a fost achitată în termen de 7 zile de la data stabilirii sumei.

Reclamanta a mai arătat că art. 164 din Legea nr. 141/1997 prevede că în caz de neachitare a datoriilor vamale la scadență, autoritatea vamală va folosi toate mijloacele de executare silită, încasând și majorările de întârziere prevăzute de lege și că prin datorie vamală, în concepția legii, potrivit art. 3 lit. i) din Legea nr. 141/1997, se înțelege suma reprezentând T.V.A., pe care reclamanta a achitat-o în termenul stipulat de art. 61 pct. 3 al Legii nr. 141/1997, astfel că nu datorează majorările de întârziere. Prin sentința civilă nr. 119 din 9 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.M.

SA Blejoi, a anulat în parte procesul-verbal de control nr. 52 din 2 aprilie 2002, întocmit de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov și decizia nr. 324 din 24 mai 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, a exonerat reclamanta de plata sumei de 19.087.780.584 lei reprezentând majorări de întârziere și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență, că reclamanta s-a încadrat în termenul stipulat de art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 și este scutită de plata majorărilor de întârziere calculate pentru plata T.V.A., aceste majorări de întârziere nefiind datorate, pentru că societatea a achitat T.V.A.

în termenul prevăzut de dispozițiile legale analizate mai sus, astfel că în mod greșit, organul de control a stabilit în sarcina acesteia, plata de majorări de întârziere, în sumă de 19.087.780.584 lei și greșit Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia atacată, a respins contestația formulată de reclamantă. Împotriva sentinței civile sus-menționate au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Publice, precum și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor.

În motivarea recursurilor s-a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut din eroare că sumele neachitate de societatea reclamantă, care au atras obligarea acesteia la plata majorărilor de întârziere, ar reprezenta diferențe de taxe vamale și nu diferențe de drepturi vamale, așa cum este cazul în speță și astfel cum sunt acestea definite de art. 3 lit. i) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului și a normelor juridice incidente în cauză se constată că recursurile sunt întemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. Se reține că pentru operațiunile de import efectuate de către SC M.M. SA, operațiuni supuse controlului, în urma căruia a fost încheiat procesul-verbal nr. 52 din 2 aprilie 2002, societatea în cauză a solicitat acordarea de facilități vamale, care i-au fost acordate potrivit art. 12 din Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine.

Pentru operațiunile respective, societatea era îndreptățită să fie exceptată la plata taxelor vamale potrivit prevederilor art. 12 din Legea nr. 35/1991, republicată, privind regimul investițiilor străine, având certificatul de investitor nr. 41644 din 19 februarie 1997. În ceea ce privește, însă, T.V.A., aceasta era datorată în temeiul prevederilor art. 6 pct. B lit. a) alin. (2) din O.G. nr. 34/1997, privind completarea și modificarea unor reglementări referitoare la T.V.A. Se mai reține că pentru un număr de 6 operațiuni de import, din totalul de 44, au fost întocmite actele constatatoare nr. 361 din 15 mai 2000, nr. 364 din 16 mai 2000, nr. 378 din 17 mai 2000, nr. 379 din 17 mai 2000, nr. 380 din 17 mai 2000 și nr. 381 din 17 mai 2000, pentru recuperarea T.V.A.

aferentă bunurilor importate cu declarațiile vamale aferente. Pentru restul de 38 operațiuni de import, organele vamale au întocmit pentru recuperarea drepturilor vamale reprezentând T.V.A., actele constatatoare nr. 183–220 din 27 martie 2002, în sumă totală de 5.490.566.283 lei, iar majorările de întârziere aferente, în sumă totală de 19.087.780.584 lei, au fost comunicate societății cu adresele nr. 301-338 din 27 martie 2002. Majorările de întârziere, în sumă de 19.087.780.584 lei, ce fac obiectul contestației, sunt aferente T.V.A. datorată în vamă, în sumă de 5.490.566.283 lei, stabilită de organul de control prin actele constatatoare nr. 183-220 din 27 martie 2002. Majorările de întârziere, întâlnite ca atare în legislația financiar-fiscală, reprezintă sume datorate bugetului de stat, prejudiciat prin neplata în termen a obligațiilor de către contribuabili.

Aplicarea de majorări de întârziere pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale către bugetul de stat, reprezintă o măsură sancționatorie și în același timp, preventivă, instituită prin legea fiscală, în mod expres împotriva contribuabilului care nu își virează la timp datoriile rezultate din impozite, taxe și contribuții. Potrivit art. 61 alin. (5) din Legea nr. 141/1997, „diferențele în plus sau în minus privind alte drepturi de import se soluționează potrivit normelor ce reglementează acestei drepturi”. Noțiunea de drept vamal la import este definită la art. 3 lit. i) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, care prevede: „drepturi de import – taxele vamale, T.V.A., accizele și orice alte sume care se cuvin statului, la importul de mărfuri”.

În temeiul prevederilor art. 61 alin. (5) din Legea nr. 141/1997 și a principiului de drept, conform căruia legea specială derogă de la legea generală, majorările de întârziere aferente T.V.A., sunt datorate în temeiul O.G. nr. 3/1992, republicată, care la art. 11(a) precizează: „Pentru operațiunile prevăzute mai jos, obligația plății T.V.A. ia naștere la data înregistrării declarației vamale, în cazul importurilor de bunuri sau la data recepției de către beneficiari, pentru serviciile din import...”. Art. 34 din același act normativ precizează: „Pentru neplata integrală sau a unei diferențe din T.V.A. în termenul stabilit, cota majorării de întârziere aplicată este cea prevăzută în legislația referitoare la calculul și plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor”.

În ceea ce privește calculul majorărilor de întârziere, acesta se face din ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului legal de plată și până în ziua plății inclusiv. Având în vedere că stabilirea majorărilor de întârziere reprezintă o măsură accesorie în raport cu debitul, măsura dispusă de organul de control privind obligarea societății reclamante la plata majorărilor de întârziere, în sumă de 19.087.780.584, lei este legală, situație în care recursurile declarate în cauză urmează să fie admise, cu consecința casării sentinței atacate și respingerii acțiunii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Publice, precum și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 119 din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de SC M.M. S.A. Blejoi. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2003.