ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 413/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamanta SC S. SRL a chemat în

judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Vămilor

București, Direcția Regională Vamală Brașov și Direcția Generală a Finanțelor

Publice și Controlului Financiar de Stat Brașov, pentru ca instanța, prin

sentința ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 46/2001, precum și

a actelor constatatoare nr. 2152 și nr. 2151 din 26 octombrie 2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că pentru cele două autoturisme achiziționate în leasing, a obținut

regim de admitere temporară până la data de 29octombrie 2000 și că această dată

a fost depășită, pentru că nu a primit în timp util de la furnizor, factura cu

valoarea reziduală, pentru a putea solicita importul celor două autoturisme. Se

mai arată în acțiune că în mod greșit s-a făcut calculul taxelor vamale,

neluându-se în considerare dispozițiile art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 51/1997.

Curtea de Apel Brașov, prin sentința

civilă nr. 203/2001, a admis în parte acțiunea, în sensul că a dispus anularea

în parte a deciziei nr. 46/2001 și a actelor constatatoare nr. 2151-2152/2000,

exonerând-o pe reclamantă de plata sumelor de 110.850.741 lei și respectiv,

114.331.991 lei. S-a menținut obligarea reclamantei la plata sumelor de

60.271.524 lei și respectiv, 61.174.766 lei, reprezentând taxe aferente

impozitului și majorări de întârziere calculate până la 1 octombrie 2001.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovezi din care rezultă că

furnizorul a trimis abia la 16 noiembrie 2000, factura cu valoarea reziduală,

ceea ce a pus-o în imposibilitatea de a-și exercita dreptul de opțiune cu

privire la regimul vamal, fiindu-i astfel incidente, dispozițiile art. 27 alin.

(3) din O.G. nr. 51/1997.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs recurenta SC S. SRL Brașov și pârâta Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor

București.

În ceea ce privește recursul

declarat de recurenta-reclamantă SC S. SRL, Curtea urmează a constata că acesta

nu a fost legal timbrat și nici motivat în termen. Așa fiind, și în raport cu

dispozițiile art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997, satisfacerea taxei de timbru

având prioritate, recursul se va anula ca netimbrat.

În motivarea recursului formulat de

recurenta-pârâtă Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov, s-a susținut

că bunurile ce fac obiectul actelor constatatoare nr. 2151-2152/2000, au fost

introduse în țară, în regimul suspensiv de admitere temporară și că termenul

limită de încheiere a operațiunii vamale suspensive a fost stabilit la 19

octombrie 2001, termen în care intimata nu a solicitat plasarea bunurilor sub

un alt regim sau destinație vamală, procedându-se la încheierea din oficiu a

regimului vamal.

Recurenta arată că în această

situație, taxele vamale și alte drepturi de import se determină pe baza

elementară de taxare, în vigoare la data înregistrării declarației vamale,

pentru acordarea regimului suspensiv.

Analizând recursul prin prisma

motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art.304-304

1

C.

proc. civ., Curtea îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Bunurile importate ce fac obiectul actelor constatatoare nr.

2151 și nr. 2152 din 26 octombrie 2000, respectiv două autoturisme, au fost

achiziționate de intimata SC S. SRL, în leasing și au fost introduse în țară,

în regim de admitere temporară, în baza autorizației de admitere temporară nr.

12011/1999, în care se stipula că termenul limită de încheiere a operațiunii

suspensive, era 19 octombrie 2000.

Acest termen a fost depășit de

intimată, în sensul că aceasta nu a solicitat încheierea operațiunii, ca urmare

a faptului că furnizorul a trimis abia la 16 noiembrie 2000, factura cu valoarea

reziduală, împrejurare ce rezultă din actele depuse la dosar.

Așa fiind, în mod corect instanța a

reținut că în cauză devin incidente, dispozițiile art. 27 alin. (3) din O.G.

nr. 51/1997, republicată, în ceea ce privește calculul taxelor vamale datorate.

Astfel, potrivit textului de lege

mai sus invocat, „în cazul în care utilizatorul, din vina societății de leasing

sau a furnizorului, nu și-a exercitat dreptul de opțiune prevăzut în contract,

privind prelungirea contractului de leasing sau achiziția bunului, utilizatorul

este obligat să plătească taxele vamale la valoarea reziduală a bunului, care

nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului”.

Ori, așa cum s-a arătat, intimata a

fost în imposibilitate de a-și exercita dreptul de opțiune, din vina

furnizorului, iar bunurile nu au fost restituite, situație în care la

închiderea din oficiu a operațiunii vamale temporare, organele vamale trebuiau

să calculeze taxele vamale datorate, în raport cu dispozițiile art. 27 alin.

(3) din O.G. nr. 51/1997.

În consecință, în raport cu cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat, soluția pronunțată fiind în deplină concordanță cu

dispozițiile legale aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de

reclamanta SC S. SRL Brașov, împotriva sentinței civile nr. 203/F din 2

octombrie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Brașov, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2003.