ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2124/2007

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamanta SC B.U.R. SA Reghin a

solicitat Instanței, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., să dispună anularea

Deciziei nr. 316 din 20 mai 2002 emisă de M.F.P. – Direcția generală de

soluționare contestațiilor, anularea în totalitate a actelor constatatoare din

27 martie 2002 întocmite de D.R.V.B. – S.S.L.F.V. și exonerarea de la plata

sumei de 31.231.153.935 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că SC B.M.C. SA, care a fost absorbită de reclamantă, se

bucura de scutire de T.V.A., întrucât la majorarea capitalului său social a

participat o societate străină, B.H.L. din S.U.A., cu aport în numerar,

8.000.000 dolari S.U.A., fiind înregistrată ca instituție străină la A.R.D. la 13 decembrie 1996 și că bunurile importate au fost achitate din acest aport,

acestea devenind, prin subrogație reală, parte a capitalului social, fiind

astfel scutite de la plata T.V.A., potrivit art. 6 din O.G. nr. 3/1992, astfel

că nu sunt datorate nici penalitățile de întârziere, întrucât societatea nu a

fost încunoștințată despre această obligație de plată, conform art. 61 alin.

(3) C. vam.

Prin sentința nr. 29/2003,

Curtea de Apel Târgu Mureș a admis acțiunea și a dispus anularea Deciziei nr.

316/2002, precum și actele constatatoare, exonerând reclamanta de la plata

sumei datorate.

Prin Decizia nr. 7030 din 21

septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de D.G.F.P.M. și D.R.V.B.,

a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei Instanțe,

reținând, în esență, că, deși Instanța nu a fost investită cu anularea

adreselor, devenite titluri executorii, exonerarea de la plata majorărilor de

întârziere, cuprinde practic și desființarea implicită a acestor titluri

executorii. Totodată, s-a reținut că Instanța de Fond a dispus anularea sumei

de 31.231.153.935 lei, fără a indica argumentele pentru care a procedat în

acest fel și că Instanța trebuia să stabilească clar cadrul procesual, obiectul

acțiunii, iar cu privire la majorările de întârziere trebuia să clarifice dacă

cuantumul acestora este prevăzut în actele constatatoare a căror anulare s-a

solicitat sau, separat, după cum susțin recurenții, prin titlurile executorii.

A mai apreciat Înalta Curte că se impune efectuarea unei expertize contabile.

Rejudecând cauza în fond,

prin sentința civilă nr. 116 din 29 septembrie 2006, Curtea de Apel

Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins

acțiunea reclamantei SC B.U.R. SA, formulată în contradictoriu cu pârâții

M.F.P. – Direcția generală de soluționare a contestațiilor și D.R.V.B.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi

arătate în continuare.

Potrivit procesului - verbal

al adunării generale extraordinare a acționarilor SC B.M.C. SA din 27 august

1996, s-a hotărât majorarea capitalului social prin emiterea a 200.000 acțiuni

nominative, de la 15.384.153.060 lei la 23.547.153.060 lei, reprezentând

576.924 acțiuni nominative la valoarea de câte 40.815 lei fiecare, prin

participarea la această majorare a investitorului străin B.H.L. din S.U.A.,

care astfel a devenit acționar al societății și, implicit beneficiarul a 80.000

de acțiuni nominative, prin cesiune.

În raport cu prevederile

art. 1 lit. b) din Legea nr. 35/1991 aportul societății străine este o

investiție străină, însă, în privința facilităților de care ar trebui să

beneficieze reclamanta sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din aceeași lege.

În acest sens, Instanța a făcut

distincție între perioadele în care societatea a realizat importuri, reținând

că importurile realizate în perioada 11 septembrie – 31 decembrie 1997 intră

sub incidența art. 6 din O.G. nr. 3/1992, modificat prin O.G. nr. 34/1997 și nu

se bucură de scutire de la plata T.V.A. În privința importurilor realizate în

perioada 23 decembrie 1998 – 22 ianuarie 2001, a reținut Curtea de Apel, că nici acestea nu sunt scutite de la plata T.V.A., așa cum rezultă

din interpretarea prevederilor O.G. nr. 92/1997 și ale Normelor metodologice de

aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 94/1998, ale art. 12 din Legea nr.

35/1991, ale O.U.G. nr. 31/1997 și ale O.U.G. nr. 17/2000.

În concluzie, Instanța a

reținut că actele atacate, emise de M.F.P. – Direcția generală de soluționare a

contestațiilor și de D.R.V.B. sunt legale.

În ceea ce privește

cuantumul sumelor datorate, în raport cu concluziile raportului de expertiză

care au reținut sume mai mari decât cele stabilite de organele fiscale, Curtea

de Apel a apreciat că nu se poate înrăutăți situația reclamantei.

A mai reținut Instanța că,

întrucât reclamanta nu a înțeles să solicite și anularea actelor constatatoare din

27 martie 2002, prin care au fost stabilite majorări de întârziere în sarcina

societății, nu se poate pronunța asupra acestora.

Împotriva sentinței civile

nr. 116 din 29 septembrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială

și de contencios administrativ, a declarat recurs SC B.U.R. SA, criticând-o

pentru aplicarea greșită a legii, întrucât în urma subrogației reale cu titlu

universal ce a avut loc cu ocazia achitării importurilor efectuate, intră

sumele de bani cu care s-a plătit contravaloarea bunurilor importate, bunurile

ce au devenit parte din capitalul social al SC B.M.C. SA.

Susține recurenta că această

operațiune este o subrogație cu titlu universal între două categorii de valori,

astfel că se impune scutirea de plata T.V.A. în temeiul art. 6 pct. B, lit. f)

din O.G. nr. 3/1992 modificat prin art. 1 al O.G. nr. 34/1997 coroborat cu art.

6 pct. A, lit. k)

7

din O.G. nr. 3/1992, motiv pentru care în mod

eronat printr-o interpretare greșită a legii, Instanța de judecată a considerat

că aceste bunuri nu privesc bunuri aduse ca aport la capitalul social.

Nefiind datorată plata T.V.A.,

nici penalitățile de întârziere nu au temei legal.

Utilajele importate fiind

scutite și nu exceptate de la plata taxelor vamale nu se încadrează în

restricția impusă de prevederile O.G. nr. 34/1997 astfel că pentru cele 18

importuri nu s-ar datora T.V.A.

În ceea ce privește cel

de-al nouăsprezecelea import, nu se datora T.V.A. întrucât era exceptat de la

plata taxelor vamale și de la T.V.A. prin apariția O.G. nr. 92/1997, conform

dispozițiilor art. 25, pct. D lit. b) din O.G. nr. 3/1992 republicată,

coroborate cu art. 61 alin. (3) și alin. (5) C. vam., în situația în care

organul de control ar fi considerat incorectă încadrarea inițială în regimul

tarifar, ar fi trebuit să comunice acest fapt prin adresă oficială, iar

societatea avea obligația de a achita T.V.A. în termen de 7 zile de la

comunicare.

În mod greșit s-a reținut că

reclamanta nu a solicitat și anularea actelor de constatare 27 martie 2002 și

din 27 februarie 2002, cerere ce a fost formulată prin precizarea la acțiune.

În recurs, intimatele D.R.V.B.,

D.G.F.P.M. care au solicitat respingerea recursului, întrucât organul de

control și Instanța de Fond au interpretat și aplicat corect prevederile

legale, având în vedere că importurile au fost achitate din aportul în numerar

al investitorului străin și deși erau exceptate de la plata taxelor vamale, nu

erau scutite și de plata T.V.A. - ului. În ceea ce privește calculul

majorărilor de întârziere, acestea au fost stabilite pentru că obligația plății

T.V.A. a luat naștere de la data prevăzută de art. 11 din O.G. nr. 3/1992,

fiind o măsură accesorie în raport cu debitul. Deoarece în sarcina societății a

fost stabilit ca datorat debit de natura T.V.A., recurenta datorează și

majorări de întârziere aferente.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., se constată următoarele:

Motivul de recurs ce vizează

incidența scutirilor de plata T.V.A. prin efectul subrogației reale nu poate fi

reținut întrucât importurile efectuate în perioada 11 septembrie – 31 decembrie

1997 nu privesc bunuri aduse ca aport la capitalul social.

Aceste importuri erau supuse

regimului juridic prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 3/1992 modificat prin O.G.

nr. 34/1997, respectiv nu se bucurau de scutire de plata T.V.A.

Astfel, potrivit procesului -

verbal al adunării generale extraordinare a acțiunilor SC B.M.C. SA din 27

august 2006 a intervenit majorarea capitalului social prin participarea la

această majorare a investitorului străin B.H.L. din S.U.A., care a devenit

acționarul societății cu 80.000 acțiuni nominative prin cesiune. În ședința

A.G.A. din această dată nu s-a luat o hotărâre de efectuare a importurilor de

bunuri din aportul în numerar al investitorului străin.

În cauză, nu se aplică

prevederile art. 6 pct. B. lit. f) din O.G. nr. 3/1992, cum susține recurenta,

întrucât este vorba de un aport în numerar la capitalul social din care au fost

achitate bunurile importate.

Astfel nu se confundă

operațiunea de import de bunuri achitate din aportul în numerar la capitalul

social cu aportul în natură pentru constituirea sau majorarea capitalului

social.

Operațiunile de

achiziționare a unor bunuri ce vor intra în capitalul social al societății

comerciale intră în sfera de aplicare a T.V.A.

În ce privește importul

efectuat în perioada 23 decembrie 1998 – 22 ianuarie 2001, în mod corect prima Instanță

a avut în vedere că prin H.G. nr. 94/1998 s-a admis modificările art. 15 din

O.U.G. nr. 32/1997, iar facilitățile în derulare sunt cele prevăzute de art. 12

din Legea nr. 35/1991 pentru aportul de capital străin în numerar pentru

capitalul subscris până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 31/1997. În raport

de aceste prevederi, recurenta nu beneficia de regimul juridic al scutirii de

plata T.V.A.

Majorările de întârziere

stabilite în baza art. 34 din O.G. nr. 3/1992 reprezintă măsura accesorie

datorată pentru „neplata integrală sau a unei diferențe din T.V.A. în termenul

stabilit”.

În raport de prevederile

art. 141 pct. 2 și art. 158 din Legea nr. 141/1997, debitorul datoriei vamale

este titularul declarației vamale acceptate și înregistrate, iar obligația

privind plata datoriei vamale revine titularului de operațiune.

S-a reținut în sarcina

recurentei că nu a respectat prevederile pct. 3 art. 25 lit. b) din O.G. nr.

34/1997, pentru a calcula și achita T.V.A. aferent bunurilor din import

definitiv la organul vamal.

În conformitate cu art. 34

din O.G. nr. 3/1992 recurenta datorează majorări de întârziere conform titlului

de creanță prin care s-a constatat și individualizat suma de plată, iar calculul

majorărilor de întârziere se face din ziua imediat următoare expirării

termenului legal de plată, conform art. 141 din Legea nr. 141/1997 și art. 11

lit. a) din O.G. nr. 3/1992.

La dosar s-au depus actele

de schimbare a denumirii societății recurente în SC H.R. SA, din 19 martie

2007, înregistrate la O.R.C. din 22 martie 2007.

Pentru aceste considerente,

criticile de nelegalitate formulate de recurentă conform art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., sunt neîntemeiate și în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC B.U.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 116 din 29 septembrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2007.