ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2124/2007

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta SC B.U.R. SA Reghin a solicitat Instanței, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., să dispună anularea Deciziei nr. 316 din 20 mai 2002 emisă de M.F.P. – Direcția generală de soluționare contestațiilor, anularea în totalitate a actelor constatatoare din 27 martie 2002 întocmite de D.R.V.B. – S.S.L.F.V. și exonerarea de la plata sumei de 31.231.153.935 lei. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că SC B.M.C. SA, care a fost absorbită de reclamantă, se bucura de scutire de T.V.A., întrucât la majorarea capitalului său social a participat o societate străină, B.H.L. din S.U.A., cu aport în numerar, 8.000.000 dolari S.U.A., fiind înregistrată ca instituție străină la A.R.D.

la 13 decembrie 1996 și că bunurile importate au fost achitate din acest aport, acestea devenind, prin subrogație reală, parte a capitalului social, fiind astfel scutite de la plata T.V.A., potrivit art. 6 din O.G. nr. 3/1992, astfel că nu sunt datorate nici penalitățile de întârziere, întrucât societatea nu a fost încunoștințată despre această obligație de plată, conform art. 61 alin. (3) C. vam. Prin sentința nr. 29/2003, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis acțiunea și a dispus anularea Deciziei nr. 316/2002, precum și actele constatatoare, exonerând reclamanta de la plata sumei datorate. Prin Decizia nr. 7030 din 21 septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de D.G.F.P.M.

și D.R.V.B., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei Instanțe, reținând, în esență, că, deși Instanța nu a fost investită cu anularea adreselor, devenite titluri executorii, exonerarea de la plata majorărilor de întârziere, cuprinde practic și desființarea implicită a acestor titluri executorii. Totodată, s-a reținut că Instanța de Fond a dispus anularea sumei de 31.231.153.935 lei, fără a indica argumentele pentru care a procedat în acest fel și că Instanța trebuia să stabilească clar cadrul procesual, obiectul acțiunii, iar cu privire la majorările de întârziere trebuia să clarifice dacă cuantumul acestora este prevăzut în actele constatatoare a căror anulare s-a solicitat sau, separat, după cum susțin recurenții, prin titlurile executorii.

A mai apreciat Înalta Curte că se impune efectuarea unei expertize contabile. Rejudecând cauza în fond, prin sentința civilă nr. 116 din 29 septembrie 2006, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei SC B.U.R. SA, formulată în contradictoriu cu pârâții M.F.P. – Direcția generală de soluționare a contestațiilor și D.R.V.B. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit procesului - verbal al adunării generale extraordinare a acționarilor SC B.M.C. SA din 27 august 1996, s-a hotărât majorarea capitalului social prin emiterea a 200.000 acțiuni nominative, de la 15.384.153.060 lei la 23.547.153.060 lei, reprezentând 576.924 acțiuni nominative la valoarea de câte 40.815 lei fiecare, prin participarea la această majorare a investitorului străin B.H.L.

din S.U.A., care astfel a devenit acționar al societății și, implicit beneficiarul a 80.000 de acțiuni nominative, prin cesiune. În raport cu prevederile art. 1 lit. b) din Legea nr. 35/1991 aportul societății străine este o investiție străină, însă, în privința facilităților de care ar trebui să beneficieze reclamanta sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din aceeași lege. În acest sens, Instanța a făcut distincție între perioadele în care societatea a realizat importuri, reținând că importurile realizate în perioada 11 septembrie – 31 decembrie 1997 intră sub incidența art. 6 din O.G. nr. 3/1992, modificat prin O.G. nr. 34/1997 și nu se bucură de scutire de la plata T.V.A. În privința importurilor realizate în perioada 23 decembrie 1998 – 22 ianuarie 2001, a reținut Curtea de Apel, că nici acestea nu sunt scutite de la plata T.V.A., așa cum rezultă din interpretarea prevederilor O.G.

nr. 92/1997 și ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 94/1998, ale art. 12 din Legea nr. 35/1991, ale O.U.G. nr. 31/1997 și ale O.U.G. nr. 17/2000. În concluzie, Instanța a reținut că actele atacate, emise de M.F.P. – Direcția generală de soluționare a contestațiilor și de D.R.V.B. sunt legale. În ceea ce privește cuantumul sumelor datorate, în raport cu concluziile raportului de expertiză care au reținut sume mai mari decât cele stabilite de organele fiscale, Curtea de Apel a apreciat că nu se poate înrăutăți situația reclamantei. A mai reținut Instanța că, întrucât reclamanta nu a înțeles să solicite și anularea actelor constatatoare din 27 martie 2002, prin care au fost stabilite majorări de întârziere în sarcina societății, nu se poate pronunța asupra acestora.

Împotriva sentinței civile nr. 116 din 29 septembrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs SC B.U.R. SA, criticând-o pentru aplicarea greșită a legii, întrucât în urma subrogației reale cu titlu universal ce a avut loc cu ocazia achitării importurilor efectuate, intră sumele de bani cu care s-a plătit contravaloarea bunurilor importate, bunurile ce au devenit parte din capitalul social al SC B.M.C. SA. Susține recurenta că această operațiune este o subrogație cu titlu universal între două categorii de valori, astfel că se impune scutirea de plata T.V.A. în temeiul art. 6 pct. B, lit. f) din O.G. nr. 3/1992 modificat prin art. 1 al O.G.

nr. 34/1997 coroborat cu art. 6 pct. A, lit. k) 7 din O.G. nr. 3/1992, motiv pentru care în mod eronat printr-o interpretare greșită a legii, Instanța de judecată a considerat că aceste bunuri nu privesc bunuri aduse ca aport la capitalul social. Nefiind datorată plata T.V.A., nici penalitățile de întârziere nu au temei legal. Utilajele importate fiind scutite și nu exceptate de la plata taxelor vamale nu se încadrează în restricția impusă de prevederile O.G. nr. 34/1997 astfel că pentru cele 18 importuri nu s-ar datora T.V.A. În ceea ce privește cel de-al nouăsprezecelea import, nu se datora T.V.A. întrucât era exceptat de la plata taxelor vamale și de la T.V.A. prin apariția O.G. nr. 92/1997, conform dispozițiilor art. 25, pct. D lit. b) din O.G.

nr. 3/1992 republicată, coroborate cu art. 61 alin. (3) și alin. (5) C. vam., în situația în care organul de control ar fi considerat incorectă încadrarea inițială în regimul tarifar, ar fi trebuit să comunice acest fapt prin adresă oficială, iar societatea avea obligația de a achita T.V.A. în termen de 7 zile de la comunicare. În mod greșit s-a reținut că reclamanta nu a solicitat și anularea actelor de constatare 27 martie 2002 și din 27 februarie 2002, cerere ce a fost formulată prin precizarea la acțiune. În recurs, intimatele D.R.V.B., D.G.F.P.M. care au solicitat respingerea recursului, întrucât organul de control și Instanța de Fond au interpretat și aplicat corect prevederile legale, având în vedere că importurile au fost achitate din aportul în numerar al investitorului străin și deși erau exceptate de la plata taxelor vamale, nu erau scutite și de plata T.V.A.

- ului. În ceea ce privește calculul majorărilor de întârziere, acestea au fost stabilite pentru că obligația plății T.V.A. a luat naștere de la data prevăzută de art. 11 din O.G. nr. 3/1992, fiind o măsură accesorie în raport cu debitul. Deoarece în sarcina societății a fost stabilit ca datorat debit de natura T.V.A., recurenta datorează și majorări de întârziere aferente. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., se constată următoarele: Motivul de recurs ce vizează incidența scutirilor de plata T.V.A. prin efectul subrogației reale nu poate fi reținut întrucât importurile efectuate în perioada 11 septembrie – 31 decembrie 1997 nu privesc bunuri aduse ca aport la capitalul social.

Aceste importuri erau supuse regimului juridic prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 3/1992 modificat prin O.G. nr. 34/1997, respectiv nu se bucurau de scutire de plata T.V.A. Astfel, potrivit procesului - verbal al adunării generale extraordinare a acțiunilor SC B.M.C. SA din 27 august 2006 a intervenit majorarea capitalului social prin participarea la această majorare a investitorului străin B.H.L. din S.U.A., care a devenit acționarul societății cu 80.000 acțiuni nominative prin cesiune. În ședința A.G.A. din această dată nu s-a luat o hotărâre de efectuare a importurilor de bunuri din aportul în numerar al investitorului străin. În cauză, nu se aplică prevederile art. 6 pct. B. lit. f) din O.G.

nr. 3/1992, cum susține recurenta, întrucât este vorba de un aport în numerar la capitalul social din care au fost achitate bunurile importate. Astfel nu se confundă operațiunea de import de bunuri achitate din aportul în numerar la capitalul social cu aportul în natură pentru constituirea sau majorarea capitalului social. Operațiunile de achiziționare a unor bunuri ce vor intra în capitalul social al societății comerciale intră în sfera de aplicare a T.V.A. În ce privește importul efectuat în perioada 23 decembrie 1998 – 22 ianuarie 2001, în mod corect prima Instanță a avut în vedere că prin H.G. nr. 94/1998 s-a admis modificările art. 15 din O.U.G. nr. 32/1997, iar facilitățile în derulare sunt cele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 35/1991 pentru aportul de capital străin în numerar pentru capitalul subscris până la intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 31/1997. În raport de aceste prevederi, recurenta nu beneficia de regimul juridic al scutirii de plata T.V.A. Majorările de întârziere stabilite în baza art. 34 din O.G. nr. 3/1992 reprezintă măsura accesorie datorată pentru „neplata integrală sau a unei diferențe din T.V.A. în termenul stabilit”. În raport de prevederile art. 141 pct. 2 și art. 158 din Legea nr. 141/1997, debitorul datoriei vamale este titularul declarației vamale acceptate și înregistrate, iar obligația privind plata datoriei vamale revine titularului de operațiune. S-a reținut în sarcina recurentei că nu a respectat prevederile pct. 3 art. 25 lit. b) din O.G. nr. 34/1997, pentru a calcula și achita T.V.A. aferent bunurilor din import definitiv la organul vamal.

În conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 3/1992 recurenta datorează majorări de întârziere conform titlului de creanță prin care s-a constatat și individualizat suma de plată, iar calculul majorărilor de întârziere se face din ziua imediat următoare expirării termenului legal de plată, conform art. 141 din Legea nr. 141/1997 și art. 11 lit. a) din O.G. nr. 3/1992. La dosar s-au depus actele de schimbare a denumirii societății recurente în SC H.R. SA, din 19 martie 2007, înregistrate la O.R.C. din 22 martie 2007. Pentru aceste considerente, criticile de nelegalitate formulate de recurentă conform art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., sunt neîntemeiate și în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B.U.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 116 din 29 septembrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2007.