ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3860/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 178 din 31 mai 2001, a admis

în parte acțiunea formulată de SC B.C. SRL Cluj Napoca, a anulat parțial

decizia nr. 9 din 19 februarie 2001, hotărârea nr. 114 din 12 decembrie 2000 și

procesul-verbal nr. 10112 din 20 noiembrie 2000 emise de Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Cluj și Administrația Finanțelor Publice a

municipiului Cluj, cu privire la suma de 75.365.910 lei T.V.A. suplimentar și

94.876.165 lei majorări de întârziere aferente; a exonerat reclamanta de plata

acestor sume.

S-a reținut că reclamanta

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 17 pct. B lit. i) din O.G. nr.

17/2000, respectiv pct. B. 9.20 lit. b) din H.G. nr. 401/2000, privind T.V.A.,

în sensul că serviciile prestate de contribuabilii înregistrați ca plătitori de

T.V.A., contactate cu beneficiarii cu sediul sau domiciliul în străinătate și a

căror contravaloare a fost inclusă în valoarea în vamă, aferentă bunurilor din

import, deoarece valoarea serviciilor prestate de reclamantă, munca încorporată

în produsele exportate firmei din Ungaria a fost inclusă în construcțiile

metalice asamblate și importate în România de firmele OMV și SHELL; aceste din

urmă firme, au achitat statului cu ocazia importului taxele datorate, astfel că

s-ar realiza o dublă impozitare în condițiile în care și reclamanta ar fi

obligată la plata T.V.A., pentru serviciul prestat și încorporate în bunul

importat în țară.

Prin urmare, s-a înlăturat

dispoziția referitoare la plata T.V.A. și a majorărilor de întârziere.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 1169 din 26 martie 2002,

în recursul reclamantei și a pârâtelor, a casat cu trimitere cauza, în scopul

administrării de dovezi, inclusiv a unei expertize de specialitate, care să

stabilească dacă exportul a inclus în valoarea totală a facturii și valoarea

prestării serviciului de montare în scopul stabilirii dacă reclamanta

beneficiază sau nu de cota 0 de T.V.A.

Rejudecând cauza, după casare,

Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă

nr. 519 din 21 noiembrie 2002, a admis acțiunea; a anulat actele administrative

atacate și a înlăturat obligarea reclamantei la plata sumelor de 75.365.910 lei

T.V.A., 94.876.165 lei majorări de întârziere și 32.078.727 lei majorări de

întârziere.

Pe baza raportului de expertiză

tehnico-contabile, efectuată în cauză după casare, s-a reținut că valoarea în

vamă a bunurilor importate de OMV și SHELL România conține elemente referitoare

la prețul total al materialelor, costuri aferente manoperei executate în

străinătate și transport.

În privința costurilor aferente

manoperei executate în străinătate, s-a reținut că acestea includ valoarea

tuturor prestațiilor de serviciu efectuate de diverși executanți și ocazionate

de punerea în funcțiune a clădirilor importate pentru stații de depozitare și

comercializare a produselor petroliere OMV și SHELL; din această valoare

totală, reclamantei îi revine o cotă parte compusă din valoarea lucrărilor de

montaj, copertine, de spații de depozitare și comercializare, de lucrări de

reparații în perioada de garanție.

Cu privire la acest aspect, s-a

conchis că valoarea prestațiilor de servicii executate de reclamantă, includ și

valoarea în vamă a bunurilor importate, fiind întrunite cerințele pentru

aplicarea cotei 0 de T.V.A., pre văzute de O.G. nr. 17/2000.

Referitor la majorările de

întârziere, în sumă de 32.078.727 lei, s-a reținut că reclamanta a criticat

acest aspect atât în procedura administrativ jurisdicțională, cât și prin

acțiune, astfel că acțiunea este întemeiată în totalitate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, în

nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Cluj Napoca,

pentru nelegalitatea și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Întâi, se susține că în mod greșit

au fost anulate actele administrative, pentru suma de 75.365.910 lei,

reprezentând T.V.A. de plată identificat suplimentar și, respectiv, 94.876.165,

reprezentând majorări T.V.A., aferente T.V.A. identificat suplimentar, întrucât

cota 0 T.V.A., aplicată în cazul prestărilor de servicii efectuate conform

contractului încheiat cu partenerul străin SC M.G. SRL Ungaria, nu se încadrează

în prevederile O.G. nr. 3/1992, republicată și nici ale O.U.G. nr. 17/2000,

deoarece aceste prestări de servicii (asamblarea stațiilor de depozitare și

comercializare a produselor OMV și SHELL) s-au efectuat pe teritoriul României;

or, conform O.G. nr. 3/1992 și O.U.G. nr. 17/2000 Cap. III, precum și Normelor

metodologice aprobate prin H.G. nr. 401/2000 pct. 3, aceste prestări de

servicii se supun T.V.A.

În al doilea rând, se pretinde că

suma de 32.078.727 lei, reprezintă majorări aferente unui debit, constând în

T.V.A., provenind din anul 1999, debit achitat de reclamantă, dar cu

întârziere, astfel că și în privința acestei sume au fost greșit anulate actele

administrative.

Recursul este fondat.

În adevăr, reclamanta nu beneficiază

de cota 0 T.V.A., pentru prestările de servicii, efectuate în baza contractului

de subantrepriză, încheiat cu partenerul străin SC M.G. SRL Ungaria, constând

în lucrări de construcții montaj la stațiile OMV și SHELL din România,

întrucât, în cauză, sunt incidente prevederile art. 17 lit. a) și art. 4 alin.

(3) din O.G. nr. 17/2000, potrivit cărora în România se aplică cota de 19%

T.V.A., pentru operațiunile de prestări servicii, iar prestările de servicii

sunt impozabile în România, când locul prestării se consideră a fi România, în

conformitate cu criteriile de teritorialitate stabilite prin normele de

aplicare ale ordonanței.

Potrivit Normelor de aplicare,

aprobate prin H.G. nr. 401/2000 – Cap. III – „Teritorialitatea”, sunt supuse

T.V.A. lucrările de construcții montaj executate pentru realizarea, repararea

și întreținerea bunurilor imobile existente în România, indiferent de locul

unde este situat sediul prestatorului – în țară sau în străinătate.

Așadar, reclamanta trebuia să emită

partenerului străin facturi cu cota de 19% T.V.A., iar din suma ce i-a fost

achitată, cu titlu de contravaloare a facturii, de către SC M.G. SRL Ungaria,

să colecteze acest T.V.A. și să-l vireze la bugetul de stat, întrucât nu are

dreptul de deducere.

Deci, reclamanta era obligată să

vireze cota de 19% T.V.A. la bugetul de stat, iar prin aceasta se face o

singură operațiune de plată a T.V.A., aferentă prestărilor de servicii de

construcții montaj, pentru instalarea stațiilor OMV și SHELL în România, nu

două operațiuni.

În raport de aceste date, împrejurarea

dacă în valoarea de vamă a bunurilor importate de OMV și SHELL de la partenerul

din Ungaria, este sau nu cuprinsă și valoarea prestării de serviciu de

construcții montaj efectuată la stațiile SHELL și OMV de către reclamantă, este

fără relevanță juridică.

Referitor la Raportul de expertiză

contabilă, pe care instanța primă a pus temei, fundamentându-și soluția

adoptată, se constată că, concluziile acestuia sun contrare O.G. nr. 17/2000 și

normelor de aplicare aprobate prin H.G. nr. 401/2000, potrivit cărora

reclamanta datorează cota de 19% T.V.A. la bugetul de stat, aferentă

prestărilor de servicii de construcții montaje, pentru instalarea stațiilor OMV

și SHELL.

Cu privire la suma de 32.078.727

lei, reprezentând majorări de întârziere în plata unui debit (T.V.A.), se

constată că instanța nu arată motivele pentru care înlătură obligarea

reclamantei la plata acestei sume.

Or, în condițiile date, în care

debitul (T.V.A.) a fost, în adevăr, achitat cu întârziere, fapt necontestat de

reclamantă, în mod greșit a fost înlăturată obligația de plată, privind

majorări de întârziere.

În consecință, soluția adoptată de

prima instanță este nelegală și netemeinică, iar recursul fondat, urmând să fie

admis, casată sentința și în fond respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, în nume propriu și în

reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a municipiului Cluj Napoca,

împotriva sentinței civile nr. 519 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond

respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 noiembrie 2003.