ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2003

S-au

luat în examinare recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, de

Garda Financiară Centrală și de SC „R.C.S.”  SA  împotriva sentinței civile

nr.201 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios

administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat  recurenții pârâți Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de consilierul juridic L.A. și  Garda Financiară Centrală

reprezentată de consilierul juridic K.R. precum și intimata reclamantă prin

consilier juridic  M.D. și avocat  M.A.I.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic A.L.a solicitat admiterea recursului propriu și pe cel al Gărzii

Financiare Centrale, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii, și de

respingere a recursului SC „R.C.S.”  SA  pentru motivele prezentate în scris pe

care le-a susținut oral.

Reprezentantul

recurentei Garda Financiară Centrală a pus concluzii de admitere a recursului

propriu și al Ministerului Finanțelor Publice și de respingere a recursului SC

„R.C.S.”  SA.

Avocatul

reclamantei a pus concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat

și respingerea recursurilor declarate de Ministerul Finanțelor Publice și de

Garda Financiară Centrală pentru motivele din întâmpinare (fila 24).

Reprezentanta

Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a susținut admiterea

recursurilor Ministerului Finanțelor Publice și al  Garzii Financiare Centrale,

modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

A solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.

C

U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 20 iunie 2001, reclamanta SC „R.C.S.”  SA  a

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și  Garda

Financiară Centrală

solicitând

anularea deciziei nr.848/11.06.2001 și a procesului verbal din 29.03.2001

privind sumele de 19.966.657.057 lei impozit pe profit 5.237.222.117 lei

majorări de întârziere aferente, 283.590.436 lei TVA și 30.627.762 lei majorări

de întârziere.

In

motivarea cererii, reclamanta a învederat că este greșită susținerea pârâtelor

în sensul că ar fi trebuit evidențiată în baza de impozitare contravaloarea

abonamentelor aferente  lunii anterioare când abonații au beneficiat de

servicii CATV, neachitate, fiind apoi debranșați în luna următoare.

In

acest sens, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a HG nr.402/2000

pentru aprobarea metodologiei de calcul a impozitului pe profit, hotărârea

adăugând la lege întrucât potrivit OG nr.70/1994, în calculul profitului

impozabil intră doar veniturile obținute, efectiv încasate, nu și sumele de

încasat.

Pe

fondul cauzei, reclamanta a arătat că organul de control a făcut constatări

inexacte și fără să verifice dacă societatea a emis facturi zilnice, lunare sau

trimestriale, a efectuat calculul  veniturilor prin estimare și nu în baza

evidențelor financiar contabile ale societății.

In

consecință, a menționat reclamanta, suma reprezentând impozit  pe profit

stabilită de organele financiare nu este datorată și de asemenea, nu se poate

vorbi nici de diminuarea taxei pe valoarea adăugată în luna decembrie 2000.

Prin

sentința civilă nr.201 din 27 februarie 2002 Curtea de Apel București – Secția

contencios administrativ a admis  în parte acțiunea și a anulat actele

administrative atacate până la nivelul sumei totale de 479.152.904 lei

reprezentând impozit pe profit aferent anului 2000 de 369.997.000 lei, majorări

de întârziere aferente de  99.315.316 lei, TVA  în sumă de 8.881.398 lei și

majorări de întârziere aferente de 959.190 lei.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția de nelegalitate a

prevederilor HG nr.402/2000 este neîntemeiată, neputându-se cenzura acest act

normativ pe o altă cale decât cea prevăzută de Legea nr.29/1990. De altfel,

instrucțiunile aprobate prin HG nr.402/2000 reprezintă o normă fiscală care

aduce precizări reglementărilor în materia impozitului pe profit și a

contabilității potrivit cărora profitul sau pierderea se determină ca diferență

între  veniturile obținute și cheltuielile aferente, indiferent de data

încasării sau a plății lor.

Instanța

a constatat că reclamanta și-a înregistrat toate veniturile încasate, calculând

și evidențiind lunar, în contabilitate impozitul pe profit cumulat de la

începutul anului fiscal.

Referindu-se

la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța a reținut că

societatea dispune de o evidență computerizată a tuturor abonaților, inclusiv a

celor  debranșați pentru neplata abonamentelor, ale căror contracte au încetat,

reclamanta acceptând și plăți cu întârziere, care sunt corect evidențiate în

contabilitate.

Referitor

la TVA, instanța a contestat că veniturile aferente CATV sunt scutite de plata

taxei pe valoarea adăugată, fiind purtătoare de TVA celelalte venituri aferente

încasărilor privind taxele de conectare/ reconectare, taxele pentru transfer,

vânzările de materiale aferente instalării posturilor noi, situație în care

deducerea TVA se efectuează pe bază de pro-rata, stabilită potrivit

prevederilor legale.

Impotriva

sentinței au declarat recurs atât reclamanta  SC „R.C.S.”  SA, cât și pârâții

Ministerul Finanțelor Publice și  Garda Financiară Centrală criticând-o pentru

nelegalitate și netmeinicie.

Astfel,

reclamanta a criticat sentința sub aspectul respingerii excepției de

nelegalitate a prevederilor HG nr.402/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor

privind metodologia de calcul a impozitului pe profit.

In

acest sens, reclamanta a învederat că s-a solicitat prin susținerea acestei

excepți nu anularea actului normativ respectiv, ci doar neaplicarea lui în

speță, ceea ce este perfect admisibil. De asemenea, s-a arătat că, deși OG

nr.70/1994 nu prevede includerea la capitolul venituri a sumelor și valorilor

de încasat, prin HG nr.402/2000 s-a precizat că veniturile reprezintă „sumele

sau valorile încasate ori de încasat”, ceea ce constituie o nelegalitate evidentă.

Pârâții

au criticat sentința pentru că a reținut concluziile raportului de expertiză

contabilă, fără a analiza întreg probatoriul administrat în cauză și fără a

dispune ca expertul să-și precizeze poziția față de obiecțiunile formulate.

Astfel,

pârâții au învederat că  prin neemiterea documentelor fiscale în momentul

debranșării abonaților, societatea și-a diminuat veniturile de încasat cu

sumele ce reprezintă valoarea serviciilor prestate la abonații debranșați, pentru

bunurile anterioare, în sumă totală de 72.104.433.000 lei, ceea ce a determinat

sustragerea în parte de la plata impozitului pe profit.

De

asemenea, reclamanta, prin neînregistrarea veniturilor de încasat arătate mai

sus, societatea și-a diminuat TVA de plată în luna decembrie 2000, prin mărirea

TVA deductibilă în funcție de pro-rata.

Pârâții

au mai criticat hotărârea pentru că a preluat fără nici  o rezervă susținerile

expertizei privind stabilirea veniturilor obținute de societate în raport de

numărul de luni restante și nu de numărul de abonamente restante. Astfel,

expertiza, însușită de instanță, nu a analizat aspectele reținute de organul de

control și nu a putut să dovedească că numărul debranșărilor stabilit prin

procesul verbal al Gărzii Financiare Centrale nu ar fi real.

Examinând

cauza în raport de motivele invocate, având în vedere prevederile art.304 și

art.304

1

Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursurile

declarate  sunt întemeiate, urmând a fi admise și a se dispune casarea sentinței

și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele

ce urmează.

Prin

procesul-verbal de control din 29.03.2001, confirmat de decizia Ministerului

Finanțelor Publice  nr.848/11.06.2001, s-a stabilit că societatea datorează

bugetului de stat pentru perioada 1.01.-31.12.2000 impozit pe profit de

19.966.657.095 lei și TVA de 283.590.436 lei, cu majorările de întârziere

aferente.

Instanța

a dispus prin hotărârea recurată anularea celor două acte administrative până

la nivelul sumelor de 369.997.000 lei impozit pe profit cu 99.315.316 lei

majorări de întârziere și 8.881.398 lei TVA cu 959.190 lei majorări.

Astfel

cum este redactat dispozitivul sentinței, reprodus   de altfel și în

considerente, ar rezulta că actele administrative ar fi menținute pentru

diferența dintre sumele prevăzute - în total 479.152.904 lei – și cele

stabilite prin procesul-verbal de control, totalizând 25.518.097.410 lei.

In

realitate, din considerentele hotărârii, se reține că instanța și-a însușit

concluziile expertizei contabile în sensul că societatea datorează pentru anul

2000 o diferență de impozit pe profit de 369.997.000 lei, cu majorări de

întârziere aferente de 99.315.316 lei, precum și TVA de 8.881.398 lei cu

majorări de întârziere aferente de 959.190 lei.

Totuși,

față de modul de redactare a dispozitivului sentinței, acesta este inform și nu

poate fi pus în executare.

Referitor

la criticile formulate de pârâți, Curtea constată că acestea sunt întemeiate,

instanța, fără a face analiza  raportului de expertiză, și-a însușit

concluziile acestuia, pronunțând o hotărâre care nu este motivată și care nu

răspunde susținerilor exprimate atât în întâmpinare, cât și în obiecțiunile la

expertiză dipuse de Garda Financiară Centrală, care au fost primite fără a se

mai solicita expertului să se pronunțe asupra lor.

Curtea

constată că este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța

să analizeze și să se pronunțe, eventual și pe baza unui supliment la raportul

de expertiză contabilă în care să se exprime punctul de vedere asupra

obiecțiunilor formulate de pârâți, asupra faptului dacă reclamanta a inclus în

masa profitului impozabil lunar veniturile obținute din prestarea serviciilor

de exploatare și difuzare a programelor CATV către abonații care aveau

încheiate contracte, indiferent de momentul încasării contravalorii prestației.

Apare

de asemenea necesar ca instanța să verifice dacă la întocmirea raportului de

expertiză contabilă au fost avute în vedere toate documentele financiar –

contabile dataliate în anexele 3-18 ale procesului verbal de control, urmând a

stabili dacă se impun clarificări din partea expertului contabil cu privire la

întocmirea de către societate a documentelor fiscale legale prin care s-au

evidențiat sumele de încasat de la abonații debranșați dar care au beneficiat

de servicii CATV în luna anterioară debranșării.

Referitor

la acest aspect, instanța de trimitere urmează a clarifica numărul real al

abonaților decablați care au beneficiat de serviciile de difuzare a programelor

CATV anterior debranșării și, în raport de evidențele contabile ale societății,

să se pronunțe dacă aceasta a emis documentele fiscale de înregistrare a

veniturilor corespunzătoare perioadei cuprinse între ultima zi a lunii în care

și-au  achitat taxele abonații și până în momentul debranșării.

Având

în vedere cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursurile, va trimite cauza

spre rejudecare, urmând ca instanța de trimitere să aibe în vedere și motivul

invocat de reclamantă în recursul său care, în raport de soluția dispusă, nu

poate fi analizat în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, de Garda Financiară

Centrală și de SC „R.C.S.”  SA  împotriva sentinței civile nr.201 din 27

februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  19 februarie 2003.