ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au
luat în examinare recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, de
Garda Financiară Centrală și de SC „R.C.S.” SA împotriva sentinței civile
nr.201 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios
administrativ.
La
apelul nominal s-au prezentat recurenții pârâți Ministerul Finanțelor Publice
reprezentat de consilierul juridic L.A. și Garda Financiară Centrală
reprezentată de consilierul juridic K.R. precum și intimata reclamantă prin
consilier juridic M.D. și avocat M.A.I.
Procedura
completă.
Consilierul
juridic A.L.a solicitat admiterea recursului propriu și pe cel al Gărzii
Financiare Centrale, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii, și de
respingere a recursului SC „R.C.S.” SA pentru motivele prezentate în scris pe
care le-a susținut oral.
Reprezentantul
recurentei Garda Financiară Centrală a pus concluzii de admitere a recursului
propriu și al Ministerului Finanțelor Publice și de respingere a recursului SC
„R.C.S.” SA.
Avocatul
reclamantei a pus concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat
și respingerea recursurilor declarate de Ministerul Finanțelor Publice și de
Garda Financiară Centrală pentru motivele din întâmpinare (fila 24).
Reprezentanta
Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a susținut admiterea
recursurilor Ministerului Finanțelor Publice și al Garzii Financiare Centrale,
modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
A solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.
C
U R T E A
Asupra
recursurilor de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea formulată la data de 20 iunie 2001, reclamanta SC „R.C.S.” SA a
chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda
Financiară Centrală
solicitând
anularea deciziei nr.848/11.06.2001 și a procesului verbal din 29.03.2001
privind sumele de 19.966.657.057 lei impozit pe profit 5.237.222.117 lei
majorări de întârziere aferente, 283.590.436 lei TVA și 30.627.762 lei majorări
de întârziere.
In
motivarea cererii, reclamanta a învederat că este greșită susținerea pârâtelor
în sensul că ar fi trebuit evidențiată în baza de impozitare contravaloarea
abonamentelor aferente lunii anterioare când abonații au beneficiat de
servicii CATV, neachitate, fiind apoi debranșați în luna următoare.
In
acest sens, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a HG nr.402/2000
pentru aprobarea metodologiei de calcul a impozitului pe profit, hotărârea
adăugând la lege întrucât potrivit OG nr.70/1994, în calculul profitului
impozabil intră doar veniturile obținute, efectiv încasate, nu și sumele de
încasat.
Pe
fondul cauzei, reclamanta a arătat că organul de control a făcut constatări
inexacte și fără să verifice dacă societatea a emis facturi zilnice, lunare sau
trimestriale, a efectuat calculul veniturilor prin estimare și nu în baza
evidențelor financiar contabile ale societății.
In
consecință, a menționat reclamanta, suma reprezentând impozit pe profit
stabilită de organele financiare nu este datorată și de asemenea, nu se poate
vorbi nici de diminuarea taxei pe valoarea adăugată în luna decembrie 2000.
Prin
sentința civilă nr.201 din 27 februarie 2002 Curtea de Apel București – Secția
contencios administrativ a admis în parte acțiunea și a anulat actele
administrative atacate până la nivelul sumei totale de 479.152.904 lei
reprezentând impozit pe profit aferent anului 2000 de 369.997.000 lei, majorări
de întârziere aferente de 99.315.316 lei, TVA în sumă de 8.881.398 lei și
majorări de întârziere aferente de 959.190 lei.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția de nelegalitate a
prevederilor HG nr.402/2000 este neîntemeiată, neputându-se cenzura acest act
normativ pe o altă cale decât cea prevăzută de Legea nr.29/1990. De altfel,
instrucțiunile aprobate prin HG nr.402/2000 reprezintă o normă fiscală care
aduce precizări reglementărilor în materia impozitului pe profit și a
contabilității potrivit cărora profitul sau pierderea se determină ca diferență
între veniturile obținute și cheltuielile aferente, indiferent de data
încasării sau a plății lor.
Instanța
a constatat că reclamanta și-a înregistrat toate veniturile încasate, calculând
și evidențiind lunar, în contabilitate impozitul pe profit cumulat de la
începutul anului fiscal.
Referindu-se
la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța a reținut că
societatea dispune de o evidență computerizată a tuturor abonaților, inclusiv a
celor debranșați pentru neplata abonamentelor, ale căror contracte au încetat,
reclamanta acceptând și plăți cu întârziere, care sunt corect evidențiate în
contabilitate.
Referitor
la TVA, instanța a contestat că veniturile aferente CATV sunt scutite de plata
taxei pe valoarea adăugată, fiind purtătoare de TVA celelalte venituri aferente
încasărilor privind taxele de conectare/ reconectare, taxele pentru transfer,
vânzările de materiale aferente instalării posturilor noi, situație în care
deducerea TVA se efectuează pe bază de pro-rata, stabilită potrivit
prevederilor legale.
Impotriva
sentinței au declarat recurs atât reclamanta SC „R.C.S.” SA, cât și pârâții
Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală criticând-o pentru
nelegalitate și netmeinicie.
Astfel,
reclamanta a criticat sentința sub aspectul respingerii excepției de
nelegalitate a prevederilor HG nr.402/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor
privind metodologia de calcul a impozitului pe profit.
In
acest sens, reclamanta a învederat că s-a solicitat prin susținerea acestei
excepți nu anularea actului normativ respectiv, ci doar neaplicarea lui în
speță, ceea ce este perfect admisibil. De asemenea, s-a arătat că, deși OG
nr.70/1994 nu prevede includerea la capitolul venituri a sumelor și valorilor
de încasat, prin HG nr.402/2000 s-a precizat că veniturile reprezintă „sumele
sau valorile încasate ori de încasat”, ceea ce constituie o nelegalitate evidentă.
Pârâții
au criticat sentința pentru că a reținut concluziile raportului de expertiză
contabilă, fără a analiza întreg probatoriul administrat în cauză și fără a
dispune ca expertul să-și precizeze poziția față de obiecțiunile formulate.
Astfel,
pârâții au învederat că prin neemiterea documentelor fiscale în momentul
debranșării abonaților, societatea și-a diminuat veniturile de încasat cu
sumele ce reprezintă valoarea serviciilor prestate la abonații debranșați, pentru
bunurile anterioare, în sumă totală de 72.104.433.000 lei, ceea ce a determinat
sustragerea în parte de la plata impozitului pe profit.
De
asemenea, reclamanta, prin neînregistrarea veniturilor de încasat arătate mai
sus, societatea și-a diminuat TVA de plată în luna decembrie 2000, prin mărirea
TVA deductibilă în funcție de pro-rata.
Pârâții
au mai criticat hotărârea pentru că a preluat fără nici o rezervă susținerile
expertizei privind stabilirea veniturilor obținute de societate în raport de
numărul de luni restante și nu de numărul de abonamente restante. Astfel,
expertiza, însușită de instanță, nu a analizat aspectele reținute de organul de
control și nu a putut să dovedească că numărul debranșărilor stabilit prin
procesul verbal al Gărzii Financiare Centrale nu ar fi real.
Examinând
cauza în raport de motivele invocate, având în vedere prevederile art.304 și
art.304
1
Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursurile
declarate sunt întemeiate, urmând a fi admise și a se dispune casarea sentinței
și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele
ce urmează.
Prin
procesul-verbal de control din 29.03.2001, confirmat de decizia Ministerului
Finanțelor Publice nr.848/11.06.2001, s-a stabilit că societatea datorează
bugetului de stat pentru perioada 1.01.-31.12.2000 impozit pe profit de
19.966.657.095 lei și TVA de 283.590.436 lei, cu majorările de întârziere
aferente.
Instanța
a dispus prin hotărârea recurată anularea celor două acte administrative până
la nivelul sumelor de 369.997.000 lei impozit pe profit cu 99.315.316 lei
majorări de întârziere și 8.881.398 lei TVA cu 959.190 lei majorări.
Astfel
cum este redactat dispozitivul sentinței, reprodus de altfel și în
considerente, ar rezulta că actele administrative ar fi menținute pentru
diferența dintre sumele prevăzute - în total 479.152.904 lei – și cele
stabilite prin procesul-verbal de control, totalizând 25.518.097.410 lei.
In
realitate, din considerentele hotărârii, se reține că instanța și-a însușit
concluziile expertizei contabile în sensul că societatea datorează pentru anul
2000 o diferență de impozit pe profit de 369.997.000 lei, cu majorări de
întârziere aferente de 99.315.316 lei, precum și TVA de 8.881.398 lei cu
majorări de întârziere aferente de 959.190 lei.
Totuși,
față de modul de redactare a dispozitivului sentinței, acesta este inform și nu
poate fi pus în executare.
Referitor
la criticile formulate de pârâți, Curtea constată că acestea sunt întemeiate,
instanța, fără a face analiza raportului de expertiză, și-a însușit
concluziile acestuia, pronunțând o hotărâre care nu este motivată și care nu
răspunde susținerilor exprimate atât în întâmpinare, cât și în obiecțiunile la
expertiză dipuse de Garda Financiară Centrală, care au fost primite fără a se
mai solicita expertului să se pronunțe asupra lor.
Curtea
constată că este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța
să analizeze și să se pronunțe, eventual și pe baza unui supliment la raportul
de expertiză contabilă în care să se exprime punctul de vedere asupra
obiecțiunilor formulate de pârâți, asupra faptului dacă reclamanta a inclus în
masa profitului impozabil lunar veniturile obținute din prestarea serviciilor
de exploatare și difuzare a programelor CATV către abonații care aveau
încheiate contracte, indiferent de momentul încasării contravalorii prestației.
Apare
de asemenea necesar ca instanța să verifice dacă la întocmirea raportului de
expertiză contabilă au fost avute în vedere toate documentele financiar –
contabile dataliate în anexele 3-18 ale procesului verbal de control, urmând a
stabili dacă se impun clarificări din partea expertului contabil cu privire la
întocmirea de către societate a documentelor fiscale legale prin care s-au
evidențiat sumele de încasat de la abonații debranșați dar care au beneficiat
de servicii CATV în luna anterioară debranșării.
Referitor
la acest aspect, instanța de trimitere urmează a clarifica numărul real al
abonaților decablați care au beneficiat de serviciile de difuzare a programelor
CATV anterior debranșării și, în raport de evidențele contabile ale societății,
să se pronunțe dacă aceasta a emis documentele fiscale de înregistrare a
veniturilor corespunzătoare perioadei cuprinse între ultima zi a lunii în care
și-au achitat taxele abonații și până în momentul debranșării.
Având
în vedere cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursurile, va trimite cauza
spre rejudecare, urmând ca instanța de trimitere să aibe în vedere și motivul
invocat de reclamantă în recursul său care, în raport de soluția dispusă, nu
poate fi analizat în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite
recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, de Garda Financiară
Centrală și de SC „R.C.S.” SA împotriva sentinței civile nr.201 din 27
februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
Casează
sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.