ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1468/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.856 din 26 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic și intimata-reclamantă S.C. „A E & TA.B.” reprezentată de avocat. Procedura completă. Consilierul juridic a solicitat admiterea recursului, cu referire la motivele scrise depuse la dosar. Avocatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6.06.2002, reclamanta S.C.

AE&TA.B. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice solicitând anularea deciziei emise de acesta cu nr.304/ 13.05.2002 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal de control din 18.03.2002 întocmit de Garda Financiară. În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că în mod greșit s-a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art.10 din O.G. nr.13/2001, simpla sesizare a organelor de urmărire penală nefiind suficientă pentru a dovedi existența unor indicii hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, privind săvârșirea unor infracțiuni. Prin sentința civilă nr.856/ 26.09.2002, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a anulat decizia nr.304/2002, obligând Ministerul Finanțelor să soluționeze contestația reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor, care a susținut în esență că actul din care rezultă cu evidență indiciile săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.12 și 13 din Legea nr.87/1994, este doar procesul-verbal de control încheiat de Garda Financiară. Recursul nu este fondat. În urma controlului întreprins de Garda Financiară, prin procesul-verbal din 18.03.2002 s-a reținut în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 7.372.275 lei, impozit pe veniturile obținute în România de persoane juridice nerezidente plus majorările de întârziere aferente și penalitățile de 0,5 și 10%, calculate conform O.G. nr. 26/2001. Ministerul Finanțelor investit cu soluționarea contestației împotriva acestui act de control, în temeiul dispozițiilor art.10 din O.G.

nr.13/2001 a dispus suspendarea judecății – reținând pentru aceasta sesizarea adresată de Garda Financiară Inspectoratului General de Poliție – Direcția Poliției Economice Financiare în vederea începerii cercetării privind existența sau inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 și 13 din Legea nr.87/1994. Această decizie este nelegală și netemeinică și în mod corect a fost anulată de către instanța de fond. În conformitate cu dispozițiile O.G. nr.13/2001: „organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când există indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.

Astfel fiind, simplul fapt al sesizării organului de urmărire penală nu înseamnă și dovedirea existenței acelor indicii de săvârșirea unor infracțiuni, determinante în soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât nu există nici o confirmare din partea acestora, în sensul că s-ar fi început urmărirea penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.856 din 26 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.