ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2946/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 14 iunie 2002, SC S. SRL București a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Vămilor – Direcția Regională Vamală

Constanța – Biroul Vamal Constanța, solicitând anularea deciziei nr. 313 din 17

mai 2002 și a actului constatator nr. 92 din 21 martie 2002, prin care s-au

stabilit în sarcina sa obligațiile bugetare: 5.781.494.880 lei, taxe vamale,

1.098.484.027 lei T.V.A., 430.168.059 lei, majorări de întârziere aferente

debitelor.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că actele atacate sunt nelegale, datorită aplicării eronate a

dispozițiilor H.G. nr. 1305/2001 atât de către autoritatea vamală care a

întocmit actul constatator ulterior pentru importul efectuat la 31 ianuarie

2002 (când s-a dat liber la vamă în baza H.G. nr. 1305/2001), cât și de

autoritatea publică centrală care a menținut toate obligațiile stabilite în

sarcina sa. În acest sens, reclamanta a arătat că actul normativ prevede expres

că se aplică pe tot anul 2002, iar nu numai de la data publicării.

Totodată, reclamanta a susținut și

că nu datorează majorările de întârziere, autoritatea vamală fiind

răspunzătoare pentru suma stabilită cu acest titlu, culpa aparținându-i pentru

întârzierea comunicării sumelor care, în opinia acesteia, sunt datorate

bugetului.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 967 din 21 octombrie 2002 a

respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că H.G. nr.

1305/2001, publicată la 4 ianuarie 2002, se aplică începând cu această dată și

până la finele anului 2002, iar nu și pentru importul efectuat la 31 ianuarie

dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 141/1997.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs societatea comercială reclamantă, invocând dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., precum și art. 32 și 61 din Legea nr. 141/1997

privind Codul vamal al României.

Printr-un prim motiv de recurs,

agentul economic susține că instanța de fond a interpretat greșit atât

prevederile art. 1 al H.G. nr. 1305/2001, cât și cele ale art. 78 din

Constituția României, ajungând la concluzia eronată potrivit căreia actul

normativ menționat se aplică de la data publicării sale, iar nu pentru tot anul

2002.

Totodată, se mai susține că prin

neaplicarea strictă a textului de lege, se încalcă și principiul anualității

bugetare, prevăzut de art. 137 alin. (2) și, în același sens, prevederile art.

75 și 76 din Legea nr. 72/1996, a finanțelor publice.

Cel de-al doilea motiv de recurs

vizează calculul majorările de întârziere, în opinia societății comerciale

recurente, acestea nefiind datorate pentru perioada 3 ianuarie 2002 – 28 martie

2002, dispozițiile art. 61 alin. (3) și cele ale art. 32 pct. 2 din Legea nr.

141/1997 fiind în sprijinul motivelor sale de recurs.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 78 din Constituția

României, legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare

la data publicării sau la data prevăzută în textul ei, iar potrivit art. 107

alin. (4), hotărârile adoptate de Guvern se publică în același monitor,

nepublicarea acestora din urmă atrăgând inexistența acestora, cu excepțiile

prevăzute în teza ultimă a acestui text. În același sens sunt și dispozițiile

H.G. nr. 555/2001, pentru aprobarea Regulamentului privind căile procedurale

pentru supunerea proiectelor de acte normative, spre adoptare Guvernului.

Mai mult, conform dispozițiilor art.

15 alin. (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu singura

excepție, aceea a legii penale mai favorabile.

Coroborând dispozițiile acestor

texte constituționale și legale se constată, astfel cum corect a reținut și

instanța de fond, că actul normativ nu poate fi interpretat, în sensul că

acesta dispune și pentru trecut, deci pentru perioada anterioară publicării

lui.

De altfel, potrivit art. 1 din H.G.

nr. 1305/2001, privind exceptarea și reducerea temporară de la plata taxelor

vamale la unele produse de import, „taxele vamale aplicate la importul

produselor agricole și industriale în anul 2002, sunt cele prevăzute în anexa

care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, cu mențiunea că „anexa se

publică ulterior”, iar în conformitate cu art. 2 din aceeași hotărâre,

„reducerea sau exceptarea de la plata taxelor vamale pentru importul produselor

agricole și industriale prevăzute în anexă se aplică până la data de 31

decembrie 2002 inclusiv”. Anexa la H.G. nr. 1305/2001 a fost publicată în

Monitorul Oficial, rectificată la 10 ianuarie 2002 (M. Of. nr. 4/04.01.2002) și

modificată prin H.G. nr. 633/2002 (M. Of. nr. 460/28.06.2002).

Prin urmare, la data importului,

nefiind publicată nici H.G. nr. 305/2001, nici anexa la aceasta, respectivele

acte normative erau inexistente atât pentru autoritatea vamală, cât și pentru

agentul economic și deci, inaplicabile. Aceasta cu atât mai mult, cu cât,

teoretic nu erau și nu puteau fi cunoscute produsele la care se referă

facilitățile acordate.

În plus, atât modificările

ulterioare, cât și referirea la ultima zi a perioadei la care se referă aceste

acte normative este de natură a contrazice categoric susținerea

recurentei-reclamante cu privire la interpretarea dată de aceasta, sintagmei

„în anul 2002”.

Totodată, se constată că interpretarea dată de

instanța de fond prevederilor H.G. nr. 1305/2001 nu este de natură a încălca

dispozițiile art. 137 alin. (2) din Constituție, cât și cele ale art. 75 și 76

din Legea nr. 72/1996, care se referă la bugetul de stat și exercițiul bugetar,

precum și la durata anului financiar, ceea ce nu se confundă cu aplicabilitatea

unor acte normative vizând tocmai „exceptări sau reduceri temporare” de la

plata unor obligații bugetare ce constituie, de regulă, surse de venit bugetar.

Cu privire la al doilea motiv de

recurs, se reține că nici acesta nu este fondat.

Pe de o parte, se constată că

dispozițiile art. 32 din Legea nr. 141/1997 se referă la informația scrisă

privind aplicarea tarifului vamal care obligă autoritatea vamală numai în

privința clasificării tarifare, informație care se eliberează în condițiile

art. 31 C. proc. civ. și la cererea scrisă a persoanelor interesate, iar nu de

la situația în care autoritatea vamală, într-o perioadă de 5 ani de la

acordarea liberului de vamă, are dreptul să efectueze controlul vamal ulterior

al operațiunilor.

Cum în cauză ne aflăm în această din

urmă situație, se constată că sunt aplicabile, astfel cum corect a reținut și

instanța de fond, dispozițiile art. 61 din Legea nr. 141/1997.

Este adevărat că prin

art. 61 alin. (3) C.

vam. s-a instituit termenul de

7 zile de la comunicarea diferențelor în minus, la determinarea ulterioară a

taxelor vamale cuvenite bugetului de stat, termen acordat în vederea achitării

diferențelor ce are natura unui termen de grație, iar nu de dată de referință

pentru calculul majorărilor în cazul neplății, căci potrivit aceluiași text, în

cazul neachitării diferențelor, majorările de întârziere „sunt aferente acestei

diferențe, în cuantumul stabilit de lege”.

În plus se constată că atât actul

constatator, împreună cu modalitatea de calcul a majorărilor de întârziere, cât

și notificarea au fost comunicate agentului economic, iar acesta nu a

administrat nici o dovadă, în sensul că a făcut vreo plată în termenul prevăzut

de lege.

Prin urmare, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, iar motivele de recurs nefondate, se

va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC S.

SRL București împotriva sentinței civile nr. 967 din 21 octombrie 2002 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2003.