ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2946/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iunie 2002, SC S. SRL București a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Vămilor – Direcția Regională Vamală Constanța – Biroul Vamal Constanța, solicitând anularea deciziei nr. 313 din 17 mai 2002 și a actului constatator nr. 92 din 21 martie 2002, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligațiile bugetare: 5.781.494.880 lei, taxe vamale, 1.098.484.027 lei T.V.A., 430.168.059 lei, majorări de întârziere aferente debitelor. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actele atacate sunt nelegale, datorită aplicării eronate a dispozițiilor H.G.

nr. 1305/2001 atât de către autoritatea vamală care a întocmit actul constatator ulterior pentru importul efectuat la 31 ianuarie 2002 (când s-a dat liber la vamă în baza H.G. nr. 1305/2001), cât și de autoritatea publică centrală care a menținut toate obligațiile stabilite în sarcina sa. În acest sens, reclamanta a arătat că actul normativ prevede expres că se aplică pe tot anul 2002, iar nu numai de la data publicării. Totodată, reclamanta a susținut și că nu datorează majorările de întârziere, autoritatea vamală fiind răspunzătoare pentru suma stabilită cu acest titlu, culpa aparținându-i pentru întârzierea comunicării sumelor care, în opinia acesteia, sunt datorate bugetului. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 967 din 21 octombrie 2002 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că H.G.

nr. 1305/2001, publicată la 4 ianuarie 2002, se aplică începând cu această dată și până la finele anului 2002, iar nu și pentru importul efectuat la 31 ianuarie 2002. S-a mai reținut că majorările de întârziere se datorează în baza dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 141/1997. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea comercială reclamantă, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și art. 32 și 61 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României. Printr-un prim motiv de recurs, agentul economic susține că instanța de fond a interpretat greșit atât prevederile art. 1 al H.G.

nr. 1305/2001, cât și cele ale art. 78 din Constituția României, ajungând la concluzia eronată potrivit căreia actul normativ menționat se aplică de la data publicării sale, iar nu pentru tot anul 2002. Totodată, se mai susține că prin neaplicarea strictă a textului de lege, se încalcă și principiul anualității bugetare, prevăzut de art. 137 alin. (2) și, în același sens, prevederile art. 75 și 76 din Legea nr. 72/1996, a finanțelor publice. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează calculul majorările de întârziere, în opinia societății comerciale recurente, acestea nefiind datorate pentru perioada 3 ianuarie 2002 – 28 martie 2002, dispozițiile art. 61 alin. (3) și cele ale art. 32 pct. 2 din Legea nr. 141/1997 fiind în sprijinul motivelor sale de recurs.

Examinând sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 78 din Constituția României, legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei, iar potrivit art. 107 alin. (4), hotărârile adoptate de Guvern se publică în același monitor, nepublicarea acestora din urmă atrăgând inexistența acestora, cu excepțiile prevăzute în teza ultimă a acestui text. În același sens sunt și dispozițiile H.G. nr. 555/2001, pentru aprobarea Regulamentului privind căile procedurale pentru supunerea proiectelor de acte normative, spre adoptare Guvernului.

Mai mult, conform dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu singura excepție, aceea a legii penale mai favorabile. Coroborând dispozițiile acestor texte constituționale și legale se constată, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, că actul normativ nu poate fi interpretat, în sensul că acesta dispune și pentru trecut, deci pentru perioada anterioară publicării lui. De altfel, potrivit art. 1 din H.G.

nr. 1305/2001, privind exceptarea și reducerea temporară de la plata taxelor vamale la unele produse de import, „taxele vamale aplicate la importul produselor agricole și industriale în anul 2002, sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, cu mențiunea că „anexa se publică ulterior”, iar în conformitate cu art. 2 din aceeași hotărâre, „reducerea sau exceptarea de la plata taxelor vamale pentru importul produselor agricole și industriale prevăzute în anexă se aplică până la data de 31 decembrie 2002 inclusiv”. Anexa la H.G. nr. 1305/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial, rectificată la 10 ianuarie 2002 (M. Of. nr. 4/04.01.2002) și modificată prin H.G.

nr. 633/2002 (M. Of. nr. 460/28.06.2002). Prin urmare, la data importului, nefiind publicată nici H.G. nr. 305/2001, nici anexa la aceasta, respectivele acte normative erau inexistente atât pentru autoritatea vamală, cât și pentru agentul economic și deci, inaplicabile. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, teoretic nu erau și nu puteau fi cunoscute produsele la care se referă facilitățile acordate. În plus, atât modificările ulterioare, cât și referirea la ultima zi a perioadei la care se referă aceste acte normative este de natură a contrazice categoric susținerea recurentei-reclamante cu privire la interpretarea dată de aceasta, sintagmei „în anul 2002”. Totodată, se constată că interpretarea dată de instanța de fond prevederilor H.G.

nr. 1305/2001 nu este de natură a încălca dispozițiile art. 137 alin. (2) din Constituție, cât și cele ale art. 75 și 76 din Legea nr. 72/1996, care se referă la bugetul de stat și exercițiul bugetar, precum și la durata anului financiar, ceea ce nu se confundă cu aplicabilitatea unor acte normative vizând tocmai „exceptări sau reduceri temporare” de la plata unor obligații bugetare ce constituie, de regulă, surse de venit bugetar. Cu privire la al doilea motiv de recurs, se reține că nici acesta nu este fondat. Pe de o parte, se constată că dispozițiile art. 32 din Legea nr. 141/1997 se referă la informația scrisă privind aplicarea tarifului vamal care obligă autoritatea vamală numai în privința clasificării tarifare, informație care se eliberează în condițiile art. 31 C. proc.

civ. și la cererea scrisă a persoanelor interesate, iar nu de la situația în care autoritatea vamală, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, are dreptul să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor. Cum în cauză ne aflăm în această din urmă situație, se constată că sunt aplicabile, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 61 din Legea nr. 141/1997. Este adevărat că prin art. 61 alin. (3) C. vam. s-a instituit termenul de 7 zile de la comunicarea diferențelor în minus, la determinarea ulterioară a taxelor vamale cuvenite bugetului de stat, termen acordat în vederea achitării diferențelor ce are natura unui termen de grație, iar nu de dată de referință pentru calculul majorărilor în cazul neplății, căci potrivit aceluiași text, în cazul neachitării diferențelor, majorările de întârziere „sunt aferente acestei diferențe, în cuantumul stabilit de lege”.

În plus se constată că atât actul constatator, împreună cu modalitatea de calcul a majorărilor de întârziere, cât și notificarea au fost comunicate agentului economic, iar acesta nu a administrat nici o dovadă, în sensul că a făcut vreo plată în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar motivele de recurs nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S. SRL București împotriva sentinței civile nr. 967 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2003.