ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 286/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă,

înregistrată pe data de 28 martie 1995, la Curtea de Apel București, reclamanta

SC

P.

SA a solicitat în

contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor, Vama Constanța și SC R. SA

Constanța, anularea actelor constatatoare nr. 87 – 115, precum și suspendarea

de urgență a executării acestor acte, în temeiul cărora este obligată la plata

sumei totale de 57.181.259.708 lei, reprezentând T.V.A. și comision vamal.

Instanța învestită, prin sentința

civilă nr. 1325 din 4 noiembrie 1999, a respins ca neîntemeiată, acțiunea.

În motivarea soluției date, prima

instanță a reținut că reclamanta a importat țiței în regim de importator,

pentru procesare în România. Operațiunile temporare trebuiau să fie încheiate

în perioada 20 decembrie 1994 – 31 decembrie 1994, când expirau termenele de

valabilitate acordate de autoritatea vamală.

Reclamanta, a constatat instanța de

fond, avea obligația, înainte de expirarea acestor termene, să încheie

operațiunile temporare prin depunerea unor declarații vamale de export sau

import, prin care să justifice că marfa rezultată din procesare a fost

exportată sau importată definitiv, obligație pe care, însă, reclamanta nu a

satisfăcut-o. Drept urmare, la expirarea termenelor acordate, Vama Constanța a

încheiat din oficiu operațiunile temporare, încheind actele de constatare

pentru încasarea drepturilor de import.

Sentința a fost recurată de

reclamantă.

În motivarea recursului, s-a

învederat că în noiembrie 1996, reprezentanți ai Controlului Financiar de Stat

a județului Constanța și ai Direcției Regionale Vamale Constanța – Brigada de

Supaveghere și Control Vamal Constanța, au procedat la verificarea realității

și legalității tuturor actelor de control ce fac obiectul litigiului, întocmind

procesul-verbal de control nr. 994 din 15 noiembrie 1994.

S-a stabilit cu această ocazie că

societatea reclamantă datora, exclusiv cu titlu de comision vamal, suma totală

de 73.881.026 lei, Vămii Constanța, sumă ce a fost achitată integral la data de

16 decembrie 1996, cu O.P. nr. 793. S-a mai constatat, susține recurenta, că

petrolul importat este exceptat de la plata taxelor vamale, iar pentru T.V.A.,

S.N.P. P. SA, proprietarul mărfii, a beneficiat de amânarea la plată, în baza

certificatului eliberat de Ministerul Finanțelor.

În concluzie, recurenta a cerut să

se rețină că SC

P. SA

datorează

exclusiv comision vamal, care, însă, a fost deja achitat organului vamal,

neputând, deci, a fi obligat să efectueze a doua oară această plată.

La motivele de recurs s–au anexat

procesul-verbal nr. 994/1996, O.P. nr. 793 și certificatul nr. 18 din 29

decembrie 1994, emis de Ministerul Finanțelor, prin care s-a aprobat modul de

efectuare a plății pentru T.V.A. - ul aferent importului realizat de R.,

devenit S.N.P. P., prin comisionarul

SC

P. SA.

Î

n timp ce cauza se afla pe rolul

acestei supreme instanțe, s-a depus în copie - necontestată de părți – adresa

nr. 4890 din 6 martie 2000, trimisă de către Direcția a Vămilor, reclamantei,

prin care se aduce la cunoștință, aceasteia din urmă că s-a procedat la anularea

din evidența contabilă a Vămii Constanța, prin nota contabilă nr. 33 din 6

martie 2001, a actelor constatatoare nr. 87, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100,

101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115,

toate din 7 februarie 1995, precum și la anularea prin înlocuire, a 5 acte

constatatoare, anume indicate în adresă, care au fost înaintate agentului

economic.

S-a mai consemnat în adresă că în

urma anulării actelor constatatoare a fost disponibilizată suma de

1.681.628.365 lei, din care s-a compensat valoarea de 133.837.033 lei, rămânând

în contul Vămii Constanța, la dispoziția reclamantei, suma de 1.547.791.332

lei.

Examinând recursul declarat în

cauză, se constată că este fondat, pentru considerentele ce se expun în

contimuare.

Litigiul a suferit multe amânări,

atât în fața primei instanței, cât și în faza de recurs, pentru a se clarifica

și soluționa pe cale amiabilă, litigiul dintre părți, fără însă a se putea

ajunge la o soluție clară și acceptată de ambele părți.

Astfel, pe de o parte, apare

confirmat faptul că cea mai mare parte din actele constatatoare au fost

anulate, precum și că, procedându-se la efectuarea unor compensări a rămas în

final la dispoziția reclamantei, o sumă de cca. un miliard și jumătate. De

asemenea, nu este contestată plata făcută de reclamantă, cu O.P. nr. 793/1996,

aferentă cantității de marfă reținută de reclamantă, pentru consumul intern.

Pe de altă parte, însă, intimata,

Direcția Generală a Vămilor, susține în întâmpinarea depusă că întrucât nu s-au

completat toate rubricile din declarațiile vamale de export, nu poate fi

demonstrată legătura dintre exportul efectuat (exportarea produselor obținute

din rafinarea materiei prime importate) și importul temporar anterior.

De altfel, o rezervă asemănătoare se

regăsește și în sentința recurată, instanța de fond constatând că „parte din

declarațiile vamale de export sunt anterioare importurilor teporare”, fără,

însă, a motiva și exemplifica această susținere, prin vreo probă.

În atare situație și pentru a clarifica

pe deplin situația de fapt, se impune efectuarea unei expertize contabile, în

cadrul căreia să se examineze toate aspectele legate de desocotirea dintre

părți, elucidându-se și chestiunea controversată privind corespondența dintre

importurile ce fac obiectul acestui litigiu și proveniența produselor de

rafinare care au fost exportate.

În acest cadru ar urma ca fiecare

parte să-și desemneze proprii experți (consilieri), conform art. 201 alin. (5)

C. proc. civ., care colaboreze la efectuarea expertizei.

În final, și în măsura în care ar

persista anumite divergențe de opinii, acestea urmează a fi concretizate ca

atare, inclusiv punctual motivate, pentru ca instanța să dispună de elemente de

convingere suficiente, în vederea pronunțării finale.

Față de considerente mai sus expuse,

recursul declarat în cauză se vădește fondat și este cazul a fi admis, a se

casa sentința recurată și a se dispune trimiterea cauzei, pentru completarea

probelor aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC P. SA

București, împotriva sentinței civile nr. 1325 din 4 noiembrie 1999 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2003.