ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2785/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2785/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Teleorman, prin sentința

penală nr. 257 din 14 noiembrie 2000, a dispus, în baza art. 255 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod, a condamnat pe inculpatul S.H.

la un an și 10 luni închisoare.

În baza art. 72 lit. a) din Legea

nr. 30/1978, cu aplicarea art. 13 și art. 41, art. 42 C. pen., a condamnat pe

același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 10 alin. (1) lit. d),

raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe același

inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1)și

art. 291 C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art.

81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un

termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.

S-au pus în vedere inculpatului

dispozițiile art. 83 și art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării

condiționate.

S-au anulat actele false.

Inculpatul a fost obligat să

plătească statului român suma de 892.432.064 lei și 21.071.124 lei reprezentând

taxe vamale.

S-a menținut sechestrul aplicat prin

procesul verbal din 11 aprilie 1995, aplicat de I.P.J. Teleorman.

A confiscat de la inculpat suma de

300.000.000 lei din care, 30.000.000 lei a fost consemnată la C.E.C.

Alexandria, cu recipisa nr. 24/423001/2051580 din 22 martie 1995.

Inculpatul a fost obligat la

7.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 250.000 lei onorariu

avocat oficiu.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut, în esență, următoarele:

Inculpatul S.H. a fost

administratorul societății comerciale A.B.W. SRL București, înființată la data

de 11 august 1994, fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului al

Municipiului București sub nr. J40/15182/1994.

În perioada iunie - august 1994,

inculpatul a adus în România 50 utilaje agricole de proveniență străină din

care, în cursul lunii august, inculpatul a vândut trei combine societății

agricole: U., cu sediul în comuna Ulmeni, „1...”, cu sediul în comuna Slobozia

Mândra și P., cu sediul în comuna Comoara, toate situate în județul Teleorman.

În zilele de 9 și 10 februarie 1995,

numiții B.G. și H.G., comisari la Garda Financiară Teleorman au avut verificări

la vama Sibiu asupra legalității importului de utilaje agricole realizat de

inculpat, prilej cu care, au constatat că acesta a introdus în țară utilaje

agricole cu încălcarea normelor legale și că a desfășurat activități de

prestări servicii cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 12/1990, sens în care,

au întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.

573/17 martie 1995, urmând a sesiza și organele de urmărire penală, pentru

activitatea de introducere a utilajelor agricole în țară.

Cu ocazia verificărilor, Garda

Financiară Teleorman a mai constatat că la 27 august 1994, inculpatul a

introdus în țară trei echipamente pentru recoltat porumb marca J.D., iar cu

ocazia vămuirii a prezentat o altă factură în care valoarea echipamentelor era

de 450 mărci germane, în loc de valoarea reală menționată pe factura originală

de 57.000 mărci germane

În vederea lămuririi acestor

aspecte, inculpatul a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Teleorman pentru

data de 22 martie 1995, însă, acesta s-a prezentat cu o zi mai devreme, la 21

martie 1995, a luat legătura cu cei doi comisari care au efectuat verificările

și aflând că urmează să i se întocmească și un alt proces verbal de constatare

și sancționare a contravențiilor legate de introducerea în țară a celor trei

echipamente de recoltat porumb și că vor fi sesizate și organele de urmărire

penală, a oferit comisarilor suma de 30.000.000 lei pentru a nu se întocmi proces-verbal

și a nu fi sesizate organele de urmărire penală, suma aflându-se în

autoturismul inculpatului, care a promis comisarilor că le va da și diferența

până la 300.000.000 lei.

Comisarii au respins oferta

inculpatului și au întocmit procesul-verbal nr. 592 din 21 martie 1995.

Cum inculpatul a insistat, cei doi

comisari l-au informat pe comisarul șef P.A. care, în jurul orelor 16,00, a

sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Inculpatul nu s-a prezentat în

instanță, fiind legal citat, însă în faza de urmărire penală s-a apărat, în

sensul că suma nu reprezintă cadou oferit comisarilor ci, că a fost dată pentru

a plăti amenzile aplicate.

Apărările inculpatului au fost

înlăturate pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost invitat la sediul

Gărzii Financiare Teleorman, pentru data de 22 martie 1995.

Cu toate acestea, fără nici o

justificare, inculpatul s-a prezentat cu o zi mai devreme, 21 martie 1995,

pentru a lua legătura cu comisarii care efectuau verificările.

Inculpatul a lăsat suma de

30.000.000 lei în autoturismul său și a adus geanta numai după ce comisarii

s-au declarat de acord cu primirea banilor (după ce însă, sesizaseră Parchetul

de pe lângă Tribunalul Teleorman).

Pe de altă parte, amenzile aplicate

inculpatului prin procesele verbale întocmite aveau un cuantum mult mai mic.

De altfel, în acel sediu nu trebuia

adusă nici o sumă, deoarece amenzile se plătesc la unitățile C.E.C., iar

inculpatul, cetățean german, care însă, vorbește curent românește și are

afaceri în România, avea obligația să cunoască aceste norme.

Instanța de fond a mai reținut pe

baza mijloacelor de probă administrate că, anterior datei de 11 august 1994,

când s-a înregistrat firma A.B.W. SRL, inculpatul a introdus în România un

număr de 50 utilaje agricole, în vederea comercializării. Având cunoștință că

legislația în vigoare exceptează de la plata taxelor vamale, utilajele agricole

cumpărate de producătorii agricoli, inculpatul a întocmit facturi pe numele

unor persoane fizice din județele Sibiu, Alba și Cluj, menționându-se în

cuprinsul acestor facturi că producătorii agricoli au cumpărat utilajele de la

firma I.G.M., iar prețurile indicate erau inferioare celor reale,

consemnându-se totodată, că utilajele respective sunt o donație pentru

agricultorii români, prețul fiind simbolic.

Inculpatul a procedat în acest mod,

deoarece, potrivit art. 12 din Legea nr. 83/1993, importurile de mașini și

echipamente pentru agricultură sunt exceptate de la plata taxelor vamale, iar

aceste prevederi se aplică și ajutoarelor externe în natură acordate

producătorilor agricoli.

Facturile astfel întocmite au fost

prezentate la vama Sibiu care, în raport de prețurile consemnate, a încasat

taxe vamale în sumă de 13.266.144 lei, plata fiind făcută de inculpat.

Din declarația martorului S.N., s-a

reținut că acesta i-a dat inculpatului numele unor persoane fizice din județele

Alba, Sibiu, Cluj, nume care au fost ulterior trecute în facturile prezentate

la vamă.

Ulterior, inculpatul a vândut trei

combine în județul Teleorman și una în județul Sibiu.

Cu ajutorul martorilor U.Ș. și C.Ș.,

inculpatul a căutat potențiali cumpărători în județul Teleorman, precum și

unități cărora să le presteze servicii de arat și recoltat.

Pentru utilajele respective,

inculpatul trebuia să plătească suma de 905.698.208 lei, reprezentând taxe

vamale.

Procedând în modul arătat,

inculpatul s-a sustras de la plata taxelor vamale de 892.432.064 lei

(905.698.208 lei – 13.266.144 lei).

Inculpatul a susținut, în faza de

urmărire penală că utilajele agricole au fost cumpărate pentru persoanele

fizice înscrise în facturi, însă datorită imposibilității vânzării utilajelor

agricole, a dispus refacerea documentelor și a solicitat recalcularea taxelor

vamale, cu adresa nr. 52 din 13 februarie 1995, înaintată la vama Sibiu și Direcția

Generală a Vămilor.

Această apărare nu a fost primită,

deoarece inculpatul a întocmit adresa nr. 52 din 13 februarie 1995, nu din

cauza imposibilității de plată a persoanelor fizice menționate în facturi, ci

datorită faptului că, în datele de 9 și 10 februarie 1995, Garda Financiară

Teleorman declanșase verificări cu privire la legalitatea operațiunilor de

introducere în țară a utilajelor agricole, iar inculpatul a recunoscut totuși,

că persoanele fizice menționate în facturi nu au avut cunoștință despre

operațiunea respectivă.

A mai rezultat că în luna august

1994, inculpatul a cumpărat de la firma S. SA cu sediul în Atena, Grecia, prin

intermediul firmelor A.B.W. și I.G.M. din Germania, trei echipamente pentru

recoltat porumb, în valoare totală de 57.000 mărci germane.

La data de 29 august 1994, utilajele

au sosit în Vama Alexandria, pe documente la rubrica „cumpărător” fiind

menționată SC A. SA Alexandria.

Inculpatul l-a delegat pe martorul

C.Ș. să se ocupe de operațiunile de vămuire, însă, aflând că taxele vamale ce

urmau să fie plătire, se ridicau la 20.000.000 lei, inculpatul i-a interzis

martorului să se mai ocupe de operațiunea respectivă.

La data de 8 septembrie 1994, Vama

Alexandria a primit cererea de tranzitare nr. 10 din 7 septembrie 1994, aprobată

de Direcția Regională a Vămilor Craiova, prin care se stabilea că operațiunile

de vămuire să se efectueze la Vama Sibiu.

Cu ocazia operațiunilor de vămuire,

inculpatul a prezentat vămii Sibiu o factură emisă de firma I.G.M. către SC

A.B.W. SRL București în care, se consemna că valoarea celor trei utilaje este

de 450 mărci germane, în loc de valoarea reală de 57.000 mărci germane. În

raport de valoarea declarată, inculpatul a plătit cu titlu de taxe vamale, suma

de 181.269 lei, în loc de 21.252.393 lei, cât era legal.

Din cercetările efectuate a rezultat

că SC A. nu a comandat și nu a avut cunoștință de cele trei utilaje. Inculpatul

a procedat în modalitatea reținută pentru a putea introduce combinele de porumb

în țară.

Împotriva sentinței penale a declarat

apel inculpatul S.H. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub

aspectul greșitei sale condamnări în ce privesc toate infracțiunile reținute în

sarcina sa.

Cu privire la infracțiunea de

contrabandă prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 a susținut că în

mod nelegal s-a dispus condamnarea sa, întrucât fapta nu este prevăzută de

legea penală, solicitând, în principal, achitarea, în temeiul art. 10 alin. (1)

lit. b), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar,

chiar dacă s-ar reține că inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 72

lit. a) din vechiul C. vam., și în acest caz se impune achitarea, în temeiul

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece sub aspectul laturii

subiective legea cere o intenție calificată prin scopul urmărit.

Cu privire la infracțiunea de dare

de mită a solicitat de asemenea achitarea, deoarece fapta nu există, niciodată

el nu a oferit ceva celor doi comisari ai gărzii financiare, dimpotrivă, ei au

fost cei care i-au pretins diverse avantaje materiale, dar i-a refuzat.

A mai susținut că, fiind achitat

pentru infracțiunile de fals și uz de fals, în mod greșit s-a dispus de către

instanța de fond anularea celor 50 de facturi.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 744 A din 20 decembrie 2001, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că probele administrate în

această fază procesuală, la cererea inculpatului, nu au infirmat situația de

fapt reținută de prima instanță și nici încadrarea juridică a faptelor.

De asemenea, probele administrate în

cadrul apelului nu au fost de natură să înlăture nici vinovăția inculpatului

stabilită în mod temeinic de prima instanță pe baza analizei întregului

material probator existent până la acea dată ; probele noi administrate

necreând nici măcar un dubiu vinovăției acestuia.

Astfel, cu privire la infracțiunea

de dare de mită a apreciat că în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea

inculpatului, în sensul că a venit la sediul Gărzii Financiare cu suma de

30.000.000 lei pentru a plăti amenzile, considerând-o nesinceră și a reținut

această infracțiune, cu motivarea:

„În primul rând, acesta a fost

invitat la sediul Gărzii Financiare Teleorman pentru data de 22 martie 1995,

dar el în mod cu totul nejustificat a venit cu o zi mai devreme, pentru a lua

legătura cu comisarii care efectuează verificările.

În al doilea rând, deși amenda

aplicată era de 2.000.000 lei, inculpatul a venit cu suma de 30.000.000 lei,

pregătită într-o geantă și le-a înmânat-o comisarilor, după ce aceștia s-au

declarat de acord, dar ei sesizaseră deja parchetul.

În realitate, inculpatul a oferit

această sumă superioară cuantumului amenzii, promițându-le celor doi comisari

încă 270.000.000 lei, pentru ca aceștia să nu sesizeze neregulile constatate în

urma controlului efectuat.

În fine, ceea ce nu reușește

apărarea inculpatului să explice este și împrejurarea legată de faptul că cei

doi comisari au sesizat parchetul despre o infracțiune de dare de mită, înainte

ca aceasta să se consume.

Or, cum ar fi putut face ei acest

lucru dacă nu existau propuneri concrete din partea inculpatului?„

În legătură cu critica referitoare

la infracțiunea prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, instanța de

control judiciar a reținut, de asemenea, că este nefondată, cu următoarea

motivare:

„Instanța de fond după cum se arată

în mod expres în sentință, a avut în vedere atât modificarea Codului vamal prin

Legea nr. 141/1997, stabilind că fapta inculpatului s-ar încadra în

dispozițiile art. 178, cât și dispozițiile art. 13 C. pen., în sensul că

modificarea respectivă a apărut după comiterea infracțiunii și înainte ca

inculpatul să fie judecat definitiv.

Făcând o corectă aplicare a acestui

principiu cuprins în art. 13 C. pen., a stabilit că legea veche este mai

favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă mai reduse în vechea lege, față

de 3-10 ani, cât se prevede în noua lege.

De asemenea, legea nouă prevede

obligativitatea aplicării pedepsei complimentare, în timp ce vechea lege nu

conține o asemenea prevedere.

Dar, pe lângă toate acestea, prima

instanță a mai reținut un aspect esențial: faptele comise de inculpat sunt

prevăzute ca infracțiuni, atât în legea veche, cât și în legea nouă „neprimind

astfel, solicitarea inculpatului de a fi achitat, în temeiul art. 10 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de

art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978.

Ca nefondată a fost apreciată și

susținerea subsidiară a inculpatului, în sensul că nu a comis fapta cu intenția

calificată prin scop, cerută de dispozițiile art. 72 lit. a) din vechiul C.

vam., reținându-se că „În facturile respective s-au consemnat prețuri

inferioare celor reale și faptul că utilajele agricole respective sunt o

donație pentru agricultorii români, iar prețul este simbolic, deoarece

inculpatul cunoștea că potrivit art. 12 din Legea nr. 83/1993 importurile

pentru mașini și echipamente agricole sunt exceptate de la plata taxelor

vamale.

Aceste manopere dolozive ale

inculpatului au avut drept scop sustragerea bunurilor respective de la

aplicarea regimului vamal, ceea ce înseamnă că și sub aspectul laturii

subiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii”.

Instanța de control judiciar a

constatat că este nefondată și critica referitoare la anularea celor 50

facturi, reținând că achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de

fals și uz de fals s-a dispus pentru că aceste două infracțiuni sunt absorbite

de infracțiunea prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 și nicidecum

pentru faptul că el nu ar fi comis aceste falsuri și prin urmare, soluția

primei instanțe de a anula înscrisurile falsificate este legală și temeinică.

De asemenea, instanța de control

judiciar, având în vedere valoarea însemnată a prejudiciului nerecuperat a

reținut ca, fiind legală și temeinică, măsura instanței de menținere a

sechestrului asigurator aplicat de I.P.J., iar cu privire la pedepsele aplicate

inculpatului a apreciat că au fost judicios individualizate, atât prin cuantum,

cât și prin modalitatea de executare, fără privare de libertate.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale, au declarat recurs inculpatul S.H. și partea civilă SC A.B.W.

SRL București (în prezent denumită S.C. A.P. SRL).

În recursul inculpatului s-a

solicitat:

- în conformitate cu art. 124 C.

pen., să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru

infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., și în baza art. 10

alin. (1) lit. g) și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună

încetarea procesului penal;

- să se dispună exonerarea

recurentului inculpat de la măsura confiscării, deoarece confiscarea nu se

poate aplica decât la sumele efectiv date, respectiv suma de 30 milioane lei și

nicidecum la diferența de sumă promisă de 270 milioane lei;

- în condițiile în care instanța de

recurs va constata existența unei cauze care înlătură răspunderea penală,

respectiv eroarea de fapt, prevăzută de art. 51 C. pen., să dispună achitarea

inculpatului conform art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art.

11 pct. 2 lit. a) din același cod.

- în baza art. 10 alin. (1) lit. d)

și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului

cu privire la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din

Legea nr. 30/1978, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale

laturii obiective și subiective ale acestei infracțiuni;

- să se respingă cererea de

constituire de parte civilă a Direcției Generale a Vămilor, deoarece adresa nr.

50601 din 11 decembrie 2001 nu conține o manifestare fermă și expresă de

voință, în sensul de constituire ca parte civilă;

- în condițiile achitării

inculpatului pentru infracțiunea de contrabandă, să se dispună ridicarea

sechestrului asigurator, dispus asupra mașinilor lăsate în custodia acestuia,

conform procesului verbal de sechestru din 11 aprilie 1995 și în consecință, să

se dispună restituirea utilajelor agricole către proprietarul lor, respectiv

S.C. A. S.R.L (fostă SC A.B.W. SRL).

În recursul părții civile s-a

solicitat ridicarea sechestrului asigurator și restituirea utilajelor către SC

A.P. SRL, întrucât Direcția Generală a Vămilor nu s-a constituit parte civilă

în cauză.

Examinând decizia atacată, în raport

de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385

9

pct. 12, pct.

15, pct. 17

1

și pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată, în baza

lucrărilor și materialului de la dosar că recursul declarat de inculpatul S.H.

este fondat numai în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare, iar recursul părții civile SC A.B.W. SRL este inadmisibil, urmând a

fi respins ca atare.

probator administrat în cauză, Curtea constată că faptele și împrejurările

săvârșirii lor, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea acestora au

fost corect reținute, ele rezultând din probele complet analizate și just

apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în

stabilirea situației reale, astfel că nu sunt temeiuri pentru a se dispune

achitarea inculpatului și întrucât, critica privind greșita sa condamnare cu

privire la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea

nr. 30/1998, pe motiv că lipsesc elementele constitutive ale acestei

infracțiuni, cât și critica privind greșita menținere a sechestrului asigurator

asupra utilajelor agricole, au format obiect de analiză și în fața instanței de

apel, considerente care au fost redate pe larg și în prezenta decizie și pe

care instanța de recurs și le însușește pe deplin, reluarea lor nu se mai

impune.

existența unei cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv eroarea de

fapt, prevăzută de art. 51 C. pen., solicitând achitarea, în baza art. 10 alin.

(1) lit. e), coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu privire la

infracțiunea de dare de mită, nu este fondată.

Potrivit art. 51 alin. (1) C. pen.,

„nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în

momentul săvârșirii acesteia nu cunoștea existența unei stări, situații sau

împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.”

Or, din probele administrate în

cauză, rezultă fără dubiu, așa cum au reținut și instanțele de fond și de apel,

că inculpatul a oferit suma de 30.000.000 lei drept mită și în scopul achitării

amenzilor la sediul Gărzii Financiare, și prin urmare, inculpatului nu-i sunt

aplicabile dispozițiile art. 51 C. pen., referitoare la eroarea de fapt.

de casare referitor la intervenirea în cauză a prescripției speciale a

răspunderii penale, cu privire la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de

art. 255 alin. (1) C. pen.

Astfel, potrivit art. 121 C. pen.,

prescripția înlătură răspunderea penală, iar potrivit art. 122 lit. d) C. pen.,

termenul de prescripție este de 5 ani, în cazul în care legea prevede pentru

infracțiunea săvârșită, pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu

depășește 5 ani.

Pe de altă parte, conform art. 124

C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni,

dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu încă

jumătate.

De menționat că, potrivit art. 122

alin. ultim C. pen., termenele de prescripție se socotesc de la data săvârșirii

infracțiunii.

Raportând cerințele textelor de lege

mai sus citate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1)

C. pen., reținută în sarcina inculpatului, se constată că acestea sunt

îndeplinite.

Astfel, inculpatul a comis

infracțiunea a cărei prescripție se solicită a se constata că a intervenit, în

luna martie 1995 (la 21 martie 1995), maximul de pedeapsă prevăzut de această

infracțiune nefiind mai mare de 5 ani, termenul de prescripție este de

asemenea, de 5 ani, iar termenul prescripției speciale, prevăzut de art. 124 C.

pen., este de 7 ani și 6 luni.

Prin urmare, având în vedere că la

data săvârșirii faptei, martie 1995 și până în prezent, au trecut cei 7 ani și

6 luni, pentru intervenirea prescripției speciale, aceasta împlinindu-se în

luna septembrie 2002, fără a se fi pronunțat o hotărâre definitivă de

condamnare, urmează a se constata că, referitor la această infracțiune, s-a

împlinit termenul de prescripție și pe cale de consecință, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. b) și a art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la

art. 121, art. 122 și art. 124 C. pen., să se dispună încetarea procesului

penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de

mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., în cauză intervenind prescripția

specială a răspunderii penale; inculpatul urmând să execute numai pedeapsa de 2

ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art.

72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 și art. 13 C.

pen., în modalitatea stabilită de prima instanță.

critica referitoare la măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei dispusă în

baza art. 255 alin. ultim C. pen., cu referire la art. 254 alin. (2) din

același cod.

Astfel, potrivit art. 118 lit. c) C.

pen., sunt supuse confiscării lucrurile care au fost date pentru a determina

săvârșirea unei infracțiuni.

Pe de altă parte, potrivit art. 254

alin. (3) C. pen., „Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut

obiectul luării de mită se confiscă”.

Conform art. 255 alin. (4) C. pen.,

„Dispozițiile art. 254 alin. (3) se aplică în mod corespunzător, chiar dacă

oferta nu a fost urmată de acceptare”.

Or, în cauză, instanțele au dispus

confiscarea sumei de 300.000.000 lei, suma care a fost promisă și nu suma de

30.000.000 lei, care a fost efectiv dată cu titlu de mită.

Așa fiind, Curtea va modifica

dispoziția privind măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în

temeiul art. 255 alin. ultim, cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen., în

sensul că o va stabili la suma ce a format obiectul dării de mită, respectiv,

de 30.000.000 lei.

de partea civilă SC A.B.W. SRL, în prezent denumită SC A.P. SRL se constată că

acesta este inadmisibil, deoarece conform art. 385

1

alin. final teza

întâi C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora

persoanele prevăzute de art. 362 nu au folosit calea apelului, cum este

situația în speță.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul S.H., va casa

decizia atacată, precum și sentința primei instanțe numai cu privire la

infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și la

măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în baza art. 255 alin.

ultim C. pen., cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen. și va dispune conform

dispozitivului, iar în temeiul art. 385

15

alin. (1)pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă SC

A.P. SRL (denumită anterior SC A.B.W. SRL) cu obligarea acesteia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul S.H. împotriva deciziei penale nr. 744 A din 20 decembrie 2001 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 257 din 14 noiembrie 2000 a Tribunalului Teleorman, numai

cu privire la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C.

pen. și la măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în baza art.

255 alin. ultim C. pen., cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen.

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani

închisoare în pedepsele componente, și anume:

- un an și 10 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1)

C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea

nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 și art. 13 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 121, art.

122 și art. 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului

S.H., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255

alin. (1) C. pen., în cauză intervenind prescripția specială a răspunderii

penale.

Inculpatul va executa numai pedeapsa

de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea, prevăzută de art. 72 lit. a)

din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 și art. 13 C. pen., în

modalitatea stabilită de prima instanță.

Modifică dispoziția privind măsura

confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în temeiul art. 255 alin. ultim,

cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen., în sensul că o stabilește la

30.000.000 lei.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de partea civilă SC A.P. SRL (denumită anterior SC A.B.W. SRL), cu

sediul în București, pe care o obligă la plata sumei de 1.000.000 lei către

stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 iunie 2003.