ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2785/2003

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Teleorman, prin sentința penală nr. 257 din 14 noiembrie 2000, a dispus, în baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod, a condamnat pe inculpatul S.H. la un an și 10 luni închisoare. În baza art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 13 și art. 41, art. 42 C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1)și art. 291 C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate. S-au anulat actele false. Inculpatul a fost obligat să plătească statului român suma de 892.432.064 lei și 21.071.124 lei reprezentând taxe vamale. S-a menținut sechestrul aplicat prin procesul verbal din 11 aprilie 1995, aplicat de I.P.J. Teleorman. A confiscat de la inculpat suma de 300.000.000 lei din care, 30.000.000 lei a fost consemnată la C.E.C. Alexandria, cu recipisa nr. 24/423001/2051580 din 22 martie 1995. Inculpatul a fost obligat la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 250.000 lei onorariu avocat oficiu. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Inculpatul S.H.

a fost administratorul societății comerciale A.B.W. SRL București, înființată la data de 11 august 1994, fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului al Municipiului București sub nr. J40/15182/1994. În perioada iunie - august 1994, inculpatul a adus în România 50 utilaje agricole de proveniență străină din care, în cursul lunii august, inculpatul a vândut trei combine societății agricole: U., cu sediul în comuna Ulmeni, „1...”, cu sediul în comuna Slobozia Mândra și P., cu sediul în comuna Comoara, toate situate în județul Teleorman. În zilele de 9 și 10 februarie 1995, numiții B.G.

și H.G., comisari la Garda Financiară Teleorman au avut verificări la vama Sibiu asupra legalității importului de utilaje agricole realizat de inculpat, prilej cu care, au constatat că acesta a introdus în țară utilaje agricole cu încălcarea normelor legale și că a desfășurat activități de prestări servicii cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 12/1990, sens în care, au întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 573/17 martie 1995, urmând a sesiza și organele de urmărire penală, pentru activitatea de introducere a utilajelor agricole în țară.

Cu ocazia verificărilor, Garda Financiară Teleorman a mai constatat că la 27 august 1994, inculpatul a introdus în țară trei echipamente pentru recoltat porumb marca J.D., iar cu ocazia vămuirii a prezentat o altă factură în care valoarea echipamentelor era de 450 mărci germane, în loc de valoarea reală menționată pe factura originală de 57.000 mărci germane În vederea lămuririi acestor aspecte, inculpatul a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Teleorman pentru data de 22 martie 1995, însă, acesta s-a prezentat cu o zi mai devreme, la 21 martie 1995, a luat legătura cu cei doi comisari care au efectuat verificările și aflând că urmează să i se întocmească și un alt proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor legate de introducerea în țară a celor trei echipamente de recoltat porumb și că vor fi sesizate și organele de urmărire penală, a oferit comisarilor suma de 30.000.000 lei pentru a nu se întocmi proces-verbal și a nu fi sesizate organele de urmărire penală, suma aflându-se în autoturismul inculpatului, care a promis comisarilor că le va da și diferența până la 300.000.000 lei.

Comisarii au respins oferta inculpatului și au întocmit procesul-verbal nr. 592 din 21 martie 1995. Cum inculpatul a insistat, cei doi comisari l-au informat pe comisarul șef P.A. care, în jurul orelor 16,00, a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman. Inculpatul nu s-a prezentat în instanță, fiind legal citat, însă în faza de urmărire penală s-a apărat, în sensul că suma nu reprezintă cadou oferit comisarilor ci, că a fost dată pentru a plăti amenzile aplicate. Apărările inculpatului au fost înlăturate pentru următoarele considerente: Inculpatul a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Teleorman, pentru data de 22 martie 1995. Cu toate acestea, fără nici o justificare, inculpatul s-a prezentat cu o zi mai devreme, 21 martie 1995, pentru a lua legătura cu comisarii care efectuau verificările.

Inculpatul a lăsat suma de 30.000.000 lei în autoturismul său și a adus geanta numai după ce comisarii s-au declarat de acord cu primirea banilor (după ce însă, sesizaseră Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman). Pe de altă parte, amenzile aplicate inculpatului prin procesele verbale întocmite aveau un cuantum mult mai mic. De altfel, în acel sediu nu trebuia adusă nici o sumă, deoarece amenzile se plătesc la unitățile C.E.C., iar inculpatul, cetățean german, care însă, vorbește curent românește și are afaceri în România, avea obligația să cunoască aceste norme. Instanța de fond a mai reținut pe baza mijloacelor de probă administrate că, anterior datei de 11 august 1994, când s-a înregistrat firma A.B.W.

SRL, inculpatul a introdus în România un număr de 50 utilaje agricole, în vederea comercializării. Având cunoștință că legislația în vigoare exceptează de la plata taxelor vamale, utilajele agricole cumpărate de producătorii agricoli, inculpatul a întocmit facturi pe numele unor persoane fizice din județele Sibiu, Alba și Cluj, menționându-se în cuprinsul acestor facturi că producătorii agricoli au cumpărat utilajele de la firma I.G.M., iar prețurile indicate erau inferioare celor reale, consemnându-se totodată, că utilajele respective sunt o donație pentru agricultorii români, prețul fiind simbolic. Inculpatul a procedat în acest mod, deoarece, potrivit art. 12 din Legea nr. 83/1993, importurile de mașini și echipamente pentru agricultură sunt exceptate de la plata taxelor vamale, iar aceste prevederi se aplică și ajutoarelor externe în natură acordate producătorilor agricoli.

Facturile astfel întocmite au fost prezentate la vama Sibiu care, în raport de prețurile consemnate, a încasat taxe vamale în sumă de 13.266.144 lei, plata fiind făcută de inculpat. Din declarația martorului S.N., s-a reținut că acesta i-a dat inculpatului numele unor persoane fizice din județele Alba, Sibiu, Cluj, nume care au fost ulterior trecute în facturile prezentate la vamă. Ulterior, inculpatul a vândut trei combine în județul Teleorman și una în județul Sibiu. Cu ajutorul martorilor U.Ș. și C.Ș., inculpatul a căutat potențiali cumpărători în județul Teleorman, precum și unități cărora să le presteze servicii de arat și recoltat. Pentru utilajele respective, inculpatul trebuia să plătească suma de 905.698.208 lei, reprezentând taxe vamale.

Procedând în modul arătat, inculpatul s-a sustras de la plata taxelor vamale de 892.432.064 lei (905.698.208 lei – 13.266.144 lei). Inculpatul a susținut, în faza de urmărire penală că utilajele agricole au fost cumpărate pentru persoanele fizice înscrise în facturi, însă datorită imposibilității vânzării utilajelor agricole, a dispus refacerea documentelor și a solicitat recalcularea taxelor vamale, cu adresa nr. 52 din 13 februarie 1995, înaintată la vama Sibiu și Direcția Generală a Vămilor.

Această apărare nu a fost primită, deoarece inculpatul a întocmit adresa nr. 52 din 13 februarie 1995, nu din cauza imposibilității de plată a persoanelor fizice menționate în facturi, ci datorită faptului că, în datele de 9 și 10 februarie 1995, Garda Financiară Teleorman declanșase verificări cu privire la legalitatea operațiunilor de introducere în țară a utilajelor agricole, iar inculpatul a recunoscut totuși, că persoanele fizice menționate în facturi nu au avut cunoștință despre operațiunea respectivă. A mai rezultat că în luna august 1994, inculpatul a cumpărat de la firma S. SA cu sediul în Atena, Grecia, prin intermediul firmelor A.B.W. și I.G.M. din Germania, trei echipamente pentru recoltat porumb, în valoare totală de 57.000 mărci germane.

La data de 29 august 1994, utilajele au sosit în Vama Alexandria, pe documente la rubrica „cumpărător” fiind menționată SC A. SA Alexandria. Inculpatul l-a delegat pe martorul C.Ș. să se ocupe de operațiunile de vămuire, însă, aflând că taxele vamale ce urmau să fie plătire, se ridicau la 20.000.000 lei, inculpatul i-a interzis martorului să se mai ocupe de operațiunea respectivă. La data de 8 septembrie 1994, Vama Alexandria a primit cererea de tranzitare nr. 10 din 7 septembrie 1994, aprobată de Direcția Regională a Vămilor Craiova, prin care se stabilea că operațiunile de vămuire să se efectueze la Vama Sibiu. Cu ocazia operațiunilor de vămuire, inculpatul a prezentat vămii Sibiu o factură emisă de firma I.G.M.

către SC A.B.W. SRL București în care, se consemna că valoarea celor trei utilaje este de 450 mărci germane, în loc de valoarea reală de 57.000 mărci germane. În raport de valoarea declarată, inculpatul a plătit cu titlu de taxe vamale, suma de 181.269 lei, în loc de 21.252.393 lei, cât era legal. Din cercetările efectuate a rezultat că SC A. nu a comandat și nu a avut cunoștință de cele trei utilaje. Inculpatul a procedat în modalitatea reținută pentru a putea introduce combinele de porumb în țară. Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul S.H. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei sale condamnări în ce privesc toate infracțiunile reținute în sarcina sa.

Cu privire la infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 a susținut că în mod nelegal s-a dispus condamnarea sa, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, solicitând, în principal, achitarea, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, chiar dacă s-ar reține că inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 72 lit. a) din vechiul C. vam., și în acest caz se impune achitarea, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece sub aspectul laturii subiective legea cere o intenție calificată prin scopul urmărit. Cu privire la infracțiunea de dare de mită a solicitat de asemenea achitarea, deoarece fapta nu există, niciodată el nu a oferit ceva celor doi comisari ai gărzii financiare, dimpotrivă, ei au fost cei care i-au pretins diverse avantaje materiale, dar i-a refuzat.

A mai susținut că, fiind achitat pentru infracțiunile de fals și uz de fals, în mod greșit s-a dispus de către instanța de fond anularea celor 50 de facturi. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 744 A din 20 decembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că probele administrate în această fază procesuală, la cererea inculpatului, nu au infirmat situația de fapt reținută de prima instanță și nici încadrarea juridică a faptelor. De asemenea, probele administrate în cadrul apelului nu au fost de natură să înlăture nici vinovăția inculpatului stabilită în mod temeinic de prima instanță pe baza analizei întregului material probator existent până la acea dată ; probele noi administrate necreând nici măcar un dubiu vinovăției acestuia.

Astfel, cu privire la infracțiunea de dare de mită a apreciat că în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul că a venit la sediul Gărzii Financiare cu suma de 30.000.000 lei pentru a plăti amenzile, considerând-o nesinceră și a reținut această infracțiune, cu motivarea: „În primul rând, acesta a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Teleorman pentru data de 22 martie 1995, dar el în mod cu totul nejustificat a venit cu o zi mai devreme, pentru a lua legătura cu comisarii care efectuează verificările. În al doilea rând, deși amenda aplicată era de 2.000.000 lei, inculpatul a venit cu suma de 30.000.000 lei, pregătită într-o geantă și le-a înmânat-o comisarilor, după ce aceștia s-au declarat de acord, dar ei sesizaseră deja parchetul.

În realitate, inculpatul a oferit această sumă superioară cuantumului amenzii, promițându-le celor doi comisari încă 270.000.000 lei, pentru ca aceștia să nu sesizeze neregulile constatate în urma controlului efectuat. În fine, ceea ce nu reușește apărarea inculpatului să explice este și împrejurarea legată de faptul că cei doi comisari au sesizat parchetul despre o infracțiune de dare de mită, înainte ca aceasta să se consume.

Or, cum ar fi putut face ei acest lucru dacă nu existau propuneri concrete din partea inculpatului?„ În legătură cu critica referitoare la infracțiunea prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, instanța de control judiciar a reținut, de asemenea, că este nefondată, cu următoarea motivare: „Instanța de fond după cum se arată în mod expres în sentință, a avut în vedere atât modificarea Codului vamal prin Legea nr. 141/1997, stabilind că fapta inculpatului s-ar încadra în dispozițiile art. 178, cât și dispozițiile art. 13 C. pen., în sensul că modificarea respectivă a apărut după comiterea infracțiunii și înainte ca inculpatul să fie judecat definitiv. Făcând o corectă aplicare a acestui principiu cuprins în art. 13 C. pen., a stabilit că legea veche este mai favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă mai reduse în vechea lege, față de 3-10 ani, cât se prevede în noua lege.

De asemenea, legea nouă prevede obligativitatea aplicării pedepsei complimentare, în timp ce vechea lege nu conține o asemenea prevedere. Dar, pe lângă toate acestea, prima instanță a mai reținut un aspect esențial: faptele comise de inculpat sunt prevăzute ca infracțiuni, atât în legea veche, cât și în legea nouă „neprimind astfel, solicitarea inculpatului de a fi achitat, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978.

Ca nefondată a fost apreciată și susținerea subsidiară a inculpatului, în sensul că nu a comis fapta cu intenția calificată prin scop, cerută de dispozițiile art. 72 lit. a) din vechiul C. vam., reținându-se că „În facturile respective s-au consemnat prețuri inferioare celor reale și faptul că utilajele agricole respective sunt o donație pentru agricultorii români, iar prețul este simbolic, deoarece inculpatul cunoștea că potrivit art. 12 din Legea nr. 83/1993 importurile pentru mașini și echipamente agricole sunt exceptate de la plata taxelor vamale. Aceste manopere dolozive ale inculpatului au avut drept scop sustragerea bunurilor respective de la aplicarea regimului vamal, ceea ce înseamnă că și sub aspectul laturii subiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii”.

Instanța de control judiciar a constatat că este nefondată și critica referitoare la anularea celor 50 facturi, reținând că achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de fals și uz de fals s-a dispus pentru că aceste două infracțiuni sunt absorbite de infracțiunea prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 și nicidecum pentru faptul că el nu ar fi comis aceste falsuri și prin urmare, soluția primei instanțe de a anula înscrisurile falsificate este legală și temeinică. De asemenea, instanța de control judiciar, având în vedere valoarea însemnată a prejudiciului nerecuperat a reținut ca, fiind legală și temeinică, măsura instanței de menținere a sechestrului asigurator aplicat de I.P.J., iar cu privire la pedepsele aplicate inculpatului a apreciat că au fost judicios individualizate, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, fără privare de libertate.

În termenul legal, împotriva deciziei penale, au declarat recurs inculpatul S.H. și partea civilă SC A.B.W. SRL București (în prezent denumită S.C. A.P. SRL). În recursul inculpatului s-a solicitat: - în conformitate cu art. 124 C. pen., să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., și în baza art. 10 alin. (1) lit. g) și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal; - să se dispună exonerarea recurentului inculpat de la măsura confiscării, deoarece confiscarea nu se poate aplica decât la sumele efectiv date, respectiv suma de 30 milioane lei și nicidecum la diferența de sumă promisă de 270 milioane lei; - în condițiile în care instanța de recurs va constata existența unei cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv eroarea de fapt, prevăzută de art. 51 C. pen., să dispună achitarea inculpatului conform art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a) din același cod. - în baza art. 10 alin. (1) lit. d) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului cu privire la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale laturii obiective și subiective ale acestei infracțiuni; - să se respingă cererea de constituire de parte civilă a Direcției Generale a Vămilor, deoarece adresa nr. 50601 din 11 decembrie 2001 nu conține o manifestare fermă și expresă de voință, în sensul de constituire ca parte civilă; - în condițiile achitării inculpatului pentru infracțiunea de contrabandă, să se dispună ridicarea sechestrului asigurator, dispus asupra mașinilor lăsate în custodia acestuia, conform procesului verbal de sechestru din 11 aprilie 1995 și în consecință, să se dispună restituirea utilajelor agricole către proprietarul lor, respectiv S.C.

A. S.R.L (fostă SC A.B.W. SRL). În recursul părții civile s-a solicitat ridicarea sechestrului asigurator și restituirea utilajelor către SC A.P. SRL, întrucât Direcția Generală a Vămilor nu s-a constituit parte civilă în cauză. Examinând decizia atacată, în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385 9 pct. 12, pct. 15, pct. 17 1 și pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și materialului de la dosar că recursul declarat de inculpatul S.H. este fondat numai în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, iar recursul părții civile SC A.B.W. SRL este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.H. împotriva deciziei penale nr. 744 A din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 257 din 14 noiembrie 2000 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și la măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în baza art. 255 alin. ultim C. pen., cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen. Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente, și anume: - un an și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.; - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 și art. 13 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 121, art. 122 și art. 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S.H., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., în cauză intervenind prescripția specială a răspunderii penale. Inculpatul va executa numai pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 și art. 13 C. pen., în modalitatea stabilită de prima instanță. Modifică dispoziția privind măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în temeiul art. 255 alin. ultim, cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen., în sensul că o stabilește la 30.000.000 lei.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă SC A.P. SRL (denumită anterior SC A.B.W. SRL), cu sediul în București, pe care o obligă la plata sumei de 1.000.000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2003.