ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2785/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2785/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Tribunalul Teleorman, prin sentința
penală nr. 257 din 14 noiembrie 2000, a dispus, în baza art. 255 alin. (1) C.
pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod, a condamnat pe inculpatul S.H.
la un an și 10 luni închisoare.
În baza art. 72 lit. a) din Legea
nr. 30/1978, cu aplicarea art. 13 și art. 41, art. 42 C. pen., a condamnat pe
același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 10 alin. (1) lit. d),
raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe același
inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1)și
art. 291 C. pen.
În conformitate cu dispozițiile art.
81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un
termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.
S-au pus în vedere inculpatului
dispozițiile art. 83 și art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării
condiționate.
S-au anulat actele false.
Inculpatul a fost obligat să
plătească statului român suma de 892.432.064 lei și 21.071.124 lei reprezentând
taxe vamale.
S-a menținut sechestrul aplicat prin
procesul verbal din 11 aprilie 1995, aplicat de I.P.J. Teleorman.
A confiscat de la inculpat suma de
300.000.000 lei din care, 30.000.000 lei a fost consemnată la C.E.C.
Alexandria, cu recipisa nr. 24/423001/2051580 din 22 martie 1995.
Inculpatul a fost obligat la
7.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 250.000 lei onorariu
avocat oficiu.
Hotărând astfel, instanța de fond a
reținut, în esență, următoarele:
Inculpatul S.H. a fost
administratorul societății comerciale A.B.W. SRL București, înființată la data
de 11 august 1994, fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului al
Municipiului București sub nr. J40/15182/1994.
În perioada iunie - august 1994,
inculpatul a adus în România 50 utilaje agricole de proveniență străină din
care, în cursul lunii august, inculpatul a vândut trei combine societății
agricole: U., cu sediul în comuna Ulmeni, „1...”, cu sediul în comuna Slobozia
Mândra și P., cu sediul în comuna Comoara, toate situate în județul Teleorman.
În zilele de 9 și 10 februarie 1995,
numiții B.G. și H.G., comisari la Garda Financiară Teleorman au avut verificări
la vama Sibiu asupra legalității importului de utilaje agricole realizat de
inculpat, prilej cu care, au constatat că acesta a introdus în țară utilaje
agricole cu încălcarea normelor legale și că a desfășurat activități de
prestări servicii cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 12/1990, sens în care,
au întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.
573/17 martie 1995, urmând a sesiza și organele de urmărire penală, pentru
activitatea de introducere a utilajelor agricole în țară.
Cu ocazia verificărilor, Garda
Financiară Teleorman a mai constatat că la 27 august 1994, inculpatul a
introdus în țară trei echipamente pentru recoltat porumb marca J.D., iar cu
ocazia vămuirii a prezentat o altă factură în care valoarea echipamentelor era
de 450 mărci germane, în loc de valoarea reală menționată pe factura originală
de 57.000 mărci germane
În vederea lămuririi acestor
aspecte, inculpatul a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Teleorman pentru
data de 22 martie 1995, însă, acesta s-a prezentat cu o zi mai devreme, la 21
martie 1995, a luat legătura cu cei doi comisari care au efectuat verificările
și aflând că urmează să i se întocmească și un alt proces verbal de constatare
și sancționare a contravențiilor legate de introducerea în țară a celor trei
echipamente de recoltat porumb și că vor fi sesizate și organele de urmărire
penală, a oferit comisarilor suma de 30.000.000 lei pentru a nu se întocmi proces-verbal
și a nu fi sesizate organele de urmărire penală, suma aflându-se în
autoturismul inculpatului, care a promis comisarilor că le va da și diferența
până la 300.000.000 lei.
Comisarii au respins oferta
inculpatului și au întocmit procesul-verbal nr. 592 din 21 martie 1995.
Cum inculpatul a insistat, cei doi
comisari l-au informat pe comisarul șef P.A. care, în jurul orelor 16,00, a
sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Inculpatul nu s-a prezentat în
instanță, fiind legal citat, însă în faza de urmărire penală s-a apărat, în
sensul că suma nu reprezintă cadou oferit comisarilor ci, că a fost dată pentru
a plăti amenzile aplicate.
Apărările inculpatului au fost
înlăturate pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost invitat la sediul
Gărzii Financiare Teleorman, pentru data de 22 martie 1995.
Cu toate acestea, fără nici o
justificare, inculpatul s-a prezentat cu o zi mai devreme, 21 martie 1995,
pentru a lua legătura cu comisarii care efectuau verificările.
Inculpatul a lăsat suma de
30.000.000 lei în autoturismul său și a adus geanta numai după ce comisarii
s-au declarat de acord cu primirea banilor (după ce însă, sesizaseră Parchetul
de pe lângă Tribunalul Teleorman).
Pe de altă parte, amenzile aplicate
inculpatului prin procesele verbale întocmite aveau un cuantum mult mai mic.
De altfel, în acel sediu nu trebuia
adusă nici o sumă, deoarece amenzile se plătesc la unitățile C.E.C., iar
inculpatul, cetățean german, care însă, vorbește curent românește și are
afaceri în România, avea obligația să cunoască aceste norme.
Instanța de fond a mai reținut pe
baza mijloacelor de probă administrate că, anterior datei de 11 august 1994,
când s-a înregistrat firma A.B.W. SRL, inculpatul a introdus în România un
număr de 50 utilaje agricole, în vederea comercializării. Având cunoștință că
legislația în vigoare exceptează de la plata taxelor vamale, utilajele agricole
cumpărate de producătorii agricoli, inculpatul a întocmit facturi pe numele
unor persoane fizice din județele Sibiu, Alba și Cluj, menționându-se în
cuprinsul acestor facturi că producătorii agricoli au cumpărat utilajele de la
firma I.G.M., iar prețurile indicate erau inferioare celor reale,
consemnându-se totodată, că utilajele respective sunt o donație pentru
agricultorii români, prețul fiind simbolic.
Inculpatul a procedat în acest mod,
deoarece, potrivit art. 12 din Legea nr. 83/1993, importurile de mașini și
echipamente pentru agricultură sunt exceptate de la plata taxelor vamale, iar
aceste prevederi se aplică și ajutoarelor externe în natură acordate
producătorilor agricoli.
Facturile astfel întocmite au fost
prezentate la vama Sibiu care, în raport de prețurile consemnate, a încasat
taxe vamale în sumă de 13.266.144 lei, plata fiind făcută de inculpat.
Din declarația martorului S.N., s-a
reținut că acesta i-a dat inculpatului numele unor persoane fizice din județele
Alba, Sibiu, Cluj, nume care au fost ulterior trecute în facturile prezentate
la vamă.
Ulterior, inculpatul a vândut trei
combine în județul Teleorman și una în județul Sibiu.
Cu ajutorul martorilor U.Ș. și C.Ș.,
inculpatul a căutat potențiali cumpărători în județul Teleorman, precum și
unități cărora să le presteze servicii de arat și recoltat.
Pentru utilajele respective,
inculpatul trebuia să plătească suma de 905.698.208 lei, reprezentând taxe
vamale.
Procedând în modul arătat,
inculpatul s-a sustras de la plata taxelor vamale de 892.432.064 lei
(905.698.208 lei – 13.266.144 lei).
Inculpatul a susținut, în faza de
urmărire penală că utilajele agricole au fost cumpărate pentru persoanele
fizice înscrise în facturi, însă datorită imposibilității vânzării utilajelor
agricole, a dispus refacerea documentelor și a solicitat recalcularea taxelor
vamale, cu adresa nr. 52 din 13 februarie 1995, înaintată la vama Sibiu și Direcția
Generală a Vămilor.
Această apărare nu a fost primită,
deoarece inculpatul a întocmit adresa nr. 52 din 13 februarie 1995, nu din
cauza imposibilității de plată a persoanelor fizice menționate în facturi, ci
datorită faptului că, în datele de 9 și 10 februarie 1995, Garda Financiară
Teleorman declanșase verificări cu privire la legalitatea operațiunilor de
introducere în țară a utilajelor agricole, iar inculpatul a recunoscut totuși,
că persoanele fizice menționate în facturi nu au avut cunoștință despre
operațiunea respectivă.
A mai rezultat că în luna august
1994, inculpatul a cumpărat de la firma S. SA cu sediul în Atena, Grecia, prin
intermediul firmelor A.B.W. și I.G.M. din Germania, trei echipamente pentru
recoltat porumb, în valoare totală de 57.000 mărci germane.
La data de 29 august 1994, utilajele
au sosit în Vama Alexandria, pe documente la rubrica „cumpărător” fiind
menționată SC A. SA Alexandria.
Inculpatul l-a delegat pe martorul
C.Ș. să se ocupe de operațiunile de vămuire, însă, aflând că taxele vamale ce
urmau să fie plătire, se ridicau la 20.000.000 lei, inculpatul i-a interzis
martorului să se mai ocupe de operațiunea respectivă.
La data de 8 septembrie 1994, Vama
Alexandria a primit cererea de tranzitare nr. 10 din 7 septembrie 1994, aprobată
de Direcția Regională a Vămilor Craiova, prin care se stabilea că operațiunile
de vămuire să se efectueze la Vama Sibiu.
Cu ocazia operațiunilor de vămuire,
inculpatul a prezentat vămii Sibiu o factură emisă de firma I.G.M. către SC
A.B.W. SRL București în care, se consemna că valoarea celor trei utilaje este
de 450 mărci germane, în loc de valoarea reală de 57.000 mărci germane. În
raport de valoarea declarată, inculpatul a plătit cu titlu de taxe vamale, suma
de 181.269 lei, în loc de 21.252.393 lei, cât era legal.
Din cercetările efectuate a rezultat
că SC A. nu a comandat și nu a avut cunoștință de cele trei utilaje. Inculpatul
a procedat în modalitatea reținută pentru a putea introduce combinele de porumb
în țară.
Împotriva sentinței penale a declarat
apel inculpatul S.H. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub
aspectul greșitei sale condamnări în ce privesc toate infracțiunile reținute în
sarcina sa.
Cu privire la infracțiunea de
contrabandă prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 a susținut că în
mod nelegal s-a dispus condamnarea sa, întrucât fapta nu este prevăzută de
legea penală, solicitând, în principal, achitarea, în temeiul art. 10 alin. (1)
lit. b), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar,
chiar dacă s-ar reține că inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 72
lit. a) din vechiul C. vam., și în acest caz se impune achitarea, în temeiul
art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece sub aspectul laturii
subiective legea cere o intenție calificată prin scopul urmărit.
Cu privire la infracțiunea de dare
de mită a solicitat de asemenea achitarea, deoarece fapta nu există, niciodată
el nu a oferit ceva celor doi comisari ai gărzii financiare, dimpotrivă, ei au
fost cei care i-au pretins diverse avantaje materiale, dar i-a refuzat.
A mai susținut că, fiind achitat
pentru infracțiunile de fals și uz de fals, în mod greșit s-a dispus de către
instanța de fond anularea celor 50 de facturi.
Curtea de Apel București, secția a
II-a penală, prin decizia penală nr. 744 A din 20 decembrie 2001, a respins, ca
nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că probele administrate în
această fază procesuală, la cererea inculpatului, nu au infirmat situația de
fapt reținută de prima instanță și nici încadrarea juridică a faptelor.
De asemenea, probele administrate în
cadrul apelului nu au fost de natură să înlăture nici vinovăția inculpatului
stabilită în mod temeinic de prima instanță pe baza analizei întregului
material probator existent până la acea dată ; probele noi administrate
necreând nici măcar un dubiu vinovăției acestuia.
Astfel, cu privire la infracțiunea
de dare de mită a apreciat că în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea
inculpatului, în sensul că a venit la sediul Gărzii Financiare cu suma de
30.000.000 lei pentru a plăti amenzile, considerând-o nesinceră și a reținut
această infracțiune, cu motivarea:
„În primul rând, acesta a fost
invitat la sediul Gărzii Financiare Teleorman pentru data de 22 martie 1995,
dar el în mod cu totul nejustificat a venit cu o zi mai devreme, pentru a lua
legătura cu comisarii care efectuează verificările.
În al doilea rând, deși amenda
aplicată era de 2.000.000 lei, inculpatul a venit cu suma de 30.000.000 lei,
pregătită într-o geantă și le-a înmânat-o comisarilor, după ce aceștia s-au
declarat de acord, dar ei sesizaseră deja parchetul.
În realitate, inculpatul a oferit
această sumă superioară cuantumului amenzii, promițându-le celor doi comisari
încă 270.000.000 lei, pentru ca aceștia să nu sesizeze neregulile constatate în
urma controlului efectuat.
În fine, ceea ce nu reușește
apărarea inculpatului să explice este și împrejurarea legată de faptul că cei
doi comisari au sesizat parchetul despre o infracțiune de dare de mită, înainte
ca aceasta să se consume.
Or, cum ar fi putut face ei acest
lucru dacă nu existau propuneri concrete din partea inculpatului?„
În legătură cu critica referitoare
la infracțiunea prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, instanța de
control judiciar a reținut, de asemenea, că este nefondată, cu următoarea
motivare:
„Instanța de fond după cum se arată
în mod expres în sentință, a avut în vedere atât modificarea Codului vamal prin
Legea nr. 141/1997, stabilind că fapta inculpatului s-ar încadra în
dispozițiile art. 178, cât și dispozițiile art. 13 C. pen., în sensul că
modificarea respectivă a apărut după comiterea infracțiunii și înainte ca
inculpatul să fie judecat definitiv.
Făcând o corectă aplicare a acestui
principiu cuprins în art. 13 C. pen., a stabilit că legea veche este mai
favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă mai reduse în vechea lege, față
de 3-10 ani, cât se prevede în noua lege.
De asemenea, legea nouă prevede
obligativitatea aplicării pedepsei complimentare, în timp ce vechea lege nu
conține o asemenea prevedere.
Dar, pe lângă toate acestea, prima
instanță a mai reținut un aspect esențial: faptele comise de inculpat sunt
prevăzute ca infracțiuni, atât în legea veche, cât și în legea nouă „neprimind
astfel, solicitarea inculpatului de a fi achitat, în temeiul art. 10 alin. (1)
lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de
art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978.
Ca nefondată a fost apreciată și
susținerea subsidiară a inculpatului, în sensul că nu a comis fapta cu intenția
calificată prin scop, cerută de dispozițiile art. 72 lit. a) din vechiul C.
vam., reținându-se că „În facturile respective s-au consemnat prețuri
inferioare celor reale și faptul că utilajele agricole respective sunt o
donație pentru agricultorii români, iar prețul este simbolic, deoarece
inculpatul cunoștea că potrivit art. 12 din Legea nr. 83/1993 importurile
pentru mașini și echipamente agricole sunt exceptate de la plata taxelor
vamale.
Aceste manopere dolozive ale
inculpatului au avut drept scop sustragerea bunurilor respective de la
aplicarea regimului vamal, ceea ce înseamnă că și sub aspectul laturii
subiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii”.
Instanța de control judiciar a
constatat că este nefondată și critica referitoare la anularea celor 50
facturi, reținând că achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de
fals și uz de fals s-a dispus pentru că aceste două infracțiuni sunt absorbite
de infracțiunea prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 și nicidecum
pentru faptul că el nu ar fi comis aceste falsuri și prin urmare, soluția
primei instanțe de a anula înscrisurile falsificate este legală și temeinică.
De asemenea, instanța de control
judiciar, având în vedere valoarea însemnată a prejudiciului nerecuperat a
reținut ca, fiind legală și temeinică, măsura instanței de menținere a
sechestrului asigurator aplicat de I.P.J., iar cu privire la pedepsele aplicate
inculpatului a apreciat că au fost judicios individualizate, atât prin cuantum,
cât și prin modalitatea de executare, fără privare de libertate.
În termenul legal, împotriva
deciziei penale, au declarat recurs inculpatul S.H. și partea civilă SC A.B.W.
SRL București (în prezent denumită S.C. A.P. SRL).
În recursul inculpatului s-a
solicitat:
- în conformitate cu art. 124 C.
pen., să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru
infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., și în baza art. 10
alin. (1) lit. g) și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună
încetarea procesului penal;
- să se dispună exonerarea
recurentului inculpat de la măsura confiscării, deoarece confiscarea nu se
poate aplica decât la sumele efectiv date, respectiv suma de 30 milioane lei și
nicidecum la diferența de sumă promisă de 270 milioane lei;
- în condițiile în care instanța de
recurs va constata existența unei cauze care înlătură răspunderea penală,
respectiv eroarea de fapt, prevăzută de art. 51 C. pen., să dispună achitarea
inculpatului conform art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art.
11 pct. 2 lit. a) din același cod.
- în baza art. 10 alin. (1) lit. d)
și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului
cu privire la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din
Legea nr. 30/1978, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale
laturii obiective și subiective ale acestei infracțiuni;
- să se respingă cererea de
constituire de parte civilă a Direcției Generale a Vămilor, deoarece adresa nr.
50601 din 11 decembrie 2001 nu conține o manifestare fermă și expresă de
voință, în sensul de constituire ca parte civilă;
- în condițiile achitării
inculpatului pentru infracțiunea de contrabandă, să se dispună ridicarea
sechestrului asigurator, dispus asupra mașinilor lăsate în custodia acestuia,
conform procesului verbal de sechestru din 11 aprilie 1995 și în consecință, să
se dispună restituirea utilajelor agricole către proprietarul lor, respectiv
S.C. A. S.R.L (fostă SC A.B.W. SRL).
În recursul părții civile s-a
solicitat ridicarea sechestrului asigurator și restituirea utilajelor către SC
A.P. SRL, întrucât Direcția Generală a Vămilor nu s-a constituit parte civilă
în cauză.
Examinând decizia atacată, în raport
de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385
9
pct. 12, pct.
15, pct. 17
1
și pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată, în baza
lucrărilor și materialului de la dosar că recursul declarat de inculpatul S.H.
este fondat numai în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare, iar recursul părții civile SC A.B.W. SRL este inadmisibil, urmând a
fi respins ca atare.
Astfel, analizând ansamblul
probator administrat în cauză, Curtea constată că faptele și împrejurările
săvârșirii lor, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea acestora au
fost corect reținute, ele rezultând din probele complet analizate și just
apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în
stabilirea situației reale, astfel că nu sunt temeiuri pentru a se dispune
achitarea inculpatului și întrucât, critica privind greșita sa condamnare cu
privire la infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea
nr. 30/1998, pe motiv că lipsesc elementele constitutive ale acestei
infracțiuni, cât și critica privind greșita menținere a sechestrului asigurator
asupra utilajelor agricole, au format obiect de analiză și în fața instanței de
apel, considerente care au fost redate pe larg și în prezenta decizie și pe
care instanța de recurs și le însușește pe deplin, reluarea lor nu se mai
impune.
Nici solicitarea de a se constata
existența unei cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv eroarea de
fapt, prevăzută de art. 51 C. pen., solicitând achitarea, în baza art. 10 alin.
(1) lit. e), coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu privire la
infracțiunea de dare de mită, nu este fondată.
Potrivit art. 51 alin. (1) C. pen.,
„nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în
momentul săvârșirii acesteia nu cunoștea existența unei stări, situații sau
împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.”
Or, din probele administrate în
cauză, rezultă fără dubiu, așa cum au reținut și instanțele de fond și de apel,
că inculpatul a oferit suma de 30.000.000 lei drept mită și în scopul achitării
amenzilor la sediul Gărzii Financiare, și prin urmare, inculpatului nu-i sunt
aplicabile dispozițiile art. 51 C. pen., referitoare la eroarea de fapt.
Fondat se dovedește însă motivul
de casare referitor la intervenirea în cauză a prescripției speciale a
răspunderii penale, cu privire la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de
art. 255 alin. (1) C. pen.
Astfel, potrivit art. 121 C. pen.,
prescripția înlătură răspunderea penală, iar potrivit art. 122 lit. d) C. pen.,
termenul de prescripție este de 5 ani, în cazul în care legea prevede pentru
infracțiunea săvârșită, pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu
depășește 5 ani.
Pe de altă parte, conform art. 124
C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni,
dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu încă
jumătate.
De menționat că, potrivit art. 122
alin. ultim C. pen., termenele de prescripție se socotesc de la data săvârșirii
infracțiunii.
Raportând cerințele textelor de lege
mai sus citate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1)
C. pen., reținută în sarcina inculpatului, se constată că acestea sunt
îndeplinite.
Astfel, inculpatul a comis
infracțiunea a cărei prescripție se solicită a se constata că a intervenit, în
luna martie 1995 (la 21 martie 1995), maximul de pedeapsă prevăzut de această
infracțiune nefiind mai mare de 5 ani, termenul de prescripție este de
asemenea, de 5 ani, iar termenul prescripției speciale, prevăzut de art. 124 C.
pen., este de 7 ani și 6 luni.
Prin urmare, având în vedere că la
data săvârșirii faptei, martie 1995 și până în prezent, au trecut cei 7 ani și
6 luni, pentru intervenirea prescripției speciale, aceasta împlinindu-se în
luna septembrie 2002, fără a se fi pronunțat o hotărâre definitivă de
condamnare, urmează a se constata că, referitor la această infracțiune, s-a
împlinit termenul de prescripție și pe cale de consecință, în temeiul art. 11
pct. 2 lit. b) și a art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la
art. 121, art. 122 și art. 124 C. pen., să se dispună încetarea procesului
penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de
mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., în cauză intervenind prescripția
specială a răspunderii penale; inculpatul urmând să execute numai pedeapsa de 2
ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art.
72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 și art. 13 C.
pen., în modalitatea stabilită de prima instanță.
De asemenea, fondată este și
critica referitoare la măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei dispusă în
baza art. 255 alin. ultim C. pen., cu referire la art. 254 alin. (2) din
același cod.
Astfel, potrivit art. 118 lit. c) C.
pen., sunt supuse confiscării lucrurile care au fost date pentru a determina
săvârșirea unei infracțiuni.
Pe de altă parte, potrivit art. 254
alin. (3) C. pen., „Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut
obiectul luării de mită se confiscă”.
Conform art. 255 alin. (4) C. pen.,
„Dispozițiile art. 254 alin. (3) se aplică în mod corespunzător, chiar dacă
oferta nu a fost urmată de acceptare”.
Or, în cauză, instanțele au dispus
confiscarea sumei de 300.000.000 lei, suma care a fost promisă și nu suma de
30.000.000 lei, care a fost efectiv dată cu titlu de mită.
Așa fiind, Curtea va modifica
dispoziția privind măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în
temeiul art. 255 alin. ultim, cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen., în
sensul că o va stabili la suma ce a format obiectul dării de mită, respectiv,
de 30.000.000 lei.
În ce privește recursul declarat
de partea civilă SC A.B.W. SRL, în prezent denumită SC A.P. SRL se constată că
acesta este inadmisibil, deoarece conform art. 385
1
alin. final teza
întâi C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora
persoanele prevăzute de art. 362 nu au folosit calea apelului, cum este
situația în speță.
În consecință, secția penală a
Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385
15
alin. (1) pct. 2 lit.
d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul S.H., va casa
decizia atacată, precum și sentința primei instanțe numai cu privire la
infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și la
măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în baza art. 255 alin.
ultim C. pen., cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen. și va dispune conform
dispozitivului, iar în temeiul art. 385
15
alin. (1)pct. 1 lit. a) C.
proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă SC
A.P. SRL (denumită anterior SC A.B.W. SRL) cu obligarea acesteia la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
inculpatul S.H. împotriva deciziei penale nr. 744 A din 20 decembrie 2001 a
Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Casează decizia atacată, precum și
sentința penală nr. 257 din 14 noiembrie 2000 a Tribunalului Teleorman, numai
cu privire la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C.
pen. și la măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în baza art.
255 alin. ultim C. pen., cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a)
și art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani
închisoare în pedepsele componente, și anume:
- un an și 10 luni închisoare,
pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1)
C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea
nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 și art. 13 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b),
raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 121, art.
122 și art. 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului
S.H., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255
alin. (1) C. pen., în cauză intervenind prescripția specială a răspunderii
penale.
Inculpatul va executa numai pedeapsa
de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea, prevăzută de art. 72 lit. a)
din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 și art. 13 C. pen., în
modalitatea stabilită de prima instanță.
Modifică dispoziția privind măsura
confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în temeiul art. 255 alin. ultim,
cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen., în sensul că o stabilește la
30.000.000 lei.
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de partea civilă SC A.P. SRL (denumită anterior SC A.B.W. SRL), cu
sediul în București, pe care o obligă la plata sumei de 1.000.000 lei către
stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi
11 iunie 2003.