ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1746/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 158 din 8

octombrie 2002 a Tribunalului Teleorman, în baza art. 174 raportat la art. 175

lit. i) și art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost

condamnat inculpatul P.M.A. la 20 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a dispus

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pe o

perioadă de 5 ani.

În baza art. 83 C. pen., a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 307 din 22 mai 2001 a Judecătoriei Alexandria,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 22 ani închisoare, cu aplicarea

art. 71 C. pen. și 5 ani, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și c) C. pen.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile B.A. 5.000.000 lei despăgubiri civile materiale și

10.000.000 lei, daune morale.

A respins, ca nefondată, cererea

formulată de partea civilă B.A., privind obligarea inculpatului la câte-o

prestație periodică, în favoarea minorilor H.S.I. și H.M.C.

S-a menținut starea de arest a inculpatului

și s-a computat prevenția, de la 25 aprilie 2002, la zi.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare cuvenite statului, din care 300.000 lei onorariu pentru

apărătorul din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, în data de 24 aprilie 2002, inculpatul a consumat împreună cu

victima B.C. băuturi alcoolice. În jurul orelor 23,00, trecând prin apropierea

imobilului victimei, a fost lovit de victimă, care, i-a cauzat leziuni

superficiale, în zona feței. Deși avea posibilitatea să părăsească zona și să

evite conflictul, inculpatul a îmbrâncit victima care s-a dezechilibrat. Apoi,

inculpatul a rupt dintr-un gard un ștachete și l-a lovit cu obiectul respectiv

până acesta s-a deteriorat. În continuare, inculpatul, a lovit victima cu pumnii,

cu intensitate sporită, situație în care stropii de sânge s-au dispersat pe

suprafața dintre temelia și streașina locuinței victimei. La scurt timp,

victima i-a cerut inculpatului să o transporte în locuință.

Inculpatul a mers la domiciliul

martorelor P.D. și S.M. cărora le-a solicitat să anunțe salvarea și, ulterior,

a mers la postul de poliție pentru a relata cele întâmplate.

Deși victima a fost transportată în

aceeași noapte la spital, a decedat datorită violențelor la care a fost supusă.

Apelul declarat de inculpat

împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de

Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 778 din 3 decembrie 2002.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, fără a-l motiva în scris,

motivele urmând a le arăta în instanță.

În ședința publică de astăzi 4

aprilie 2003, inculpatul, prin apărător și, personal, cu ocazia ultimului

cuvânt, a criticat hotărârea pentru netemeinicie, susținând că pedeapsa

aplicată este prea aspră, în neconcordanță, cu atitudinea sa, de după comiterea

infracțiunii. Că, ar fi trebuit să se țină seama de faptul că a intervenit

pentru acordarea ajutorului medical victimei și că, în permanență, a manifestat

o atitudine de regret, a celor întâmplate.

Recursul este nefondat.

Pedeapsa stabilită, ca și cea

aplicată, contrar, susținerilor inculpatului, este bine individualizată,

corespunzând gradului de pericol social, cu care a fost comisă, stăruinței cu

care inculpatul a lovit, chiar, unei anumite ferocități, manifestate în

comiterea ei, dar și persoanei inculpatului, care nu este în fața primei

încălcări a legii penale, fiind recidivist, în raport de pedeapsa de 2 ani, cu

suspendarea condiționată a executării, suspendare ce, a trebuit să fie revocată,

tocmai datorită faptului că inculpatul a comis infracțiunea din această cauză,

în pofida încrederii ce-i fusese acordată de instanță și a obligațiilor ce

rezultau din suspendarea condiționată a executării pedepsei.

De altfel, instanța, pe lângă

criteriile arătate, a ținut seama în stabilirea și aplicarea pedepsei și de

atitudinea procesuală, ulterioară, comiterii faptei, de către inculpat, numai

așa explicându-se pedeapsa aplicată, orientată spre mediu.

În raport cu cele arătate, recursul

declarat de către inculpatul P.M.A., apărând ca nefondat, va trebui privit și

respins, ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., menținându-se, astfel, hotărârea atacată.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din

oficiu, ce s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.M.A. împotriva deciziei penale nr. 778 din 3 decembrie

2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 aprilie 2002, la 4 aprilie

2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000

lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

aprilie 2003.