ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 931/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1003

din 11 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat

pe inculpatul C.D.S. la 10 ani închisoare, în baza art. 215

1

alin.

(2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 65 C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 290, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la

un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., și s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art.

64 C. pen., și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus durata arestării preventive de la 28 iunie 2002 la data punerii efective

în libertate.

În baza art. 14 și art. 346

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile SC I.M.D.

SRL, suma de 4.216.586.874 lei, reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 348 C. proc.

pen., s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, respectiv cele 143

facturi aflate la dosarul cauzei și foaia de vărsământ nr. 5852917 a B.P.,

sucursala Teleorman.

În baza art. 191 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a reținut că, în ziua de

23 aprilie 2002, partea vătămată SC I. SRL s-a adresat cu plângerea organelor

de poliție, solicitând efectuarea de cercetări penale față de C.D.S., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, constând

în aceea că, în calitate de agent comercial, a prejudiciat societatea cu suma

de 4.267.369.901 lei.

Inculpatul C.D.S., angajat

ca agent de vânzări, în conformitate cu fișa postului, avea ca atribuții de

serviciu, facturarea, încasarea în numerar sau prin fișă C.E.C. și predarea

sumelor încasate de la clienți. De asemenea, inculpatul era responsabil de

urmărirea circuitului ordinelor de plată și C.E.C. - urilor emise, în vederea

achitării contravalorii mărfurilor achiziționate de la client, până la momentul

intrării acestora în contul I. Livrarea mărfurilor către beneficiari era

adiționată de emiterea de facturi pentru marfa livrată, completate în 3

exemplare, din care unul se înmâna beneficiarului, care trebuia să semneze de

primire, al doilea exemplar trebuia predat la serviciul de operare,

contabilitate al SC I., iar ultimul exemplar trebuia să rămână la facturier.

La data de 20 aprilie 2002,

SC I. SRL a procedat la efectuarea unei verificări a activității desfășurate de

inculpat în perioada 1 aprilie 2000 – 20 aprilie 2002, având ca obiect

verificarea facturilor neîncasate și emise de către inculpat.

Potrivit notei de

constatare, s-a stabilit că inculpatul C.D.S., în vederea realizării scopului

activității sale în cadrul firmei, prelua în gestiune propria marfă, constând

în produse Gillette, pe care, ulterior, trebuia să o distribuie către clienți,

să întocmească documente de livrare, să încaseze și să depună la caseria

unității contravaloarea acestora.

Verificările efectuate au

stabilit că, până la data de 8 aprilie 2002, s-au identificat 157 de facturi

neîncasate în valoare de 4.282.630.289 lei, din care doar 5 erau confirmate de

clienți, prin aplicarea ștampilei și a semnăturii de primire.

La solicitarea societății,

C.D.S. a precizat că facturile neconfirmate de beneficiar erau de fapt facturi

false, emise în numele unor beneficiari, care în realitate nu au primit marfa

înscrisă în factură.

Ca urmare a faptului că

inculpatului i s-a pus în vedere, de către societate, să încaseze urgent

contravaloarea facturilor emise la data de 4 aprilie 2002, aceasta nu a depus

la caseria B.P., sucursala Alexandria suma de 5.314.965 lei, însoțită de o

copie a foii de vărsământ.

Conform obligațiilor de serviciu,

ulterior depunerii acestei sume de bani, inculpatul a transmis, prin fax, SC I.

o copie de pe foaia de vărsământ, pe care a falsificat-o prin contrafacerea

servicii, în sensul că în locul sumei de 5.314.965 lei, a scris suma de

505.314.965 lei. Fiind solicitat de către unitate să explice motivația acestei

atitudini, inculpatul a declarat că a recurs la acest procedeu, deoarece se

apropia data limită pentru calcularea bonusului și a sperat, astfel că dacă

dovedește că a încasat suma sus-menționată de bani, va primi alte cantități de

mărfuri pe care le va vinde, iar din aceste sume de bani, va acoperi facturile

restante, din urmă.

Pentru lămurirea tuturor

aspectelor cauzei, s-a procedat la efectuarea unei expertize contabile care a

concluzionat că prejudiciul cauzat SC I., de către inculpat s-a produs prin

întocmirea de facturi fiscale în fals, fără a avea la bază operațiuni reale.

Facturile fiscale în cauză au fost completate de inculpat în numele societății

beneficiare care în realitate nu au primit mărfurile menționate în cuprinsul

facturilor. Aceste mențiuni sunt confirmate pe de o parte de faptul că pe

facturi nu există semnătura și ștampila beneficiarului, iar pe de altă parte de

declarațiile reprezentanților acestor societăți, audiați prin sondaj, care au

precizat că nu au primit mărfurile înscrise în facturi.

Tabelul facturilor

neconfirmate de beneficiari este în număr de 152, din care s-au încasat 7

facturi în sumă totală de 8.250.577 lei, rămânând un număr de 145 facturi

neîncasate, în cuantum de 4.267.369.901 lei.

Fiind audiat, în legătură cu

aceste aspecte, inculpatul a declarat că în fapt, toate mărfurile precizate în

aceste facturi au fost livrate fără documente către SC M.I. SRL, încasându-se

un preț de 70 % din valoarea reală a mărfurilor.

Având în vedere apărările

formulate de inculpat, expertul a procedat la verificarea jurnalelor de

cumpărături ale firmei SC M.I. SRL, în perioada februarie – martie 2002

(perioadă în care inculpatul a emis cele 152 facturi), constatându-se, însă, că

la această firmă nu sunt înregistrate achiziții de marfă.

Potrivit suplimentului

efectuat la raportul de expertiză contabilă s-a stabilit că inculpatul C.D.S.,

pe toată perioada desfășurată la SC I. a emis un număr de 1.684 facturi

neconfirmate de beneficiari, în valoare de 11.918.407.809 lei. Din acest total

au fost încasate 1.539 facturi în sumă de 7.642.787.333 lei, rămânând

neîncasate un număr de 146 facturi, în sumă de 4.267.369.901 lei. Această sumă

este reținută în concluziile raportului de expertiză ca fiind prejudiciu cauzat

de inculpat, părții vătămate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

numai sub aspectul individualizării pedepsei. Inculpatul a susținut că pedeapsa

este prea mare, în raport de împrejurările reale ale cauzei, el doar vânzând

marfa din gestiune la un preț cu 30 % sub prețul de vânzare, neurmărind

prejudicierea firmei ori obținerea unui câștig propriu, ci a procedat astfel

datorită dorinței de a-i păstra locul de muncă.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 111 din 16 februarie 2004, a admis

apelul inculpatului, a desființat în parte sentința atacată, a descontopit

pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în pedepsele componente și conform

art. 215

1

alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a

condamnat pe inculpat la pedeapsă de 6 ani închisoare, aplicând art. 76 lit. a)

și art. 74 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a menținut condamnarea

pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 6 ani închisoare, iar conform art. 35 C. pen., s-a interzis pe o durată

de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a

dedus reținerea și arestarea preventivă de la 27 iunie 2002 până la punerea

efectivă în libertate.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul C.D.S., care prin apărătorul său a solicitat, în principal,

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, întrucât în decizia

din apel, s-au trecut două date ale aceleași ședințe publice, respectiv 16

februarie 2004 și 10 februarie 2004, iar în subsidiar, reducerea pedepsei

aplicate.

Recursul este nefondat.

Conform art. 197 alin. (1)

C. proc. pen., încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea

procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare

care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Este adevărat că în decizia

penală, din apel, s-au trecut două date ale ședinței publice, respectiv de 16

februarie 2004 și, în finalul deciziei, 10 februarie 2004, dar această greșeală

nu a adus nici o vătămare inculpatului. Mai mult dacă ar fi acceptat cererea de

trimiterea cauzei spre rejudecare s-ar crea o situație mai grea inculpatului,

căruia prin această hotărâre i s-a redus pedeapsa.

Prin cel de al doilea motiv

de casare, se susține, în temeiul art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

că pedeapsa aplicată nu este just individualizată, cerându-se să fie redusă.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, în cauză, se constată că

instanța de apel, la dozarea pedepsei a avut în vedere pe lângă pericolul

social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, dar și datele

referitoare la persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente

penale, aspecte care se regăsesc în cuantumul pedepsei aplicate.

Pentru considerentele

expuse, urmează ca potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.D.S. împotriva deciziei penale nr. 111 din 16

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 februarie 2005.