ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5925/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 399 din 22 iunie 2004, în dosarul nr. 1827/2003, au fost respinse, ca nefondate, cererile de restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, formulate de inculpați, prin apărători.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ț.V. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 11 luni închisoare.

În baza art. 65, în referire la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, în final, inculpatul Ț.V. execută pedeapsa închisorii cea mai grea de 11 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

S-a făcut aplicarea art. 71, în referire la art. 64 C. pen., în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată prin arest preventiv, de la data de 22 septembrie 2003 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., în referire la art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M. la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65, în referire la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului S.M. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei cu închisoarea.

S-a făcut aplicarea art. 71,în referire la art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată prin arest preventiv, de la data de 22 septembrie 2003 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., în referire la art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Prin aceeași sentință, în baza art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul D.C. la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65, în referire la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului D.C. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei cu închisoarea.

S-a făcut aplicarea art. 71, în referire la art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.C., perioada executată prin arest preventiv de la data de 22 septembrie 2003 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., în referire la art. 160

b

C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Tot prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul C.A. la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65, în referire la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului C.A., pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei cu închisoarea.

S-a făcut aplicarea art. 71, în referire la art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.A., perioada executată prin arest preventiv, de la data de 23 septembrie 2003 până la data de 25 septembrie 2003, când a fost pus în libertate, în baza deciziei penale nr. 818/ P din 25 septembrie 2003 a Curții de Apel Constanța.

În baza art. 346, art. 14, art. 17 și art. 18 C. proc. pen., combinat cu art. 998 – art. 999 și art. 1003 C. civ., a obligat inculpații Ț.V., S.M., D.C. și C.A., în solidar, către partea vătămată A.M.I. prin reprezentantul legal al acesteia, S.N., la plata sumei de 100.000.000 lei, reprezentând despăgubiri civile-daune morale.

În baza art. 189 C. proc. pen., a obligat inculpații la plata sumelor reprezentând onorariu avocat oficiu din faza de urmărire penală, către Baroul Constanța, după cum urmează: Ț.V. – 400.000 lei, pentru avocat M.S., D.C. – 400.000 lei, pentru avocat M.S.(deleg. 005024/2003), S.M. – 800.000 lei, pentru avocat M.S., 400.000 lei deleg. 005026/2003 și avocat B.A. – 400.000 lei, deleg. Nr. 005429/2003, sume care s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 189 C. proc. pen., a obligat inculpații la plata sumelor reprezentând onorariu avocat oficiu din faza de judecată către Baroul Constanța, astfel: Ț.V. – 600.000 lei, pentru avocat M.S., S.M. – 600.000 lei, pentru avocat V.G., C.A., D.C. și T.V. la câte 100.000 lei fiecare, reprezentând onorariu avocat parte vătămată, avocat C.R., sume ce s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpații la plata sumei de câte 850.000 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 21 septembrie 2003, inculpații D.C., Ț.V., S.M. și martorele D.T., A.L., au organizat o petrecere în cursul serii, la locuința celui dintâi, petrecere la care fusese invitată și minora A.M.I., în vârstă de 13 ani, dar care refuzase invitația lui C. Până aproape de miezul nopții, inculpații au consumat băuturi alcoolice, când la propunerea lui D.C. au hotărât să se deplaseze în localitatea Nazarcea, pentru a o aduce și pe A.M.I. Ca urmare, au comandat prin stația G.T. mașina cu indicativul nr. 83, al cărei șofer și proprietar era inculpatul C.A., cunoscut cu inculpatul D.C.

Inculpatul C.A. a acceptat să efectueze cursa, contra sumei de 350.000 lei și după ce a fost acceptat prețul cursei, achitat de S.M., cu toții au părăsit locuința lui D.C. La plecarea inculpaților, A.L. și Ț.D. au rămas acolo, fără să fie înștiințate de gazdă, unde merg.

Când au ajuns în localitatea Nazarcea, grup social, autoturismul a fost oprit în fața blocului în care locuia minora împreună cu mama și frații săi (două camere diferite, situate pe același palier). Inculpații Ț.V., D.C. și S.M. au coborât și primul a strigat-o pe minoră, dar M.I. nu a răspuns. În această situație, Ț.V. a forțat ușa de acces în camera asigurată cu un sistem precar (respectiv un cui îndoit) și astfel a pătruns în interior, a forțat-o pe A.M.I. să coboare, trăgând de ea până ce a dus-o la mașină, unde a urcat-o cu forța, fără ca aceasta să reușească să se încalțe. De precizat este faptul că, în cameră a intrat și D.C., în timp ce S.M. a rămas pe hol. Din camera părții vătămate a ieșit strigând după sora sa și după ajutor, fratele mai mic al acesteia, care ulterior a anunțat-o și pe mama sa despre cele întâmplate.

Inculpatul C.A. care a așteptat în mașină, până la aducerea părții vătămate, a observat că aceasta la ieșirea din clădirea în care își avea locuința, riposta verbal reproșurilor aduse de Ț.V. cu privire la deplasarea făcută special pentru ea de la Constanța.

În mașină minora a fost așezată pe bancheta din spate, între inculpatul Ț.V. și S.M., locul din față de lângă șofer, ocupându-l inculpatul D.C. După ce au părăsit localitatea Nazarcea, pe drum spre Constanța, inculpatul Ț.V. i-a reproșat părții vătămate faptul că nu a ieșit din cameră atunci când a fost strigată, lovind-o în zona costală stânga și peste urechea dreaptă, aspect recunoscut de acesta și confirmat de inculpații S.M. și D.C.

În continuare, Ț.V., i-a cerut minorei să întrețină cu el raport sexual și fără să aștepte consimțământul acesteia, a așezat-o pe genunchii săi cu spatele la el, i-a tras pantalonii și lenjeria, după care a consumat raportul, ce a durat aproximativ 5 minute. În acest timp minora a plâns, fără ca vreunul dintre cei aflați în autoturism să intervină în ajutorul său.

Pe traseu între orașul Ovidiu și Constanța, inculpatul Ț.V. i-a propus inculpatului C.A. să oprească autoturismul și să întrețină și el raport sexual cu partea vătămată. Inițial, șoferul a refuzat propunerea, dar în final a acceptat și după ce a oprit mașina într-o zonă traversată de conductele pentru transport produse petroliere, folosind un prezervativ, a întreținut cu aceasta raport sexual normal, pe bancheta din spate a autoturismului, cu minora, despre care luase cunoștință că este în vârstă de 13 ani.

În ceea ce privește constrângerea părții vătămate, s-a avut în vedere că aceasta era amenințată în permanență și agresată fizic de către Ț.V., dar și faptul că ea se afla singură pe timp de noapte cu patru bărbați, dintre care trei în stare de ebrietate.

Tot la propunerea lui Ț.V., în acel loc s-a urcat în mașină și S.M. pentru a întreține raport sexual cu partea vătămată, pe bancheta din spate, act sexual ce a fost întrerupt de apariția martorilor I.R.V. și D.A. (jandarmi) ce asigurau paza conductelor magistrale din zonă. Aceștia au cerut inculpaților să se legitimeze și să-și justifice prezența în zonă.

Inculpatul C.A. a prezentat buletinul de identitate, datele sale fiind notate de unul dintre jandarmi. Coinculpații și-au declinat identitățile și au precizat că nu au asupra lor actele de identitate.

Totodată, martorii au solicitat minorei A.M.I. să precizeze data nașterii și aflând că acesta are 13 ani, i-a întrebat pe inculpați cu privire la prezența acesteia în compania lor, la oră atât de târzie. Inculpații le-au răspuns că sunt în drum spre Constanța și că opriseră acolo pentru a fuma. Partea vătămată, sub amenințarea inculpatului Ț.V., le-a spus jandarmilor că nu este nici o problemă și că se află cu inculpații de bună voie.

După plecarea jandarmilor, cei cinci s-au urcat în mașină și au continuat drumul spre Constanța, cartierul Km 4-5, la locuința lui D.C., unde au fost lăsați de către C.A.

Minora a fost condusă de inculpați într-o cameră, unde după circa jumătate de oră a intrat S.M., care a solicitat acesteia să se dezbrace și să întrețină raport sexual, care s-a și consumat. Inculpatului S.M. i-a urmat Ț.V., care a întreținut cu minora raport sexual normal, proferând la adresa acesteia amenințări. După ce a ieșit Ț.V., în cameră a intrat inculpatul D.C., partea vătămată întreținând și cu acesta raport sexual normal, timp în care plângea. Apoi, S.M. a revenit în cameră, cu intenția de a întreține un nou raport sexual cu minora, care însă a refuzat în mod categoric, față de care refuz inculpatul i-a rupt lenjeria intimă, scenă la care a asistat în parte și D.C., ce l-a scos din încăpere pe S.M.

Spre dimineață, în jurul orei 5,00, victima violului împreună cu A.L. și Ț.D. au părăsit locuința inculpatului D.C., care le-a condus până la stația autobuzului nr. 5, de unde acestea au plecat spre gara Constanța.

În timp ce se deplasau de la gară spre autogara din Tomis III, partea vătămată a relatat martorei Ț.D. că a fost adusă forțat de fratele acesteia, zis B., care a intrat fără voia ei în cameră unde fata dormea cu frații săi mai mici, stricând încuietorile.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 58/ S din 22 septembrie 2003, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța a rezultat că minora A.M.I. prezenta o deflorare veche, completă, a cărei dată nu poate fi precizată, iar în secreția vaginală, recoltată cu ocazia examinării, au fost decelați spermatozoizi, iar reacția F. a fost pozitivă, confirmându-se astfel întreținerea de raport sexual normal. De asemenea, au fost constatate leziuni traumatice la lobul rechii drepte și echimoze la nivelul brațului stâng, ce au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, posibil ca dată din 21 septembrie 2003, pentru care au fost acordate zile de îngrijiri medicale.

Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de către toți inculpații, care în principal au solicitat restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, iar în subsidiar achitarea acestora, deoarece faptele pentru care au fost trimiși în judecată nu există, ori nu constituie infracțiunile pentru care cei în cauză au fost judecați și condamnați.

Prin decizia penală nr. 202/ P din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. 804/P/2004, în baza art. 379 alin. (2) C. proc. pen., au fost admise, ca fondate, apelurile penale declarate de Ț.V., D.C. și S.M., deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța și apelantul inculpat C.A.,  împotriva sentinței penale nr. 399 din 22 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 1827/2003, pe care a desființat-o și rejudecând:

În temeiul art. 33 alin. (1) C. proc. pen., s-a desesizat și a restituit dosarul la procuror pentru completarea urmăririi penale, în sensul prezentării materialului de urmărire penală după lămurirea contrazicerilor dintre actele de urmărire penală și cercetare judecătorească.

Pentru completarea urmăririi penale (lămurirea contrazicerilor menționate) vor fi reaudiați inculpații, partea vătămată și martorii, iar dacă se impune, confruntarea acestora.

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă față de inculpații D.C., Ț.V. și S.M., pentru 30 zile, termen care curge de la pronunțarea hotărârii de față.

În baza art. 192 C. proc. pen., onorariile apărătorilor din oficiu (avocat O.I. și F.E. ), în sumă de câte 400.000 lei au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Constanța.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit reglementărilor procesual penale, urmărirea penală se finalizează cu soluția de netrimitere în judecată, ori de trimitere în judecată a învinuitului sau inculpatului, soluție dispusă de procuror prin ordonanță (rezoluție) sau rechizitoriu.

Hotărârea procurorului este precedată de ascultarea învinuitului, potrivit art. 255 C. proc. pen. și de prezentarea materialului de urmărire penală în conformitate cu art. 257 în ref. La art. 250 – art. 253 C. proc. pen., în raport de situațiile prevăzute în titlul I, cap. IV, secțiunea VII C. proc. pen.

Instanța de apel a arătat că activitățile la care a făcu referire constau în aducerea la cunoștința învinuitului sau inculpatului, a învinuirii pentru care este cercetat, a încadrării juridice a faptei respective, asigurării posibilității de a studia întregul material aflat în dosar și a dreptului de a da declarații suplimentare, de a formula cereri ori de a propune noi mijloace de probă în apărarea sa.

Dacă învinuitul sau inculpatul nu a formulat cereri, nu a propus probe noi în apărarea sa, ori cererile sau propunerile au fost respinse, ca neîntemeiate, de procuror ori au fost găsite întemeiate și administrate probele solicite, cercetarea penală se consideră terminată. În continuare, dacă procurorul constată că urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale ce garantează drepturile procesuale ale părților și aflarea adevărului, iar probele administrate dovedesc existența faptei, că aceasta a fost comisă de învinuit sau inculpat care răspunde penal, organul judiciar amintit, dispune trimiterea în judecată prin rechizitoriu, care constituie actul de sesizare a instanței competente să judece fapta și persoana arătate în act, în primă instanță. Odată emis rechizitoriul, organul de urmărire penală se desesizează și deci procurorul nu mai poate desfășura activități procesual în cauza respectivă.

Din actele dosarului de urmărire penală (nr. 1338/P/2003) aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a rezultat că procurorul a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpaților Ț.V., D.C., S.M. și C.A. la data de 13 octombrie 2003, iar prezentarea materialului de urmărire penală a fost făcută acestora la 14 octombrie 2003. Mai mult decât atât, la 14 octombrie 2003 a fost înregistrată la parchet cererea de probatorii depusă de apărătorul inculpatului D.C., rezoluționată de către primul procuror la aceeași dată și respinsă de către procurorul ce a supravegheat urmărirea penală, la data respectivă prin rezoluție, după ce inculpatul a și fost audiat.

Că prezentarea materialului de urmărire penală a avut loc după emiterea rechizitoriului a rezultat și din împrejurarea că în acest act procedural procurorul nu a mai analizat atitudinea inculpatului D.C., care, cu ocazia audierii din 14 octombrie 2003 a relatat că raporturile sexuale cu minora A.M.I. au fost consumate cu consimțământul acesteia, care practic l-a și corupt pe inculpat.

S-a arătat că a fost subliniat aspectul menționat, deoarece procurorul a analizat în rechizitoriu atitudinea negativă a lui C.A., care nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat și a formulat cerere de probatorii înregistrată la parchet pe 6 octombrie 2003, dar respinsă prin rezoluția din 9 octombrie 2003.

Curtea de apel a mai constatat că și adresa de înaintare a dosarului 1338/P/2003 la instanța competentă să judece cauza în fond a fost datată tot cu 13 octombrie 2003, ceea ce exclude existența unei erori de fapt la care a făcut referire procurorul prin procesul-verbal din 7 septembrie 2004, depus la dosarul de apel după închiderea dezbaterilor. Este greu de acceptat ideea erorii de fapt exprimată de procuror, având în vedere că data de 13 octombrie 2003 figurează pe două acte diferite, iar în evidențele parchetului, cauza apare soluționată prin rechizitoriu la 13 octombrie 2003.

Procedând la prezentarea materialului de urmărire penală, în condițiile arătate procurorul a îngrădit accesul inculpaților la probele din dosarul cauzei și posibilitatea combaterii de către aceștia a argumentelor aduse în acuzarea lor, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil potrivit art. 6 pct. 1 și 3 lit. b) și d) din C.E.D.O. și lipsindu-i pe aceștia la dreptul de apărare, prevăzut de art. 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În aceste condiții inculpații au fost privați de dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror în susținerea acuzării și de posibilitatea de a lupta cu arme egale în prima fază a procesului penale, pentru stabilirea adevărului în cauză.

Aceste îngrădiri privind exercitarea de către inculpați a drepturilor arătate, cu implicare directă asupra dreptului la apărare în faza de urmărire penală, a generat schimbarea situației de fapt în cursul cercetării judecătorești, față de retractarea în totalitate de către inculpați, partea vătămată și martori a declarațiilor date în cursul urmăririi penale, situație ce putea fi evitată dacă se realiza prezentarea materialului de urmărire penală în condițiile legii.

Urmare neajunsurilor din cursul urmăririi penale s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru a dispune completarea urmăririi penale, în sensul prezentării inculpaților a tuturor probelor administrate în cauză, fiind nevoie să fie avute în vedere și probele administrate în cursul cercetării judecătorești și necesară în prealabil lămurirea contrazicerilor existente în declarațiile părților și a martorilor, în cele două faze ale procesului penal, procedând la reaudierea și eventual confruntarea acestora, precum și dispunerea administrării oricăror altor probatorii pentru aflarea adevărului, principiu al procesului penal prevăzut de art. 3 C. proc. pen.

De asemenea, în considerentele deciziei s-au făcut referiri la menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, în condițiile art. 274 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub două motive, precum și inculpatul D.C.

În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a arătat că soluția de restituire a cauzei, pronunțată de instanța de apel este nelegală și netemeinică, apreciindu-se greșit că celor patru inculpați li s-a prezentat materialul de urmărire penală după emiterea rechizitoriului, motiv prevăzut de art. 333 C. proc. pen., combinat cu art. 332 alin. (3) și (4) din același cod, precum și că le-ar fi fost încălcat dreptul la apărare prevăzut în art. 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și dreptul la un proces echitabil în condițiile art. 6 pct. 1 și 3 lit. b) și d) din C.E.D.O. Se menționează că în actul de inculpare s-a strecurat o eroare materială în ceea ce privește data întocmirii acestuia, aceea de 13 octombrie 2003 în loc de 14 octombrie 2003, considerând ca fiind corectă data de 14 octombrie 2003 față de mențiunea făcută în expozitivul rechizitoriului (din care a rezultat că inculpatul C.A. a negat „ab initio” săvârșirea faptei, menținând această atitudine până inclusiv până la prezentarea materialului de urmărire penală. Referitor la adresa de înaintare a dosarului parchetului la instanța de judecată au fost anexate fotocopii după evidențele de corespondență, rezultând data de 15 octombrie 2003 de predare și primire.

Parchetul apreciază că față de cele arătate nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sub aspectul datei întocmirii rechizitoriului fiind vorba de o eroare materială în condițiile în care prezentarea materialului de urmărire penală s-a efectuat față de fiecare inculpat la 14 octombrie 2003, iar instanța a fost sesizată la 15 octombrie 2003, conform mențiunilor din adresa de înaintare a rechizitoriului emisă de parchez.

Referitor la dreptul de apărare se apreciază că acesta a fost respectat, accesul inculpaților la probele din dosar nu a fost îngrădit, iar prezentarea materialului de urmărire penală s-a efectuat în prezența apărătorilor aleși pentru inculpații C.A. și D.C. și avocat oficiu pentru ceilalți inculpați Ț.V. și S.M. care au avut posibilitatea să propună probe. De altfel probele solicitate de inculpatul C.A. au fost respinse prin rezoluția din 9 octombrie 2003, iar nota de probe solicitată de inculpatul D.C. la 14 octombrie 2003 au fost respinse prin rezoluția din 14 octombrie 2003.

Totodată se consideră că reaudierea inculpaților, a părții vătămate și a martorilor, eventualele confruntări pentru a rezolva contrazicerile dintre declarațiile din faza de urmărire penală de recunoaștere a faptelor de către inculpații Ț.V., S.M. și D.C. și negarea de către inculpatul C.A. se putea face și în faza de cercetare judecătorească fără mare întârziere pentru aflarea adevărului.

Față de cele arătate, parchetul, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea în continuare a apelurilor declarate de inculpați.

În recursul declarat, inculpatul D.C. a criticat hotărârea sub aspectul prelungirii arestării, deoarece soluția în apel s-a dat ca urmare a intervenției art. 197 alin. (3) C. proc. pen., constatându-se ca lovită de nulitate absolută atât cercetarea judecătorească, cât și faza de urmărire penală, neputându-se menținerea arestării numai pe gravitatea faptei, atâta timp când s-a făcut aplicarea art. 333 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, constatarea încetării mandatului de reținere, urmând a se dispune punerea în libertate a inculpatului.

La dosarul cauzei a fost depusă completarea motivelor recursului declarat de procuror, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară penală, sub două motive, respectiv considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia sunt contradictorii, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. și hotărârea este contrară legii, încălcând dispozițiile art. 33 C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

În dezvoltarea primului motiv de recurs completat, se consideră că atâta timp cât instanța de apel arată că se impune completarea urmăririi penale cu actele procesuale de prezentare a materialului de urmărire penală și prevede expres că nu înțelege să examineze cauza sub nici un alt aspect, dispozitivul care stabilește și alte sarcini procesuale procurorului contrazice motivarea soluției.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs completat, se apreciază că instanța de apel a făcut în mod greșit aplicarea art. 333 C. proc. pen., ignorând conținutul și sfera de aplicare a acestei norme, deoarece neefectuarea unor alte acte procesuale decât cele constând în administrarea unor probe nu atrage incidența prevederilor arătate.

Totodată, aprecierea că procurorul nu a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală înainte de emiterea rechizitoriului, curtea de apel a considerat în realitate că nu s-ar fi îndeplinit o condiție pentru valabila sesizare a instanței, aspect ce trebuia să fie cenzurat din perspectiva art. 300 C. proc. pen., însă în faza procesuală a apelului acesta nu mai este incident dat fiind că legea limitează la „prima zi de înfățișare” verificarea și îndreptarea acestor aspecte. Fiind depășit acest moment procesual, instanța numai era îndreptățită să constate vreo neregularitate a actului de sesizare și nu-l putea reinvesti pe procuror pentru refacerea acestuia.

Pe de altă parte, instanța de apel a stabilit în mod eronat succesiunea actelor procesuale efectuate de procuror și a ajuns la concluzia greșită că sesizarea instanței s-ar fi produs înainte de prezentarea materialului de urmărire penală și pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Constanța pentru rejudecarea apelului.

Concluziile orale ale părților asupra recursurilor declarate au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul D.C., în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 17

1

C. proc. pen., cu referire și la art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursurile parchetului și inculpatului D.C., ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța:

Din analiza cauzei rezultă că, instanța de apel după o riguroasă evaluare asupra materialului probator administrat a apreciat corect și motivat că se impune restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale, în condițiile art. 333 C. proc. pen.

Așa cum rezultă din probele administrate este necesară lămurirea împrejurărilor faptice, ca urmare a mai multor aspecte contradictorii din declarațiile părților și ale martorilor, apărute în cursul desfășurării cercetării judecătorești și care în fața instanței nu ar putea fi făcute decât cu mare întârziere, impunându-se reaudierea părții vătămate, a inculpaților și a martorilor, efectuarea de confruntări precum și administrarea oricăror probatorii în scopul aflării adevărului.

Înalta Curte consideră că soluția pronunțată de instanța de apel a avut la bază complexitatea probatoriului ce se impune a fi administrat în raport cu natura infracțiunii reținute în sarcina fiecărui inculpat, de numărul relativ mare de participanți, de lămurirea aspectelor contradictorii, dar și a circumstanțelor în care s-au produs evenimentele relatate de partea vătămată.

În raport cu cele menționate, nu pot fi reținute criticile invocate de parchet referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 333 C. proc. pen. și nici a contradicțiilor între considerentele deciziei și dispozitivul acesteia, deoarece hotărârea instanței de apel reflectă analiza efectuată asupra materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, dar și în aceea a cercetării judecătorești, concluzionând că pe baza ansamblului probator este necesară completarea urmăririi penale, motivarea deciziei susținând soluția pronunțată, cu argumente care au evidențiat necesitatea aplicării prevederilor art. 333 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a condițiilor impuse de dispozițiile art. 333 C. proc. pen., fiind indicate motivele și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cursul urmăririi penale, astfel că nu sunt incidente cazurile de casare invocate, respectiv 385

9

pct. 9 și 17

1

C. proc. pen., decizia pronunțată fiind motivată, iar instanța a dat o hotărâre cu respectarea prevederilor legii.

Așadar, numai după completarea urmăririi penale prin administrarea probatoriului indicat, dar și a oricăror altor probe apreciate ca fiind concludente, pertinente și utile cauzei se poate da eficiență dispozițiilor referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală în condițiile art. 250 C. proc. pen., la care de altfel și instanța de apel a făcut expres trimitere.

Referitor la aspectele menționate de instanța de apel în decizia pronunțată cu privire la nelegala sesizare a primei instanțe, în raport cu data emiterii rechizitoriului și sesizarea instanței, la prezentarea materialului de urmărire penală, a dreptului la apărare, Înalta Curte consideră că în raport și de fotocopiile după evidențele parchetului și ale instanței, data emiterii rechizitoriului și a adresei de investire a instanței cuprind erori materiale, nefiind încălcate drepturile inculpaților, probatoriile solicitate de inculpați au fost respinse prin rezoluțiile arătate, prezentarea materialului de urmărire penală fiind realizată în prezența apărătorilor aleși sau din oficiu, așa cum rezultă din dosar.

În raport însă cu cele menționate privind necesitatea completării urmăririi penale și corecta aplicare a dispozițiilor art. 333 C. proc. pen., recursul parchetului este nefondat.

În ceea ce privește recursul inculpatului D.C. privind măsura menținerii arestării, Înalta Curte consideră că acesta este nefondat, deoarece instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (2) C. proc. pen., printr-o adecvare cauzală a criteriilor legale ale arestării preventive, referitoare la gradul de pericol social în concret al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, dar și de circumstanțele personale ale acestuia, apreciind just necesitatea menținerii acestei măsuri și în consecință, criticile recurentului nu pot fi reținute.

Față de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 202/ P din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța.

Se va menține măsura arestării preventive a inculpaților Ț.V., D.C. și S.M.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat D.C. să plătească statului cheltuieli judiciare.

Onorariile pentru apărarea din oficiu a inculpaților Ț.V., S.M. și C.A., în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 202/ P din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța.

Menține măsura arestării preventive a inculpaților Ț.V., D.C. și S.M.

Obligă pe recurentul inculpat D.C. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Onorariile pentru apărarea din oficiu a inculpaților Ț.V., S.M. și C.A., în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2004.