ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4832/2003

Asupra recursului penal de față: Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 49 din 18 martie 2003 a Tribunalului Teleorman, în baza art. 208 alin. (1) C. pen., raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen. și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F., la 5 ani închisoare și pe inculpatul S.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen. și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la 4 ani și 6 luni închisoare. S-au interzis ambilor inculpați drepturile, prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pe timpul executării pedepsei.

Inculpații au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 11.534.853 lei, cu titlu de despăgubiri civile către S.N.I.F. S.A. București, sucursala Alexandria. A mai fost obligat inculpatul C.F. la plata sumei de 72.092.837 lei, către partea civilă S.N.I.F. S.A. București, filiala Alexandria cu titlu de despăgubiri civile, prejudiciul total fiind de 83.627.692 lei. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C.F. suma de 4.485.000 lei, din care suma de 100.000 lei de la inculpatul S.P. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Inculpații sunt vecini și locuiesc în comuna Măgura. Într-o seară din luna august 2002, după ce se întunecase, cei doi de comun acord, au mers în câmp la marginea satului și folosindu-se de un baros au rupt prin lovire un număr de 6 hidranți, (prelungitori din fontă), parte componentă a sistemului de irigații Giurgiu.

Hidranții respectivi au fost transportați în aceiași seară cu autoturismul aparținând inculpatului C.F. la domiciliul acestuia. La câteva zile, cei doi autori au mers din nou la sistemul de irigații menționat și procedând în același mod (efracția hidranților cu barosul) și-au însușit pe nedrept încă 6 hidranți, transportați și depozitați în același loc, adică în curtea inculpatului C.F. Ulterior, în lunile septembrie și octombrie 2002, în mod repetat, tot pe timp de noapte, inculpatul C.F. și-a însușit prin efracție din sistemul menționat mai sus, un număr de alți 75 hidranți din fontă. La 3 octombrie 2002, inculpatul a predat la SC D.C. SRL Alexandria, cantitatea de 3.350 kg. deșeuri din fier.

Transportul a fost efectuat cu autoturismul condus de șoferul B.V. Din probele efectuate nu s-a putut stabili dacă la data respectivă au fost predați și hidranții din fontă. După un scurt interval, la datele de 6 și 28 noiembrie 2002, inculpații au vândut la aceiași societate, cantitatea totală de 2710 kg. deșeuri metalice, transportată cu autoduba condusă de martorul L.P. Prin valorificarea hidranților a fost obținută suma totală de 4.485.000 lei, din care suma de 100.000 lei a fost oferită inculpatului S.P. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpatul C.F. Prin motivele scrise, parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate, cu privire la greșita aplicare a art. 118 lit. d) C. pen., iar inculpatul numai cu privire la individualizarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 331 din 18 iunie 2003, s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desființat, în parte, sentința și rejudecând cauza, în aceste limite, au fost înlăturate dispozițiile art. 118 lit. d) C. pen., privind confiscarea. S-a motivat soluția prin aceea că, nu se impunea confiscarea sumei de 4.485.000 lei de la inculpat, atâta timp cât, partea civilă a fost despăgubită cu această sumă, caz în care, nu sunt incidente dispozițiile art. 118 lit. d) C. pen. În ce privește pedeapsa aplicată s-a apreciat că au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen., atât în privința cuantumului cât și a modalității de executare. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs doar inculpatul C.F.

Recurentul inculpat nu a motivat în scris recursul declarat, dar oral a criticat hotărârile cu privire la individualizarea pedepsei, pe care a considerat-o mult prea mare. Critica se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., dar recursul declarat de inculpat este nefondat. Respectând dispozițiile art. 72 C. pen., și apreciind în aceiași măsură împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea, dar și datele ce caracterizează pe inculpat, instanța de fond a stabilit o pedeapsă de natură a realiza cerințele legii. Recurentului inculpat i s-a aplicat o pedeapsă aproape de limita minimă legală, în condițiile în care a săvârșit o infracțiune continuată de furt calificat a unor componente ale sistemului de irigație, faptă pedepsită sever de legea în vigoare.

Modalitatea de concepere și executare a faptei, numeroasele acte materiale ce compun activitatea infracțională, întinderea prejudiciului produs, precum și împrejurarea că acest prejudiciu este neacoperit, constituie tot atâtea circumstanțe, care motivează pedeapsa aplicată, în cuantum și modalitate de executare. Împrejurarea că, recurentul inculpat este infractor primar a fost apreciată de instanță la individualizarea pedepsei și nu mai poate constitui un nou motiv, pentru justificarea coborârii pedepsei la limita minimă legală. Pe cale de consecință, neexistând motive de casare a hotărârilor atacate nici în privința pedepsei și nici sub alte aspecte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată, detenția preventivă la zi. Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul C.F., împotriva deciziei penale nr. 331 din 18 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 5 decembrie 2002, până la 29 octombrie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2003.