ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3178/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6 din 14 ianuarie 2003, Tribunalul Teleorman i-a condamnat pe inculpații:

- R.T;

- în baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., la 6 ani închisoare.

- în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., raportat la art. 37 lit. b) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., la 8 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare.

- G.F.;

- în baza art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare;

- în baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

Au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

A fost menținută arestarea preventivă și a fost dedusă prevenția de la 11 iulie 2002, la 14 ianuarie 2003.

A constatat că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.

Inculpații au fost obligați la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că la data de 10 iulie 2002, inculpatul R.T.,  a mers la locuința inculpatului G.F. din aceeași localitate și i-a propus acestuia să sustragă împreună șina de cale ferată de pe podul C.F.R. de peste râul Vedea, pe magistrala București – Timișoara, la km.98+520.

Conform înțelegerii, cei doi inculpați s-au deplasat, la data menționată, la podul de cale ferată, cu o căruță împrumutată de părinții inculpatului minor G.F., oprind utilajul la baza podului, înalt de 5 m.

Folosind o cheie, inculpatul R.T. a demontat 3 contrașine metalice, cu lungimi diferite, respectiv de un m, 2 m și 6,40 m pe care împreună cu inculpatul G.F., le-a împins de pe pod și le-a încărcat în căruță.

Inculpații au sustras și 4 perechi de plăcuțe (eclise) de fixare a contrașinelor.

În timp ce se îndreptau cu căruța și bunurile sustrase spre centrul de colectare a metalelor din orașul Roșiorii de Vede, în dreptul barierei inculpații au fost surprinși de organul de poliție.

Pentru a-și asigura scăparea, inculpații au început să țipe, alertând astfel țiganii din zonă, care au înconjurat căruța și i-au împiedicat pe polițiști să-i rețină pe făptuitori.

Inculpatul G.F. a reușit să fugă cu căruța, abandonând bunurile sustrase pe malul râului Vedea.

Așa cum rezultă din adresa nr. 11/1298/2002 a Regionalei C.F.R., Craiova, sustragerea șinelor și a ecliselor a pus în grav pericol siguranța circulației feroviare, contrașinele având rolul de a preveni deraierea, fiind elemente obligatorii de siguranța circulației.

Prejudiciul calculat la suma de 1.830.960 lei, a fost recuperat prin restituirea celor 3 contrașine și 4 perechi eclise.

Împotriva acestei hotărâri inculpații R.T. și G.F. au declarat apel, primul solicitând reducerea pedepsei, iar cel de-al doilea solicitând achitarea, întrucât nu a participat la săvârșirea faptelor.

Prin decizia penală nr. 150 din 12 martie 2003, Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați.

Instanța de apel a constatat că mijloacele de probă administrate confirmă situația de fapt reținută de instanța de fond și din care rezultă participarea ambilor inculpați la săvârșirea infracțiunilor imputate.

Declarațiile inculpaților date în fața instanței prin care au revenit asupra recunoașterii faptelor, făcute în cursul urmăririi penale, inculpatul G.F. susținând că nu a participat la săvârșirea faptelor, iar inculpatul R.T. confirmând apărarea celuilalt inculpat, a indicat altă modalitate de comitere, au fost înlăturate necoraborându-se cu alte mijloace de probă.

S-a arătat, astfel, că martorul M.C., cercetat pentru mărturie mincinoasă în legătură cu declarația dată la instanță și prin care a revenit asupra mențiunilor făcute în cursul urmăririi penale, potrivit cărora ambii inculpați se aflau în căruța oprită de polițiști, a precizat, după punerea sub învinuire, că și-a schimbat conținutul declarației la instanță motivat de realitatea că este vecin și prieten cu familiile celor doi inculpați, iar din toamna anului 2002, fiind arestat și depus în Penitenciarul Giurgiu, a fost rugat de aceștia, aflați în același penitenciar, să-i ajute.

Asemenea, s-a constatat că pedepsele aplicate au fost corect individualizate, ținându-se seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpați.

Prin motivele scrise, inculpatul G.F. a solicitat reducerea pedepsei, în considerarea situației sale familiale dificilă, cerere formulată și oral prin apărător. Cu toate acestea, în ultimul cuvânt inculpatul sus-numit s-a declarat nevinovat.

Inculpatul R.T., personal și prin apărător, a solicitat reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată în baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile inculpaților, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 18 C. proc. pen., nu sunt fondate.

Situația de fapt reținută de instanța și din care rezultă fără echivoc participarea ambilor inculpați la sustragerea contrașinelor de cale ferată și a plăcuțelor de prindere, este temeinic dovedită prin mijloacele de probă legal administrate în cele două faze ale procesului penal.

Astfel, sunt edificatoare cele două procese verbale de constatare ale organului de cercetare penală, din 10 și respectiv 12 iulie 2002, potrivit cărora lucrătorii de poliție surprinzând căruța cu șinele de cale ferată au fost înconjurați de țigani pentru a facilita dispariția făptuitorilor. Cu toate acestea, au fost descoperite bunurile sustrase, abandonate pe malul râului Vedea, iar inculpații identificați, au indicat în cadrul reconstituirii, fixată prin fotografii judiciare, modalitatea faptică de comitere a sustragerii.

Declarațiile inculpaților din cursul urmăririi penale prin care au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, se coroborează și cu declarațiile martorului M.C. și, mai ales, a martorului T.M., acesta din urmă confirmând constant că în căruța oprită de polițiști se aflau ambii inculpați, iar inculpatul G.F., profitând de intervenția celorlalți țigani, a fugit cu căruța spre râul Vedea, în direcția în care, ulterior, au fost găsite abandonate șinele de cale ferată.

La individualizarea pedepselor s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., acestea fiind aplicate între limitele legale și cu observarea tuturor celorlalte împrejurări în raport cu care se stabilește în concret sancțiunea.

Astfel, pentru ambii inculpați, nu a fost ignorat gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor săvârșite, rezultând din urmările care s-ar fi putut produce prin sustragerea contrașinelor, având rolul de a preveni deraierea mijloacelor de transport ale căilor ferate.

Pentru inculpatul G.F. s-a ținut seama de dispozițiile legale speciale pentru minori, respectiv prevederile art. 109 C. pen., referitoare la limitele de pedeapsă, iar în privința inculpatului R.T. de dispozițiile art. 39 C. pen. și art. 78 C. pen., aplicând pedeapsa și ca efect al pluralității de infracțiuni în forma recidivei și a incidenței circumstanței agravante legale generale prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen.

Pedepsele, astfel cum au fost proporționalizate, sunt necesare atât realizării funcțiilor de constrângere și reeducare, ale sancțiunii, cât și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârii atacate, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., existența vreunui caz de casare, recursurile inculpaților urmează să fie respinse ca nefondate.

Văzând și prevederile art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate timpul arestării preventive de la 11 iulie 2002, la 12 iulie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.F. și R.T. împotriva deciziei penale nr. 150/ A din 12 martie 2003 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 11 iulie 2002, la 2 iulie 2003.

Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2003.