ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5088/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5088/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Constanța, prin sentința

penală nr. 85 din 19 februarie 2002, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus

schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 312 alin. (2) C. pen., în art.

312 alin. (1) C. pen.

În baza art. 312 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen., a

condamnat pe inculpații:

B.I. și

G.C. la câte o pedeapsă de un an și

3 luni închisoare fiecare.

În baza art. 71 alin. (2) și art. 64

C. pen., s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților B.I. și G.C. și s-a

computat la zi din durata pedepsei aplicată fiecărui inculpat, prin prezenta

hotărâre, durata executată prin reținere și arest preventiv, începând cu data

de 11 octombrie 2001.

În baza art. 312 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76

lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul:

G.G. la pedeapsa de 8 luni

închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a

suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului G.G., pe durata

unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat în condițiile art. 82 C.

pen.

În baza art. 359 C. proc. pen.;

A fost atrasă atenția inculpatului

privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei conform art.

83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b)

C. proc. pen.;

S-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului G.G. dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului G.G. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 11

octombrie 2001, la zi.

În baza art. 118 lit. e) C. pen.,

s-a confiscat în folosul statului cantitatea de 1929 gr. mercur, diferența de 1

gr mercur fiind folosită în procesul analizator.

S-a constatat predată cantitatea de

mercur Universității Ovidius Constanța, Facultatea de Fizică - Chimie, conform

adresei nr. 1757 din 18 octombrie 2001.

Pentru a pronunța astfel, s-a

reținut următoarea situație de fapt:

La data de 9 octombrie 2001,

inculpatul G.C. s-a întâlnit în zona restaurantului D.B. de pe B-dul I.C.

Brătianu din Constanța cu inculpatul B.I., pe care îl cunoscuse în penitenciar.

Din discuțiile purtate cu cei doi, a rezultat că inculpatul B.I. i-a spus

inculpatului G.C. că are un client care dorește să cumpere mercur, totodată

întrebându-l dacă știe pe cineva amator să vândă substanța respectivă.

Imediat inculpatul G.C. s-a gândit

la vărul său, inculpatul G.G., care îi spusese că are de vânzare o cantitate de

mercur.

În aceste împrejurări, cei doi

inculpați s-au deplasat împreună la locuința inculpatului G.G., unde s-a

discutat despre modalitatea de efectuare a tranzacției.

Astfel, cei trei inculpați au

stabilit să se întâlnească cu cumpărătorul în ziua de 11 octombrie 2001 pentru

a-i vinde cantitatea de mercur la un preț de 400 mărci germane /kg.

În ziua de 11 octombrie 2001, în

jurul orelor 14,00, cei trei inculpați s-au deplasat în zona Casei de Cultură

din municipiul Constanța, inculpatul G.C. a rămas în zona parcului cu sacoșa ce

conținea mercur, iar inculpații B.I. și G.G. au plecat spre restaurantul B.,

loc în care trebuia să se efectueze tranzacția, aceștia fiind însă surprinși de

către organele de poliție.

Conform raportului de constatare

tehnico-științifică nr. 19527 din 15 octombrie 2001, substanța descoperită este

mercur, fiind toxică pentru organismul unui om.

Întreaga cantitate de mercur

ridicată de la inculpați, 10 flacoane, a fost predată la Universitatea Ovidius

Constanța, Facultatea de Fizică - Chimie, așa cum rezultă din adresa nr. 1757

din 18 octombrie 2001 emisă de aceasta.

Situația de fapt redată și reținută

de instanța de fond s-a dovedit cu următoarele mijloace de probă: declarațiile

inculpaților coroborate cu procesul verbal de depistare, procese-verbale de

percheziție domiciliară, raport de constatare tehnico-științifică nr. 19527 din

15 octombrie 2001 al I.P.J. Constanța, adresa nr. 1757 din 18 octombrie 2001 a

Universității Ovidius Constanța, Facultatea de Fizică - Chimie, precum și

declarația martorului din lucrări S.S.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul G.C.

Apelul declarat de către parchet

vizează nelegalitatea sentinței pronunțate, în sensul că în mod greșit instanța

de fond nu a reținut starea de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie în

sarcina inculpaților G.C. și B.I.

Inculpatul G.C. critică soluția

pronunțată sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând ca pedeapsa

aplicată să o execute în folosul comunității.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 107/ P din 19 aprilie 2002, a admis apelul declarat de

procuror și a desființat sentința atacată, în sensul că a reținut la

încadrările juridice date faptei în dispozițiile art. 312 alin. (1) C. pen., în

ce privește pe inculpatul B.I., starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a)

C. pen., iar pentru inculpatul G.C., starea de recidivă prevăzută de art. 37

lit. a) și b) C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Prin aceeași decizie, s-a respins,

ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.C.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel motivează că din fișa de cazier, rezultă că inculpatul B.I. se

află în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C.

pen., raportat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin decizia

penală nr. 544/2000 a Curții de Apel Constanța, inculpatul a început executarea

pedepsei la 3 septembrie 1999 și a fost eliberat condiționat la 6 aprilie 2000.

În ceea ce privește inculpatul G.C.,

în sarcina acestuia se reține atât starea de recidivă postcondamnatorie, cât și

starea de recidivă postexecutorie raportat la sentința penală 1109/1998 a

Judecătoriei Constanța și la sentința 1857/1996 a Judecătoriei Constanța.

Referitor la apelul declarat de

inculpatul G.C. se arată că este nefondat, întrucât instanța de fond a realizat

o corectă individualizare a pedepsei aplicate, cuantumul pedepsei reflectând

gravitatea faptei comisă, datele personale ale inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a declarat recurs, formulând

trei motive de casare.

Prin primul motiv de casare,

procurorul critică decizia atacată pentru nelegalitate cu privire la inculpații

B.I. și G.C., susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe, așa cum o

obliga dispozițiile art. 61 C. pen., asupra nereținerii sau revocării liberării

condiționate de care aceștia au beneficiat, primul la data de 6 iunie 2001,

când a fost liberat din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin decizia penală nr. 554/2000 și cel de al doilea la data de 22

noiembrie 2000, când a fost liberat condiționat din executarea pedepsei de 4

ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1107/1998.

Motivul invocat este întemeiat.

Într-adevăr din fișele de cazier

judiciar rezultă că s-a dispus liberarea condiționată a inculpatului B.I. din

executarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin decizia

penală nr. 554/2000, pentru furt calificat, considerat de instanța de apel prim

termen al stării de recidivă postcondamnatorie la data de 6 iunie 2001,

rămânând neexecutat un rest de 8 luni și 27 zile și a inculpatului G.C. din

executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

1109/1998 a Judecătoriei Constanța pentru infracțiunea de furt calificat,

considerată de instanța de apel prim termen al stării de recidivă

postcondamnatorie la data de 22 noiembrie 2000, rămânând de executat un rest de

461 zile.

Din actele dosarului rezultă că

inculpații au săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lor în prezenta cauză,

în perioada liberării condiționate, respectiv la 11 octombrie 2001.

Potrivit dispozițiilor art. 61 C.

pen., dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei

pedepsei, cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, instanța, ținând

seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării

condiționate, fie revocarea ei.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 61

C. pen., rezultă că instanța este obligată să hotărască asupra liberării

condiționate; ceea ce este facultativ pentru instanță este menținerea sau

revocarea liberării condiționate. Instanța trebuie să se pronunțe cu privire la

acest aspect, chiar dacă a ajuns la concluzia că nu este cazul a dispune

revocarea și să arate în considerentele hotărârii, motivele care au stat la

baza acestei soluții.

Instanța de apel, constatând că

inculpații au săvârșit o nouă infracțiune intenționată la data de 11 octombrie

2001, când se aflau în situația de liberați condiționați, ținând seama de

gravitatea acesteia, trebuia să dispună menținerea liberării condiționate.

Cum însă instanța de apel a omis să

se pronunțe motivat, cu privire la exercitarea facultății ce o avea, respectiv

pentru menținerea liberării condiționate, fie pentru revocare, a pronunțat o

soluție nelegală, a cărei casare se impune.

Prin cel de al doilea motiv de

recurs, procurorul critică hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate

cu privire la inculpatul B.I., susținând că acesta a săvârșit fapta în stare de

recidivă postexecutorie, în raport de alte două condamnări suferite prin

sentințele penale nr. 1294/1996 și nr. 3870/1997 ale Judecătoriei Constanța,

astfel că instanțele în mod greșit nu au aplicat în cauză prevederile art. 37

lit. b) C. pen.

Si acest motiv este întemeiat.

Potrivit art. 37 lit. b) C. pen.,

există recidivă când după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6

luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea

termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat

săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de un an.

Pe de altă parte, art. 38 alin. (2)

din același cod, prevede că la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama

de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privința cărora

s-a împlinit termenul de reabilitare.

Din examinarea fișei de cazier

judiciar a inculpatului B.I. rezultă că acesta are în antecedentele sale, în

afară de condamnarea de 2 ani și 6 luni închisoare, încă două condamnări la

pedepse cu închisoare, una de 4 ani și 6 luni închisoare pentru furt calificat

prin sentința penală nr. 1294/19996 a Judecătoriei Constanța și alta de 2 ani

și 4 luni închisoare, tot pentru furt calificat prin sentința penală nr.

3870/1997 a aceleiași instanțe; se mai constată că prin sentința penală nr.

407/1999 a Judecătoriei Medgidia s-a dispus contopirea pedepselor

sus-menționate în pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și că numitul a

început executarea acestei pedepse la 29 septembrie 1995, iar la data de 9

octombrie 1998 a fost liberat condiționat, în baza art. 59 C. pen., astfel că,

în temeiul art. 61 C. pen., pedeapsa se consideră executată la data de 29

martie 2000.

Pe de altă parte, conform art. 135

alin. (1) lit. a) din același cod, termenul de reabilitarea al acestei

condamnări este de 6 ani și 3 luni (4 ani + ½ din pedeapsa de 4 ani și 6

luni închisoare) și, calculat de la data executării pedepsei (29 martie 2000),

se împlinește la 29 iunie 2006.

Așa fiind, întrucât infracțiunea

dedusă în prezent judecății a fost săvârșită la 9 octombrie 2001, înainte de

împlinirea termenului de reabilitare a pedepsei anterioare, instanțele trebuiau

să rețină în sarcina inculpatului și starea de recidivă postexecutorie.

Neprocedând astfel, instanța a

pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală din acest punct de vedere.

Prin ultimul motiv de casare,

procurorul critică hotărârile pentru netemeinicie cu privire la pedepsele ce au

fost aplicate, considerând că nu se justifică reținerea în favoarea

inculpaților a circumstanțelor atenuante și nici suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicată inculpatului G.G.

Motivul invocat nu este întemeiat.

Față de împrejurările în care a fost

săvârșită fapta, de sinceritatea inculpaților și de datele lor personale,

instanțele în mod corect au constatat circumstanțe în favoarea lor, prin

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., pedepsele pronunțate fiind just

individualizate. Pe cale de consecință, cererea procurorului de a se înlătura

dispozițiile art. 74 C. pen., nu este întemeiată.

Pe de altă parte, măsura suspendării

condiționate a executării pedepsei se justifică, avându-se în vedere că

inculpatul G.G. nu are antecedente penale, a manifestat sinceritate și regret

pentru fapta comisă, și că este încadrat în muncă, fiind caracterizat pozitiv.

În consecință, urmează a se admite

recursul parchetului, a se casa decizia atacată cu privire la omisiunea

aplicării dispozițiilor art. 61 C. pen., referitor la inculpații B.I. și G.C.

și la neaplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., pentru inculpatul B.I.

și a hotărî potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr.

107/ P din 19 aprilie 2002 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpații

B.I. și G.C.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 85 din 19 februarie 2002 a Tribunalului Constanța  numai cu privire

la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 61 C. pen., referitor la inculpații

B.I. și G.C. și la neaplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., pentru

inculpatul B.I.

Pentru inculpatul B.I., menține

măsura liberării condiționate a executării pedepsei aplicate acestuia prin

decizia penală nr. 554/2000 a Curții de Apel Constanța și aplică dispozițiile

art. 37 lit. b) C. pen.

Pentru inculpatul G.C., menține

liberarea condiționată a executării pedepsei aplicate acestuia prin sentința

penală nr. 1109/1998 a Judecătoriei Constanța.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor pronunțate.

Onorariile de avocat în sumă de câte

400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

noiembrie 2003.