ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5088/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 85 din 19 februarie 2002, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 312 alin. (2) C. pen., în art. 312 alin. (1) C. pen. În baza art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpații: B.I. și G.C. la câte o pedeapsă de un an și 3 luni închisoare fiecare. În baza art. 71 alin. (2) și art. 64 C. pen., s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților B.I.

și G.C. și s-a computat la zi din durata pedepsei aplicată fiecărui inculpat, prin prezenta hotărâre, durata executată prin reținere și arest preventiv, începând cu data de 11 octombrie 2001. În baza art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul: G.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului G.G., pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen.; A fost atrasă atenția inculpatului privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei conform art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.; S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G.G. dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.G. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 11 octombrie 2001, la zi. În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat în folosul statului cantitatea de 1929 gr. mercur, diferența de 1 gr mercur fiind folosită în procesul analizator. S-a constatat predată cantitatea de mercur Universității Ovidius Constanța, Facultatea de Fizică - Chimie, conform adresei nr. 1757 din 18 octombrie 2001. Pentru a pronunța astfel, s-a reținut următoarea situație de fapt: La data de 9 octombrie 2001, inculpatul G.C.

s-a întâlnit în zona restaurantului D.B. de pe B-dul I.C. Brătianu din Constanța cu inculpatul B.I., pe care îl cunoscuse în penitenciar. Din discuțiile purtate cu cei doi, a rezultat că inculpatul B.I. i-a spus inculpatului G.C. că are un client care dorește să cumpere mercur, totodată întrebându-l dacă știe pe cineva amator să vândă substanța respectivă. Imediat inculpatul G.C. s-a gândit la vărul său, inculpatul G.G., care îi spusese că are de vânzare o cantitate de mercur. În aceste împrejurări, cei doi inculpați s-au deplasat împreună la locuința inculpatului G.G., unde s-a discutat despre modalitatea de efectuare a tranzacției. Astfel, cei trei inculpați au stabilit să se întâlnească cu cumpărătorul în ziua de 11 octombrie 2001 pentru a-i vinde cantitatea de mercur la un preț de 400 mărci germane /kg.

În ziua de 11 octombrie 2001, în jurul orelor 14,00, cei trei inculpați s-au deplasat în zona Casei de Cultură din municipiul Constanța, inculpatul G.C. a rămas în zona parcului cu sacoșa ce conținea mercur, iar inculpații B.I. și G.G. au plecat spre restaurantul B., loc în care trebuia să se efectueze tranzacția, aceștia fiind însă surprinși de către organele de poliție. Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 19527 din 15 octombrie 2001, substanța descoperită este mercur, fiind toxică pentru organismul unui om. Întreaga cantitate de mercur ridicată de la inculpați, 10 flacoane, a fost predată la Universitatea Ovidius Constanța, Facultatea de Fizică - Chimie, așa cum rezultă din adresa nr. 1757 din 18 octombrie 2001 emisă de aceasta.

Situația de fapt redată și reținută de instanța de fond s-a dovedit cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpaților coroborate cu procesul verbal de depistare, procese-verbale de percheziție domiciliară, raport de constatare tehnico-științifică nr. 19527 din 15 octombrie 2001 al I.P.J. Constanța, adresa nr. 1757 din 18 octombrie 2001 a Universității Ovidius Constanța, Facultatea de Fizică - Chimie, precum și declarația martorului din lucrări S.S. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul G.C. Apelul declarat de către parchet vizează nelegalitatea sentinței pronunțate, în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a reținut starea de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie în sarcina inculpaților G.C.

și B.I. Inculpatul G.C. critică soluția pronunțată sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând ca pedeapsa aplicată să o execute în folosul comunității. Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 107/ P din 19 aprilie 2002, a admis apelul declarat de procuror și a desființat sentința atacată, în sensul că a reținut la încadrările juridice date faptei în dispozițiile art. 312 alin. (1) C. pen., în ce privește pe inculpatul B.I., starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., iar pentru inculpatul G.C., starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) și b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Prin aceeași decizie, s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.C.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel motivează că din fișa de cazier, rezultă că inculpatul B.I. se află în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., raportat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin decizia penală nr. 544/2000 a Curții de Apel Constanța, inculpatul a început executarea pedepsei la 3 septembrie 1999 și a fost eliberat condiționat la 6 aprilie 2000. În ceea ce privește inculpatul G.C., în sarcina acestuia se reține atât starea de recidivă postcondamnatorie, cât și starea de recidivă postexecutorie raportat la sentința penală 1109/1998 a Judecătoriei Constanța și la sentința 1857/1996 a Judecătoriei Constanța. Referitor la apelul declarat de inculpatul G.C.

se arată că este nefondat, întrucât instanța de fond a realizat o corectă individualizare a pedepsei aplicate, cuantumul pedepsei reflectând gravitatea faptei comisă, datele personale ale inculpatului. Împotriva acestei hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a declarat recurs, formulând trei motive de casare. Prin primul motiv de casare, procurorul critică decizia atacată pentru nelegalitate cu privire la inculpații B.I. și G.C., susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe, așa cum o obliga dispozițiile art. 61 C. pen., asupra nereținerii sau revocării liberării condiționate de care aceștia au beneficiat, primul la data de 6 iunie 2001, când a fost liberat din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin decizia penală nr. 554/2000 și cel de al doilea la data de 22 noiembrie 2000, când a fost liberat condiționat din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1107/1998.

Motivul invocat este întemeiat. Într-adevăr din fișele de cazier judiciar rezultă că s-a dispus liberarea condiționată a inculpatului B.I. din executarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin decizia penală nr. 554/2000, pentru furt calificat, considerat de instanța de apel prim termen al stării de recidivă postcondamnatorie la data de 6 iunie 2001, rămânând neexecutat un rest de 8 luni și 27 zile și a inculpatului G.C. din executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1109/1998 a Judecătoriei Constanța pentru infracțiunea de furt calificat, considerată de instanța de apel prim termen al stării de recidivă postcondamnatorie la data de 22 noiembrie 2000, rămânând de executat un rest de 461 zile.

Din actele dosarului rezultă că inculpații au săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lor în prezenta cauză, în perioada liberării condiționate, respectiv la 11 octombrie 2001. Potrivit dispozițiilor art. 61 C. pen., dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea ei. Din cuprinsul dispozițiilor art. 61 C. pen., rezultă că instanța este obligată să hotărască asupra liberării condiționate; ceea ce este facultativ pentru instanță este menținerea sau revocarea liberării condiționate. Instanța trebuie să se pronunțe cu privire la acest aspect, chiar dacă a ajuns la concluzia că nu este cazul a dispune revocarea și să arate în considerentele hotărârii, motivele care au stat la baza acestei soluții.

Instanța de apel, constatând că inculpații au săvârșit o nouă infracțiune intenționată la data de 11 octombrie 2001, când se aflau în situația de liberați condiționați, ținând seama de gravitatea acesteia, trebuia să dispună menținerea liberării condiționate. Cum însă instanța de apel a omis să se pronunțe motivat, cu privire la exercitarea facultății ce o avea, respectiv pentru menținerea liberării condiționate, fie pentru revocare, a pronunțat o soluție nelegală, a cărei casare se impune. Prin cel de al doilea motiv de recurs, procurorul critică hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate cu privire la inculpatul B.I., susținând că acesta a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, în raport de alte două condamnări suferite prin sentințele penale nr. 1294/1996 și nr. 3870/1997 ale Judecătoriei Constanța, astfel că instanțele în mod greșit nu au aplicat în cauză prevederile art. 37 lit. b) C. pen.

Si acest motiv este întemeiat. Potrivit art. 37 lit. b) C. pen., există recidivă când după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. Pe de altă parte, art. 38 alin. (2) din același cod, prevede că la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. Din examinarea fișei de cazier judiciar a inculpatului B.I.

rezultă că acesta are în antecedentele sale, în afară de condamnarea de 2 ani și 6 luni închisoare, încă două condamnări la pedepse cu închisoare, una de 4 ani și 6 luni închisoare pentru furt calificat prin sentința penală nr. 1294/19996 a Judecătoriei Constanța și alta de 2 ani și 4 luni închisoare, tot pentru furt calificat prin sentința penală nr. 3870/1997 a aceleiași instanțe; se mai constată că prin sentința penală nr. 407/1999 a Judecătoriei Medgidia s-a dispus contopirea pedepselor sus-menționate în pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și că numitul a început executarea acestei pedepse la 29 septembrie 1995, iar la data de 9 octombrie 1998 a fost liberat condiționat, în baza art. 59 C. pen., astfel că, în temeiul art. 61 C. pen., pedeapsa se consideră executată la data de 29 martie 2000. Pe de altă parte, conform art. 135 alin. (1) lit. a) din același cod, termenul de reabilitarea al acestei condamnări este de 6 ani și 3 luni (4 ani + ½ din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare) și, calculat de la data executării pedepsei (29 martie 2000), se împlinește la 29 iunie 2006. Așa fiind, întrucât infracțiunea dedusă în prezent judecății a fost săvârșită la 9 octombrie 2001, înainte de împlinirea termenului de reabilitare a pedepsei anterioare, instanțele trebuiau să rețină în sarcina inculpatului și starea de recidivă postexecutorie.

Neprocedând astfel, instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală din acest punct de vedere. Prin ultimul motiv de casare, procurorul critică hotărârile pentru netemeinicie cu privire la pedepsele ce au fost aplicate, considerând că nu se justifică reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante și nici suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului G.G. Motivul invocat nu este întemeiat. Față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de sinceritatea inculpaților și de datele lor personale, instanțele în mod corect au constatat circumstanțe în favoarea lor, prin aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., pedepsele pronunțate fiind just individualizate.

Pe cale de consecință, cererea procurorului de a se înlătura dispozițiile art. 74 C. pen., nu este întemeiată. Pe de altă parte, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei se justifică, avându-se în vedere că inculpatul G.G. nu are antecedente penale, a manifestat sinceritate și regret pentru fapta comisă, și că este încadrat în muncă, fiind caracterizat pozitiv. În consecință, urmează a se admite recursul parchetului, a se casa decizia atacată cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 61 C. pen., referitor la inculpații B.I. și G.C. și la neaplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., pentru inculpatul B.I. și a hotărî potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 107/ P din 19 aprilie 2002 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpații B.I. și G.C. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 85 din 19 februarie 2002 a Tribunalului Constanța numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 61 C. pen., referitor la inculpații B.I. și G.C. și la neaplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., pentru inculpatul B.I. Pentru inculpatul B.I., menține măsura liberării condiționate a executării pedepsei aplicate acestuia prin decizia penală nr. 554/2000 a Curții de Apel Constanța și aplică dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

Pentru inculpatul G.C., menține liberarea condiționată a executării pedepsei aplicate acestuia prin sentința penală nr. 1109/1998 a Judecătoriei Constanța. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate. Onorariile de avocat în sumă de câte 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2003.