ÎCCJ, Decizia nr. 338/2003

M.I. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. e) C. pen., de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen., de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. și de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. A dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2214 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Constanța și executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate în cauză, urmând ca ,în final, acesta să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

N.G. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. și de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

B.I. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

C.I. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

B.D. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

P.V. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

P.A. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. și de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. c) C. pen. Curtea de Apel Constanța, secția penală, prin decizia penală nr. 204/P din 25 iunie 2003, a admis apelurile declarate împotriva hotărârii primei instanțe de inculpații N.G., B.I., C.I., P.V. și B.D., a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza, a schimbat încadrarea juridică a faptelor și a condamnat pe aceștia la pedepse privative de libertate. Prin aceeași decizie, instanța de control judiciar a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul M.I. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru judecarea căruia s-a fixat termen de judecată la 29 octombrie 2003. La data de 23 iulie 2003 s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării inculpaților, când cauza a fost amânată, pentru lipsă de procedură, la 30 iulie 2003. La această dată, având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel și observând și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160 d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaților este legală și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile. La 27 august și apoi 24 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive și, prin încheierile pronunțate la datele menționate, a dispus prelungirea acesteia, cu câte 30 zile. Împotriva încheierii din 27 august 2003 inculpații C.I. și B.D. au declarat recurs. Recursurile sunt inadmisibile. Prin art. 160 d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385 12 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”. Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160 b și ale art. 160 c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160 d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac. Așa fiind, și cum prin art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. De altfel, o încheiere a instanței de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor. În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160 d , corelate cu cele ale art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul. În consecință, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căilor de atac exercitate de inculpați, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca inadmisibile. Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurenți, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.