ÎCCJ, Decizia nr. 338/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 130 din 25

februarie 2003, Tribunalul Constanța, secția penală, a condamnat pe inculpații:

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 221 C. pen.,

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. e) C. pen.,

de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen., de art. 208

alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74,

art. 76 C. pen., de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a)

C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b)

C. pen. și de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C.

pen.

A dispus revocarea suspendării

condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 2214 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Constanța și executarea

acesteia alăturat pedepsei aplicate în cauză, urmând ca ,în final, acesta să

execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

4 ani închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 211

alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. și de art. 26

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C.

pen.

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2)

lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2)

lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c)

și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art

211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin.

(1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. și de art. 208 alin. (1),

art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. c) C. pen.

Curtea de Apel Constanța, secția

penală, prin decizia penală nr. 204/P din 25 iunie 2003, a admis apelurile

declarate împotriva hotărârii primei instanțe de inculpații N.G., B.I., C.I.,

P.V. și B.D., a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza, a

schimbat încadrarea juridică a faptelor și a condamnat pe aceștia la pedepse

privative de libertate.

Prin aceeași decizie, instanța de

control judiciar a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul M.I.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru judecarea

căruia s-a fixat termen de judecată la 29 octombrie 2003.

La data de 23 iulie 2003 s-a fixat,

din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării

inculpaților, când cauza a fost amânată, pentru lipsă de procedură, la 30 iulie

2003.

La această dată, având în vedere că

măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de

procuror și prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o

hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel și observând

și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160

d

C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaților este legală

și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu

încă 30 zile.

La 27 august și apoi 24 septembrie

2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou,

legalitatea măsurii arestării preventive și, prin încheierile pronunțate la

datele menționate, a dispus prelungirea acesteia, cu câte 30 zile.

Împotriva încheierii din 27 august

2003 inculpații C.I. și B.D. au declarat recurs. Recursurile sunt inadmisibile.

Prin art. 160

d

alin. (1)

C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de

fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea

preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform

art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art.

385

12

alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din

oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea

sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din

același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea

preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod

corespunzător dispozițiile art. 160

b

și ale art. 160

c

alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu

recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160

d

C.

proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau

revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind, și cum prin art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10

iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe

prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru

încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de

recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a

considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac,

în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

De altfel, o încheiere a instanței

de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată

cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei

instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea

ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale

referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte

interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160

d

,

corelate cu cele ale art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., mai este

impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă

principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța

firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată

separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căilor de atac exercitate de

inculpați, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursurile ca inadmisibile.

Totodată, în temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurenți, potrivit dispozitivului, la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de

avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații C.I. și B.D. împotriva încheierii din 27 august 2003, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3251/2003, ca

inadmisibile.

Obligă pe inculpați să plătească

statului câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în

recurs, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie

2003, în ședință publică.