Decizia nr. 4836/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 130/2003 a Tribunalului Constanța

În baza art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare. Același inculpat a mai fost condamnat la următoarele pedepse: - 2 ani și 6 luni închisoare, pentru art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.; - 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.; - 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.; - 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2214 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Constanța și executarea ei, alături de pedeapsa rezultantă stabilită, în final inculpatul M.I. urmând să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. Prin aceeași hotărâre au mai fost condamnați următorii inculpați: -

N.G. la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportată la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.; s-au contopit pedepsele aplicate acestui inculpat și s-a dispus ca inculpatul N.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen. -

B.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. -

C.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. -

B.D. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. -

P.V. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. -

P.A. la câte 2 ani închisoare (2 pedepse) pentru două infracțiuni prevăzute de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. S-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. II. Au mai fost condamnați și inculpații B.M., P.T. și M.A. la câte 6 luni închisoare, fiecare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților B.M., P.T. și M.A., pe un termen de 2 ani și 6 luni fiecare, potrivit art. 82 C. pen. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., s-au admis pretențiile formulate de părțile civile. Au fost obligați, în solidar, inculpații P.A. și M.I. la plata sumei de 15 milioane lei cu titlu de despăgubiri, către partea civilă M.M. S-a constatat că, moștenitorii părții civile M.B., decedat, au renunțat la pretențiile civile formulate. Au fost obligați, în solidar, inculpații M.I., N.G., B.I. și C.I. la plata sumei de 13 milioane lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă J.I. Au fost obligați, în solidar, inculpații M.I. și P.A. la plata sumei de 13.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă V.A. Au fost obligați, în solidar, inculpații M.I., N.G., B.D. și P.V. la plata sumei de 10 milioane lei, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă M.T. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat, în folosul statului, suma de 500.000 lei de la inculpatul B.M., 600.000 lei de la inculpatul M.A., 700.000 lei de la inculpatul P.T. și 800.000 lei de la inculpatul M.I. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, pe baza probelor administrate, a reținut următoarea situație de fapt: În seara de 6 decembrie 2001, inculpatul P.A. s-a întâlnit cu inculpatul B.V. și împreună, au sustras o vacă de la partea civilă M.M., care a fost dusă la locuința lui P.V., unde a fost tăiată de M.I. La sfârșitul lunii aprilie 2002, inculpații M.I. și N.G., însoțiți de M.I., C.I. și B.I. s-au deplasat la târla de oi a părții civile J.I. Inculpatul M.I. a amenințat pe J.I. „că-i va lua gâtul cu coasa dacă se va apropia.” În acest timp, ceilalți inculpați au încărcat căruța cu ovine, pe care inculpatul M.I. le mânase afară din turmă. La începutul lunii iunie 2002, inculpatul M.I. i-a propus inculpatului B.M. să meargă la cariera G., de unde să sustragă fier vechi. În noaptea de 21 iulie 2002, inculpații M.I. și P.A. au sustras de la V.A. o vacă, pe care au intenționat să o vândă martorului C.I., contra sumei de 2,5 milioane lei. În noaptea de 11 august 2002, inculpații M.I., P.V., B.D. și N.G. s-au deplasat la târla păzită de ciobanul M.T. Cu excepția inculpatului P.V. care nu a coborât din căruță, aceiași inculpați au coborât și au furat câteva oi din turmă. În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații M.I., N.G., B.I., C.I., P.V. și B.D. Prin apelul declarat de parchet s-a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., privind pe inculpatul M.I. și majorarea pedepsei. Inculpatul M.I. a criticat soluția prin reținerea unei greșite încadrări juridice a faptelor de tâlhărie. Prin decizia penală nr. 204 din 25 iunie 2003, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile declarate de inculpații N.G., B.I., C.I., P.V. și B.D., a desființat în parte sentința apelată și potrivit art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru inculpați astfel: - N.G., din două infracțiuni prevăzute de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în două infracțiuni prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., texte în baza cărora inculpatul a fost condamnat la două pedepse de câte 2 ani închisoare, cu reținerea art. 74 și art. 76 C. pen., dispunându-se ca prin contopire, să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare; - pentru inculpații B.I., C.I., P.V., B.D. din infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., texte de lege în temeiul cărora i-a condamnat pe inculpați la câte un an și 6 luni închisoare, prin contopire, aceștia urmând să execute fiecare câte un an și 6 luni închisoare. Au fost menținute în rest, dispozițiile hotărârii apelate. Prin aceeași decizie s-au respins ca nefondate, apelurile penale declarate de parchet și de inculpatul M.I. S-a reținut în motivarea soluției că, din probele administrate, rezultă cu certitudine că apelanții nu au comis acte de violență asupra părților vătămate pentru a sustrage și nici pentru a păstra bunurile sustrase. În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Prin motivele scrise, s-a susținut, în esență, următoarele: - greșita încadrare juridică dată faptelor comise de inculpații N.G., B.I., C.I., B.D. și P.V., prin condamnarea lor pentru complicitate la furt calificat în loc de complicitate la tâlhărie calificată; în susținerea criticii au fost invocate dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.; - greșita individualizare a pedepsei pentru inculpatul M.I., prin reținerea circumstanțelor judiciare atenuante, fiind încălcate dispozițiile art. 72 C. pen.; în drept, critica a fost fundamentată pe cazul de casare, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Examinând hotărârile recurate, în raport de criticile formulate, dar și de cazurile de casare invocate se constată a fi fondat recursul, pentru cele ce urmează: Într-adevăr, instanța de apel a dat o greșită încadrare juridică faptei de complicitate la furt, în realitate, în raport de totalitatea probelor administrate și a dispozițiilor legale, calificarea corectă în drept a acestei activități infracționale era aceea de complicitate la tâlhărie calificată. În motivarea soluției de schimbare a încadrării juridice, instanța de apel a susținut că nu a existat acte de violență exercitate de complici și nici o intenție directă a acestora în realizarea scopurilor, prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen., respectiv furtul, păstrarea bunului furat sau înlăturarea urmelor infracțiunii. Pe lângă faptul că aceste susțineri sunt, în parte, inexacte, ele nu respectă nici prevederile legale în materie. Pentru ca o anumită activitate să poată fi caracterizată din punct de vedere juridic, în act de complicitate, nu este necesar ca ea să aibă caracter indispensabil, în raport cu infracțiunea săvârșită, în condițiile în care a fost concepută și realizată; aceasta pentru că, în sensul dispozițiilor art. 26 C. pen., orice act de înlesnire sau ajutor, săvârșit cu intenție, constituie complicitate dacă a servit efectiv la săvârșirea faptei. Referitor la intenție, în calitate de condiție de existență a complicității, aceasta se poate manifesta atât în formă directă, indirectă sau chiar intenție depășită a actului de însușire sau ajutor. În fine, în raport cu elementul infracțiunii, obiectiv sau subiectiv, asupra căruia acționează contribuția complicelui poate fi materială sau morală. Revenind la starea de fapt, evidențiată de probele administrate în cauză se poate afirma, prin prisma considerațiunilor de ordin teoretic sus-expuse că, inculpații N.G., B.I., C.I., B.D. și P.V. au avut atât contribuții materiale cât și morale, care au caracterizat complicitatea la infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă în calitate de autor de către M.I. Din declarațiile inculpaților date în faza urmăririi penale, coroborate cu declarațiile părților vătămate J.I. și B.R. este fără echivoc s-a stabilit că inculpatul M.I., însoțit de inculpații P.V., B.D., C.I., B.I. și N.G. (acesta din urmă participând la ambele fapte de tâlhărie din luna aprilie 2002 și 11 august 2002) s-au deplasat la târlele de oi ale părților vătămate M.T. (târlă păzită de ciobanul B.R.) și J.I., în scopul sustragerii de oi. În ambele rânduri, inculpații s-au deplasat la locul faptei cu căruța în care se afla o coasă, pe care inculpatul M.I. a folosit-o la amenințarea părților vătămate. Și într-un caz și în altul, inculpații au urmărit îndeaproape activitatea de violentare a părților vătămate, desfășurată de către inculpatul M.I., au participat și efectiv la amenințare prin aruncarea unor bucăți de tablă și pietre (a se vedea declarația părții vătămate J.I.), iar când au reușit, în acest fel, să îndepărteze pe părțile vătămate speriate, au sustras și urcat în căruță oile. În instanță, inculpații au revenit asupra declarațiilor inițiale, prin care recunoșteau faptele, revenirea nu poate produce consecințe juridice; pe de o parte, prin aceea că sunt nerelevante justificările acestora care au fost ascultați în faza de urmărire penală în prezența apărătorilor, iar pe de altă parte, pentru că, potrivit art. 63 C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea lor fiind făcută în raport de ansamblul probator administrat, în scopul aflării adevărului. În consecință, activitatea inculpaților, de a însoți pe inculpatul M.I., înarmat cu o furcă, care a comis tâlhăriile, cunoscând în mod direct intenția lui de deposedare a părților vătămate prin folosirea violenței, după cum și actele de aruncare cu pietre și bucăți de tablă (asupra părții vătămate J.I.) caracterizează în drept complicitatea la tâlhărie. Chiar dacă inculpații nu au avut o contribuție materială în timpul agresionării părții vătămate B.R., în acest caz, inculpații au înlesnit realizarea faptei, prin întărirea și întreținerea hotărârii autorului de a săvârși infracțiunea. Existând condițiile necesare pentru reținerea complicității la tâlhărie calificată (în ambele cazuri) prin admiterea recursului potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor casa hotărârile atacate; procedând la rejudecare, în limitele casării, conform art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracțiunea de furt calificat, în complicitate la tâlhărie calificată în ce privește pe inculpatul N.G., pentru două infracțiuni. Pedepsele se vor stabili, prin menținerea circumstanțelor judiciare personale atenuante în limitele legale, cu respectarea criteriilor, prevăzute de art. 72 C. pen. Este fondată și critica vizând individualizarea pedepsei, pentru inculpatul M.I. Stabilind pedepsele sub limita minimă legală, prin reținerea circumstanțelor judiciare atenuante pentru inculpatul M.I., instanțele nu au respectat criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen., pedepsele astfel stabilite nefiind corespunzătoare pericolului social al faptelor și făptuitorului. Într-o perioadă relativ scurtă, inculpatul M.I. a comis cinci infracțiuni, dintre care, două tâlhării calificate în formă consumată, fiind inițiatorul acestor activități infracționale, în care a atras mai mulți participanți. Modalitatea de concepere și săvârșire a acestor fapte denotă o periculozitate deosebită, care impunea o sancționare adecvată, aceasta cu atât mai mult, cu cât inculpatul a comis aceste activități infracționale în termenul de încercare al unei pedepse, pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării, iar în antecedentele sale figurează mai multe condamnări pentru fapte de aceeași natură. În consecință, nu este justificată reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului M.I. și coborârea pedepselor cu mult sub limita minimă legală. Admițând recursul parchetului și casând hotărârile și sub acest aspect, cu ocazia rejudecării, inculpatului M.I. îi vor fi înlăturate circumstanțele personale atenuante, situație în care pedepsele vor fi stabilite aproape de limitele legale sancționatoare. Totodată, se constată că pedepsele de câte un an și 6 luni închisoare, aplicate acestui inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 221 C. pen. și de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, intră sub incidența Legii nr. 543/2002, fiind grațiate integral și condiționat. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedepsele aplicate inculpaților, timpul detenției preventive.