ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3662/2005

Asupra recursurilor penale de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1491 din 17 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G., zis „G.” la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 813/2001 a Judecătoriei sectorului 2 București și s-a dispus ca această pedeapsă să se execute separat de pedeapsa aplicată prin sentință, în total să execute 8 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată potrivit sentinței penale nr. 813/2001 de la 18 septembrie 2000, la 18 decembrie 2000, precum și durata reținerii și a arestării preventive din prezenta cauză de la 17 septembrie 2003, la zi. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a mai fost condamnat prin sentința de față și inculpatul Ț.G., zis „N.” la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 76/2002, a Tribunalului București și s-a dispus executarea acesteia separat de pedeapsa aplicată prin sentința de față, în total să execute 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și i s-a dedus din pedeapsă perioada executată potrivit sentinței penale nr. 76/2002, de la 11 noiembrie 2001, la 06 februarie 2002, precum și perioada reținerii și a arestului preventiv din prezenta cauză, de la 17 septembrie 2003, la zi. Prin aceeași sentință, în baza art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat și inculpatul D.F., zis „N.” la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării și potrivit art. 110 C. pen., a fost fixat termen de încercare de 2 ani, atrăgându-i-se atenția asupra art. 83 C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat de la 17 septembrie 2003 la 26 octombrie 2003. A fost obligat inculpatul C.G.

la 10.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă N.G.R. S-a luat act că partea vătămată Z.G. nu s-a constituit parte civilă, fiindu-i restituit bunul. S-a luat act că C.D.Șt., cumpărător de bună credință, nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul Ț.G., suma de 1.400.000 lei, dobândită în mod vădit prin comiterea infracțiunii și care nu a servit la despăgubirea părții vătămate. A fost obligat fiecare inculpat să plătească către stat câte 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar onorariile de avocat din oficiu, de câte 600.000 lei pentru inculpații Ț.G. și D.F., s-a dispus să fie suportate din fondurile Ministerului Justiției.

La data de 13 decembrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, prin încheierea din camera de consiliul, în temeiul art. 195 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței penale menționate, 1491, în sensul că a precizat „că inculpatul D.F. a fost reținut și arestat preventiv de la 17 septembrie 2003, la 24 octombrie 2003, în loc de mențiunea greșită care a fost trecută de la 17 septembrie 2003, la 26 octombrie 2003”, sens în care s-a dispus completarea și corectarea sentinței penale nr. 1491/2004, a Tribunalului București. Pentru a se pronunța această sentință instanța de fond, față de actele și lucrările de la dosar, a reținut în esență următoarea situație de fapt.

În ziua de 11 august 2003, în jurul orelor 21,00, părțile vătămate Z.G. și N.G.R. se plimbau în parcul Plumbuita și au fost oprite de către inculpatul Ț.G., care în glumă, a pus mâna pe telefonul mobil pe care Z.G. îl purta la gât, atașat de un șnur, pentru ca apoi, tot acest inculpat să se apropie de partea vătămată N.G.R. și să o lovească în mod nejustificat. În acest context s-a iscat o bătaie, la care au intervenit și I.F., C.G., I.M.S. și D.F., inclusiv inculpații, care au lovit părțile vătămate. În cadrul altercației create, Ț.G. a smuls de la gâtul părții vătămate Z.G., telefonul mobil, iar C.G. a smuls de la mâna părții vătămate, N.G.R., o brățară din aur. Sesizându-se că vin jandarmii, inculpații și martorii au fugit, iar ulterior Ț.G.

a mers la domiciliul inculpatului D.F. și i-a solicitat să-l sprijine să vândă telefonul, astfel că aceștia s-au deplasat la martorul C.D., căruia i-au vândut telefonul cu suma de 1.400.000 lei. În faza de urmărire penală telefonul a fost ridicat de la martor și restituit părții vătămate, care nu s-a mai constituit parte civilă. Pe baza situației de fapt reținute, s-a dat activității materiale desfășurată de către cei trei inculpați, încadrarea juridică în infracțiunile arătate în prima parte a sentinței, texte de lege în baza cărora au fost condamnați inculpații. La individualizarea și aplicare pedepselor s-a menționat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul pedepsei cu privire la inculpatul minor D.F.

poate fi atins printr-o pedeapsă mai mică, cu suspendarea condiționată a executării. În ceea ce privește pe ceilalți doi inculpați, reținând că aceștia, prin sentințele penale nr. 813/2001 și nr. 76/2002, pronunțate de Judecătoria sectorului 2 București și Tribunalul București, au fost condamnați la câte 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, iar în termenul de încercare au comis infracțiunea de față, în temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată fiecăruia și s-a dispus ca și aceasta să se execute separat de pedeapsa aplicată prin sentința de față, în total fiecare să execute câte 8 ani închisoare, pedeapsă de natură să ducă la reeducarea acestora.

Reținând că nu au încetat temeiurile care au dus la arestarea inculpaților, că acestea se mențin în continuare și având în vedere gradul de pericol social mărit al faptelor comise, că inculpații au mai comis fapte de natură penală și că în cauză a intervenit și o hotărâre de condamnare, a fost menținută starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia timpul executat preventiv. Latura civilă a cauzei s-a menționat că a fost soluționată în raport de dispozițiile înscrise în art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cum și art. 998 C. civ., fiind obligați inculpații la despăgubiri civile către părțile vătămate constituite ca părți civile, în limita sumelor pretinse și justificate cu probele de la dosar, în cuantumul arătat.

Potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel numai de către inculpații C.G. și Ț.G., care au invocat motive comune referitoare la greșita condamnare a lor, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, întrucât nu au comis fapta, iar în subsidiar, reducerea pedepsei. Curtea de Apel București, secția I penală, a examinat apelurile declarate de către cei doi inculpați, în raport de motivele invocate, actele și lucrările de la dosar, sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. și prin decizia penală nr. 81 din 07 februarie 2005, apelurile au fost respinse, ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În considerentele deciziei s-a motivat că, susținerile apelanților vizând nevinovăția în comiterea infracțiunii de tâlhărie, este nefondată, întrucât, din declarațiile martorilor C.D.Șt., F.I., C.G., I.F.M., procesele verbale de conducere în teren a organelor de poliție și de cercetare la fața locului, procesele verbale de recunoaștere din grup, procesele verbale de predare primire a bunului, raportul de expertiză grafoscopică, împreună cu declarațiile inculpaților, rezultă în mod ireversibil că aceștia au comis infracțiunea de tâlhărie, în sensul că, în cadrul altercației create Ț.G. a smuls de la gâtul părții vătămate Z.G., un telefon mobil, iar C.G. a smuls de la mâna părții vătămate, N.G.R., o brățară din aur.

Ca atare, s-a apreciat că inculpații au comis infracțiunea de tâlhărie, astfel că, critica lor a fost înlăturată, ca fiind neîntemeiată. Și cu privire la cel de-al doilea motiv de apel vizând greșita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, instanța a motivat că nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepsei față de dispozițiile înscrise în art. 72 C. pen., fiind înlăturat și acesta. În temeiul art. 385 3 C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs tot de către cei doi inculpați, care au declarat și apel, iar cu ocazia soluționării acestuia, avocatul desemnat din oficiu a invocat aceleași motive din apel, iar inculpații numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei, în sensul că au comis infracțiunea de tâlhărie, însă pedepsele aplicate sunt mari și ca atare, solicită redozarea.

Examinând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, care au constituit și critici în apel, de actele și lucrările de la dosar, de decizia și sentința pronunțate în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 385 9 C. proc. pen., se constată că recursurile de față sunt nefondate, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos. Referitor la primul motiv de recurs, constând în greșita condamnare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie pentru o faptă pe care nu au săvârșit-o, se constată că este neîntemeiată. Acest motiv, așa cum s-a menționat, a constituit și critică în apel și în mod just, instanța a înlăturat-o, deoarece, potrivit probatoriului existent la dosar rezultă că inculpații au comis infracțiunea de tâlhărie pentru care au fost condamnați.

De altfel, și inculpații au arătat că sunt vinovați și solicită numai reducerea pedepsei. Ca atare, critica vizând nevinovăția are un aspect formal, neavând temei probator și nici de drept și în consecință se va înlătura. În ceea ce privește celălalt motiv, vizând greșita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, invocat de către ambii recurenți, se constată că este de asemenea neîntemeiat. Și din punct de vedere al individualizării pedepsei, instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice, având în vedre toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social mărit al faptei comise, împrejurările și modul în care a fost comisă, și care constituie circumstanțe agravante de fapt și de text, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care sunt cuprinse între 5 ani și 20 ani închisoare, cum și datele personale ale inculpaților.

Față de gradul de pericol social mărit al faptei comise de către fiecare recurent, de perseverența infracțională, de pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, care a fost orientată către limita minimă prevăzută de lege, care este de 5 ani închisoare, de periculozitatea socială a inculpaților, pedeapsa pe care urmează să o execute fiecare inculpat nu este o pedeapsă mare, ea reflectă gravitatea faptei, vinovăția fiecăruia și este de natură să ducă la reeducarea acestora și să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen. Prin urmare, motivul comun de recurs invocat, neconstituind caz de casare în sensul pct. 14 de la art. 385 9 C. proc. pen., iar din oficiu, potrivit pct. 21 alin. (3) de la același articol, nu se constată alte cazuri, recursurile declarate se vor respinge, ca nefondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va deduce din pedepsele aplicate fiecăruia perioada executată în arest preventiv. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile penale declarate de inculpații C.G. și Ț.G., împotriva deciziei penale nr. 81 din 07 februarie 2005, a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepsele aplicate, pentru inculpatul C.G., perioada executată, de la 18 septembrie 2000, la 18 decembrie 2000, precum și timpul reținerii și al arestării preventive de la 17 septembrie 2003, la 14 iunie 2005, iar pentru inculpatul Ț.G., perioada executată de la 11 noiembrie 2001, la 06 februarie 2002 și timpul arestării preventive, de la 17 septembrie 2003, la14 iunie 2005. Obligă pe recurenții inculpați, la plata sumei de câte 1.600.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2005.