ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3662/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3662/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor penale

de față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1491

din 17 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G., zis

„G.” la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a

dispus revocarea suspendării condiționate privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 813/2001 a Judecătoriei

sectorului 2 București și s-a dispus ca această pedeapsă să se execute separat

de pedeapsa aplicată prin sentință, în total să execute 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată

potrivit sentinței penale nr. 813/2001 de la 18 septembrie 2000, la 18

decembrie 2000, precum și durata reținerii și a arestării preventive din

prezenta cauză de la 17 septembrie 2003, la zi.

În baza art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen., a mai fost condamnat prin sentința de față și inculpatul Ț.G., zis

„N.” la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen.,

s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 76/2002, a Tribunalului București

și s-a dispus executarea acesteia separat de pedeapsa aplicată prin sentința de

față, în total să execute 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 64

și art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și i s-a dedus din pedeapsă perioada executată potrivit

sentinței penale nr. 76/2002, de la 11 noiembrie 2001, la 06 februarie 2002,

precum și perioada reținerii și a arestului preventiv din prezenta cauză, de la

17 septembrie 2003, la zi.

Prin aceeași sentință, în

baza art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat

și inculpatul D.F., zis „N.” la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării și potrivit art. 110 C. pen., a

fost fixat termen de încercare de 2 ani, atrăgându-i-se atenția asupra art. 83 C.

pen.

S-a constatat că inculpatul

a fost reținut și arestat de la 17 septembrie 2003 la 26 octombrie 2003.

A fost obligat inculpatul C.G.

la 10.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă N.G.R.

S-a luat act că partea

vătămată Z.G. nu s-a constituit parte civilă, fiindu-i restituit bunul.

S-a luat act că C.D.Șt., cumpărător

de bună credință, nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 118 lit. d) C.

pen., s-a confiscat de la inculpatul Ț.G., suma de 1.400.000 lei, dobândită în mod

vădit prin comiterea infracțiunii și care nu a servit la despăgubirea părții

vătămate.

A fost obligat fiecare

inculpat să plătească către stat câte 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare, iar onorariile de avocat din oficiu, de câte 600.000 lei pentru

inculpații Ț.G. și D.F., s-a dispus să fie suportate din fondurile Ministerului

Justiției.

La data de 13 decembrie

2004, Tribunalul București, secția I penală, prin încheierea din camera de

consiliul, în temeiul art. 195 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorii

materiale din dispozitivul sentinței penale menționate, 1491, în sensul că a

precizat „că inculpatul D.F. a fost reținut și arestat preventiv de la 17

septembrie 2003, la 24 octombrie 2003, în loc de mențiunea greșită care a fost

trecută de la 17 septembrie 2003, la 26 octombrie 2003”, sens în care s-a

dispus completarea și corectarea sentinței penale nr. 1491/2004, a Tribunalului

București.

Pentru a se pronunța această

sentință instanța de fond, față de actele și lucrările de la dosar, a reținut

în esență următoarea situație de fapt.

În ziua de 11 august 2003,

în jurul orelor 21,00, părțile vătămate Z.G. și N.G.R. se plimbau în parcul

Plumbuita și au fost oprite de către inculpatul Ț.G., care în glumă, a pus mâna

pe telefonul mobil pe care Z.G. îl purta la gât, atașat de un șnur, pentru ca

apoi, tot acest inculpat să se apropie de partea vătămată N.G.R. și să o

lovească în mod nejustificat.

În acest context s-a iscat o

bătaie, la care au intervenit și I.F., C.G., I.M.S. și D.F., inclusiv inculpații,

care au lovit părțile vătămate.

În cadrul altercației

create, Ț.G. a smuls de la gâtul părții vătămate Z.G., telefonul mobil, iar C.G.

a smuls de la mâna părții vătămate, N.G.R., o brățară din aur.

Sesizându-se că vin

jandarmii, inculpații și martorii au fugit, iar ulterior Ț.G. a mers la

domiciliul inculpatului D.F. și i-a solicitat să-l sprijine să vândă telefonul,

astfel că aceștia s-au deplasat la martorul C.D., căruia i-au vândut telefonul

cu suma de 1.400.000 lei.

În faza de urmărire penală telefonul

a fost ridicat de la martor și restituit părții vătămate, care nu s-a mai

constituit parte civilă.

Pe baza situației de fapt

reținute, s-a dat activității materiale desfășurată de către cei trei

inculpați, încadrarea juridică în infracțiunile arătate în prima parte a

sentinței, texte de lege în baza cărora au fost condamnați inculpații.

La individualizarea și

aplicare pedepselor s-a menționat că au fost avute în vedere toate criteriile

înscrise în art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul pedepsei cu privire la

inculpatul minor D.F. poate fi atins printr-o pedeapsă mai mică, cu suspendarea

condiționată a executării.

În ceea ce privește pe

ceilalți doi inculpați, reținând că aceștia, prin sentințele penale nr. 813/2001

și nr. 76/2002, pronunțate de Judecătoria sectorului 2 București și Tribunalul

București, au fost condamnați la câte 2 ani și 6 luni închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării, iar în termenul de încercare au comis

infracțiunea de față, în temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea

condiționată pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată fiecăruia

și s-a dispus ca și aceasta să se execute separat de pedeapsa aplicată prin

sentința de față, în total fiecare să execute câte 8 ani închisoare, pedeapsă

de natură să ducă la reeducarea acestora.

Reținând că nu au încetat

temeiurile care au dus la arestarea inculpaților, că acestea se mențin în

continuare și având în vedere gradul de pericol social mărit al faptelor

comise, că inculpații au mai comis fapte de natură penală și că în cauză a

intervenit și o hotărâre de condamnare, a fost menținută starea de arest și s-a

dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia timpul executat preventiv.

Latura civilă a cauzei s-a

menționat că a fost soluționată în raport de dispozițiile înscrise în art. 14

și art. 346 C. proc. pen., cum și art. 998 C. civ., fiind obligați inculpații

la despăgubiri civile către părțile vătămate constituite ca părți civile, în

limita sumelor pretinse și justificate cu probele de la dosar, în cuantumul

arătat.

Potrivit art. 362 și art. 363

C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel numai de către inculpații C.G.

și Ț.G., care au invocat motive comune referitoare la greșita condamnare a lor,

pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, întrucât nu au comis fapta, iar în

subsidiar, reducerea pedepsei.

Curtea de Apel București, secția

I penală, a examinat apelurile declarate de către cei doi inculpați, în raport

de motivele invocate, actele și lucrările de la dosar, sentința pronunțată în

cauză, cum și din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. și prin decizia

penală nr. 81 din 07 februarie 2005, apelurile au fost respinse, ca nefondate,

în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În considerentele deciziei

s-a motivat că, susținerile apelanților vizând nevinovăția în comiterea

infracțiunii de tâlhărie, este nefondată, întrucât, din declarațiile martorilor

C.D.Șt., F.I., C.G., I.F.M., procesele verbale de conducere în teren a

organelor de poliție și de cercetare la fața locului, procesele verbale de

recunoaștere din grup, procesele verbale de predare primire a bunului, raportul

de expertiză grafoscopică, împreună cu declarațiile inculpaților, rezultă în

mod ireversibil că aceștia au comis infracțiunea de tâlhărie, în sensul că, în

cadrul altercației create Ț.G. a smuls de la gâtul părții vătămate Z.G., un

telefon mobil, iar C.G. a smuls de la mâna părții vătămate, N.G.R., o brățară

din aur.

Ca atare, s-a apreciat că

inculpații au comis infracțiunea de tâlhărie, astfel că, critica lor a fost

înlăturată, ca fiind neîntemeiată.

Și cu privire la cel de-al

doilea motiv de apel vizând greșita individualizare a pedepsei, ca fiind mare,

instanța a motivat că nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepsei

față de dispozițiile înscrise în art. 72 C. pen., fiind înlăturat și acesta.

În temeiul art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs tot de către cei

doi inculpați, care au declarat și apel, iar cu ocazia soluționării acestuia,

avocatul desemnat din oficiu a invocat aceleași motive din apel, iar inculpații

numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei, în sensul că au comis

infracțiunea de tâlhărie, însă pedepsele aplicate sunt mari și ca atare,

solicită redozarea.

Examinând recursurile

declarate, în raport de motivele invocate, care au constituit și critici în

apel, de actele și lucrările de la dosar, de decizia și sentința pronunțate în

cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 385

9

C. proc. pen., se

constată că recursurile de față sunt nefondate, pentru considerente ce vor fi

expuse mai jos.

Referitor la primul motiv de

recurs, constând în greșita condamnare pentru comiterea infracțiunii de

tâlhărie pentru o faptă pe care nu au săvârșit-o, se constată că este

neîntemeiată.

Acest motiv, așa cum s-a

menționat, a constituit și critică în apel și în mod just, instanța a

înlăturat-o, deoarece, potrivit probatoriului existent la dosar rezultă că

inculpații au comis infracțiunea de tâlhărie pentru care au fost condamnați.

De altfel, și inculpații au

arătat că sunt vinovați și solicită numai reducerea pedepsei.

Ca atare, critica vizând

nevinovăția are un aspect formal, neavând temei probator și nici de drept și în

consecință se va înlătura.

În ceea ce privește celălalt

motiv, vizând greșita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, invocat de

către ambii recurenți, se constată că este de asemenea neîntemeiat.

Și din punct de vedere al

individualizării pedepsei, instanțele au pronunțat hotărâri legale și

temeinice, având în vedre toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen.,

referitoare la gradul de pericol social mărit al faptei comise, împrejurările

și modul în care a fost comisă, și care constituie circumstanțe agravante de

fapt și de text, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care sunt cuprinse

între 5 ani și 20 ani închisoare, cum și datele personale ale inculpaților.

Față de gradul de pericol

social mărit al faptei comise de către fiecare recurent, de perseverența

infracțională, de pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, care a fost orientată

către limita minimă prevăzută de lege, care este de 5 ani închisoare, de

periculozitatea socială a inculpaților, pedeapsa pe care urmează să o execute

fiecare inculpat nu este o pedeapsă mare, ea reflectă gravitatea faptei,

vinovăția fiecăruia și este de natură să ducă la reeducarea acestora și să

atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.

Prin urmare, motivul comun

de recurs invocat, neconstituind caz de casare în sensul pct. 14 de la art. 385

9

C. proc. pen., iar din oficiu, potrivit pct. 21 alin. (3) de la același articol,

nu se constată alte cazuri, recursurile declarate se vor respinge, ca

nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedepsele

aplicate fiecăruia perioada executată în arest preventiv.

Văzând și dispozițiile art. 189

și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate

recursurile penale declarate de inculpații C.G. și Ț.G., împotriva deciziei

penale nr. 81 din 07 februarie 2005, a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele

aplicate, pentru inculpatul C.G., perioada executată, de la 18 septembrie 2000,

la 18 decembrie 2000, precum și timpul reținerii și al arestării preventive de

la 17 septembrie 2003, la 14 iunie 2005, iar pentru inculpatul Ț.G., perioada

executată de la 11 noiembrie 2001, la 06 februarie 2002 și timpul arestării

preventive, de la 17 septembrie 2003, la14 iunie 2005.

Obligă pe recurenții

inculpați, la plata sumei de câte 1.600.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 iunie 2005.