ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7318/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 35568/3/2006, reclamanta M.A.L. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Televiziune pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la emiterea dispoziției motivate în baza Legii nr. 10/2001 prin care să propună restituirea în natură a terenului situat în București. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, la data de 19 august 2005, ca urmare a apariției Legii nr. 247/2005 a notificat-o pe pârâtă, în temeiul art. 46 din lege, care modifică art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului situat în București, sector 1, cuprinzând parcela nr. 2 și parțial parcela nr. 3, în suprafață de 305,75 mp și care se află pe spațiul verde din incinta televiziunii.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. Prin Sentința civilă nr. 119 din 19 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a formulat notificarea nr. 3249 din 10 august 2001 în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului din București, sector 1, în raport de care a fost emisă de către pârâtă Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, necontestată de reclamantă în justiție, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului și prin care s-a făcut o ofertă de reparație în echivalent.

După apariția Legii nr. 247/2005, reclamanta a solicitat din nou unității deținătoare restituirea în natură a imobilului, formulând o cerere la data de 19 august 2005, or, valorificarea drepturilor reclamantei se putea face prin parcurgerea tuturor etapelor procedurii administrative prealabile, numai prin contestarea în justiție a respectivei decizii de restituire, în termenul impus de Legea nr. 10/2001. Împotriva Sentinței civile nr. 119 din 19 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă a declarat apel reclamanta. Prin Decizia nr. 831 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. J/37542 din 24 februarie 2004, reclamanta a arătat că Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, emisă de pârâtă, nu este legală, că echivalentul valoric nu s-a stabilit prin expertiză și că nu reflectă valoarea de piață a imobilului, aceasta fiind o veritabilă contestație împotriva Deciziei nr. 20 din 22 ianuarie 2004, formulată în termenul legal de 30 de zile, însă, care a fost greșit îndreptată la unitatea emitentă a deciziei și nu la tribunal, conform dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. După apariția Legii nr. 247/2005, prin cererea din 17 august 2005, intitulată notificare, reclamanta a solicitat intimatei restituirea în natură a terenului în suprafață de 305,75 mp.

Conform art. II din Legea nr. 247/2005, deciziile având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi și care nu au fost valorificate, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Instanța de apel a apreciat că în mod greșit tribunalul a calificat cererea apelantei din 17 august 2005, ca o nouă notificare, deși ea reprezintă o contestație conform art. II din Legea nr. 247/2005, contestație greșit îndreptată, respectând termenul de 12 luni, iar cea din 24 februarie 2004 reprezintă o contestație împotriva Deciziei nr. 20 din 22 ianuarie 2004, fiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel încât instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Împotriva Deciziei civile nr. 831 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a formulat recurs pârâta Societatea Română de Televiziune. Prin Decizia civilă nr. 2246 din 02 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat, apreciind corectă soluția instanței de apel. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 22 mai 2009 sub nr. 35568/3/2006. Prin încheierea de ședință din data de 09 octombrie 2009, instanța a constatat că reclamanta M.A.L. a decedat, fiind introdus în cauză în calitate de reclamant moștenitorul acesteia, B.Ș. Prin Sentința civilă nr. 905 din 28 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată contestația.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat următoarele: Autoarea reclamantului, M.A.L. a formulat Notificarea nr. 3249 din 10 august 2001, în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului din București, sector 1, în raport de care a fost emisă de către pârâtă Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului și prin care s-a făcut o ofertă de reparație în echivalent.

Față de îndrumările date de instanțele de control judiciar, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. J/37542 din 24 februarie 2004, autoarea reclamantului a arătat că Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, emisă de pârâtă, nu este legală, aceasta fiind o veritabilă contestație împotriva Deciziei nr. 20 din 22 ianuarie 2004, formulată în termenul legal de 30 de zile, însă, care a fost greșit îndreptată la unitatea emitentă a deciziei și nu la tribunal, conform dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. După apariția Legii nr. 247/2005, prin cererea din 17 august 2005, intitulată notificare, reclamanta a solicitat intimatei restituirea în natură a terenului în suprafață de 305,75 mp.

De asemenea, instanța de fond a făcut trimitere la art. 26 din Legea nr. 10/2001, respectiv dispozițiile art. 11 pct. 5 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin H.G.R. nr. 250/2007, reținând că terenul este afectat de elemente de sistematizare în totalitate, fiind imposibil de restituit în natură deoarece este aferent și necesar bunei funcționări a Societății Române de Televiziune, astfel încât singura soluție este acordarea de despăgubiri pentru aceste imobile. Prin urmare, tribunalul a reținut că în mod legal a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului de către pârâtă prin Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004 și s-a propus acordarea de despăgubiri.

În ceea ce privește cererea de obligare a societății pârâte la plata directă a despăgubirilor, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor legale, nu se poate dispune obligarea directă la plata acestor despăgubiri a unității deținătoare, aceasta putând doar să emită dispoziție privind acordarea de despăgubiri.

Astfel, instanța de apel a avut în vedere art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, text ce reglementează situația în care restituirea în natură nu este posibilă și care face trimitere expresă la legea specială privind regimul de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aceasta fiind Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și prevede în acest sens o altă procedură administrativă, în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, căreia propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent îi va fi înaintată. Ca urmare, tribunalul a reținut că unitatea deținătoare nu poate fi obligată la plata contravalorii acestui teren.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel reclamantul B.Ș., criticând-o pentru următoarele motive: A susținut acesta că prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Societatea Română de Televiziune la emiterea dispoziției motivate în baza Legii nr. 10/2001, cu propunere de restituire în natură a terenului situat în București, iar după retrimiterea dosarului având în vedere Decizia nr. XX din 19 martie 2007, dată în aplicarea dispozițiilor art. 26 (alin. (3)) din Legea nr. 10/2001, prin care s-a decis competența instanței de judecată de a judeca pe fond nu numai contestația împotriva deciziei ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, a solicitat instanței să se pronunțe asupra restituirii în natură a terenului situat în București.

Apelantul a susținut că instanța de fond a omis însă a arăta de ce nu este posibilă această restituire, în condițiile în care art. 11 pct. 5 nu se referă la această imposibilitate, și că în mod greșit instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001. Se mai consideră că, din expertiza efectuată, nu rezultă decât că, în situația actuală, terenul este afectat de unele elemente de sistematizare. În ceea ce privește acordarea despăgubirilor, s-a susținut că, chiar dacă în opinia instanței terenul nu putea fi restituit în natură, respingerea cererii subsidiare de acordare de despăgubiri, nu are justificare.

Prin Decizia civilă nr. 728A din 09 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins apelul declarat de reclamant, reținând următoarele: Soluția la care s-a oprit instanța de fond în sensul imposibilității restituirii în natură a imobilului în litigiu, Curtea a constatat-o ca fiind corectă, având în vedere situația de fapt, rezultată din raportul de expertiză, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv: art. 26 din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile art. 10 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin H.G.R. nr. 250/2007. Instanța a avut în vedere la soluționarea acestei cauze faptul că intimata pârâtă realizează un serviciu public de interes național, aspect desprins din chiar art. 1 din Legea nr. 41/1994 din 17 iunie 1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.

Prin raportare la dispozițiile art. 10 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin H.G.R. nr. 250/2007, simpla existență și identificare a unor elemente pe terenul în litigiu ca fiind elemente de sistematizare, cum sunt cele din prezenta cauză, față de faptul că acestea deservesc o entitate de interes public național, au fost considerate ca fiind impedimente serioase pentru restituirea în natură. Curtea de apel a conchis în sensul că dispozițiile art. 16 din Legea 10/2001 nu-și găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, iar în ceea ce privește acordarea despăgubirilor în cuantum de 865.000 euro, prin plata directă, Curtea a constatat că în mod corect a procedat prima instanță făcând trimitere la dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Astfel, conform art. 18 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susținut următoarele motive de nelegalitate. Se susține incidența motivului de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține că s-a reținut în mod eronat, că instanța de fond a fost sesizată cu soluționarea unor contestații la Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, și nu cu soluționarea pe fond a notificării. Prin Decizia civilă nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că, în aplicarea dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Se învederează de către recurentă că, respingerea contestației ca neîntemeiată, ar putea crea confuzia că reclamantul nu are drepturi, dar instanța poate și trebuie să analizeze temeinicia cererii reclamanților sub aspectul îndeplinirii condiției de „persoana îndreptățită", caracterul abuziv al preluării imobilului ce a făcut obiectul notificării, cât și cu privire la posibilitatea restituirii acestui bun în natură sau necesitatea stabilirii dreptului reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că pârâta nu a făcut dovada autorizației de construcție pentru aceste elemente de sistematizare și nici dovada că ele sunt afectate unei amenajări de utilitate publică a localității.

Faptul că Serviciul Român de Televiziune, este un serviciu de interes național, nu înseamnă automat că elementele de sistematizare care afectează terenul, sunt de interes public național, o astfel de interpretare nefiind regăsită în nicio reglementare. Se conchide de către recurentă că instanțele au interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, reglementare prevăzută de lege, fiind posibilă restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. este necesar ca instanța de fond să fi interpretat greșit actul dedus judecății, ori să fi schimbat acțiunea sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În cauză instanța de apel nu a schimbat natura actelor juridice deduse judecății și nici nu a interpretat greșit acest act, așa cum susține recurentul-reclamant. Obiectul acțiunii îl constituie soluționarea contestațiilor formulate de reclamant împotriva deciziei prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul litigios, formulat în baza Legii nr. 10/2001 și nr. 247/2005, cereri asupra căreia instanța de fond și apel s-au pronunțat în mod just, în sensul respingerii contestațiilor, constatându-se că soluția propusă de acordare a despăgubirilor pentru acest imobil, este legală.

Nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se justifică. Instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 10, din Normele metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, precum și dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel, corect a reținut instanța de apel că nu este incident art. 16 din Legea nr. 10/2001, conform căruia, în situația imobilelor având ca destinațiile prevăzute în anexa 2 lit. a), afectate exclusiv și nemijlocit activității de interes public, de învățământ sau sănătate sau social-culturale, imobilul se restituie în natură, cu menținerea afectațiunii, intimata Societatea Română de Televiziune neregăsindu-se printre entitățile prevăzute în anexa nr. 2. Susținerile recurentului reclamant nu pot fi primite, prin „teren liber” ce ar fi putut fi restituit în natură se înțelege acel teren neafectat unor amenajări de utilitate publică, sintagma „amenajări de utilitate publică” fiind corect interpretată de instanța de judecată ca fiind acele suprafețe afectate unei utilități publice, respectiv suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicații, dotări tehnico-edilitare, subterane, amenajări de spații verzi, parcuri, grădini publice, alei pietonale etc. În speță, cele două bazine de apă au fost corect calificate ca fiind afectate unor amenajări de utilitate strictă a unității deținătoare.

Totodată, în mod just s-a reținut de instanța de apel că, potrivit dispozițiilor Titlului VII, procedura administrativă ce culminează cu emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și efectuarea plății de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din Cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, se declanșează odată cu înregistrarea la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei/dispoziției emisă de entitatea învestită cu soluționarea notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001. Această procedură administrativă presupune parcurgerea mai multor etape de la care nu se poate abdica și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, această etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (1) Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare; emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, valorificarea acestui titlu făcându-se în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire” prin depunerea unei cereri de opțiune, emiterea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a titlului de plată și/sau de conversie și efectuarea plății de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul B.Ș. împotriva Deciziei civile nr. 728A din 09 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.