ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7318/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7318/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18

octombrie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr.

35568/3/2006, reclamanta M.A.L. a chemat în judecată pe pârâta Societatea

Română de Televiziune pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtei la emiterea dispoziției motivate în baza Legii nr. 10/2001

prin care să propună restituirea în natură a terenului situat în București.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că, la data de 19 august 2005, ca urmare a

apariției Legii nr. 247/2005 a notificat-o pe pârâtă, în temeiul art. 46 din

lege, care modifică art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, solicitând

restituirea în natură a terenului situat în București, sector 1, cuprinzând

parcela nr. 2 și parțial parcela nr. 3, în suprafață de 305,75 mp și care se

află pe spațiul verde din incinta televiziunii.

În drept,

contestatoarea a invocat dispozițiile din Legea nr. 10/2001, modificată prin

Legea nr. 247/2005.

Prin Sentința civilă

nr. 119 din 19 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a formulat

notificarea nr. 3249 din 10 august 2001 în baza Legii nr. 10/2001, pentru

restituirea în natură a terenului din București, sector 1, în raport de care a

fost emisă de către pârâtă Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, necontestată de

reclamantă în justiție, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a

terenului și prin care s-a făcut o ofertă de reparație în echivalent. După

apariția Legii nr. 247/2005, reclamanta a solicitat din nou unității

deținătoare restituirea în natură a imobilului, formulând o cerere la data de

19 august 2005, or, valorificarea drepturilor reclamantei se putea face prin

parcurgerea tuturor etapelor procedurii administrative prealabile, numai prin

contestarea în justiție a respectivei decizii de restituire, în termenul impus

de Legea nr. 10/2001.

Împotriva Sentinței

civile nr. 119 din 19 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă a declarat apel reclamanta.

Prin Decizia nr. 831

din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost desființată sentința

apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut că, prin cererea înregistrată sub

nr. J/37542 din 24 februarie 2004, reclamanta a arătat că Decizia nr. 20 din 22

ianuarie 2004, emisă de pârâtă, nu este legală, că echivalentul valoric nu s-a

stabilit prin expertiză și că nu reflectă valoarea de piață a imobilului,

aceasta fiind o veritabilă contestație împotriva Deciziei nr. 20 din 22

ianuarie 2004, formulată în termenul legal de 30 de zile, însă, care a fost

greșit îndreptată la unitatea emitentă a deciziei și nu la tribunal, conform

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

După apariția Legii

nr. 247/2005, prin cererea din 17 august 2005, intitulată notificare,

reclamanta a solicitat intimatei restituirea în natură a terenului în suprafață

de 305,75 mp.

Conform art. II din

Legea nr. 247/2005, deciziile având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent, pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi și care nu au

fost valorificate, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărei

circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12

luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Instanța de apel a

apreciat că în mod greșit tribunalul a calificat cererea apelantei din 17

august 2005, ca o nouă notificare, deși ea reprezintă o contestație conform

art. II din Legea nr. 247/2005, contestație greșit îndreptată, respectând

termenul de 12 luni, iar cea din 24 februarie 2004 reprezintă o contestație

împotriva Deciziei nr. 20 din 22 ianuarie 2004, fiind respectat termenul de 30

de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel încât instanța nu s-a

pronunțat asupra fondului cauzei.

Împotriva Deciziei

civile nr. 831 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă a formulat recurs pârâta Societatea Română de Televiziune.

Prin Decizia civilă

nr. 2246 din 02 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

recursul ca nefondat, apreciind corectă soluția instanței de apel.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data

de 22 mai 2009 sub nr. 35568/3/2006.

Prin încheierea de

ședință din data de 09 octombrie 2009, instanța a constatat că reclamanta

M.A.L. a decedat, fiind introdus în cauză în calitate de reclamant moștenitorul

acesteia, B.Ș.

Prin Sentința civilă

nr. 905 din 28 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins

ca neîntemeiată contestația.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a constatat următoarele:

Autoarea

reclamantului, M.A.L. a formulat Notificarea nr. 3249 din 10 august 2001, în

baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului din București,

sector 1, în raport de care a fost emisă de către pârâtă Decizia nr. 20 din 22

ianuarie 2004, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a

terenului și prin care s-a făcut o ofertă de reparație în echivalent.

Față de îndrumările

date de instanțele de control judiciar, instanța de fond a reținut că, prin

cererea înregistrată sub nr. J/37542 din 24 februarie 2004, autoarea

reclamantului a arătat că Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, emisă de pârâtă,

nu este legală, aceasta fiind o veritabilă contestație împotriva Deciziei nr.

20 din 22 ianuarie 2004, formulată în termenul legal de 30 de zile, însă, care

a fost greșit îndreptată la unitatea emitentă a deciziei și nu la tribunal,

conform dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

După apariția Legii

nr. 247/2005, prin cererea din 17 august 2005, intitulată notificare,

reclamanta a solicitat intimatei restituirea în natură a terenului în suprafață

de 305,75 mp.

De asemenea, instanța

de fond a făcut trimitere la art. 26 din Legea nr. 10/2001, respectiv

dispozițiile art. 11 pct. 5 din Normele Metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 aprobată prin H.G.R. nr. 250/2007, reținând că terenul este

afectat de elemente de sistematizare în totalitate, fiind imposibil de restituit

în natură deoarece este aferent și necesar bunei funcționări a Societății

Române de Televiziune, astfel încât singura soluție este acordarea de

despăgubiri pentru aceste imobile.

Prin urmare,

tribunalul a reținut că în mod legal a fost respinsă cererea de restituire în

natură a imobilului de către pârâtă prin Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004 și

s-a propus acordarea de despăgubiri.

În ceea ce privește

cererea de obligare a societății pârâte la plata directă a despăgubirilor,

tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor legale, nu se poate dispune

obligarea directă la plata acestor despăgubiri a unității deținătoare, aceasta

putând doar să emită dispoziție privind acordarea de despăgubiri.

Astfel, instanța de

apel a avut în vedere art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, text

ce reglementează situația în care restituirea în natură nu este posibilă și

care face trimitere expresă la legea specială privind regimul de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aceasta fiind Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, titlu ce reglementează regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și prevede în acest

sens o altă procedură administrativă, în sarcina Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, căreia propunerea de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent îi va fi înaintată. Ca urmare, tribunalul a reținut

că unitatea deținătoare nu poate fi obligată la plata contravalorii acestui

teren.

Împotriva sentinței

primei instanțe a formulat apel reclamantul B.Ș., criticând-o pentru

următoarele motive:

A susținut acesta că

prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Societatea

Română de Televiziune la emiterea dispoziției motivate în baza Legii nr.

10/2001, cu propunere de restituire în natură a terenului situat în București,

iar după retrimiterea dosarului având în vedere Decizia nr. XX din 19 martie

2007, dată în aplicarea dispozițiilor art. 26 (alin. (3)) din Legea nr.

10/2001, prin care s-a decis competența instanței de judecată de a judeca pe

fond nu numai contestația împotriva deciziei ci și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a

răspunde la notificarea părții interesate, a solicitat instanței să se pronunțe

asupra restituirii în natură a terenului situat în București.

Apelantul a susținut

că instanța de fond a omis însă a arăta de ce nu este posibilă această

restituire, în condițiile în care art. 11 pct. 5 nu se referă la această

imposibilitate, și că în mod greșit instanța de apel nu a făcut aplicarea art.

16 din Legea nr. 10/2001.

Se mai consideră că,

din expertiza efectuată, nu rezultă decât că, în situația actuală, terenul este

afectat de unele elemente de sistematizare. În ceea ce privește acordarea

despăgubirilor, s-a susținut că, chiar dacă în opinia instanței terenul nu

putea fi restituit în natură, respingerea cererii subsidiare de acordare de

despăgubiri, nu are justificare.

Prin Decizia civilă

nr. 728A din 09 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

a respins apelul declarat de reclamant, reținând următoarele:

Soluția la care s-a

oprit instanța de fond în sensul imposibilității restituirii în natură a

imobilului în litigiu, Curtea a constatat-o ca fiind corectă, având în vedere

situația de fapt, rezultată din raportul de expertiză, prin raportare la

dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv: art. 26 din Legea nr.

10/2001 și dispozițiile art. 10 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin H.G.R. nr. 250/2007.

Instanța a avut în

vedere la soluționarea acestei cauze faptul că intimata pârâtă realizează un

serviciu public de interes național, aspect desprins din chiar art. 1 din Legea

nr. 41/1994 din 17 iunie 1994 privind organizarea și funcționarea Societății

Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.

Prin raportare la

dispozițiile art. 10 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001 aprobată prin H.G.R. nr. 250/2007, simpla existență și identificare a

unor elemente pe terenul în litigiu ca fiind elemente de sistematizare, cum

sunt cele din prezenta cauză, față de faptul că acestea deservesc o entitate de

interes public național, au fost considerate ca fiind impedimente serioase

pentru restituirea în natură.

Curtea de apel a

conchis în sensul că dispozițiile art. 16 din Legea 10/2001 nu-și găsesc

aplicabilitatea în prezenta cauză, iar în ceea ce privește acordarea

despăgubirilor în cuantum de 865.000 euro, prin plata directă, Curtea a constatat

că în mod corect a procedat prima instanță făcând trimitere la dispozițiile

cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu ce reglementează regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Astfel, conform art.

18 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de

despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu

de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat

Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la

data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi

remise Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar în vederea

efectuării operațiunilor de plată.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul care a susținut următoarele motive de nelegalitate.

Se susține incidența

motivului de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că s-a

reținut în mod eronat, că instanța de fond a fost sesizată cu soluționarea unor

contestații la Decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2004, și nu cu soluționarea pe

fond a notificării.

Prin Decizia civilă

nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

s-a statuat că, în aplicarea dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, că instanța de judecată este

competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în

natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în

cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la

notificarea părții interesate.

Se învederează de

către recurentă că, respingerea contestației ca neîntemeiată, ar putea crea

confuzia că reclamantul nu are drepturi, dar instanța poate și trebuie să

analizeze temeinicia cererii reclamanților sub aspectul îndeplinirii condiției

de „persoana îndreptățită", caracterul abuziv al preluării imobilului ce a

făcut obiectul notificării, cât și cu privire la posibilitatea restituirii

acestui bun în natură sau necesitatea stabilirii dreptului reclamanților la

măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește

motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că

pârâta nu a făcut dovada autorizației de construcție pentru aceste elemente de

sistematizare și nici dovada că ele sunt afectate unei amenajări de utilitate

publică a localității.

Faptul că Serviciul

Român de Televiziune, este un serviciu de interes național, nu înseamnă automat

că elementele de sistematizare care afectează terenul, sunt de interes public

național, o astfel de interpretare nefiind regăsită în nicio reglementare.

Se conchide de către

recurentă că instanțele au interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 10/2001, reglementare prevăzută de lege, fiind posibilă

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv.

Analizând recursul

declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed.

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este

necesar ca instanța de fond să fi interpretat greșit actul dedus judecății, ori

să fi schimbat acțiunea sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

În cauză instanța de

apel nu a schimbat natura actelor juridice deduse judecății și nici nu a

interpretat greșit acest act, așa cum susține recurentul-reclamant.

Obiectul acțiunii îl

constituie soluționarea contestațiilor formulate de reclamant împotriva

deciziei prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul

litigios, formulat în baza Legii nr. 10/2001 și nr. 247/2005, cereri asupra

căreia instanța de fond și apel s-au pronunțat în mod just, în sensul

respingerii contestațiilor, constatându-se că soluția propusă de acordare a

despăgubirilor pentru acest imobil, este legală.

Nici motivul de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se justifică.

Instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile art. 26 din Legea nr.

10/2001, art. 10, din Normele metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, precum și dispozițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005.

Astfel, corect a

reținut instanța de apel că nu este incident art. 16 din Legea nr. 10/2001,

conform căruia, în situația imobilelor având ca destinațiile prevăzute în anexa

2 lit. a), afectate exclusiv și nemijlocit activității de interes public, de

învățământ sau sănătate sau social-culturale, imobilul se restituie în natură,

cu menținerea afectațiunii, intimata Societatea Română de Televiziune

neregăsindu-se printre entitățile prevăzute în anexa nr. 2.

Susținerile

recurentului reclamant nu pot fi primite, prin „teren liber” ce ar fi putut fi

restituit în natură se înțelege acel teren neafectat unor amenajări de

utilitate publică, sintagma „amenajări de utilitate publică” fiind corect

interpretată de instanța de judecată ca fiind acele suprafețe afectate unei

utilități publice, respectiv suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate

a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicații, dotări

tehnico-edilitare, subterane, amenajări de spații verzi, parcuri, grădini

publice, alei pietonale etc.

În speță, cele două

bazine de apă au fost corect calificate ca fiind afectate unor amenajări de

utilitate strictă a unității deținătoare.

Totodată, în mod just

s-a reținut de instanța de apel că, potrivit dispozițiilor Titlului VII,

procedura administrativă ce culminează cu emiterea titlului de despăgubire de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și efectuarea plății de

către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din Cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, se declanșează odată

cu înregistrarea la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor a deciziei/dispoziției emisă de entitatea învestită cu

soluționarea notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001.

Această procedură

administrativă presupune parcurgerea mai multor etape de la care nu se poate

abdica și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, această etapă

fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (1) Capitolul V Titlul

VII, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea

procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale și

etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că,

în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare; emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, valorificarea acestui titlu

făcându-se în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, prin care

este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V,

Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire” prin depunerea

unei cereri de opțiune, emiterea de către Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a titlului de plată și/sau de conversie și

efectuarea plății de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar

din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul

ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamantul B.Ș. împotriva Deciziei civile nr. 728A din 09

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.