ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2918/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 547 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, a fost admisă acțiunea precizată a reclamantei P.L., întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, fiind obligat pârâtul să restituie reclamantei terenul în suprafață de 318 mp situat în București, sector 5, conform variantei 2 a raportului de expertiză întocmit de expert C.N., raport ce face parte integrantă din hotărâre. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, deși notificat, pârâtul nu a răspuns solicitării, iar reclamanta este persoană îndreptățită la restituire în calitate de moștenitoare a autorilor săi, care au formulat notificare în termenul legal.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit expertizei efectuate în cauză, suprafața de 318 mp este liberă și poate fi restituită în natură, iar pentru suprafața ocupată cu spațiu verde și alee de acces, reclamanta va primi compensații bănești pentru terenul de 439 mp, conform variantei 2 din expertiză. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul București, prin primar general, solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința respingerii contestației ca neîntemeiată. În susținerea apelului, pârâtul a arătat că instanța de fond se putea pronunța doar în condițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, în sensul obligării la emiterea dispoziției, ca urmare a notificării și nu să soluționeze notificarea conform voinței părții.

Pârâtul a mai arătat că soluția este criticabilă și din perspectiva art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, conform căruia deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, se predau pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei Centrale. Pârâtul a precizat că, în conformitate cu expertiza extrajudiciară aflată la dosarul administrativ, rezultă că terenul este liber și poate fi restituit în natură.

Prin decizia civilă nr. 203/A din 16 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtului, reținând că prima instanță a făcut aplicarea principiului prevalenței restituirii în natură și a dispus restituirea, către reclamantă, a terenului în suprafață de 318 mp, pentru cei 439 mp urmând a opera compensații bănești, întrucât din expertiza efectuată în cauză a rezultat că această din urmă suprafață reprezintă loc de joacă pentru copii.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Municipiul București, prin primar general, arătând că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în sensul că nu a dovedit că este moștenitoarea autorilor săi, nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu, nu s-au produs dovezi în sensul dacă aceasta a beneficiat de alte despăgubiri, iar în ceea ce privește suprafața de 318 mp, nu s-au administrat probe cu privire la existența elementelor de sistematizare subterane. Recursul este fondat, pentru următoarele argumente: Prin notificarea nr. 1975 din 01 august 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, autoarele reclamantei, respectiv, numitele C.L.

și P.E., au solicitat restituirea imobilului situat în București, sector 5, (teren și construcție), precizând că „la data preluării pe teren exista o construcție care a fost ulterior demolată”, că „pentru construcție s-au primit despăgubiri” iar „pentru teren nu s-au primit despăgubiri”. Reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită de pe urma autoarelor sale și a preluării abuzive a bunului, din adresele existente la dosarul cauzei rezultând că acesta a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 45 din 03 februarie 1986 (adresa nr. 1318 din 13 aprilie 2007 emisă de SC C. SA-fila 30 dosar fond, adresa nr. 7748 din 05 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului București-fila 83 dosar fond), decret care însă nu a fost depus la dosarul cauzei în nici o fază procesuală.

Sub acest aspect, criticile formulate de pârât nu pot fi primite, întrucât vizează aspecte ce au intrat în puterea de lucru judecat, prin neinserarea lor în motivele de apel formulate de pârât, ce au privit exclusiv soluționarea cauzei din perspectiv art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 și a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Din raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză având ca unic obiectiv identificarea terenului în litigiu în suprafață de 757 mp, au rezultat două variante de restituire în natură, ambele condiționate de existența unei alei asfaltate reprezentând scurtătură între str. S. și str. D. Astfel, prima variantă ar fi constat în restituirea suprafeței de 685 mp, până la 2 ml de peretele blocului nr. 17, ceea ce presupunea, în opinia expertului, devierea aleii de acces la ghenă, pentru restul de 72 mp urmând a se achita compensații bănești, iar a doua variantă s-a concretizat în restituirea suprafeței reprezentând actual loc de joacă pentru copii, de 318 mp, pentru restul suprafeței de 439 mp urmând a se acorda despăgubiri(varianta aleasă de instanța de fond).

Pe baza acestui raport de expertiză, instanța de fond a apreciat că terenul în suprafață de 318 mp este liber, urmând a fi restituit în natură, cu acordarea de compensații bănești pentru suprafața de 439 mp reprezentând spațiu verde și alee de acces. Chiar dacă Legea nr. 10/2001 instituie principiul prevalenței restituirii în natură, dat fiind temeiul preluării, anume exproprierea, pricina trebuia evaluată din perspectiva dispozițiilor art. 11 din lege, astfel încât, pentru o legală dezlegare a cauzei, instanța de apel era ținută să verifice ipotezele acestui text de lege, pentru care dispozițiile art. 10 alin. (3)-(6) din aceeași lege sunt norme de trimitere. În ce privește temeiul concret al preluării, s-a susținut că acesta a fost reprezentat de Decretul nr. 45 din 03 februarie 1986, act normativ care împreună cu anexele relevante trebuia depus la dosar, pentru a se verifica scopul exproprierii.

De asemenea, pentru a se putea dispune restituirea în natură, era necesar a se stabili dacă s-a realizat sau nu scopul exproprierii, întrucât realizarea scopului exproprierii nu are un înțeles restrictiv, și nu înseamnă doar amprenta la sol a blocurilor construite, ci inclusiv existența unor amenajări de utilitate publică. Pentru a se putea dispune în sensul celor arătate, este necesar a se stabili cu exactitate dacă acele amenajări sau lucrări sunt în mod real de utilitate publică, precum și dacă existau ca atare la data intrării în vigoare a legii, în condițiile în care din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond a rezultat că o parte din teren se află între blocuri, nefiind verificată existența unor posibile rețele subterane aferente, iar din nota de reconstituire cu caracter informativ emisă de primărie a rezultat că o suprafață de cca 357 mp este afectată de elemente de sistematizare.

Sintagma de amenajări de utilitate publică este definită în dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 ca reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație(străzi, alei trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Același text stabilește că individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificării, urmând a fi avute în vedere, după caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

De asemenea, tot în sarcina entității deținătoare revine obligația de a verifica destinația terenului și a suprafeței acestuia pentru a nu se afecta căile de acces, ori existența și utilizarea unor amenajări subterane de genul conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, etc. În măsura în care entitatea învestită cu soluționarea notificării nu a realizat aceste verificări,cum este situația în prezenta cauză, instanța, într-o corectă aplicare a legii, este ținută a proceda ea la aceste verificări.

Față de cele arătate, în rejudecare, instanța va dispune administrarea unei noi expertize ori, după caz, completarea celei deja existente, prin care să se stabilească ce amenajări se găsesc pe terenul în litigiu în sensul descrierii lor cu detalii constructive, să se stabilească data realizării acestor amenajări ori lucrări, stabilirea existenței de eventuale amenajări subterane ori rețele de sistematizare, urmând a se solicita înscrisurile necesare de la pârât. Cu referire la amenajările în discuție se vor dispune orice alte probe pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, inclusiv comunicarea decretului de expropriere, pentru lămurirea tuturor circumstanțelor ei, într-o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

De asemenea, se va proceda la verificări cu privire la eventualele despăgubiri ce au fost primite de autorii reclamantei, în urma exproprierii, și anume, a procesului-verbal nr. 450 din 24 septembrie 1986 vizând despăgubirea de 64.996 lei și, respectiv, 36.687 lei, așa cum rezultă din adresa nr. 1318 din 13 aprilie 2007 emisă de SC C. SA către P.L.(fila 30 dosar fond). În funcție de situația de fapt rezultată, de natură să contureze regimul juridic al întregului imobil ce a făcut obiectul notificării, se va stabili natura măsurilor reparatorii, ținându-se seama de dispozițiile legii speciale, respectiv, Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., având în vedere incompleta lămurire a situației de fapt, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, conform art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei nr. 203 A din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2011.