ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7311/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 16 octombrie 2008,

reclamantul C.L. i-a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin

Primarul General și F.M., solicitând obligarea pârâtului Municipiul București

să emită dispoziție de restituire în natură cu privire la cota parte indiviză

de 288 mp din suprafața totală de teren de 576 mp, situat în București, sector

5, pentru care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, urmând ca

această hotărâre să fie opozabilă și pârâtului F.M., proprietarul diferenței de

teren.

Prin Sentința civilă

nr. 618 din 20 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive privind pe pârâtul F.M.,

respingând acțiunea în raport cu acest pârât, a admis în parte acțiunea

formulată în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primarul General și

l-a obligat pe acest pârât să emită dispoziție de restituire în natură a

cotei-părți indivize de teren de 288 mp din suprafața totală de 576 mp, situat

la adresa menționată mai sus, cu dimensiunile identificate prin Decizia civilă

nr. 206A din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6122 din 05 noiembrie 2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că, în raport de obiectul litigiului,

calitatea procesuală pasivă revine unității administrativ-teritoriale. S-a

constatat că reclamantul a formulat două notificări prin care a solicitat

restituirea în natură a cotei-părți de 288 mp din terenul în suprafață de 576

mp, imobil care a aparținut autorilor săi, C.G. și C.E., conform Contractului

de vânzare-cumpărare nr. 6979/1235 din 16 decembrie 1957.

Ulterior formulării

notificării, întreaga suprafață de teren a fost restituită către F.M.,

moștenitorul vânzătoarei F.M. prin Decizia civilă nr. 206A din 24 aprilie 2002

a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6122 din

05 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a admiterii

cererii de revendicare formulată de F.M., în contradictoriu cu Municipiul

București, prin Primarul General. Ca urmare a acestei decizii, prin Dispoziția

nr. 1373/2005 a fost restituit terenul în suprafață de 525 mp către F.M.

Tribunalul a considerat că situația creată s-a datorat culpei pârâtei, care nu

a soluționat notificarea formulată de reclamant în termenul prevăzut de art. 25

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deși la dosarul administrativ fuseseră atașate

toate actele doveditoare.

Prin Decizia civilă

nr. 599 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă

a fost respins apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul

General. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că, anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, moștenitorul proprietarei inițiale,

F.M., a formulat acțiune în revendicare pentru întreaga suprafață de teren, în

contradictoriu cu Primăria Municipiului București, acțiune care a fost admisă

prin Decizia civilă nr. 206A din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă, rămasă irevocabilă. Prin această hotărâre

judecătorească, pârâta Primăria Municipiului București a fost obligată să lase

reclamantului F.M., în deplină proprietate și posesie, terenul în suprafață de

524,60 mp.

Anterior pronunțării

acestei hotărâri judecătorești, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, F.M. a formulat și notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând

restituirea întregii suprafețe de teren.

De asemenea, reclamantul

și mama sa C.E. au formulat Notificările nr. 401 din 30 mai 2001 și nr. 4623

din 05 octombrie 2001, prin care au solicitat restituirea suprafeței de teren

preluată de stat prin expropriere de la autorii lor.

Unitatea notificată

nu a soluționat cererea de restituire formulată de reclamant în temeiul Legii

nr. 10/2001 până la momentul soluționării definitive și irevocabile a acțiunii

în revendicare formulată de F.M., iar după rămânerea irevocabilă a acestei

hotărâri judecătorești, în executarea acestei hotărâri, a emis Dispoziția nr.

1373/2005 de restituire către F.M. a întregii suprafețe de teren de 524,60 mp.

S-a mai reținut că,

din perspectiva prevederilor Legii nr. 10/2001, cererea de restituire în natură

formulată de reclamant este perfect justificată, singura problemă, invocată, de

altfel, și de către pârât, fiind aceea că, în prezent, întreaga suprafață de

teren se află în posesia unui terț, care a fost recunoscut ca proprietar într-o

acțiune în revendicare de drept comun, admisă printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă.

O astfel de apărare

nu a fost primită, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată,

temeiul acesteia (Legea nr. 10/2001) și efectul pe care îl produce hotărârea

judecătorească pronunțată în acțiunea în revendicare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. În dezvoltarea criticilor se face un istoric al cauzei, nefiind

criticat nici un text de lege de natură a supune analizei instanței de recurs

nelegalitatea deciziei atacate. Se arată că, în mod greșit a fost obligat la

emiterea dispoziției de restituire în favoarea reclamantului.

Înalta Curte constată

că recursul declarat de pârât este nul, pentru considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de

recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Conform art. 306

alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

În cauză, recurentul,

deși a invocat unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

dezvoltarea „criticilor” formulate nu au legătură cu soluția pronunțată prin

decizia recurată și cu argumentația instanței de apel.

Dezvoltarea motivelor

de recurs presupune prezentarea tuturor argumentelor de drept de care înțelege

să se folosească partea pentru a demonstra că hotărârea atacată este nelegală

și pentru a combate argumentele invocate de instanță în susținerea soluției

pronunțate.

De asemenea,

motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor

elementelor de drept reținute prin hotărârea atacată și combaterea acestora cu

argumente care au legătură cu rezolvările în drept.

Prin urmare,

motivarea unui recurs, înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de soluția

pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere

al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. În acest sens, trebuie

menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a

învedera nelegalitatea hotărârii.

Întrucât recurentul

în cauză nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, nici din oficiu,

într-unul din cazurile expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc.

civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care

nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care

acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege - care permit

analiza în calea de atac a recursului, a hotărârii date în apel, se aplică

sancțiunea nulității recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În consecință, văzând că în speță nu este posibilă o

încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce

echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate

nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Văzând culpa

procesuală a pârâtului, dar și soluția asupra recursului declarat de acesta,

valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocatul reclamantului, instanța va

aplica dispozițiile art. 274 (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Constată nul recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL

BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva Deciziei civile nr. 599 din 12

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pârâtul la

plata către reclamantul C.L. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată reduse.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.