ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3561/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 26 iunie 2001 pe rolul Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, sub nr. 4901/2001, reclamanta P.M. a chemat în judecată pe

pârâta Societatea Română de Televiziune, solicitând instanței ca prin hotărârea

ce se va pronunța să oblige pârâta la restituirea în natură a terenului în

suprafață de 308 mp.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că terenul a fost

dobândit de ea în calitate de unică moștenitoare a fratelui său C.G., care a

fost proprietarul terenului în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat

la Notariatul de Stat București sub nr. 3327 din 18 mai 1951 și transcris în

Registrul de transcripțiuni al Tribunalului Ilfov la nr. 1624 din 19 mai 1951.

Se arată că terenul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin

Decretul de expropriere nr. 159/1960, nepublicat în Buletinul Oficial, în baza

căruia au fost emise Decizia Statului Popular al Orașului București nr.

2612/1960 și Decizia Sfatului Popular 30 Decembrie nr. 814/1960, prin care se

prevedea că acest teren, împreună cu altele învecinate, urma să fie dat în

folosință veșnică Republicii Populare Chineze. Ulterior, prin Decizia nr. 2512

din 15 octombrie 1966 a Sfatului Popular al Orașului București a fost

transferată o suprafață de teren de 6,8 ha în care a fost inclus și terenul

proprietatea autorului reclamantei, în administrarea Comitetului de

Radiodifuziune și Televiziune, ca urmare a aprobării proiectului de ansamblu al

lucrării „Centrul de Televiziune București”.

Mai arată reclamanta că în baza

prevederilor art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001 a transmis pârâtei

notificarea nr. 2294 din 3 aprilie 2001, solicitându-i să îi restituie în

natură terenul în discuție, dar pârâta i-a răspuns prin decizia nr. 303 din 16

iunie 2001 că terenul nu poate fi restituit întrucât aparține domeniului public

al statului, iar suprafața pe care este amplasată SRTv, include construcții și

instalații subterane tehnologice, cu destinație tehnică, urmând ca documentația

depusă în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 să fie înaintată Prefecturii și

Ministerului Finanțelor pentru a fi avută în vedere la stabilirea unei alte

măsuri reparatorii, prin echivalent.

În drept s-au invocat dispozițiile

art. 1 alin. (1), art. 3, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1),

art. 20-24 din Legea nr. 10/2001, precizându-se că prin prezenta acțiune a fost

contestată decizia pârâtei nr. 303 din 16 iunie 2001, conform prevederilor art.

24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, pârâta Societatea

Română de Televiziune a invocat: excepția lipsei calității procesuale pasive,

arătând că titularul dreptului de proprietate al terenului este Statul Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor și solicitând, pe cale de consecință,

introducerea sa în cauză; excepția inadmisibilității acțiunii în raport de

prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998; excepția prematurității acțiunii,

în raport de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 10/2001; excepția autorității

de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 162 din 4 februarie 1998

pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, în

dosarul nr. 1111/1996.

Excepțiile invocate au fost puse în

discuția părților la termenul din 15 octombrie 2001 și au fost respinse ca

neîntemeiate, dispunându-se continuarea judecății.

În cauză au fost administrate probe:

înscrisuri, interogatoriu și expertiză tehnică topo.

Tribunalul București prin sentința

civilă nr. 1410 din 23 septembrie 2002 a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanta P.M.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de fond a reținut că preluarea terenului a fost făcută cu titlu, titlul fiind

Decretul nr. 159/1960, care și-a produs efectele juridice nefiind declarat

neconstituțional și că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 213/1998, terenul fiind afectat unei investiții de interes național.

Împotriva acestei sentințe s-a

declarat apel, reclamanta susținând, în esență, că terenul a fost preluat fără

titlu, întrucât actul de expropriere nu a fost publicat, că pe teren nu se află

edificată nici o construcție și nici nu este afectat de vreo investiție de

interes național, precum și că Legea nr. 10/2001 nu conține nici o prevedere

care să împiedice restituirea în natură a terenului, așa încât este greșită

interpretarea primei instanțe.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia civilă nr. 176 A din 21 martie 2003 a respins ca

nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă P.M.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că terenul în litigiu a trecut în mod legal în proprietatea statului,

în baza Decretului de expropriere nr. 159/1960 și că acesta este destinat bunei

funcționări a Televiziunii, așa încât a fost realizat scopul exproprierii.

Împotriva

acestei decizii, precum și a încheierii din data de 23 aprilie 2003, prin care

a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în

practicaua hotărârii, a exercitat calea de atac a recursului reclamanta P.M.,

invocând încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs,

se arată că preluarea imobilului a fost abuzivă și fără titlu valabil, întrucât

decretul de expropriere nu a fost publicat în Buletinul Oficial, iar potrivit

prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror

imobile au fost preluate fără titlu își păstrează calitatea de proprietar.

Mai arată recurenta că, prin

interpretarea eronată a probelor de la dosar, instanța de apel a încălcat în

mod vădit dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 11 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, respingând apelul cu argumentul că terenul, aflat în curtea

Televiziunii, este destinat bunei funcționări a instituției și deci, a fost

realizat scopul pentru care a fost expropriat.

De asemenea, se arată în motivele de

recurs că din Decizia nr. 2512/1966 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular

al Orașului București, cu toate anexele sale și actele care au stat la baza

emiterii ei, reiese fără echivoc că terenul în litigiu nu a fost niciodată

transferat în administrarea Comitetului de Radiodifuziune și Televiziune, el neregăsindu-se

în Anexele V și VI ale deciziei sus-menționate și, pe cale de consecință, se

află ilegal și abuziv înglobat în curtea Televiziunii.

Un alt aspect invocat de recurentă

este cel cu privire la faptul că instanțele nu s-au pronunțat față de o probă

administrată în cauză, respectiv raportul de expertiză tehnică topo care, prin

răspunsul la obiectivul nr. 6, concluzionează că restituirea terenului

menționat nu ar afecta desfășurarea activității SR Tv, această dovadă fiind

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În sfârșit, se formulează recurs și

împotriva încheierii din 23 aprilie 2003, prin care a fost respinsă cererea de

îndreptare a erorii materiale, formulată de P.M. pentru a se consemna în mod

corect în practicaua deciziei civile nr. 176 A din 21 martie 2003 temeiul de

drept invocat și susținut de apelantă.

Recursul este fondat în sensul și

pentru considerentele ce urmează:

În motivarea recursului s-a susținut

că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, nu s-au pronunțat absolut

deloc asupra raportului de expertiză tehnică topo, probă administrată în cauză

și care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Au fost reiterate de

recurentă concluziile raportului de expertiză tehnică topo, evidențiindu-se mai

cu seamă răspunsurile expertului la obiectivele nr. 2 (pe terenul individualizat

nu se află edificată nici o construcție), nr. 3 (în subsolul terenului în

litigiu nu se află construcții) și nr. 6 (din punct de vedere tehnic,

restituirea terenului în litigiu nu ar afecta desfășurarea activității SRTv).

Față de acest motiv de recurs este

de reținut că instanța de fond a admis reclamantei în dovedirea acțiunii sale,

pe lângă proba cu înscrisuri și interogatoriu și proba cu expertiză tehnică

topo, considerând astfel că pentru a asigura o soluționare justă a cauzei este

necesară opinia unui specialist cu privire la identificarea și starea de fapt a

terenului.

Identificarea

terenului în discuție s-a realizat însă în cadrul expertizei numai pe baza

datelor cadastrale ale Direcției de Cadastru a Municipiului București și a

datelor din actul de vânzare-cumpărare nr. 3327 din 18 mai 1951, fără

deplasarea expertului la fața locului și fără participarea unui reprezentant al

pârâtei la efectuarea acestei expertize de specialitate.

Din analiza lucrărilor dosarului,

rezultă fără echivoc că apărătorul pârâtei Societatea Română de Televiziune a învederat

instanțelor, atât la fond, la termenele din 11 martie 2002, 20 mai 2002, 17

iunie 2002 și 2 septembrie 2002, cât și în apel, cu ocazia judecării acestuia

și prin concluziile scrise depuse, că expertiza a fost efectuată fără

convocarea pârâtei, cu încălcarea prevederilor art. 208 C. proc. civ., și a

solicitat refacerea acestuia conform dispozițiilor art. 212 alin. (1) C. proc.

civ., expertiza astfel cum a fost realizată nefiind opozabilă părții pârâte.

Deși prima instanță a apreciat că

este necesar ca expertul să depună la dosar adresa de convocare și față de

împrejurarea că raportul de expertiză tehnică topo nu este datat, sens în care

la termenul din 2 septembrie 2002 a fost audiat expertul desemnat în fața

instanței, nu s-a făcut dovada convocării pârâtei la expertiză și nici a

efectuării acesteia cu respectarea prevederilor procedurale aplicabile.

Așa fiind, expertiza este nulă

conform dispozițiilor art. 208 C. proc. civ.

Este de reținut și faptul că instanța

de fond a încălcat principiul contradictorialității procesului civil, în

condițiile în care, omițând să ceară expertului să răspundă la obiecțiunile

formulate de pârâtă la raportul de expertiză, a împiedicat partea să-și

exercite dreptul la apărare. Astfel, pârâta a formulat obiecțiuni la expertiză,

consemnate la termenele de judecată din 11 martie 2002, 20 mai 2002, 17 iunie 2002

și 2 septembrie2002, contestând cu insistență efectuarea expertizei doar pe

baza actelor, fără deplasarea în curtea Televiziunii, aspect față de care a

solicitat răspunsul expertului, în special față de concluziile obiectivului nr.

6 (din punct de vedere tehnic, restituirea terenului în litigiu nu ar afecta

desfășurarea activității SRTv). Instanța însă, nu a examinat obiecțiunile, nu a

cerut expertului să răspundă, ci a judecat pricina, ceea ce constituie o

încălcare a dreptului la apărare.

Așa fiind, pentru stabilirea corectă

a situației de fapt a terenului în litigiu și a temeiniciei susținerilor

părților, se impune efectuarea unei noi expertize de specialitate, care să

răspundă cu precizie obiectivelor admise de instanță, precum și aspectelor

legate de realizarea investițiilor aprobate prin hotărârile Consiliului de

Administrație al SRTv din 22 februarie 2002, verificându-se dacă acestea au

fost finalizate, așa cum a susținut pârâta în faza procesuală a recursului,

prin concluziile scrise depuse la dosar.

Prin urmare, pentru completarea

probatoriului în sensul arătat, este necesară rejudecarea cauzei, instanța de

trimiterea urmând să se pronunțe pe fondul cauzei prin coroborarea concluziilor

raportului de expertiză cu celelalte probatorii administrate în cauză, raportat

la dispozițiile legale aplicabile speței, iar cu ocazia rejudecării pricinii,

instanța va avea în vedere și celelalte critici formulate de recurentă prin

motivele de recurs, precum și toate apărările invocate de părțile în proces.

În consecință, recursul fiind

întemeiat în sensul celor de mai sus, urmează a fi admis, se va casa hotărârea

atacată, precum și sentința Tribunalului București și se va trimite cauza

pentru rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta P.M. împotriva deciziei civile nr. 176 A din 21 martie 2003 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă, și încheierii din 23 aprilie 2003 a

aceleiași instanțe. Casează hotărârile atacate, precum și sentința civilă nr.

1410 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și

trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2004.