ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 521/2006

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9695 din 11 octombrie 1994, completată prin încheierea din 20 decembrie 1995, rămasă definitivă și irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea introdusă de P.A. împotriva SC R. SA București și Consiliul Local al municipiului București, a constatat că P.A. este proprietara imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 175 mp și construcțiile aferente acestuia, amplasat conform schiței plan anexă la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 30 octombrie 1949, și a obligat pe pârâți să lase reclamantei imobilul în deplină proprietate și posesie.

Pentru executarea acestei sentințe, primarul general al municipiului București a emis dispoziția nr. 569 din 19 aprilie 1995, completată prin dispoziția nr. 109 din 30 ianuarie 1996, dispunând restituirea terenului și construcțiilor în proprietatea numitei P.A., imobilul fiind predat efectiv prin procesul verbal nr.1337 din 4 aprilie 1996. Prin notificarea nr.1932 din 20 martie 2001, G.I. și P.V., în calitate de moștenitori ai defunctei G.A., au cerut Primăriei municipiului București restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 318 mp și construcții aferente, identificabil potrivit contractului de vânzare-cumpărare și schiței de plan autentificate sub nr. 8174 din 2 decembrie 1949, situat în București, sectorul 1, naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.

La 8 mai 2001, P.A. a notificat Primăria municipiului București, cerându-i să nu dea curs notificării formulate de G.I. și P.V. până la soluționarea unui proces civil aflat pe rolul justiției, susținând că prin acea notificare G.I. și P.V. au cerut restituirea în natură a unei suprafețe de teren ce excede dreptului lor, incluzând parte din terenul proprietatea petentei. Primarul General al municipiului București a emis, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001, dispoziția nr. 66 din 17 august 2001 prin care a restituit în natură notificatorilor G.I. și P.V., în cote de ½ pentru fiecare, partea din față a imobilului situat în București, compusă din teren în suprafață de 318 mp cu construcțiile aflate pe acesta.

Dispoziția de mai sus a fost adusă la îndeplinire prin procesul verbal nr. 17269 din 29 august 2001. Prin cererea din 25 martie 2002, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria municipiului București și Administrația Fondului Imobiliar București solicitând anularea dispoziției nr. 66 din 17 august 2001 emisă de prima pârâtă și a procesului verbal nr. 17269 din 28 august 2001 întocmit de secunda pârâtă, precum și anularea înscrierii celor două acte atacate în evidențele cadastrale, în cartea funciară, a rolului fiscal și a numărului poștal nou primit. Consecință a anulării mai sus arătate, reclamanta a cerut să se consemneze în dispozitivul hotărârii ce se va da că terenul restituit în natură numiților G.I.

și P.V. are suprafața de 301 mp în loc de 318 mp, iar reclamanta are în proprietate două camere în corpul A parter, una în suprafață de 16, 40 mp, iar alta în suprafață de 22, 20 mp (total 38, 60 mp). Motivând acțiunea, reclamanta a susținut că dispoziția dată de primarul general și procesul verbal de punere în posesie atacate au fost emise cu încălcarea legii, deoarece urmare somației sale procedura trebuia suspendată, iar prin acestea au fost restituite în natură numiților G.I. și P.V. suprafața de 17 mp teren și două camere, care constituie proprietatea reclamantei. Cererea descrisă a făcut obiectul dosarului nr. 2610/2003 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în care au intervenit G.I.

în interesul pârâtei Primăria municipiului București și S.C. în interes propriu, precum și în interesul aceleiași primării, ambii solicitând respingerea cererii principale, iar intervenientul S.C. a mai cerut constatarea nulității absolute a titlului de proprietate exhibat de reclamantă și a două procese verbale prin care reclamanta a fost pusă în posesia unei părți din imobilul în litigiu. Cererea de intervenție introdusă de S.C. a fost respinsă în principiu prin încheierea din 31 martie 2003, iar cererea de intervenție introdusă de G.I. a fost admisă în principiu la 5 mai 2003. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 448 din 19 mai 2003, prin care a admis cererea principală, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție și a anulat dispoziția și procesul verbal atacate de reclamantă.

La 26 mai 2003, reclamanta P.A. a cerut completarea dispozitivului sentinței civile de mai sus în sensul de a se dispune anularea unor înscrieri de carte funciară și din evidențele cadastrale și fiscale, cererea fiind respinsă ca prematură de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin încheierea din 10 iunie 2003. Reclamanta P.A. a declarat apel împotriva încheierii din 10 iunie 2003. Pârâta Primăria municipiului București și intervenientul G.I. au declarat apel împotriva sentinței. Intervenientul S.C. a declarat apel atât împotriva sentinței, cât și a încheierii din 31 martie 2003. Prin decizia civilă nr. 505 A din 3 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelurile declarate de Primăria municipiului București și G.I., a respins apelurile declarate de P.A.

și S.C. și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a admis cererea de intervenție formulată de G.I. și a respins contestația formulată de P.A. pentru lipsa calității procesuale a acesteia. Prin încheierea din 8 decembrie 2003, aceeași instanță a respins ca nefondată cererea reclamantei P.A. având ca obiect îndreptarea, lămurirea și completarea deciziei de mai sus. Reclamanta P.A. a declarat recurs solicitând casarea deciziei instanței de apel pentru cazurile prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ., respingerea apelurilor declarate de către părțile adverse și pe fond anularea dispoziției și procesului verbal atacate. Dezvoltând recursul, reclamanta a susținut că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești expropriind-o pentru a-i acorda lui G.I.

o cameră în plus; nu a aplicat prevederile art. 225 C. proc. civ. în condițiile în care pârâta Primăria municipiului București nu s-a prezentat la judecata fondului, nu a depus întâmpinare și nu a răspuns la interogatoriu, fiind astfel decăzută din dreptul de a invoca excepții: a acordat intervenientului G. mai mult decât acesta a cerut (318 mp în loc de 307 mp), a motivat contradictoriu hotărârea prin considerarea că diferența de 17 mp dintre suprafața cuvenită intervenientului G. (301 mp ) și cea acordată de primărie (318 mp ) nu justifică anularea actelor atacate; nu a avut în vedere adresa nr. 1432 din 14 martie 2000 a Administrației străzilor; a soluționat cauza pe excepție fără a motiva soluția și a încălcat prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001.

Ulterior declarării și motivării recursului, reclamanta P.A. a decedat, locul său procesual fiind luat și continuat de către moștenitoarea Ș.C.A. Împotriva aceleiași decizii a instanței de apel a declarat recurs intervenientul S.C., care, la data de 3 noiembrie 2005, a formulat în fața instanței de recurs și cerere de intervenție în interesul reclamantei- recurente Ș.C.A. Examinând cele astfel deduse judecății, Înalta Curte constată cele ce succed. Cererea de intervenție în interesul reclamantei-recurente Ș.C.A. formulată de S.C. va fi admisă în principiu potrivit art. 52 alin. (1) C. proc. civ., întrunind cerințele art. 49 alin. (1) și (3) și ale art. 51 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamanta inițială P.A., decedată ulterior, continuat de moștenitoarea Ș.C.A., nu este întemeiat.

Decizia instanței de apel este pe deplin legală și corect motivată, cu adevărat reclamanta inițială P.A. fiind lipsită de calitate procesuală activă în a cere anularea dispoziției prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001, Primarul General a dispus restituirea în natură a unui imobil către alți notificatori decât reclamanta, chiar dacă această dispoziție ar aduce atingere dreptului de proprietate preeexistent al reclamantei. Aceasta pentru că, potrivit art. 24 alin. (7)și (8) din Legea nr. 10/2001, numai persoana îndreptățită poate ataca în justiție, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, decizia sau dispoziția motivată prin care i s-a respins cererea de măsuri reparatorii sau i s-a făcut o ofertă pe care nu a acceptat-o.

În concret, dispoziția atacată de reclamantă a rezolvat cererea de restituire în natură formulată de G.I. și P.V. pe cale de notificare adresată Primăriei generale a municipiului București, reclamanta fiind astfel un terț față de acest raport juridic. Conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziția în cauză face dovada proprietății persoanelor îndreptățite (G.I. și P.V.) asupra imobilului care le-a fost restituit în natură și are forța probantă a unui înscris autentic, astfel că revocarea sau anularea ulterioară a dispoziției nu se poate realiza la cererea unui terț nici pe calea contestației prevăzute de art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, nici pe cale administrativă, ci numai prin constatarea nulității absolute pe calea dreptului comun.

Or, faptul că prin asemenea dispozitive s-ar fi adus atingere dreptului de proprietate preexistent al unui terț, care exhibă propriul titlu de proprietate valabil, nu constituie motiv de nulitate absolută a dispoziției intrate în circuitul civil general, neoperând nici unul din cazurile de nulitate absolută reglementate prin art. 948 C. civ. Asemenea stare de fapt, reală dacă ar fi, dă numai posibilitatea ca pe calea dreptului comun, fie prin acțiune petitorie, fie pe cale incidentală, terțul vătămat să opună propriul titlu de proprietate celui constând în dispoziția de restituire în natură, urmând ca instanța investită cu soluționarea unui asemenea proces să procedeze la compararea titlurilor de proprietate.

Reclamanta nu a ales o atare cale în justiție, astfel că nu are calitate procesuală activă în procesul pe care l-a pornit. Pe cale de consecință, nici celelalte înscrisuri atacate nu pot fi anulate, ele constituind doar acte de îndeplinire a dispoziției în cauză. Cele de mai sus constituie temei suficient pentru respingerea recursului analizat, soluție care va fi adoptată potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., fiind de prisos cercetarea celorlalte motive de recurs. Urmare modului de soluționare a acestui recurs, va fi respinsă ca nefondată și cererea de intervenție în interesul recursului, care a fost admisă în principiu conform celor mai sus arătate, dat fiind că, potrivit art. 49 alin. (3) C. proc.

civ., asemenea cerere are funcția doar de a sprijini apărarea părții în favoarea căreia se intervine. În fine, recursul intervenientului S.C. este tardiv declarat și va fi respins ca atare. Astfel, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Decizia supusă recursului a fost comunicată intervenientului S.C. la 11 noiembrie 2003, iar acesta a declarat recurs la 31 decembrie 2003, fiind depășit în mod evident termenul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite în principiu cererea de intervenție în interesul reclamantei-recurente Ș.C.A. formulată la 3 noiembrie 2005 de către recurentul-intervenient S.C. Respinge ca nefondate recursul declarat de P.A., decedată ulterior, continuat de moștenitoarea Ș.C.A. împotriva deciziei civile nr. 505 A din 3 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și cererea de intervenție admisă în principiu potrivit paragrafului precedent. Respinge ca fiind tardiv recursul declarat împotriva aceleiași decizii de către intervenientul S.C. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.