ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 521/2006

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9695 din 11

octombrie 1994, completată prin încheierea din 20 decembrie 1995, rămasă

definitivă și irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea

introdusă de P.A. împotriva SC R. SA București și Consiliul Local al

municipiului București, a constatat că P.A. este proprietara imobilului situat

în București, compus din teren în suprafață de 175 mp și construcțiile aferente

acestuia, amplasat conform schiței plan anexă la contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la 30 octombrie 1949, și a obligat pe pârâți să lase

reclamantei imobilul în deplină proprietate și posesie.

Pentru executarea acestei sentințe,

primarul general al municipiului București a emis dispoziția nr. 569 din 19

aprilie 1995, completată prin dispoziția nr. 109 din 30 ianuarie 1996,

dispunând restituirea terenului și construcțiilor în proprietatea numitei P.A.,

imobilul fiind predat efectiv prin procesul verbal nr.1337 din 4 aprilie 1996.

Prin notificarea nr.1932 din 20

martie 2001, G.I. și P.V., în calitate de moștenitori ai defunctei G.A., au

cerut Primăriei municipiului București restituirea în natură a imobilului

compus din teren în suprafață de 318 mp și construcții aferente, identificabil

potrivit contractului de vânzare-cumpărare și schiței de plan autentificate sub

nr. 8174 din 2 decembrie 1949, situat în București, sectorul 1, naționalizat

prin Decretul nr. 92/1950.

La 8 mai 2001, P.A. a notificat

Primăria municipiului București, cerându-i să nu dea curs notificării formulate

de G.I. și P.V. până la soluționarea unui proces civil aflat pe rolul

justiției, susținând că prin acea notificare G.I. și P.V. au cerut restituirea

în natură a unei suprafețe de teren ce excede dreptului lor, incluzând parte

din terenul proprietatea petentei.

Primarul General al municipiului

București a emis, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001, dispoziția nr. 66

din 17 august 2001 prin care a restituit în natură notificatorilor G.I. și

P.V., în cote de ½ pentru fiecare, partea din față a imobilului situat

în București, compusă din teren în suprafață de 318 mp cu construcțiile aflate

pe acesta.

Dispoziția de mai sus a fost adusă

la îndeplinire prin procesul verbal nr. 17269 din 29 august 2001.

Prin cererea din 25 martie 2002, reclamanta

P.A. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria municipiului București și

Administrația Fondului Imobiliar București solicitând anularea dispoziției nr.

66 din 17 august 2001 emisă de prima pârâtă și a procesului verbal nr. 17269

din 28 august 2001 întocmit de secunda pârâtă, precum și anularea înscrierii

celor două acte atacate în evidențele cadastrale, în cartea funciară, a rolului

fiscal și a numărului poștal nou primit.

Consecință a anulării mai sus

arătate, reclamanta a cerut să se consemneze în dispozitivul hotărârii ce se va

da că terenul restituit în natură numiților G.I. și P.V. are suprafața de 301

mp în loc de 318 mp, iar reclamanta are în proprietate două camere în corpul A

parter, una în suprafață de 16, 40 mp, iar alta în suprafață de 22, 20 mp

(total 38, 60 mp).

Motivând acțiunea, reclamanta a

susținut că dispoziția dată de primarul general și procesul verbal de punere în

posesie atacate au fost emise cu încălcarea legii, deoarece urmare somației

sale procedura trebuia suspendată, iar prin acestea au fost restituite în

natură numiților G.I. și P.V. suprafața de 17 mp teren și două camere, care

constituie proprietatea reclamantei.

Cererea descrisă a făcut obiectul

dosarului nr. 2610/2003 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

în care au intervenit G.I. în interesul pârâtei Primăria municipiului București

și S.C. în interes propriu, precum și în interesul aceleiași primării, ambii

solicitând respingerea cererii principale, iar intervenientul S.C. a mai cerut

constatarea nulității absolute a titlului de proprietate exhibat de reclamantă

și a două procese verbale prin care reclamanta a fost pusă în posesia unei

părți din imobilul în litigiu.

Cererea de intervenție introdusă de

S.C. a fost respinsă în principiu prin încheierea din 31 martie 2003, iar

cererea de intervenție introdusă de G.I. a fost admisă în principiu la 5 mai

2003.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 448 din 19 mai 2003, prin care a admis

cererea principală, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție și a

anulat dispoziția și procesul verbal atacate de reclamantă.

La 26 mai 2003, reclamanta P.A. a

cerut completarea dispozitivului sentinței civile de mai sus în sensul de a se

dispune anularea unor înscrieri de carte funciară și din evidențele cadastrale

și fiscale, cererea fiind respinsă ca prematură de către Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin încheierea din 10 iunie 2003.

Reclamanta P.A. a declarat apel

împotriva încheierii din 10 iunie 2003.

Pârâta Primăria municipiului

București și intervenientul G.I. au declarat apel împotriva sentinței.

Intervenientul S.C. a declarat apel

atât împotriva sentinței, cât și a încheierii din 31 martie 2003.

Prin decizia civilă nr. 505 A din 3

noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis

apelurile declarate de Primăria municipiului București și G.I., a respins

apelurile declarate de P.A. și S.C. și a schimbat în tot sentința primei

instanțe în sensul că a admis cererea de intervenție formulată de G.I. și a

respins contestația formulată de P.A. pentru lipsa calității procesuale a

acesteia.

Prin încheierea din 8 decembrie

2003, aceeași instanță a respins ca nefondată cererea reclamantei P.A. având ca

obiect îndreptarea, lămurirea și completarea deciziei de mai sus.

Reclamanta P.A. a declarat recurs

solicitând casarea deciziei instanței de apel pentru cazurile prevăzute de art.

304 pct. 4, 5, 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ., respingerea apelurilor declarate de

către părțile adverse și pe fond anularea dispoziției și procesului verbal

atacate.

Dezvoltând recursul, reclamanta a

susținut că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești

expropriind-o pentru a-i acorda lui G.I. o cameră în plus; nu a aplicat

prevederile art. 225 C. proc. civ. în condițiile în care pârâta Primăria

municipiului București nu s-a prezentat la judecata fondului, nu a depus

întâmpinare și nu a răspuns la interogatoriu, fiind astfel decăzută din dreptul

de a invoca excepții: a acordat intervenientului G. mai mult decât acesta a

cerut (318 mp în loc de 307 mp), a motivat contradictoriu hotărârea prin

considerarea că diferența de 17 mp dintre suprafața cuvenită intervenientului

G. (301 mp ) și cea acordată de primărie (318 mp ) nu justifică anularea

actelor atacate; nu a avut în vedere adresa nr. 1432 din 14 martie 2000 a

Administrației străzilor; a soluționat cauza pe excepție fără a motiva soluția

și a încălcat prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001.

Ulterior declarării și motivării

recursului, reclamanta P.A. a decedat, locul său procesual fiind luat și

continuat de către moștenitoarea Ș.C.A.

Împotriva aceleiași decizii a

instanței de apel a declarat recurs intervenientul S.C., care, la data de 3

noiembrie 2005, a formulat în fața instanței de recurs și cerere de intervenție

în interesul reclamantei- recurente Ș.C.A.

Examinând cele astfel deduse

judecății, Înalta Curte constată cele ce succed.

Cererea de intervenție în interesul

reclamantei-recurente Ș.C.A. formulată de S.C. va fi admisă în principiu

potrivit art. 52 alin. (1) C. proc. civ., întrunind cerințele art. 49 alin. (1)

și (3) și ale art. 51 C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamanta

inițială P.A., decedată ulterior, continuat de moștenitoarea Ș.C.A., nu este

întemeiat.

Decizia instanței de apel este pe

deplin legală și corect motivată, cu adevărat reclamanta inițială P.A. fiind

lipsită de calitate procesuală activă în a cere anularea dispoziției prin care,

în temeiul Legii nr. 10/2001, Primarul General a dispus restituirea în natură a

unui imobil către alți notificatori decât reclamanta, chiar dacă această

dispoziție ar aduce atingere dreptului de proprietate preeexistent al

reclamantei.

Aceasta pentru că, potrivit art. 24

alin. (7)și (8) din Legea nr. 10/2001, numai persoana îndreptățită poate ataca

în justiție, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul unității deținătoare, decizia sau dispoziția motivată prin care i s-a

respins cererea de măsuri reparatorii sau i s-a făcut o ofertă pe care nu a

acceptat-o.

În concret, dispoziția atacată de

reclamantă a rezolvat cererea de restituire în natură formulată de G.I. și P.V.

pe cale de notificare adresată Primăriei generale a municipiului București,

reclamanta fiind astfel un terț față de acest raport juridic.

Conform art. 23 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, dispoziția în cauză face dovada proprietății persoanelor

îndreptățite (G.I. și P.V.) asupra imobilului care le-a fost restituit în

natură și are forța probantă a unui înscris autentic, astfel că revocarea sau

anularea ulterioară a dispoziției nu se poate realiza la cererea unui terț nici

pe calea contestației prevăzute de art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr.

10/2001, nici pe cale administrativă, ci numai prin constatarea nulității

absolute pe calea dreptului comun.

Or, faptul că prin asemenea

dispozitive s-ar fi adus atingere dreptului de proprietate preexistent al unui

terț, care exhibă propriul titlu de proprietate valabil, nu constituie motiv de

nulitate absolută a dispoziției intrate în circuitul civil general, neoperând

nici unul din cazurile de nulitate absolută reglementate prin art. 948 C. civ.

Asemenea stare de fapt, reală dacă

ar fi, dă numai posibilitatea ca pe calea dreptului comun, fie prin acțiune

petitorie, fie pe cale incidentală, terțul vătămat să opună propriul titlu de

proprietate celui constând în dispoziția de restituire în natură, urmând ca

instanța investită cu soluționarea unui asemenea proces să procedeze la

compararea titlurilor de proprietate.

Reclamanta nu a ales o atare cale în

justiție, astfel că nu are calitate procesuală activă în procesul pe care l-a

pornit.

Pe cale de consecință, nici

celelalte înscrisuri atacate nu pot fi anulate, ele constituind doar acte de

îndeplinire a dispoziției în cauză.

Cele de mai sus constituie temei

suficient pentru respingerea recursului analizat, soluție care va fi adoptată

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., fiind de prisos cercetarea

celorlalte motive de recurs.

Urmare modului de soluționare a

acestui recurs, va fi respinsă ca nefondată și cererea de intervenție în

interesul recursului, care a fost admisă în principiu conform celor mai sus

arătate, dat fiind că, potrivit art. 49 alin. (3) C. proc. civ., asemenea

cerere are funcția doar de a sprijini apărarea părții în favoarea căreia se

intervine.

În fine, recursul intervenientului

S.C. este tardiv declarat și va fi respins ca atare.

Astfel, potrivit art. 301 C. proc.

civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Decizia supusă recursului a fost

comunicată intervenientului S.C. la 11 noiembrie 2003, iar acesta a declarat

recurs la 31 decembrie 2003, fiind depășit în mod evident termenul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în principiu cererea de

intervenție în interesul reclamantei-recurente Ș.C.A. formulată la 3 noiembrie

2005 de către recurentul-intervenient S.C.

Respinge ca nefondate recursul

declarat de P.A., decedată ulterior, continuat de moștenitoarea Ș.C.A.

împotriva deciziei civile nr. 505 A din 3 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, și cererea de intervenție admisă în

principiu potrivit paragrafului precedent.

Respinge ca fiind tardiv recursul

declarat împotriva aceleiași decizii de către intervenientul S.C.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19

ianuarie 2006.