ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2211/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată

la Curtea de Apel Ploiești, sub nr. 5736,1/105/2007, contestatoarea SC F.N.I.

SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul A.G., anularea deciziei nr. 144

din data de 1 februarie 2008 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în dosarul

nr. 5736/105/2007 și să se stabilească un alt termen în vederea rejudecării pe

fond a recursului.

În motivarea contestației, contestatoarea

a susținut că instanța de recurs a constatat nulitatea recursului declarat de

aceasta împotriva sentinței nr. 1220 din 26 septembrie 2007 a Tribunalului

Prahova, pe considerentul că nu s-a realizat motivarea căii de atac în

condițiile art. 303 C. proc. civ.

Această soluție este greșită, având în

vedere actele și lucrările dosarului și raportarea lor la art. 303 alin. (1) și

(2) C. proc. civ. și dreptul instituit de C.E.D.O. la un proces echitabil.

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de

recurs, iar potrivit alin. (2) din același act normativ, termenul pentru

depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă

recursul s-a făcut mai înainte.

În speță fiind vorba de o cerere de

ordonanță președințială, contestatoarea arată că a declarat recurs împotriva

sentinței nr. 1220 din 26 septembrie 2007 în termenul prevăzut de art. 582 C.

proc. civ., respectiv la 2 octombrie 2007.

Deși sentința nu i-a fost comunicată

contestatoarei, în sensul art. 303 C. proc. civ., aceasta a depus la 24

octombrie 2007 motivele de fapt și de drept ale recursului. Ulterior,

Tribunalul Prahova a comunicat acesteia sentința nr. 1664 din 28 noiembrie

2007, prin care se completează dispozitivul sentinței nr. 1220 din 26

septembrie 2007, referitor la cheltuielile de judecată.

Se apreciază că soluția de constatare a

nulității recursului este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul art. 318

teza 1 C. proc. civ. și nu a unei greșeli de judecată, care ar atrage

respingerea prezentei contestații.

Se solicită admiterea contestației în

anulare, anularea deciziei nr. 144 din 1 februarie 2008 și fixarea unui termen

de judecată în vederea rejudecării pe fond a recursului conform motivelor de

fapt și de drept depuse la dosarul cauzei.

Intimatul A.G. a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, susținând, în

esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de

contestatoare, nefiind vorba de o eroare materială, ci de o apreciere corectă

și pertinentă a dispozițiilor legale aplicabile recursului.

Prin decizia nr. 320 din 4 martie

2008 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată contestația în anulare

formulată de SC F.N.I. SRL, decizia fiind irevocabilă. Pentru a pronunța

această soluție Curtea a reținut următoarele:

Art. 318 C. proc. civ. invocat de

contestatoare în susținerea cererii formulate, are în vedere erori materiale în

legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept

consecință darea unor soluții greșite. Textul vizează greșeli de fapt

involuntare și nu greșeli de judecată, de aplicare a probelor sau interpretare

a unor dispoziții legale.

Prin decizia contestată s-a constatat nul

recursul declarat de reclamanta SC F.N.I. SRL împotriva sentinței nr. 1220 din 26

septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtul A.G.,

motivat de faptul că recurenta nu s-a încadrat în termenul legal de depunere a

motivelor de recurs.

Recurenta SC F.N.I. SRL a exercitat calea

de atac a recursului împotriva sentinței nr. 1220 din data de 26 septembrie 2007,

comunicată acesteia potrivit dovezii aflate la fila 16 dosar fond, la data de

12 octombrie 2007.

De la această dată curge termenul de

motivare a recursului, potrivit art. 303 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul a fost declarat în termenul

prevăzut de art. 582 C. proc. civ., însă nu a fost motivat în termenul prevăzut

de art. 303 C. proc. civ., motivele fiind depuse la dosar, așa cum precizează

și contestatoarea, la data de 24 octombrie 2007.

De la comunicarea hotărârii și până la

formularea motivelor de recurs au trecut mai mult de 5 zile, fiind depășit

termenul înăuntrul căruia se putea motiva recursul.

Contestatoarea nu recunoaște că i s-a

comunicat sentința recurată, pretinzând că i-a fost comunicată numai sentința

nr. 1664 din 28 noiembrie 2007, prin care se completează dispozitivul sentinței

civile nr. 1220 din 26 septembrie 2007, cu cheltuieli de judecată.

Termenul nu poate curge de la comunicarea

sentinței nr. 1664/2007, întrucât recursul este declarat în termenul prevăzut

de lege împotriva sentinței nr. 1220/2007, iar motivele de recurs trebuia să

fie depuse la dosar în termen de 5 zile de la comunicare, respectiv până la 18

octombrie 2007.

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de

recurs, care potrivit art. 582 alin. (1) este de 5 zile în cazul ordonanței

președințiale și curge de la comunicare, potrivit art. 303 alin. (2) C. proc.

civ.

Articolul 303 nu face referire la

termenul de 15 zile cum precizează apărătorul contestatoarei ci face trimitere

la termenul de recurs care este cel prevăzut de legea aplicabilă speței, în

cauză fiind vorba de o cerere promovată pe calea ordonanței președințiale

pentru care Codul de procedură civilă prevede un termen special.

Față de cele precizate, se reține că în

mod corect, prin decizia contestată s-a constatat nul recursul formulat de

reclamanta SC F.N.I. SRL.

Fiind vorba de o cale extraordinară de

atac, nu se poate da posibilitatea părților de a promova rejudecarea recursului,

în afara cazurilor limitativ prevăzute de lege.

Din analiza actelor dosarului și a

deciziei pronunțate în recurs, nu rezultă că dezlegarea dată recursului este

rezultatul unei greșeli materiale în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.

teza 1.

La termenul de judecată din 4 martie 2008

contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 582

teza I C. proc. civ. în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția

României, arătând că textul menționat încalcă dreptul părții la un proces

echitabil deoarece partea este obligată să-și motiveze recursul înlăuntrul

termenului de 5 zile deși nu cunoaște conținutul motivării sentinței atacate.

Prin decizia menționată, nr. 320 din 4

martie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins și cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu motivarea că soluționarea căii de atac extraordinare cu care

a fost învestită nu depinde de constituționalitatea dispozițiilor invocate.

Curtea a avut în vedere faptul că

potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 excepția este inadmisibilă

întrucât nu are legătură cu soluționarea contestației în anulare și că prin

respingerea cererii de sesizarea Curții Constituționale nu se împiedică

posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, așa cum susținea

contestatoarea această posibilitate fiind reglementată de art. 29 alin. (6) din

Legea nr. 47/1992.

Curtea a respins și cererea de

acordare a unui nou termen de judecată ținând cont de necesitatea soluționării

de urgență și cu precădere a contestației în anulare, potrivit art. 320 C.

proc. civ. și de caracterul vădit dilatoriu al excepției invocate.

Contestatoarea SC F.N.I. SRL a formulat

recurs împotriva deciziei nr. 320/2008 a Curții de Apel Ploiești, mai precis

împotriva dispoziției acesteia de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În recursul său, făcând trimitere la

prevederile art. 304 pct. 9, art. 304

1

și art. 312 C. proc. civ.,

recurenta critică decizia atacată pentru nelegalitate susținând că în mod

greșit instanța a procedat la soluționarea excepției de neconstituționalitate

odată cu soluționarea fondului cauzei, respectiv a contestației în anulare.

Aceasta întrucât instanța avea obligația legală de a pronunța mai întâi o

încheiere prin care să arate considerentele pentru care a procedat la

respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, temeinicia și

legalitatea acesteia fiind supuse controlului judiciar la instanța imediat

superioară. Drept urmare, până la soluționarea irevocabilă a cererii de

sesizare a Curții Constituționale, în cazul în care aceasta a fost respins,

instanța nu putea soluționa cererea pe fondul ei.

Examinând recursul prin prisma motivului

invocat Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Recurentul, deși invocă pct. 9 al art. 304

C. proc. civ., nu precizează norma legală greșit interpretată sau aplicată de

instanță, pentru ca instanța de recurs să poată exercita un control efectiv

asupra legalității deciziei atacate”.

Pe de altă parte instanța a respins în

mod corect cererea de sesizare a Curții Constituționale întrucât soluționarea

contestației în anulare nu depindea de constituționalitatea dispozițiilor

invocate, respectiv a art. 582 teza I C. proc. civ., aceasta, pe de o parte

pentru că excepția avea relevanță în judecarea recursului și nu a contestației

în anulare, nefiind vorba de o greșeală materială în dezlegarea cauzei sau de o

omisiune, din greșeală, de cercetare a unui motiv de recurs iar, pe de altă

parte pentru că în speță se punea problema nemotivării recursului în 5 zile nu

de la pronunțarea ordonanței președințiale, ci de la comunicarea acesteia, ceea

ce făcea inaplicabil, în sensul evocat de contestator, textul a cărui

neconstituționalitate se invoca.

Prin respingerea cererii de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, urmată de

soluționarea în aceeași

ședință

de judecată, a cauzei pe fond, respectiv pronunțarea asupra contestației în

anulare, recurentul contestator nu a suferit o vătămare în sensul art. 105

alin. (2) C. proc. civ. întrucât prin aceasta nu a fost lipsit de posibilitatea

de a ataca cu recurs în 48 de ore, conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/2002,

refuzul instanței de sesizare a Curții Constituționale, cea mai elocventă dovadă

în acest sens fiind chiar prezentul recurs exercitat de contestator.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte

urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatoarea SC F.N.I. SRL Sinaia,

împotriva deciziei nr. 320 din 4 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 iunie 2008.